Uniunea pentru Mediterana : un viitor stat supranaţional, alcătuit din UE şi ţările din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu

de Mihai Vasilescu

Pe 13 iulie 2008 a fost adoptată la Paris declaraţia oficială care marchează fondarea „Uniunii pentru Mediterana” (Union for the Mediterranean, UM) (pe hartă, cu albastru închis, Uniunea Europeană este marcată cu gri închis). De altfel,  Louis Michel, fost ministru de externe al Belgiei, în prezent membru al Comisiei Europene, anunţase încă din 2002 că UE se va extinde în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

„Visăm de mult la aceasta. Uniunea pentru Mediterana este acum o realitate,” a declarat satisfăcut pe 13 iulie preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Într-adevăr, extinderea Uniunii Europene pe continentul African, prin includerea ţărilor mediteraneene face parte dintr-un plan mai vechi şi este parte a demersului de creare a statului unic planetar.  

Acţiunea din 13 iulie este doar faza finală a Procesului Barcelona (Barcelona Process), cunoscut şi sub numele de Parteneriatul Euro-Mediteranean (Euro-Mediterranean Partnership), lansat în 1995. Obiectivul principal al Procesului Barcelona a fost crearea până în 2010 a unei zone de comerţ liber între Europa, Maghreb (ţările din Nordul Africii: Maroc, Algeria, Tunisia) şi Mashriq (ţările situate la est de Egipt şi în nordul Peninsulei arabe).

Cum procesul părea să se mişte mai lent decât fusese prevăzut, s-a trecut la planul B: Nicolas Sarkozy a propus crearea unei „Uniuni Mediteraneene” din care să facă parte ţările arabe şi ţările europene de pe malul Mării Mediterane. Invocând faptul că Franţa are o viziune exclusivistă, care jigneşte celelalte ţări membre ale UE şi afectează unitatea globală, Germania, prin vocea cancelarului Angela Merkel, a cerut ca ţările mediteraneene să se unească cu întreaga UE. Angela Merkel a declarat de altfel că „Procesul Barcelona era mult încetinit şi avea nevoie să fie revitalizat.”

Deznodământul acestei stratageme abil orchestrate a fost că, sărindu-se peste faza creării unei uniuni parţiale, s-a trecut mai rapid la etapa finală. Astfel că Uniunea Europeană de astăzi, transformată în forma ei extinsă în „Uniunea pentru Mediterana” va include şi Marocul, Algeria, Tunisia, Libia, Egiptul, Mauritania, Israelul, Libanul şi Siria.  După cum se observă, din noua uniune fac parte ţări care nici nu se află pe ţărmul Mediteranei.

Ca şi în celelalte cazuri de constituire a unor uniuni supranaţionale, pretextul invocat este „asigurarea păcii şi stabilităţii regionale”. Acest lucru va duce însă la o scindare în lumea arabă, o parte din state fiind unite cu UE, cealaltă parte nu. La iniţiativa lui Nicolas Sarkozy, Comisia Europeană a propus deja crearea unei co-preşedinţii şi a unui secretariat permanent. Aceasta face ca deja tot mai multe voci să nu mai vorbească despre Uniunea Europeană, ci despre Eurabia.

Citiţi şi :
A fost constituit al treilea pilon al statului unic planetar – Uniunea Statelor Sud Americane
2010, termenul limită pentru crearea unui stat supranaţional unic pe continentul nord american

yogaesoteric
3 noiembrie 2008