Utilizarea telefonului mobil târziu în noapte crește riscul de depresie
A dormi chiar și cu puțină lumină în cameră pe timpul nopții poate accentua depresia, se arată într-un nou studiu publicat în Jurnalul American de Epidemiologie.
Aproximativ 1000 de japonezi au fost studiați pe parcursul a 2 ani de zile și s-a constatat că cei care dormeau cu surse de lumină aprinse, inclusiv lumânări, au avut o creștere a depresiei cu până la 60-65%. Studiul pare să prezinte o corelație între ritmurile circadiene, expunerea la lumină și depresia. Lipsa de somn sau un somn incorect, poate duce la o gamă largă de probleme de sănătate, inclusiv depresie, creștere în greutate și chiar cancer.
Depresia clinică este o stare mentală de tristețe/amărăciune care persistă pe perioade îndelungate. Simptome care durează mai mult de două săptămâni și de o severitate care începe să împiedice desfășurarea normală a activităților zilnice, deja semnifică depresie clinică. Se estimează că în anul 2020 depresia va deveni a doua problemă de sănătate la nivel mondial, după afecțiunile cardiovasculare. În prezent, boala afectează aproximativ 121 milioane de oameni pe glob. În România, a fost depistată o creștere semnificativă a episoadelor depresive majore odată cu vârsta, de la 2,1% la 2,6%, pentru categoria 18-49 ani, și de la 4,4% la 5,2 % peste 50 de ani, cu un ritm de creștere de 1,2 puncte procentuale pentru fiecare grupă de vârstă 50-64 ani și peste 65 de ani.
Depresia face parte din cele mai frecvente tulburări psihice care afectează un segment tot mai mare al populației la nivel mondial și, de cele mai multe ori, este factorul principal al sinuciderilor. La nivel global, se estimează că depresia afecta aproximativ 121 de milioane de oameni în 2011. În Europa se estimează că 50 de milioane de persoane suferă de această boală.
Citiți și:
De ce este bine să dormi în întuneric total?
Copiii-bufniţă ai erei digitale, generaţia care nu mai doarme noaptea. Ce urmări are obiceiul lor straniu
Mai mult de un vaccin pe an poate provoca depresie la copii
yogaesoteric
27 noiembrie 2018
Also available in: Français