Victoria Binelui Dumnezeiesc la nivel planetar este tot mai aproape! (partea a II-a)

 

Dezvăluirile senzaționale continuă și ne aduc noi detalii în felul lor incendiare în cazul amenințării nucleare de care planeta Pământ a fost salvată în mod providențial în data de 13 ianuarie 2018

ATENȚIE!!! VĂ SFĂTUIM SĂ CITIȚI ȘI APOI SĂ DIFUZAȚI MAI DEPARTE TUTUROR CELOR CE SUNT INTERESAȚI ARTICOLUL DE MAI JOS.

Redacția Yogaesoteric

În spatele atacului cu o rachetă balistică ce a fost cât pe ce să devasteze insulele Hawaii se află Marina Militară secretă a CIA

Scris de Dr. Michael Salla pe 20 ianuarie 2018

Pe măsură ce tot mai multe informații ies la iveală, confirmând realitatea atacului cu o rachetă balistică ce a fost îndreptat asupra insulelor Hawaii și care a fost interceptat în data de 13 ianuarie [2018], investigațiile încep să fie reorientate de la ce s-a petrecut la cine este responsabil pentru aceasta. În cadrul acestui articol, voi analiza diverse surse ce descriu atacul și voi identifica ce este necesar despre forța navală misterioasă ce este, după toate probabilitățile, responsabilă pentru lansarea rachetei balistice și despre care se presupune că era echipată cu o încărcătură nucleară.

În articolul meu din 17 ianuarie [este vorba despre prima parte a acestui articol, pe care o găsiți deja postată pe yogaesoteric aici], am enumerat trei site-uri de știri alternative care menționează unele surse ce au afirmat, într-un glas, că o rachetă balistică a fost lansată împotriva statului Hawaii dintr-un submarin antiradar. Aceste surse sunt: crainicul radio dr. Dave Janda și site-urile Operation Disclosure (RV/Intelligence Alert) și Public Intelligence Blog. Cele două site-uri atribuie responsabilitatea atacului unui submarin israelian, în timp ce dr. Janda afirmă că este vorba despre un submarin aparținând unei facțiuni dezertoare a Marinei Militare Chineze.

Informații suplimentare cu privire la atacul cu o rachetă balistică vin din partea fostului redactor al publicației Forbes Magazine, Benjamin Fulford, care susține că, după spusele surselor sale din interior, atacul urma să fie realizat dintr-un submarin:
„Un semn al acestei tensiuni extreme a apărut săptămâna trecută, când «o rachetă ce a fost lansată dintr-un submarin al cabalei satanice a fost împiedicată să lovească insulele Hawaii, iar submarinul a fost scufundat», afirmă unele surse din Pentagon. Știrile din toată lumea au informat că rezidenții statului Hawaii au primit cu toții următorul avertisment pe telefoanele lor mobile: «O MARE AMENINȚARE CU O RACHETĂ BALISTICĂ CE SE ÎNDREAPTĂ SPRE HAWAII, CĂUTAȚI IMEDIAT UN ADĂPOST, ACEASTA NU ESTE O SIMULARE», însă ulterior s-a afirmat că aceasta a fost o alarmă falsă. Dar nu a fost așa – aceasta a fost doar o tentativă a cabalei satanice de a da vina pe Coreea de Nord pentru acest atac, folosind această ocazie drept pretext pentru a dezlănțui cel de-al Treilea Război Mondial, pe care ei îl doresc de atât de mult timp, afirmă unele surse din CIA.”

Atât Fulford, cât și site-ul Public Intelligence susțin că racheta balistică a fost menită să simuleze un atac nord-coreean, sugerând că submarinul responsabil se afla în vecinătatea Coreei de Nord, fie în Marea Japoniei, fie pe coasta japoneză.

