Viaţa lui Milarepa – desăvârşirea

Atingerea desăvârşirii spirituale. Milarepa devine un Maestru spiritual.

Realiza meditaţii continuu, nu dormea aproape deloc, făcea zilnic o singură pauză, în timpul căreia îşi prepara hrana din apă amestecată cu făină şi din orice rădăcină comestibilă găsită în împrejurimi. În acest timp, a atins perfecţiunea în tehnica tumo. Acest lucru i-a permis să îşi menţină corpul cald în timpul friguroaselor ierni tibetane, purtând doar o haină de bumbac.

Meditaţia sa zilnică a continuat timp de patru ani, până când proviziile de făină s-au terminat. Acest lucru l-a îngrijorat foarte tare, deoarece se temea ca nu cumva să părăsească planul fizic înainte de a atinge eliberarea. De aceea s-a hotărât să iasă din peşteră, în căutare de noi alimente. Singura hrană comestibilă găsită au fost urzicile, hrana sa pentru mult timp înainte. A continuat meditaţiile, dar corpul său a slăbit foarte mult, iar părul a căpătat o nuanţă verde. Deseori se gândea să deschidă pergamentul sigilat primit de la maestru. Totuşi progresele în meditaţie au continuat să apară.

Desăvârşirea spirituală i-a trezit puterile paranormale

Într-una din zile, nişte vânători aflaţi în zonă i-au cerut lui Milarepa să împartă cu ei proviziile pe care le avea. Când au înţeles că nu vor găsi la el nimic din ce căutau, au început să îl lovească. Trei dintre ei l-au ridicat de mai multe ori şi l-au aruncat la pământ, provocându-i dureri cumplite. Cel de-al patrulea vânător căuta să-i oprească pe ceilalţi, simţind că Milarepa este o fiinţă cu adevărat spirituală. Înainte de a pleca, cel de-al patrulea bărbat îl rugă pe Milarepa să îşi amintească de el în rugăciunile sale, deoarece nu făcuse nimic să îl rănească. Mai târziu, Milarepa a aflat că cei patru fuseseră arestaţi de către guvernatorul provinciei respective. Şeful acelei bande fusese ucis, iar celorlalţi, cu excepţia celui care îl salvase pe Milarepa, li se scoseseră ochii.

Ascetul a continuat să mediteze, dar corpul său slăbea din ce în ce mai mult, iar părul de pe întregul trup devenea şi mai verde. Din nou, un grup de vânători au ajuns în zonă şi au cerut şi ei provizii. Văzând că mânca doar urzici, i-au lăsat lui Milarepa propriile lor alimente, astfel că el a fost foarte recunoscător să poată avea zilnic mâncare consistentă. Hrana i-a oferit un nou elan spiritual, cum nu mai experimentase de mult timp, iar meditaţiile au devenit mai intense. Dar, în cele din urmă, hrana s-a terminat şi încă o dată a folosit urzicile pentru supravieţuire.

La câţiva ani după aceasta, sora sa, Peta, a auzit că Milarepa trăia într-o peşteră şi era pe punctul de a muri de foame. Uimită să afle că încă mai este în viaţă, veni să-l viziteze, aducând cu ea alimente proaspete, precum şi ceva de îmbrăcat. Pentru sora lui, Milarepa era un nebun. L-a îndemnat să iasă în lume pentru a cerşi de mâncare, dar Milarepa a refuzat. El însuşi se gândea că, dacă nu va obţine eliberarea în această viaţă, va renaşte într-o condiţie mult inferioară, din cauza răului înfăptuit în prima parte a vieţii sale. De aceea îşi continua cu perseverenţă meditaţiile. Dar, oricât de mult urmărea să se concentreze, nu mai putea intra în starea de samadhi. Întregul său corp era cuprins de dureri, iar mintea plină de gânduri. Simţind că cel mai mare pericol era să nu mai poată continua meditaţiile, el  deschise atunci pergamentul de la maestrul său şi găsi acolo instrucţiunile necesare pentru a ieşi dintr-o astfel de stare. “Am experimentat o stare de calm şi claritate suprasenzoriale, care depăşeau în profunzime şi intensitate extatică tot ceea ce trăisem înainte. Astfel s-a născut în mine o cunoaştere transcedentală până atunci necunoscută. Am ştiut în acel moment că răul fusese schimbat în bine.” Milarepa atinsese eliberarea spirituală. Puterile paranormale au apărut de la sine: putea să dea corpului său orice formă sau substanţă, putea zbura prin aer, se putea multiplica în sute de personalităţi, toate înzestrate cu aceleaşi puteri, putea asculta învăţăturile secrete ale lui Buddha în paradisurile Sale şi multe altele.

