Vaccinurile, mercurul şi banii murdari – un mesaj de la Robert F. Kennedy jr.
O analiză asupra raporturilor corupte dintre Big Pharma şi autorităţile responsabile cu realizarea schemelor de imunizări
Robert F. Kennedy Jr. este de profesie avocat, specializat în dreptul mediului, şi autor al unor cărţi de succes, precum şi gazdă la un post de radio.
El este nepotul fostului preşedinte al Americii, John Fitzgerald Kennedy. Tatăl său, Robert Francis Kennedy, a fost fratele preşedintelui şi senator al SUA.
Articolul pe care îl redăm mai jos, scris de Robert F. Kennedy jr., a fost respins de la publicare de către toate ziarele principale din America. În cele din urmă, articolul a apărut totuşi în ziarul USA Today, dar numai ca o reclamă plătită.
Redăm în totalitate conținutul articolului.
„Sunt pro-vaccin. Toţi cei şase copii ai mei au fost vaccinaţi. Cred că vaccinurile salvează milioane de vieţi.
Permiteţi-mi deci să explic de ce am redactat cartea Thimerosalul: Să lăsăm ştiinţa să vorbească, care dă pe faţă folosirea periculoasă – şi total nenecesară – a conservantului pe bază de mercur, thimerosal, în vaccinurile administrate la milioane de copii şi femei gravide din întreaga lume.
Vaccinurile reprezintă o afacere bănoasă. Industria farmaceutică este o industrie în valoare de trilioane (mii de miliarde, n.n.) de dolari, din vânzările vaccinurilor obținându-se anual 25 de miliarde.
Decizia CDC (Centrul american pentru Combaterea şi Prevenirea Bolilor) de a adăuga un vaccin în programa obligatorie poate garanta producătorilor acestuia milioane de clienţi şi miliarde de dolari profit, cu cheltuieli minime de comercializare şi imunitate completă în faţa proceselor legale. Mizele mari şi „căsătoria” perfectă dintre Big Pharma şi agenţiile guvernamentale au dat naştere unui sistem de reglementare necinstit şi opac.
Merck, unul dintre producătorii principali de vaccinuri din America, se află momentan sub investigaţie pentru inducerea în eroare a inspectorilor Administraţiei Federale a Medicamentelor cu privire la eficienţa vaccinului ROR pe care acesta îl produce. Două persoane din interior care au oferit informații spun că Merck a creat studii false pentru a-şi păstra monopolul asupra respectivului vaccin.
Sume imense au alimentat creşterea exponenţială a programei de vaccinare a CDC începând cu anul 1988, când Congresul a oferit imunitate legală vaccinurilor. Când eram copil în anul 1954, CDC recomanda cinci vaccinuri pediatrice. Astăzi copiii nu pot intra în sistemul de învăţământ fără administrarea a 56 de doze din 14 vaccinuri până la vârsta de 18 ani!
Industria farmaceutică, insaţiabilă, are în dezvoltare 271 de vaccinuri pe „ţeava” birocratică a CDC, în speranţa că, de pe urma vaccinurilor, îşi va spori încasările până la 100 de miliarde de dolari în anul 2025. Principalul susţinător al vaccinărilor, Dr. Paul Offit, şeful secţiei de boli infecţioase a Spitalului de Pediatrie din Philadelphia, care are, însă, şi strânse legături cu industria vaccinurilor, afirmă că unui copil i se pot administra până la 10.000 de vaccinuri fără niciun efect secundar!!
S-ar putea ca sănătatea publică să nu fie singurul mobil al deciziilor CDC de a adăuga pe listă noi vaccinuri. Patru studii federale nimicitoare, incluzând două cerute de Congres, unul de către Senat şi al patrulea de către Inspectorul General al Departamentului de Sănătate, descriu CDC drept o cloacă a corupţiei, a disfuncţionalităţilor şi gestionării defectuoase, cu unele conflicte de interese alarmante ce îi corup cercetările, reglementările şi politica. Regulile CDC permit profitorilor din industria vaccinurilor – precum Dr. Offit – să facă parte din comisiile consultative ce decid adăugarea de noi vaccinuri în programă.
Într-un exemplu tipic, Offit a făcut parte în 1999 din comisia ce a votat adăugarea vaccinului împotriva rotavirusului în programa CDC, pavându-şi astfel calea către îmbogăţire prin producerea propriului vaccin.
