Viclenia planului Kalergi: genocidul popoarelor europene
Imigrarea în masă este un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de sistem şi pe care propaganda multietnică se chinuie să îl prezinte ca fiind inevitabil. Însă în realitate nu este vorba de un fenomen spontan. Ceea ce se încearcă să se prezinte ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, este de fapt un plan studiat în jurul mesei şi pregătit de decenii pentru a distruge complet chipul bătrânului continent.
Pan-Europa
Puţini ştiu că unul dintre principalii ideologi ai procesului de intregrare europeană a fost cel care a planificat genocidul programat al popoarelor europene. Este vorba de un personaj obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene. Numele său este Richard Coudenhove Kalergi. El se mişcă în spatele cortinei, departe de reflectoare, reuşind astfel să atragă în pânzele sale pe cei mai importanţi şefi de stat, care au susţinut şi promovat proiectul său de unificare europeană. [1]
În 1922, la Viena, Richard Coudenhove Kalergi pune bazele mişcării Paneuropa care are ca scop instaurarea unei Noi Ordini Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de Statele Unite. Unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un Guvern Mondial unic.
Cu instaurarea regimurilor fasciste în Europa, planul se deteriorează, iar uniunea paneuropeană e constrânsă să se dezbine, dar după al Doilea Război Mondial, Kalergi, mulţumită unei activităţi frenetice şi neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill, din loja masonică B’nai B’rith, şi a unor ziare ca New York Times, reuşeşte să obţină aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite.
Esenţa planului Kalergi
În cartea sa Praktischer Idealismus („Idealism practice”), Kalergi afirmă că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoare originale ale bătrânului continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial. El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita aflată la putere.
„Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi.” [2]
Gerd Honsik descrie astfel esenţa Planului Kalergi:
„Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv, eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă. Pentru ca Europa să fie dominată cu ușurință de către elită, pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici. Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea elitei.
Eliminând mai întâi democraţia, adică guvernul poporului, apoi însuşi poporul prin amestecarea raselor, rasa albă trebuie înlocuită cu o rasă metisă uşor de dominat. Eliminând principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi evitând orice critică la adresa minorităţilor prin intermediul legilor extraordinare care să le protejeze, se va reuşi reprimarea maselor.
Politicienii acelor vremuri au dat dreptate lui Kalergi, puterile occidentale se încredinţau planului său, iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat aceste proiecte. Şefii politicii europene ştiu bine că el este autorul acestei Europe care se dictează de la Bruxelless. Kalergi, necunoscut opiniei publice, pentru istorici şi printre deputaţi este considerat tatăl tratatului de la Maastricht şi al multiculturalismului.
Noutatea planului său nu este aceea de a accepta genocidul ca mijloc pentru atingerea puterii, ci de a pretinde crearea unor ființe subumane, iar mulţumită caracteristicilor negative ale acestora ca incapacitatea sau instabilitatea, să se garanteze toleranţa şi acceptarea «rasei nobile».” [3]
De la Kalergi înainte
Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse de inspiraţie ale actualei Uniuni Europene. Convingerea că popoarele Europei trebuie amestecate cu negri şi asiatici pentru a le distruge identitatea şi pentru a crea o singură rasă metisă se află la baza tuturor politicilor comunitare adresate integrării şi apărării minorităţilor. Nu este vorba de principii umanitare, ci de directive emise cu o determinare nemiloasă pentru realizarea celui mai mare genocid din istorie.
În onoarea lui Kalergi a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi, care la fiecare doi ani se acordă „europeniştilor” care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului criminal Kalergi. Printre aceştia găsim şi nume de calibru, cum sunt Angela Merkel (cancelarul Germaniei) sau Herman Van Rompuy (primul președinte permanent al Consiliului Europei).
Incitarea la acest genocid se găseşte şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a găzdui milioanele de imigranţi pentru a compensa natalitatea scăzută din țările europene. Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu (în ianuarie 2000), de departamentul „Population division” al Naţiunilor Unite, raport intitulat: Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi. Apare un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât deprecisă dacă imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei?! Ceea ce rămâne sigur este că natalitatea scăzută ar putea fi uşor inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile. La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci în felul acesta doar se accelerează dispariţia lui. Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele, transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală.
Pe scurt, teza Planului Kalergi a constituit şi constituie şi astăzi fundamentul politicilor oficiale ale guvernelor menite să promoveze genocidul popoarelor europene prin imigrarea în masă.
G. Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă: „Ceea ce oriunde în lume trebuie să se aplice este limitarea naşterilor şi căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală.” [4]
Concluzie
Dacă privim în jur, planul Kalergi pare că s-a realizat în întregime. Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma „Noii Civilizaţii”, susţinută de promotorii mentalităţii multiculturale, e adeziunea la amestecul etnic forţat. Europenii sunt naufragiaţi în amestecul rasial, scufundaţi în valurile de imigraţi afro-asiatici. Plaga căsătoriilor mixte produce în fiecare an mii de noi indivizi de rasă mixtă: „copiii lui Kalergi”. Sub dubla presiune a ignoranţei şi a tâmpeniei așa-zisului umanitarism promovat prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, europenilor li s-a impus negarea propriilor origini, uitând astfel de propria identitate etnică.
