Vaccinul, trilioanele şi cetăţeanul

„Vaccinul covid este necesar să fie evitat cu orice preţ. În opinia mea, aceste noi vaccinuri reprezintă o crimă împotriva umanității care nu a fost comisă niciodată într-un mod atât de mare în istorie.” – Dr.Robert F. Kennedy Jr

„În ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2, boala Covid-19, trebuie să înţelegem cu toţii că avem, până la urmă, […] vaccin în perioada imediat următoare […] şi cred cu toată tăria că este cea mai eficientă şi mai scurtă cale prin care noi putem, cu toţii, să revenim la normalitate, aşa cum o ştiam anterior.” – Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva covid-19 din România

Un vaccin de trilioane!

Oricum am privi situaţia, şi presa „liberă” ne ajută să o vedem din toate unghiurile care îi convin, întreaga tărăşenie cu gripa asta ridicată la rang de ciumă pare a fi declanşată numai şi numai pentru a curăţa drumul vaccinului eliberator. Un vaccin pe care se dau peste cap să ni-l dorim fiindcă el ar reprezenta vindecarea. Un vaccin după care vor să jinduim fiindcă el ar fi stindardul călăuzitor al libertăţii de mişcare, de întrunire, de rugăciune în biserică sau de a ne priveghea morţii. Un vaccin pe care suntem chemaţi să-l acceptăm voluntar fiindcă, prin simpla sa existenţă, ar determina renaşterea economiei, alungarea definitivă a spectrului unei crize economice distrugătoare şi, în ultimă instanţă, revenirea la normalitate. Oricare şi oricum ar deveni aceasta! Şi, în final, un vaccin menit să aducă trilioane de dolari celor direct implicaţi în producerea şi comercializarea lui.

Ce a condus spre o asemenea ipoteză? Realitatea. Realitatea văzută şi simţită de noi toţi, care arată că, în mod ciudat, evoluţia pandemiei, sporirea sau scăderea în timp a numărului infectărilor din ţările cele mai afectate, coincid curbei stadiului cercetărilor pentru obţinerea vaccinului. Cu cât creştea nevoia producătorilor vaccinului de a se sări peste unele stadii obligatorii de parcurs în cursul firesc spre omologare, cu atât numărul îmbolnăvirilor sporea, ridicând presiune publică pentru apariţia unui vaccin. Privind astfel pandemia, nu creşterea explozivă a numărului infectărilor a urgentat lansarea pe piaţă a unui vaccin, ci nevoia stringentă de a aduce cât mai repede pe piaţă un vaccin a determinat sporirea fără precedent a celor infectaţi. Noul val de infectări, la o analiză atentă, se suprapune aproape perfect peste valul insistenţei companiilor producătoare de a li se aproba cât mai repede intrarea vaccinului pe piaţă. Se investise deja prea mult. Recuperarea banilor şi profitul par a nu mai fi avut răbdare.

Dr. Michael Yeadon, fost şef ştiinţific şi vicepreşedinte la compania Pfizer, a declarat că nu există un al doilea val al pandemiei şi că ceea ce a fost numit „al doilea val” a fost creat artificial prin manipularea testelor: „nu există date ştiinţifice care să sugereze că ar urma să apară un al doilea val […] Testele covid-19 sunt irelevante, iar întreaga idee a cazurilor noi care se înmulţesc exponenţial este falsă […] Nu este necesar un vaccin pentru a se pune capăt pandemiei”.

