Ura și dezbinarea parșivă a poporului român

Care ar fi motivele? Din ce cauze s-a ajuns la acest derapaj? Dintr-o pornire, în general nejustificată, tipică firii noastre româneşti? Din ignoranţă? Din invidie, şi ea tot tipică? Din ambiţie? Nu putem şti răspunsul exact ci doar constatăm efectele. Dacă până mai ieri doar, insul dorea să moara capra vecinului, acum el nu se mai mulţumeşte să-şi dea duhul doar capra, el vrea să dea ortul popii şi vecinul! Mereu cu privirea în ograda şi în grădina vecinului, invidiosului tot timpul i se par bostanii de acolo mai mari. Şi-l deranjează.

Este regretabil că, pe măsură ce înaintăm în timp şi suntem tot mai săraci, noi românii suntem tot mai dezbinaţi. O mânie oarbă, vicleană, îşi face loc printre noi, până ce totul izbucneşte într-o ură feroce. Şi nu vorbim aici de „cazuri patologice”, determinate de lipsa educaţiei, pentru că în această postură nu sunt doar oameni simpli, ci şi profesori, ingineri, medici, deci oameni şcoliţi. De foarte multe ori, dezbinarea, dihonia, dezunirea sunt însoţite de vulgaritatea gestului care le generează, de ipocrizie, de laşitate, de mediocritate, de îngâmfare şi prostie.

Ne dărâma orgoliile supradimensionate, pasiunile de doi lei, prejudecăţile, răzbunările, dar mai ales sărăcia sufletească. Uneori, din plictiseala cotidiană, neavând alte preocupări, insul, pornit să murdărească tot ce îi iese în cale, îi jigneşte, îi insultă, fără motiv, pe cei din jur. Uneori, chiar pe unii dintre cei apropiaţi, adică prietenii.

Într-o lume a capitalismului sălbatic, a însingurării, a izolării şi a dispreţuirii lui, omul care nu este dăruit cu „talentul” datului la gioale, oricând, oricum şi din orice poziţie, se simte alienat. Iar această neputinţă a individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice îl face pe individ să simtă o ură venind spre el, mocnind ca focul sub cenuşă.

Nu suntem adepţii teoriilor conspiraţioniste, dar un popor alienat este un popor mutilat din punct de vedere spiritual şi cultural în aşa fel încât să renunţe la strămoşii săi, la valorile sale naţionale şi să adopte nişte pseudo-valori confecţionate special pentru a-l face slab şi controlabil. Şi din păcate în acest punct am ajuns. Virtutea nu mai are în cazul unora niciun sens, iar omul bun printre noi este o pasăre tot mai rară.

După 27 de ani de așa-zisă democrație, am devenit slugi în propria țară, iar conducătorii ne-au dezbinat, ne-au învrăjbit și ne-au stăpânit, iar acum ne manipulează după bunul plac. Noi românii suntem atât de dezbinați încât nu suntem în stare nici să ieşim în stradă și să ne cerem drepturile, să ne opunem abuzurilor comise de politicieni și instituțiile statului.

Grecii dau foc la țară pentru că le-au umblat la salarii și că nu mai sunt finanțați de Uniunea Europeană, iar noi, stăm acasă cu pensii micșorate, cu salarii tăiate, cu spitale și școli închise. Grecii ies în stradă cu miile în fiecare zi să-și ceară drepturile și nu trăiesc în sărăcia din România. Ei sunt uniți și împreună reușesc să-și construiască o viață mai bună.

Noi, românii doar ne plângem de milă, ne văităm că e viața grea, dar nu facem nimic pentru a o transforma. Ne plângem și atât. Așteptăm ca altcineva să se lupte pentru noi, să facă ceva. Noi tot timpul punem placa cu „nu am timp”, „sunt ocupat”. S-ar putea ca atunci când vom avea timp să nu ne mai fie de folos la nimic. S-ar putea ca peste câțiva ani, dacă în continuare vom gira pe aceeași oameni, să fim slugi în propria țară.