În 2006, Offit şi partenerii săi de afaceri şi-au vândut drepturile de autor asupra vaccinului respectiv către Merck pentru suma de 182 milioane de dolari, declarând apoi pentru Newsweek: „E ca şi cum aş fi câştigat la loterie!”
Corupţia a otrăvit şi departamentul pentru siguranţa imunizărilor a CDC, ramura de cercetare a CDC ce testează siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor. În august 2014, Dr. William Thompson, veteran de 17 ani al CDC, autor al principalului studiu citat de CDC pentru disculparea vaccinurilor aditivate cu mercur în scandalul autismului, a invocat protectoratul informatorului şi a predat Congresului dosare detaliate ale agenţiei. Thompson, încă angajat al CDC, spune că în ultimul deceniu superiorii săi au făcut presuni asupra lui şi a colegilor săi să mintă şi să falsifice datele legate de siguranţa folosirii conservantului pe bază de mercur, thimerosal, în vaccinuri, pentru a ascunde legătura dintre acesta şi o serie de afecţiuni cerebrale, inclusiv autismul.
Thimerosalul este constituit în proporţie de 50% din etil de mercur, care este mult mai toxic şi persistent în creier decât o altă substanţa toxică – metil de mercur –, care poate ajunge în organismul uman în urma consumului de peşte, pentru care există mai multe reglementări.
Sute de studii atent şi documentat revizuite de către oameni de ştiinţă din administraţia guvernamentală şi din universităţi arată că thimerosalul este o otravă devastatoare pentru creier, strâns legată de bolile neurologice care au luat amploarea unei epidemii printre copiii americani. Cartea mea, Thimerosalul: Să lăsăm ştiinţa să vorbească, este un rezumat al acestor studii, despre care CDC şi jurnaliştii săi creduli jură că nu există. Deşi Thompson şi colegii săi din industrie au creat nouă studii epidemiologice frauduloase şi total discreditate pentru a apăra thimerosalul, niciunul dintre studiile publicate nu descriu thimerosalul ca fiind sigur.
Afirmaţia uzuală că ratele autismului au crescut în Statele Unite după ce producătorii de medicamente au eliminat majoritatea thimerosalului din vaccinurile pediatrice în 2003 este o minciună. În acelaşi an, CDC a adăugat în programa pediatrică vaccinuri gripale ce conţin doze masive de thimerosal. Rezultatul este acela că astăzi copiii sunt la fel de expuşi acţiunii nocive a mercurului precum erau expuşi prin toate vaccinurile pediatrice combinate din ultimul deceniu al anului 2002. Studiile autentice sugerează că eliminarea completă a thimerosalului din vaccinuri va conduce la un declin semnificativ a ratelor autismului. De exemplu, un studiu din 2013 al CDC în JAMA Pedriatics arată o scădere de 33% a ratelor autismului în Danemarca după eliminarea în 1992 a thimerosalului din vaccinurile daneze. Studiul respectiv face parte din cele 37 de studii recenzate de experţi ce leagă thimerosalul de explozia de cazuri de autism.
Thimerosalul a precipitat și o criză jurnalistică, pe lângă cea a sănătăţii publice. Big Pharma pompează mai mult de 3.5 miliarde de dolari anual în publicitate la televizor, în ziare şi mijloace de infomare, ţintind departamentele de ştiri, care au devenit vehicule pentru vânzările de produse farmaceutice şi platforme de propagandă a industriei farmaceutice. Televiziunile şi presa scrisă prezintă purtători de cuvânt ai CDC precum dr. Offit, fără a preciza legăturile lor cu industria farmaceutică, cenzurând totodată criticile celor care arată că vaccinurile sunt periculoase şi excluzând vocile susţinătorilor bine informaţi în această privinţă.
Jurnaliştii repetă papagaliceşte discursul înşelător răspândit de guvern şi oficiali ai Big Pharma în loc să se documenteze ştiinţific pe seama subiectului. Neputând contraargumenta ştiinţific, ei îi intimidează, defăimează şi demonizează pe cei care militează pentru siguranţa vaccinurilor drept „anti-vaccinatori”, „anti-ştiinţă” şi chiar mult mai rău. Refuzul presei de a supune activitatea CDC unei verificări pertinente a încurajat atât industria farmaceutică, cât şi agenţia să urmeze cea mai uşoară cale către profit şi conservare birocratică.
