Victor Ciutacu – Cum se pot recruta vedete pentru telenovela Coronavirus
Jurnalistul Victor Ciutacu susține că există posibilitatea ca vedetele Antena 1 care s-au îmbolnăvit de coronavirus, să facă parte dintr-un scenariu mai amplu. Ciutacu arată că există o schemă veche prin care statul dă bani unui trust media, iar în contul acestora, vedetele postului prestează rolul pe care „angajatorul” îl cere, respectiv acela de bolnav de coronavirus în situaţia de faţă.
Cum funcționează schema? Simplu, statul dă bani televiziunii pentru „campanie de informare”, iar Antenele au luat peste 3 milioane de euro. Televiziunea virează bani pentru emisiunile vedetelor selectate, care se aleg cu contracte prelungite și ceva bani în plus, deloc de lepădat la vreme de criză. Tot ce ar avea de făcut în schimb ar fi să presteze rolul de bolnav cât mai convingător pentru a speria populația.
Scenariul creionat de Victor Ciutacu rămâne, desigur, la rangul de ipoteză. O ipoteză însă foarte credibilă, dacă ţinem seama, de exemplu, de faptul că una dintre vedetele bolnave, Alina Pușcaș, a fost externată după doar patru zile de la internare, deși pe muritorii de rând domnul Tătaru insistă să-i țină zece zile.
În plus, o operațiune de manipularea a populației pe același tipar a avut loc în 2010, la moartea actorului Toni Tecuceanu. Era în plină epidemie de gripă porcină, dar lumea nu se înghesuia să se vaccineze, așa că actorul a fost folosit pe post de exemplu. Fiind internat la Matei Balș, doctorul Adrian Streinu Cercel a ieșit imediat să anunțe că Toni Tecuceanu a murit de gripă porcină, emoția generată având rezultatul scontat. În zilele următoare s-au format cozi uriașe de oameni disperați să se vaccineze. Familia actorului s-a luptat patru ani pentru a afla adevărul. Actorul decedase de fapt din pricina unei bacterii cu care s-a infectat chiar în spital. Dar ce mai contează adevărul. Marea manipulare cu porcina și-a făcut efectul.
Vedetele Antenei, îmbolnăvite de Covid într-un moment în care Europa se redeschidea şi oamenii răsuflau uşuraţi, au contribuit la menţinerea românilor sub amenințarea apocalipsei Covid, cu ajutorul unor cifre la care numai autoritățile au acces. Iar scopurile reale ale acestei circoteci sunt cunoscute pe de-a-ntregul tot numai de ei.
Citiţi şi:
Mistificarea din spatele vaccinării. Cazul Toni Tecuceanu – oamenii manipulați de către autorități și mass-media să se vaccineze preventiv! (I)
Manipulare și control
yogaesoteric
4 octombrie 2020