Susţinătorii globalizării se străduiesc prin toate mijloacele să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră etnică e un act progresist şi umanitar, că „rasismul” e greşit, dar numai pentru că vor ca noi să devenim nişte simpli consumatori orbi. Mai mult ca oricând este necesar să reacţionăm la minciunile sistemului şi să ne opunem unei uniformizări forțate. Nu avem altă alegere, alternativa este sinuciderea etnică.
NOTE
[1] Printre urmaşii din prima clipă sunt şi politicienii cehi Masarik şi Benes, la fel ca şi bancherul Max Warburg care a pus la dispoziţia lui Kalergi primii bani pentru proiect, 60.000 de mărci. Cancelarul austriac Monsignor Ignaz Seipel şi următorulpreşedinte austriac Karl Renner şi-au asumat responsabilitatea de a conduce mişcarea Paneuropeană. Kalergi însuşi anunţă faptul că alţi politicieni francezi aprobau mişcarea sa pentru a reprima recuperarea Germaniei. Astfel, prim ministrul francez Edouard Herriot şi guvernul său, ca şi liderii britanici din toate sectoarele politice şi redactorul şef de la Times, Noel Baker, au căzut în mrejele acestui conspirator. În final a reuşit să îl atragă pe însuşi Winston Churchill. În acelaşi an, cel care mai târziu urma să fie autorul genocidului ceh a 300.000 de sudeţi germani, Edvard Benes, a fost numit preşedinte onorific. Până în acest moment el ignorase complet existenţa lui Kalergi, dar negocia cu Mussolini pentru restrângerea dreptului autodeterminării austriecilor pentru a favoriza mai mult popoarele victorioase, dar a eşuat.
În infinita listă de politicieni ai secolului XX, de menţionat în mod special sunt Konrad Adenauer, fostul ministru al justiţiei spaniol, Rios şi John Foster Dulles (EEUU). Fără să respecte fundamentul democraţiei şi cu ajutorul ziarului New York Times şi al New York Herald Tribune, Kalergi a prezentat Congresului American planul său. Dispreţul pe care îl avea faţă de guvernul popular l-a exprimat într-o frază din 1966, în care aminteşte activitatea sa de după război: „Următorii cinci ani ai mişcării Paneuropene au fost dedicaţi mai ales acestui obiectiv: prin mobilizarea parlamentelor se forţau guvernele să construiască Pan-Europa”. Ajutat de Robert Schuman, ministrul de externe francez, Kalergi reuşeşte să scoată de sub controlul Germaniei propria producţie de oţel, fier şi cărbune şi să le transfere suveranităţii supranaţionale, adică antidemocratice. Apar alte nume: De Gasperi, trădătorul autodeterminării tirolezilor de sud şi Spaak, liderul socialist belgian. Kalergi pretinde că vrea să stabilească pacea între poporul german şi cel francez prin urmaşii lui Clemenceau, cei care au creat planul criminal de la Versailles.
În anii ’20 alege culoarea albastră pentru steagul Uniunii Europene.
Rolul de conducere al lui Kalergi în construirea Europei multiculturale şi în restricţionarea puterii executive a parlamentelor şi guvernelor e evident şi în zilele noastre şi este demonstrat prin conferirea premiului „Coudenhove Kalergi” de către cancelarul Helmut Kohl ca şi mulţumire pentru urmarea planului, ca şi jertfă şi adorare a puterii personajului din partea masonului şi politicianului european, prim ministru al Luxemburgului, Junker.
În 1928 s-au adăugat celebri politicieni şi masoni francezi: Leon Blum (mai târziu prim ministru), Aristide Briand, E.M. Herriot, Loucheur. Printre asociaţii săi se întâlneau şi alte nume, ca scriitorul Thomas Mann şi fiul Kaiserului, Otto von Absburg. Printre promotorii planului Kalergi, dincolo de cei deja menţionaţi, se întâlnesc şi Churchill, CIA, loja masonică B’nai B’rith, New York Times şi toată mass-media americană.
Kalergi a fost primul căruia i s-a oferit premiul Carlomagno în localitatea Aachen; iar când l-a primit Adenauer, Kalergi era prezent. În 1966 păstrează contactele cu cei mai importanţi colaboratori.Toţi cei care au primit acest premiu fac parte din cercul de prieteni ai lui Kalergi şi sunt masoni, sau se străduiesc să reprezinte interesele SUA în Germania. În anul 1948 Kalergi reuşeşte să convertească „Congresul europarlamentarilor” din Interlaken într-un instrument prin care să oblige guvernele să îşi întoarcă atenţia spre „chestiunea europeană”, adică să îi realizeze propriul plan. Tocmai atunci se formează Consiliul European, iar la conducerea delegaţiei germane îl găsim pe Konrad Adenauer sprijinit de CIA. (Gerd Honsik, „Planul Kalergi”)
[2] Kalergi, „Praktischer Idealismus”
[3] Honsik, cit.
[4] „USA Magazine” 12 august 1955
Citiți și:
Ce nu ştiaţi despre Uniunea Europeană
Richard N. Haass, preşedintele CRE: În contextul globalizării, statele înţelepte îşi vor dilua suveranitatea pentru a se proteja
Dincolo de aparențe, este evident că Uniunea Europeană este deja vârful de lance pentru instaurarea sinistrei „Noi Ordini Mondiale“ (III)
yogaesoteric
15 septembrie 2015
