Vaticanul, între genocidul creştinilor şi reconfigurarea familiei

O REALITATE. Persecuţia şi genocidul creştinilor. În volumul Cartea neagră a condiției creștinilor în lume, realizat recent de cercetători francezi sub coordonarea jurnalistului Samuel Lieven, se menţionează o cifră de 150 de milioane de creştini care actualmente sunt persecutaţi în întreaga lume.

Center for the Study of Global Christianity estimează că anual sunt ucişi peste 100.000 de creştini, adică 5 pe minut. În Asia şi în Africa, creştinii sunt arşi de vii, sunt decapitaţi, împuşcaţi, spânzuraţi, hăcuiţi ca animalele la abator, numai şi numai pentru că sunt creştini. Femeile gravide sau copiii sunt trataţi ca nişte victime-delicatese ale acestei teribile revărsări de ură.

Haim Korsia, marele rabin al Franței, invocă o reacție fraternă în fața revărsării acestei teribile uri împotriva creștinilor, și face o comparație cu distrugerea iudaismului în Orient: „Unde sunt comunitățile de evrei, într-o vreme așa de vii de la Alep, de la Beirut, de la Alexandria, de la Cairo, sau de la Tripoli? Unde sunt școlile din Nehardea și din Pumbedita în Irak? Și unde este floarea iudaismului din Esfahan și din Teheran? Doar în memoria noastră! Alungați, uciși, decimați, persecutați și exilați, creștinii din Orient trec ei înșiși prin ce au trecut evreii cu care au conviețuit și pe care i-au văzut plecând din acele locuri”.

Dar de ce să ne ducem aşa de departe. Aici, la noi, în mândra şi civilizata Europă, a-ţi afirma creştinătatea a devenit un risc, adesea chiar un delict. Aici, sunt incendiate biserici şi mânăstiri, sunt atacaţi ierarhi sau credincioşi participanţi la slujbe obişnuite sau la procesiuni religioase, sunt interzise afişarea semnelor religioase, purtarea lor, sau reprezentările alegorice care aduc aminte de scenele Naşterii Domnului Iisus Hristos. Aici, oameni care poartă o cruce sau îşi afirmă credinţa sunt daţi afară din servicii, sau chiar sunt arestaţi. Aici, autorităţile forţează diverse biserici, împotriva tuturor bazelor dogmatice ale creştinismului, să oficieze căsătorii ale homosexualilor, iar primarii, care refuză să oficieze căsătoria civilă, sunt aruncaţi în închisoare. Ca să nu mai vorbim de descreştinarea masivă şi de pustietatea locaşurilor de cult, de prezenţa tot mai anemică şi cuvântul tot mai fără ecou în societate al bisericilor din Europa și America de Nord, de devierile grave ale unor reprezentanţi ale bisericilor din Argentina sau Brazilia.

O altă realitate

În timp ce jumătate din omenire fierbe datorită situației economice proaste sau datorită amenințării războiului, una dintre temele majore de dezbatere politică în Vest este legalizarea căsătoriilor homosexuale, ceea ce s-a şi petrecut în SUA, Canada, Argentina, Brazilia, Uruguay, Africa de Sud, Noua Zeelandă şi în 12 state europene. O măsură care are, desigur, ca efecte „revigorareaˮ popoarelor Vestului, atât în ceea ce înseamnă fibra identitară cât şi coerenţa morală, fiind astfel mult mai „pregătite” pentru înfruntarea provocărilor care deja ne stau în faţă şi care vor deveni mult mai acute în anii următori. E greu de imaginat cum aceste state vor putea face faţă luptătorilor kamikaze ai diverselor fundamentalisme islamiste de care este deja plină Europa.

Un bizar papă

E, în mod clar, ceva ciudat cu acest papă Francisc. Adrian Pătruşcă are dreptate atunci când îl percepe ca purtând o mască de clown şi tocmai de aceea el aruncă întrebarea. Întrebare la care răspunsul nu este doar „unaˮ sau „altaˮ, ci şi: „Dar dacă nu se ascunde nimic?”. Direcţiile de acţiune ale Vaticanului condus de noul Papă Francisc par a fi, din informaţiile scăpate de la congregaţiile de dinaintea şi din timpul sinodului, recâştigarea credibilităţii Bisericii în rândul opiniei publice mondiale şi reforma curiei, adică a guvernului.

Nu criza credinţei şi a Bisericii este urmărită acum, ci popularitatea. Este după cum se spune, însăşi motivaţia alegerii cardinalului Bergolio pentru a ocupa scaunul papal. Din acest punct de vedere alegerea pare potrivită, căci Papa Francisc a reuşit să anuleze în mare măsură ostilitatea cu care era privită Biserica Catolică în Occident – mai ales prin prisma tot mai deselor şi mai abominabilelor dezvăluiri despre pedofilia din sânul acesteia.

În acest sens, jurnalistul italian Sandro Magister spune într-un interviu apărut în Evenimentul Zilei, că „opinia publică mondială îl percepe pe actualul papă nu ca pe un pontif care combate, ci ca pe un papă care acceptă cultura modernă. Gurul absolut al gândiri laice italiene, Scalfari, este entuziasmat de acest papă întrucât, în opinia sa, «a abolit păcatul». Infernul si purgatoriul fiind complet abolite de acest papă, nu ne mai rămâne, prin urmare, decât paradisul, toată lumea fiind de acum încolo complet acceptată și binecuvântată de papaˮ.

Un sinod

În pană deci de alte chestiuni cruciale, Biserica Catolică a luat în discuţie, la recentul sinod de la Vatican, la îndemnul şi ca urmare a revelaţiilor publice ale papei Francisc, posibilitatea recunoaşterii familiei homosexuale – chiar dacă, deocamdată şi metaforic, textele în discuţie sunau altfel, referindu-se la capacitățile și calitatea persoanelor homosexuale şi la darurile (eventual satanice?) pe care acestea le au de oferit lumii.

Pe această linie par a se aşeza intervenţiile papei din ultima vreme privind homosexualitatea, intervenţii care au dat impresia că Biserica Catolică este pregătită şi deschisă pentru modificări fundamentale în ceea ce le priveşte şi care au aşezat acest sinod în centrul unui interes al opiniei publice mondiale mult mai mare decât oricare alt sinod. După cum spune acelaşi Sandro Magister: „În mediile profane există impresia că până și Biserica începe să priceapă, într-un final, că divorțul este necesar, că homosexualitatea este un lucru bun, că homosexualii trebuie respectați”.

Citiţi şi:

Papa Francisc face public clipul cu rugăciunea «Toate religiile sunt la fel»…

Parlamentul a respins legea parteneriatelor homosexuale

yogaesoteric
6 aprilie 2016