Identificând astfel tipul de atac cu rachetă ce a fost îndreptat împotriva statului Hawaii, o altă sursă face referire la echipajul unei ambarcațiuni turistice hawaiiene ce se afla la aproximativ 100 de mile în largul mării și care a văzut ceea ce părea să fie un meteorit explodând în aer cu puțin timp înainte de alerta de urgență din Hawaii ce a fost declanșată în dimineața zilei de sâmbătă, 13 ianuarie. Sursa suplimentară a apărut ca o actualizare a articolului original ce a apărut pe blog-ul Public Intelligence și în care era vorba despre atacul cu rachetă ce fusese îndreptat împotriva insulelor Hawaii:

„Aici, în Hawaii, se spune că un grup de turiști și de ghizi turistici erau la bordul unei ambarcațiuni ce se afla la o distanță de 100 de mile de țărm în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 8 a.m., atunci când toți aceștia au fost martorii a ceea ce li s-a părut a fi un meteorit ce a explodat în aer deasupra oceanului. Această știre a fost difuzată pe programul de televiziune 2 din Hawaii, însă ulterior a fost eliminată de pe site-ul postului. Zvonurile spun că racheta ar fi fost lansată dintr-un submarin israelian din clasa Delfin 2. În timpul difuzării televizate a unor jocuri de baschet din circuitul universitar, pe ecran a apărut brusc o alertă roșie ce venea din partea unității militare US Pacific Command, atenționând despre lansarea unei rachete în Pacific, în apropierea insulelor Hawaii.”

Această sursă hawaiiană suplimentară este vitală pentru înțelegerea a ceea ce s-a petrecut atunci, întrucât ea dezvăluie faptul că racheta cobora din atmosfera superioară, urmând o traiectorie balistică asemănătoare cu cea a unui meteorit. Aceasta ne ajută la confirmarea faptului că a fost vorba despre o rachetă balistică, și nu despre vreun alt tip de sistem nuclear de livrare, cum ar fi o rachetă de croazieră, care zboară mult mai aproape de pământ și are o traiectorie mult mai limitată.

Dintre toate sursele ce au fost citate până acum, în afară de dr. Janda, toate cred că în spatele atacului ce a folosit un submarin din clasa Delfin (ce a fost furnizat de Germania) s-a aflat o facțiune a Marinei Militare Israeliene. Atacul asupra vasului american USS Liberty, ce a avut loc în timpul războiului arabo-israelian din anul 1967, este adeseori citat ca un exemplu pentru atacurile de tip „steag fals” pe care Israelul le-a lansat împotriva Statelor Unite pentru a implica astfel statul american în războaie ce sunt îndreptate împotriva dușmanilor regionali ai Israelului.

Într-un e-mail privat ce a fost primit în data de 19 ianuarie, fostul agent sub acoperire al CIA și ofițer al serviciilor secrete ale Marinei Militare, Robert David Steele, afirmă că atacul a reprezentat „o operațiune de tip USS Liberty pe care submarinul sionist a realizat-o asupra statului Hawaii”.

Luând în considerare posibilitatea ca un submarin al unei facțiuni dezertoare israeliene să fie responsabil pentru atacul criminal, este tocmai de aceea important să trecem din nou în revistă armamentele pe care clasa de submarine ce aparține Marinei Militare Israeliene le posedă. Într-o nouă știre ce descrie submarinele din clasa Delfin pe care Israelul le-a achiziționat din Germania, armamentele sale sunt descrise după cum urmează:

„Navele Delfin sunt echipate cu șase tuburi lanstorpile standard de 533 mm și cu patru tuburi de mare capacitate de 650 mm, și pot transporta 16 arme. Tuburile mai mici pot lansa spre a detona torpile și rachete anti-navă Harpoon, precum și alte arme convenționale, dar tuburile sale mai mari sunt cele care conferă unicitate clasei Delfin. Din acestea pot fi mobilizați scafandri, sau vehicule ce pot fi operate de la distanță dar și rachete de croazieră deosebit de mari ce sunt capabile să transporte mari încărcături nucleare.”

Arma secretă

Submarine nemțești pentru Israel

Clasa Delfin

Lungime: 57,3 m (188 de picioare)
Lățime: 6,8 m
Înălțime: 12,7 m (cu turn)
Trei submarine de acest tip au fost livrate Israelului între anii 1999 și 2000, fiind alimentate de un sistem convențional de propulsie electrică diesel.