Întrebată despre cauza apariţiei noului val pandemic din Europa, dr. în biomedicină Ana Maria Oliva, răspunde: „Dacă vă referiți la numărul de «cazuri», este necesar să definim cuvintele. Rețineți că, la început, o pandemie era socotită în funcție de numărul de decese. Apoi au modificat criteriul și au fost luaţi ca reper numărul de pacienți (cu simptome). Apoi au fost cei «infectați», indiferent dacă au sau nu simptome. Apoi doar «cazuri», adică persoane care dau un test PCR pozitiv, indiferent dacă sunt sau nu bolnavi. Întrebarea este, cât de fiabil este acest test? Un test pozitiv înseamnă într-adevăr că o persoană este un «caz»? Răspunsul este că testul nu are capacitate de diagnostic și că la peste 30 de cicluri (parametru tehnic de utilizare a testului), va da întotdeauna rezultat pozitiv. Prin urmare, cu ajutorul testelor te poți juca după bunul plac cu numărul de «cazuri», după cum te interesează. Şi mai multe cazuri implică faptul că vor rezulta mai mulți bani? Ei bine, facem mai multe teste și punem un număr mai mare de cicluri, astfel încât toată lumea iese pozitivă.”

Miliardarul Bill Gates, care a investit deja circa o jumătate de miliard de dolari în cercetări pentru producerea vaccinului, ştie că până la distribuirea masivă a acestuia pe piaţă va urma o creştere a numărului îmbolnăvirilor. „Ar fi necesar să fim foarte îngrijoraţi de următoarele 6 luni. Numărul de cazuri va creşte mult. La modul ideal, oamenii ar fi bine să înţeleagă că vin ajutoarele medicale, că pot să se comporte mai bine şi să aibă răbdare până în primăvară, când vaccinurile vor începe să reducă cifrele…”, declara el în luna noiembrie, într-un interviu pentru CNN.

Marele câştigător

Apariţia şi evoluţia controlată a acestei epidemii care la o primă vedere ar fi de necontrolat, pare a fi opera colosului care ne controlează, la propriu, vieţile. Adică, a Big Pharma. Ce este „Big Pharma”? Este gigantica industrie farmaceutică. Este industria care „învârteşte” sute de miliarde, trilioane de dolari, anual. Despre Big Pharma, în directă legătură cu pandemia trăită de noi toţi, omul de ştiinţă american Carolyn Barber, într-un articol din luna octombrie, intitulat „Altă taxă a Covidului: Testele inutile şi costurile imense ale spitalizării”, susţine că „asemenea tratamente sunt impuse ca parte a ceea ce deja reprezintă o piaţă a sănătăţii domestice şi a spitalelor, asigurărilor şi fabricanţilor de aparatură, de 3,8 trilioane de dolari din care Big Pharma îşi extrage profitul”.

Sumele adunate ca urmare a existenţei şi prelungirii pandemiei covid-19 au atins dimensiuni greu de imaginat. Industria farmaceutică a câştigat atât din vânzarea la preţuri exorbitante a medicamentelor care de ani buni ocupau inutil depozitele, cât şi a unor substanţe nou apărute, prezentate fiecare ca fiind leacul minune şi dovedite apoi a fi inutile (Remdesevir fiind numai unul dintre exemple). Big Pharma a câştigat miliarde din comercializarea măştilor, a aparaturii medicale aferente pandemiei şi a echipamentului sanitar specific. A mai obţinut sume exorbitante pentru cercetările destinate descoperirii unui vaccin, a fabricării acestuia şi va câştiga înmiit din vânzare. Este vorba de o producţie estimată la câteva miliarde de doze. Care este preţul cu care s-ar vinde? 32-37$/doză la vaccinul Moderna, 10$/doză la vaccinul Johnson&Johnson ori 19,5$/ la vaccinul Pfizer. Profiturile? Astronomice! Numai calcularea acestora ne apare ca fiind indecentă.

Pentru a ne face o idee şi despre nivelul câştigurilor din vânzarea medicamentelor, vom lua exemplul medicamentului Remdesevir. Medicament la care, după cumpărarea a sute de milioane de fiole, se renunţă. De ce? Fiindcă după câteva luni de utilizare s-a dovedit a fi ineficace. Un tratament complet cu acest medicament, pentru un singur bolnav, costa în SUA 3.120$ (390$ fiecare fiolă). Fără a socoti costurile spitalizării! Câţi bolnavi de covid-19 s-au tratat cu acest medicament? Câteva milioane. Câştigul pentru Big Pharma? De ordinul miliardelor de dolari!

