Vasile Astărăstoae despre limitarea libertăţilor individuale sub pretextul sănătăţii publice
„Dictatura” sănătății publice
În ultimul timp asistăm din ce în ce mai frecvent la limitarea libertăților individuale prin măsurile impuse de structurile de sănătate publică. Sub pretextul unor termeni generoși, dar generali și uneori insuficient definiți – siguranța cetățeanului, interesul public, interesul general, îmbunătățirea stării de sănătate etc. –, se încearcă impunerea unor valori care nu întotdeauna sunt în concordanță cu valorile persoanei supuse constrângerii.
Măsurile luate de-a lungul timpului de către OMS și guvernele din numeroase țări privind, de exemplu, combaterea „noii gripe” (fie că se cheamă aviară sau porcină), a combaterii fumatului, a consumului de dulciuri etc. semnalează tendința spre „dictatura sănătății publice”. Deja suntem în epoca în care sănătatea publică nu ne informează, ci ne impune norme care limitează independența individuală.
Sănătatea publică ne obligă să ne hrănim sănătos, să ne deplasăm unde și când dorește ea, să ne vaccinăm când și cum dorește ea, să ne comportăm când și cum dorește ea. Și dacă în epoca contemporană dictaturile politice pe „față” constituie din ce în ce mai mult cazuri izolate (tendința actuală fiind cea a abandonării democrației reale și înlocuirea cu cea formală – regimuri autoritare), dictatura sănătății publice tinde însă să se globalizeze „pe față”. Aceasta în pofida faptului că în timp majoritatea proiectelor sale a eșuat. Este suficient să amintim scandalurile legate de scenariile apocaliptice privind gripa aviară și gripa porcină, eșecul combaterii sifilisului în Taiwan, combaterea obezității și a bolilor de nutriție în SUA și în alte țări ale lumii, apărute prin intervenția în comportamentul alimentar al populației etc.
Politicile publice nu țin cont de un lucru dovedit științific: starea de sănătate a unei populații poate fi îmbunătățită doar dacă metodele sunt asumate de fiecare individ în parte. Studiile au dovedit că persoanele cu o stare economică bună (clasa de mijloc) vor fi preocupate să-și îmbunătățească și starea de sănătate. Politicile represive (îngrădirea legislativa) nu au avut niciodată succes, cele mai cunoscute dovezi sunt prohibiția (SUA) și rezultatele pe termen lung a legislației ultrarestrictive împotriva fumatului.
Sănătatea publică la sfârșitul secolului XX ne-a prezentat o viziune idilică: malaria și poliomielita vor fi eradicate, tuberculoza va suferi o scădere spectaculoasă, iar bolile infecțioase, atât de legate de istoria civilizației umane, vor deveni cu adevărat istorie.
Pentru aceasta, noi trebuie, totuși, să plătim un preț minor: să renunțăm la câteva drepturi individuale, la autonomie, în favoarea colectivității. Realitatea la care asistăm astăzi este, însă, cu totul alta: malaria și poliomielita există în continuare, tuberculoza este în creștere spectaculoasă și au apărut peste treizeci de noi boli infecțioase, dintre care putem aminti HIV/SIDA, EBOLA și formele particulare de gripă. Cu toate acestea, sănătatea publică continuă să impună aceleași măsuri ineficiente care, în final, se manifestă prin discriminare individuală sau colectivă, prin crearea unor noi populații vulnerabile.
Sănătatea publică nu a fost capabilă să-și asume și să învețe din eșecuri. În acest moment există puțini vectori care se raportează la drepturile naturale și la drepturile omului care să susțină cu fermitate autonomia individuală, libertatea, principiile etice universale și imuabile, împotrivindu-se relativismului și darwinismului social. O modalitate de rezolvare a conflictelor deschise de sănătatea publică este abordarea etică a acestora.
Negocierea și consensul, reflexia și dezbaterea sunt căile de democratizare a politicilor publice. Dacă acest lucru va fi înțeles, dacă medicina publică va accepta că supremația libertății individuale față de grupul social este o paradigmă pentru civilizația umană, atunci și politicile publice în sănătate vor fi eficiente.
P.S.1: Am scris această notiță, plecând de la faptul că legile împotriva fumatului sunt de fapt legi împotriva fumătorilor. Cât timp nu există programe coerente care să influențeze comportamentul, legea nu va face altceva decât să pună la încercare ingeniozitatea fumătorilor pentru a o încălca. Experiența pe termen lung a altor țări arată că legislația restrictivă nu a scăzut semnificativ statistic nici numărul de fumători, nici bolile în care fumatul este unul dintre factorii de risc.
P.S.2: În același sens citesc cu stupoare o inițiativă legislativă introdusă în parlament potrivit căreia celor ce se vor naște, începând cu 2017 le va fi interzis fumatul. De fapt se va interzice vânzarea de țigări acestor persoane. Luptătorii anti-fumat, prin exagerări, cad în același ridicol ca și cei cu încălzirea globală.
Citiţi şi:
Argumente împotriva vaccinărilor obligatorii. Vaccinare sau criptototalitarism?
Bill Gates recunoaşte că vaccinurile sunt folosite pentru reducerea populaţiei la nivel mondial
Prof. dr. Dan Tudor Vuza: Vaccinarea obligatorie este ceva împotriva Constituţiei României
yogaesoteric
19 mai 2017