[De la stânga la dreapta și de sus în jos:]
Ax cardanic
Motor electric
Motoare și generatoare diesel
Baterii
Periscoape și antene
Centrul de control tehnologic, camera de control a motorului
Centrul de comandă
Celule de combustibil pentru generarea directă a electricității din hidrogen și oxigen
Tancuri de hidrogen și oxigen
Camerele echipajului, bucătărie, sală de mese, dușuri, toalete
Baterii
Zonă de depozitare a torpilelor, a rachetelor de croazieră și a explozibililor

Clasa Delfin II

Un submarin se află încă în construcție, un al doilea este deja supus la teste și un al treilea a fost comandat recent. Având o lungime de 68 m, această clasă de submarine este considerabil mai lungă decât predecesoarea sa. Ea include o secțiune suplimentară ce adăpostește un sistem de propulsie cu celule de combustibil care îi permite vasului să rămână sub apă mai multe săptămâni la rând.

Au zece tuburi lanstorpile (dintre care șase au calibrul de 533 mm și patru de 650 mm). În loc să folosească aerul comprimat, torpilele și rachetele sunt atunci lansate cu ajutorul unui sistem hidraulic, ceea ce face ca lansarea lor să fie silențioasă.

Submarinele israeliene din clasa Delfin pot transporta rachete de croazieră ce se pretează la genul de operațiuni din Orientul Mijlociu, spre deosebire de rachetele balistice, care sunt mai adecvate pentru țintele ce se află la mare distanță, chiar la mii de mile depărtare. Rachetele balistice necesită submarine nucleare pentru a putea fi lansate, ce diferă de submarinele israeliene din clasa Delfin, care sunt mai mici.

Submarinul Delfin 2 are o lungime de 69 m (225 de picioare), care este mai puțin de jumătate din mărimea submarinelor nucleare din clasa Ohio (care au o lungime de 170 m / 560 picioare), ce sunt folosite de Flota Navală Americană pentru a transporta rachete nucleare balistice Trident. Rachetele balistice ce sunt lansate de pe mare necesită tuburi de lansare verticale, spre deosebire de tuburile lanstorpile orizontale, ce sunt mai tradiționale și care sunt folosite pentru lansarea de pe mare a rachetelor de croazieră, ce sunt localizate în partea din față a submarinelor mai mici din clasa Delfin.

Submarin Trident din clasa Ohio

[De la stânga la dreapta și de sus în jos:]
Șurubul timonei de la pupă
Arbore cardanic
Tancuri de imersiune
Angrenaj – turbine – generatoare
Trapă
Cameră de manevre
Echipamente auxiliare. Spații – aer, apă proaspătă
Pompe de aer
Trapă
Centre medicale, spălătorie
Trape pentru rachete
Carcasă exterioară HY-80, având o grosime de 3 inci
Rachetă Trident C-4 sau D-5
Tuburi pentru rachete
Cabinele echipajului
Conducerea navei
Centrul de control al rachetelor
Motorul diesel al camerei auxiliare
Conductele de eșapament ale motorului diesel, antene și periscoape
Sala de mese, bucătăria, depozitul uscat și rece, locul de eliminare a gunoiului
Elice
Camera de control, centrul de atac
Trapă
Lansatoare de torpile Harpoon MK-48 cu câte 4 tuburi
Cameră cu sonar
Cameră radio
Cabina ofițerilor
Tancuri de imersiune
„Nasul” submarinului

Prin urmare, este improbabil ca o facțiune renegată a Marinei Militare Israeliene să fi lansat atacul cu o rachetă balistică, având în vedere că submarinele lor din clasa Delfin nu au această capacitate. Mai mult decât atât, este dificil să ne imaginăm cum anume ar putea un război al Statelor Unite ce ar fi îndreptat împotriva Coreei de Nord și/sau a Chinei să promoveze interesele războinice ale Israelului, care se preocupă cu mult mai mult de amenințările pe care le reprezintă rivalii regionali majori, cum este Iranul.