Numai dlui Bill Gates, cel care a investit sute de milioane în „Big Pharma” şi care susţine că: „odată ce vom ajunge la vaccinarea a 70% din populație, această pandemie se va termina”, îi vor intra în conturi câteva sute de miliarde de dolari. Adică, de 1000 de ori investiţia. Pare de necrezut. Dar, iată calculul: 70% din populaţie înseamnă circa 5 miliarde de oameni; conform planului actual de vaccinare, fiecare ar urma să primească cel puţin două doze (37$ x2) de vaccin; 74 x 5.000.000.000 = 370. 000.000.000. Deci, de pe urma vaccinului, câştigul co-fondatorului Microsoft ar putea fi de 370 miliarde dolari! Iar el este doar una dintre „rotiţele” care învârtesc acest uriaş mecanism. Vedeţi vreun politician al lumii care să reziste tentaţiei primirii unor procente din asemenea sume?

Dacă nu poţi să-i învingi, ameţeşte-i!

Controversele privitoare la vaccinarea anticovid se amplifică pe zi ce trece. În România, la îndemnul insistent al preşedintelui, profitându-se de campania electorală, în speranţa câştigării a cât mai multor voturi pentru partidul său (singurul care are grijă de popor!), s-a elaborat o strategie a vaccinării şi s-a numit un responsabil cu aplicarea acestei strategii. Zilnic, ore întregi, diferiţi specialişti şi analişti, politicieni de diferite culori, comentatori, formatori de opinie, foşti şi actuali bolnavi, medici de la ATI sau nu, organizaţii civice şi mai puţin civice, ameţesc poporul susţinând până în pânzele albe sau, dimpotrivă, respingând ideea vaccinării. S-a discutat despre cei care ar fi indicat să fie primii vaccinaţi, despre vaccinarea sau nu a tinerilor şi copiilor, despre riscurile pentru bătrâni, despre angajaţii de la finanţe şi despre cei ce se ocupă cu fondurile europene, lucrători care să fie lăsaţi să moară de covid sau dimpotrivă, să fie ei întâii vaccinaţi ai ţării… Nimic însă despre efectele adverse pe termen scurt sau lung, nimic despre contraindicaţii, nimic despre perioada reală de imunizare. Acest vaccin pare panaceul ideal, ceva mai mult decât mana cerească.

În loc de concluzii

Deşi pare nebunească, ideea că nu numărul îmbolnăvirilor presează industria farmaceutică să fabrice un vaccin, ci dimpotrivă, impunerea un vaccin din partea Big Pharma determină creşterea numărului îmbolnăvirilor (declanşarea aşa-zisului val doi) apare pe zi ce trece mai evidentă. Ipoteza, odată apărută, a dat de gândit oamenilor care cugetă liber din întreaga lume. De ce? Fiindcă totul se leagă într-un mod surprinzător de logic. Dacă pandemia se încheie înainte de fabricarea vaccinului, investiţii uriaşe, de sute şi sute de milioane, vor fi pierdute definitiv. Dispar bolnavii şi morţii, nu-i nevoie de vaccin. Prin urmare, cu orice risc, pandemia va fi prelungită până dincolo de data implementării masive a vaccinului! Oameni de ştiinţă, specialişti de renume, analişti recunoscuţi prin obiectivitate, sunt tot mai mulţi cei care descoperă şi expun public faţetele unui asemenea mecanism criminal.

Motorul acestei mega-afaceri este banul şi nu contează „pierderile colaterale”. De orice natură ar fi ele. În această uriaşă bătălie, cetăţeanul există numai pentru că cineva e nevoie să piardă.

Citiţi şi:

Profesorul Christian Perronne despre vaccinul anti Covid-19: Există un risc real de a ne modifica pentru totdeauna genele…

Sinistra Agendă din spatele panicii COVID-19

Visul lui Bill Gates: vaccinarea obligatorie la nivel mondial!

yogaesoteric

20 ianuarie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More