Știm doar să distrugem și să nu punem nimic în loc. Doar ne vărsăm ura peste tot, ne plângem de viața grea dar nu mișcăm un deget ca să schimbăm ceva. Așteptăm ca altul sau alții să facă ceva și pentru noi. Ne dăm tot timpul ocupați și fugim de responsabilitate. Nu ne asumăm nimic, ne vindem pe un litru de ulei și un kilogram de făină, iar patru ani de zile ne văităm că nu avem ce mânca.

Nu ştim dacă dezbinarea este o caracteristică a poporului român, aşa cum se spune despre germani că sunt reci sau despre scoţieni că sunt zgârciţi, totuşi un sâmbure de adevăr este dacă luăm în considerare ceea ce a spus Herodot acum foarte mult timp: „Tracii sunt cei mai viteji, cei mai credincioşi, cei mai drepţi, cei mai puternici dintre toate neamurile. Dar Dumnezeu nu le-a dat darul unirii”.

Acest dar al unirii îl au în firea lor, spre exemplu, evreii, japonezii, grecii, ungurii, ţiganii etc. Aceste popoare ascultă şi se supun unui conducător, se ajută unii pe alţii, suferă unii pentru alţii, se bucură pentru reuşitele celorlalţi, sunt uniţi împotriva duşmanilor. Dar nu este cazul la noi din păcate.

Nu ştim dacă Herodot poate fi considerat „cel mai mare denigrator” al tracilor, dar constatăm că aceştia au avut nişte gene teribil de rezistente, dacă după mai bine de 2.500 de ani continuăm să lăsăm corupţia (pardon, corupţii!) să ne conducă şi nu suntem în stare sa devenim o naţiune.

La căruţa ţării, catârii politici dezbinaţi, în loc să tragă înainte, trag în toate direcţiile, distrugând-o.

Deşi ar trebui să acţionăm cu toţii pentru depăşirea situaţiei dificile pe care o traversăm, foarte mulţi din noi avem orgolii, ambiţii şi alte „calităţi” care ne împiedică să întreprindem acţiuni concrete pentru binele colectiv. Doar pentru binele personal, câţiva „băieţi deştepţi” profită cât pot de nepăsarea şi indiferenţa noastră a celorlalţi, care doar stăm şi ne lamentăm aşteptând ca alţii să ne rezolve problemele.

Cum oare poți schimba ceva, tu care citeşti aceste rânduri, dacă nu te mobilizezi? Cum poţi tu împreună cu noi să scăpăm de cei incompetenţi sau corupţi ? Cum să faci toate aceste lucruri dacă atunci când ți se oferă șansa să faci toate astea, refuzi să te implici? Discutăm pe forumuri dar nu se schimbă nimic… Oare de ce?

Cei care urmăresc să ne redefinească potrivit acestor tipare vor reuşi să ne aducă într-o stare şi mai gravă de amnezie dacă ne vor face să uităm ce ne-a unit de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, ce i-a unit pe strămoşii noştri care erau, în covârşitoare majoritate, ţărani, ce i-a legat pe românii asupriţi din Transilvania care, în ciuda umilinţelor şi prigoanelor sângeroase, au apărat cu dârzenie credinţa strămoșească şi demnitatea neamului nostru (bisericile de lemn sunt un simbol viu al unităţii neamului), ce i-a unit pe martirii închisorilor comuniste şi pe tinerii din decembrie 1989, care şi-au dat viaţa pentru România adevărată: „acea Românie profundă, vie, întemeiată pe credinţa de veacuri a neamului nostru” (Părintele Galeriu).

Citiți și:

Iluzii anesteziante în care cred românii şi care blochează evoluţia şi dezvoltarea poporului român, a societăţii româneşti, a României

Mesajul unui britanic pentru români: «Aveți o ultimă șansă să luptați pentru țara voastră înainte să vă fie luată cu totul!»

yogaesoteric
25 martie 2018