Dr. Janda descrie o facțiune dezertoare a Flotei Navale Chineze care ar fi adevărata responsabilă, și afirmă că după ce racheta a fost interceptată și distrusă de sistemul de apărare anti-rachetă al SUA, Marina Militară a Chinei a distrus apoi submarinul.

Această explicație este probabil cea mai înfricoșătoare dintre toate, având în vedere că sistemul de securitate națională al SUA ar putea acuza mai mult ca sigur China pentru un astfel de atac, în ciuda oricăror diviziuni autentice între facțiunile ce alcătuiesc Marina Militară Chineză.
Reacția imediată a SUA ar fi, în acest caz, cel puțin un atac nuclear direct ce ar fi îndreptat drept represalii împotriva principalului aliat regional al Chinei, care este Coreea de Nord; aceasta ar fi mai mult ca sigur transformată în țapul ispășitor al atacului din Hawaii. După ce ar distruge infrastructura militară a Coreei de Nord, statul ar fi apoi invadat și ocupat de Armata SUA și de aliatul său sud-coreean, în același mod în care Afganistanul a fost invadat și ocupat în urma atacului din 11 septembrie.

Interesele strategice ale Chinei ar fi serios afectate în cazul unui astfel de scenariu. Este dificil să ne imaginăm că orice comandant militar chinez, fie el un dezertor al Marinei Militare sau nu, ar risca să își pună țara în pericol, atrăgând un atac nuclear ce ar putea veni ca represalii din partea SUA și care ar periclita expansiunea crescândă a Chinei ca superputere globală în următorii aproximativ zece ani. Răbdarea este o caracteristică pe care liderii politici chinezi o posedă din plin.

În consecință, consider că este improbabil ca o facțiune dezertoare din Marina Militară a Chinei să se afle în spatele atacului cu o rachetă balistică.

Atunci este necesar să ne întrebăm cine a lansat atacul din Hawaii?

Pentru a obține un răspuns, este necesar să analizăm figura deja legendară a senatorului hawaiian Daniel Inouye, care, în anul 1987, a descris existența unui guvern din umbră ce există în cadrul Statelor Unite, având propriile sale resurse militare ce sunt însă separate.

„Există deja un guvern din umbră ce are propriile sale forțe aeriene, ce deține propria flotă navală, are propriul mecanism de procurare de fonduri, precum și capacitatea de a-și urma propriile idei cu privire la interesul național, guvern bizar care este liber de orice controale și de bilanțuri, și care este liber față de legea însăși.” – senatorul Daniel Inouye

Inouye era ferm convins de existența unei agenții americane foarte secrete care are finanțarea și mijloacele independente pentru a-și dezvolta propriile forțe aeriene și propria flotă navală în afara sistemului militar oficial.

Spre deosebire de resursele Forțelor Aeriene și ale Marinei Militare oficiale, această flotă secretă ce deține nave și aparate de zbor ar fi „întunecată” sau altfel spus NEAGRĂ în ceea ce privește clasificarea securității ei. Am putea tocmai de aceea să o numim „Flota întunecată”, așa cum de altfel susține Corey Goode, deconspiratorul programului spațial, că o numesc membrii Armatei SUA, în conformitate cu spusele surselor sale confidențiale [comunicare pe Skype, ianuarie 2018]. El susține însă că aceasta este complet diferită de o altă „Flotă întunecată”, care implică un program spațial secret și care operează în Spațiul îndepărtat.

Este necesar să subliniez că, în anul 2017, le-am cunoscut personal pe unele dintre sursele confidențiale ale lui Goode din cadrul Alianței Pământului. Acestea au furnizat numeroase documente pentru a dovedi că au legături profunde cu operațiunile de securitate ale NATO și cu comunitatea serviciilor secrete europene. Aceste surse au continuat să-i furnizeze lui Goode unele informații secrete, deoarece ele consideră că Goode a fost realmente contactat de extratereștri, reprezentând totodată un veritabil capital al Alianței Programului Spațial Secret, a cărei existență este cunoscută de oficialii NATO.