El n-a murit, zeii i-au deschis poarta cerurilor

Oamenii au aflat repede despre aceasta şi au început să-l caute. De aceea, de multe ori, Milarepa a fost nevoit să plece pentru a căuta o altă peşteră. Când sora sa l-a căutat încă o dată, el s-a străduit să o convingă despre eficienţa meditaţiei. Refuzând cu desăvârşire, ea simţea că, şi dacă trebuia să cerşească pentru o porţie de mâncare sau pentru nişte haine, viaţa ei era cu mult mai bună decât cea a fratelui său. Ceea ce însă a reuşit să o transforme a fost vizita pe care a primit-o Milarepa de la mătuşa sa, care regreta amarnic tot răul pe care îl făcuse. Aducându-i lui Milarepa hrană, aceasta l-a rugat să îi ofere învăţătura spirituală. Milarepa i-a oferit cunoştinţe spirituale legate de legea karma-ei, iar mătuşa a plecat spre a pune în practică cele învăţate, devenind una dintre discipolele sale. După această întâlnire, sora sa, Peta, şi-a modificat radical viziunea asupra spiritualităţii.

Milarepa şi-a continuat cu aspiraţie meditaţiile, în deplină izolare. În total a folosit ca loc de meditaţie douăzeci de peşteri din munţii Kailasa din Tibet şi până în Nepal. Printre primii săi discipoli pe care i-a condus către starea de eliberare s-au numărat spiritele neîntrupate venite pentru a-l tortura, printre care şi zeiţa Tseringma, una dintre cele douăsprezece zeităţi gardiene ale Tibetului. Apoi numeroşi alţi discipoli s-au adunat în preajma maestrului şi foarte mulţi au atins desăvârşirea spirituală urmându-i învăţătura. Printre principalii săi discipoli s-au numărat Gambopa şi Rechung, acesta din urmă fiind cel care l-a convins să relateze în detaliu povestea vieţii sale, pentru a rămâne ca mărturie şi model de aspiraţie pentru toţi discipolii săi.

La vârsta de 84 de ani, Milarepa spunea: “A venit timpul pentru ca acest corp vizibil, iluzoriu, formă emanată din Divinul Corp, să fie contopit în Tărâmul Luminii Spirituale.” La fel ca şi Naropa, maestrul lui Marpa, Milarepa nu a murit, ci pur şi simplu, a intrat în lumile subtile prin transmutarea directă a corpului fizic grosier. La moartea sa, fiinţe celeste, purtând diverse ofrande, au fost văzute de oameni venind să-l primească pe Milarepa, iar cerul s-a înfrumuseţat cu strălucitoare curcubee. Zei şi oameni s-au întâlnit, şi astfel pentru o clipă, Satya yuga s-a manifestat din nou pe pământ. Milarepa a apărut după aceea de multe ori discipolilor săi, pentru a le oferi sfaturi şi învăţături.

“Fie ca toţi cei care mi-au zărit chipul şi mi-au auzit vocea,

Şi toţi care istoria mi-au cunoscut-o şi au purtat-o în inima lor,

Şi toţi cei care mi-au auzit doar numele şi povestea, 

Să mă întâlnească în Tărâmul Fericirii!”