Sperietura rujeolei a fost un exemplu clasic de capitalism al dezastrului, mass-media alimentând cu sârguinţă isteria publică cu editoriale şi cicluri de emisie de 24 de ore. Cu dr. Offit la cârmă, CDC, producătorii de medicamente şi grupările de faţadă finanţate de către aceştia, au tranformat o epidemie anuală de pojar într-un val naţional de schimbare a legislaţiei privind vaccinările pentru a interzice scutirile de la vaccinare pe baze religioase sau filozofice.
„Frenezia” mass-mediei ca urmare a celor 159 de cazuri de rujeolă a făcut ca atenţia să fie deturnată de la cataclismul autismului ce a debilitat un milion de copii americani de la începerea „pandemiei” în 1989, cu câte 27.000 de noi cazuri în fiecare an. CDC refuză să numească autismul „epidemie”. Sfidând ştiinţa solidă şi bunul simţ, CDC şi dr. Offit au lansat o campanie de negare pentru a-i păcăli pe reporteri, făcându-i să creadă că autismul este doar o iluzie.
Big Pharma este printre cei mai mari finanţatori ai mediului politic naţional, sprijinind candidaţii politici în anul precedent cu 31 de milioane de dolari. Cheltuieşte mai mult cu lobby-ul politic decât orice altă industrie, suma ridicându-se la trei miliarde de dolari între anii 1998 şi 2014 – dublu faţă de sumele cheltuite de industria gazelor şi petrolului şi de patru ori mai mult decât cea militară şi aeronautică.
Până în luna februarie 2015, legislatorii din 36 de state au lansat mai mult de 100 de legi noi ce desfiinţau scutirile pe bază religioasă sau filozofică de la vaccinare. Mulţi dintre aceşti legislatori sunt pe statul de plată al industriei farmaceutice. Pentru a vedea de ce sume a beneficiat fiecare, puteţi accesa http://www.maplight.org .
Banii murdari ai Big Pharma au cumpărat imunitatea în cazul proceselor de daună, oricât de periculos ar fi produsul implicat. Supus, Congresul a desfiinţat dreptul la proces enunţat de Amendamentul al 7-lea, făcând astfel imposibilă acţionarea în judecată a companiilor farmaceutice pentru vânzarea de vaccinuri nesigure de către partea vătămată. Deci fără procese şi cu foarte puţine stimulente financiare pentru a convinge producătorii să facă vaccinurile mai sigure.
Banii industriei vaccinurilor au neutralizat practic toate verificările legislative ce stăteau în trecut între copiii noştri şi industria farmaceutică rapace. Având agenţiile de cercetare, reglementare şi legislative prizoniere, tribunalele închise publicului, avocaţii dezarmaţi, politicienii pe statul de plată şi mass-media sub control, nu mai există nimeni care să stea între o industrie lacomă şi copiii vulnerabili, cu excepţia părinţilor. Acum planul Big Pharma este de a înlătura drepturile de informare parentală din ecuaţie şi forţarea părinţilor şovăitori să-şi injecteze copiii cu vaccinuri potenţial riscante, pe care Curtea Supremă le-a numit „inevitabil nesigure”.
Eliminarea scutirilor de vaccinare este prematură până când vom avea o agenţie de reglementare funcţională şi un proces transparent. Cea mai bună cale de a asigura acoperire totală a vaccinărilor este ca programa naţională de vaccinare să recâştige încrederea publică prin eliminarea legăturilor financiare corupte cu industria ahtiată după profit.
Pentru a vă informa cu privire la corupţia CDC şi a afla adevărul despre ştiinţa vaccinurilor, sper că veţi citi cartea Thimerosalul: Să lăsăm ştiinţa să vorbească, descărcând totodată filmul Trace Amounts despre care să insistaţi la cei care fac legile să-l vizioneze înainte de votarea oricăror astfel de legi.”
Citiţi şi:
Industria farmaceutică (I). De la imaginea de sprijin al sănătăţii oamenilor la… realitate
Plătim pentru propria moarte: vaccinurile care îmbogăţesc companiile producătoare pot să ne ucidă
Efectele dezastruoase ale vaccinării asupra creierului uman
yogaesoteric
12 noiembrie 2015