Uzura planificată. De ce durata de viață a produselor este tot mai mică?
Auzim tot mai des expresia „Nu le mai fac ca pe vremuri”. Uzura planificată își face simțită prezenta în toate produsele pe care le achiziționăm.
Un bec franțuzesc, o mașină ieșită pe poarta fabricii în California, un ventilator medical produs în Germania, toate au ceva în comun: nu mai au durata de viață de altădată. Este des întâlnită convingerea că anumite produse au, în mod intenționat, o durată de viață scurtă. Ele nu mai pot fi reparate sau schimbate. Tot ce se poate face este să achiziționezi un alt produs nou. Este ceea ce se numește uzură planificată.
La ce se referă uzura planificată?
Aceasta este o politică de marketing care influențează modul de proiectare și construcție a produselor. Prin uzura planificată, producătorii limitează, în mod deliberat, durata de viață a produselor mult sub capacitățile reale tehnologice. În acest fel, se asigură cererea continuă pentru mai multe produse și, prin urmare, crește profitul pe termen lung al producătorilor.
În ianuarie 1925, Philips, Osram, General Electric și alți cinci mari producători de becuri se întâlneau la Geneva pentru o discuție tematică. Scopul ei era de a face lumea un loc mai bun. Un loc mai bun pentru ei. În urma discuțiilor avute la această ședință, a rezultat o înțelegere, numită ulterior Cartelul Phoebus. Înțelegerea semnată la Geneva urmărea să controleze producția și vânzarea becurilor cu filament. Aceasta avea să se producă prin partajarea piețelor și limitarea intenționată a duratei de viață a produselor.
Astfel că, înainte de 1925, durata medie de viață a unui bec era de aproximativ 2.500 de ore. După întâlnirea de la Geneva, membrii cartelului au căzut de comun acord că e mai profitabil ca durata medie de viață a unui bec să scadă la 1.000 de ore. Acesta a fost primul acord real prin care s-a pus în discuție acest aspect. Pe atunci obiectele și produsele cumpărate aveau o durată de viață foarte mare.
Cartelul Phoebus s-a dizolvat spontan la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. La aceea vreme, interesul comercial a dispărut iar accentul s-a pus exclusiv pe durabilitate. Totuși, ideea nu a murit, ea a fost reluată 100 de ani mai târziu.
Acum, giganți ai tehnologiei sunt acuzați de faptul că își sabotează singuri produsele ca să vândă mai mult. Printre ei sunt Apple, Samsung, Tesla, Bosch sau John Deere. Reducerea intenționată a duratei de viață a unui produs este o practică foarte cunoscută în toate industriile. E adevărat, totuși, că lumea se ferește să vorbească despre acest aspect.
Uzura planificată poate fi de două feluri, fizică sau psihică. Dacă vorbim de uzura fizică, ne referim la faptul că anumite produse sunt fabricate pentru a avea o viață limitată. După expirarea duratei de viață, produsul începe să se strice, iar el nu mai poate fi folosit. Teoretic multe obiecte, mașini sau dispozitive pot fi reparate. Doar că, în ziua de azi nimic nu se mai repară. Ele sunt construite sau produse în așa fel încât să nu poată fi reutilizate. Teoretic, utilizatorii au dreptul să își repare produsele sau dispozitivele așa cum consideră. În realitate însă, producătorii fac tot posibilul pentru a împiedica aceasta limitând accesul la piese de schimb, unelte, documentație sau obligând utilizatorii ca mentenanța să fie efectuată doar de tehnicieni proprii. Astfel că, fie vorbim de piese personalizate care nu pot fi găsite, fie că nu avem unde sau cine să le repare, toate acestea ne obligă să cumpărăm un produs nou.
Citiți și:
Moartea spirituală a societății consumiste (I)
Serge Latouche: Această societate nu este nici de dorit, nici nu este necesar să fie susținută
yogaesoteric
6 iunie 2022