Ce agenție guvernamentală a SUA ar avea capacitatea să își întemeieze propria „Flotă întunecată” în afara Armatei oficiale și a autorității executive prezidențiale? Singura agenție americană ce este capabilă să facă aceasta este CIA. Mai exact, este vorba despre Directoratul de Operațiuni al CIA (un serviciu clandestin ce a fost numit astfel de ochii lumii), serviciu ce conduce toate operațiunile secrete globale și în cadrul căruia ar fi fost deja dezvoltată o „Flotă întunecată” care este menită să-i satisfacă cerințele operaționale.

Legea din anul 1949 referitoare la activitatea CIA-ului conținea adăugiri la acele secțiuni ale Actului de Securitate Națională din anul 1947, lege prin care a fost creată CIA. Această lege adițională din anul 1949 oferea practic ștampila pentru undă verde ce era necesară creării unui „buget negru”, pe care CIA îl putea cheltui oricând fără a mai ține cont de legea americană, așa cum reiese foarte clar din următoarea secțiune:

„… orice altă agenție guvernamentală este autorizată să transfere către sau să primească de la Agenție [CIA] astfel de sume, fără a fi vreodată necesar să țină seama de vreo prevedere legală ce limitează sau interzice transferurile de fonduri publice [sublinierea ne aparține]. Sumele transferate către Agenție în concordanță cu acest paragraf pot fi cheltuite pentru scopurile menționate în secțiunile de la 403a până la 403s ale acestui titlu, și sub autoritatea acestora, fără a ține seama de vreo limitare legală ce ar putea fi impusă asupra transferurilor de fonduri publice. [Codul Statelor Unite, 50, 403f(a)] ”

Practic, această posibilitate a conferit CIA puterea de a-și procura sume imense de bani prin mijloace ascunse și apoi să îi „spele” după cum a dorit, prin intermediul Pentagonului și a birocrației americane. Fondurile au fost utilizate pentru un astfel de „buget negru” neoficial care, în anul 2001, era estimat la nu mai puțin de 1,7 miliarde de dolari anual.

Pe lângă faptul că dispunea de fonduri mari, CIA a inițiat de mult procesul creării și dezvoltării propriei sale Forțe Aeriene ascunse. Acesta a început la mijlocul anilor 1950, atunci când CIA a pus bazele Zonei 51, ca locație de construire a unor viitoare avioane-spion cu ajutorul unor companii precum Lockheed, care deține chiar și astăzi cele mai consistente contracte cu Ministerul Apărării.

În anii 1960, CIA a început să utilizeze portavioanele americane pentru pregătirea unui personal specializat, care era menit să dețină competențele necesare pilotării avioanelor-spion. Documentele CIA confirmă faptul că Marina Americană oferea, pe portavioanele sale, instructaj pentru CIA în ceea ce privește operarea avioanelor-spion:

„23 iulie 1963

MEMORANDUM PENTRU: Delegatul pentru activități de teren, Biroul Activităților Speciale
SUBIECT: Exercițiu de instructaj pe portavionul USS KITTY HAWK (Nume de cod nesecretizat WHALE TALE)

1. După vizita mea, din 17 și 18 iulie, la Lockheed și la NAS, situate în North Island, San Diego, referitoare la viitoarea lansare a unui U-2 de pe portavion, pot raporta următoarele informații, care ar fi de natură să vă ajute în planificarea implementării acestei activități.”

Sursă: Biblioteca online a CIA (Central Intelligence Agency – Agenția Centrală de Informații)

În documentul de mai sus se arată apoi că directorul departamentului secret Skunk Works al companiei Lockheed Martin, Kelly Johnson, a ajutat CIA să lanseze avionul-spion U-2 de pe portavionul USS Kitty Hawk.

Dintr-un alt document CIA reiese că Marina Americană nu îndrăgea ideea de a permite CIA să îi utilizeze portavioanele pentru a transporta avioane-spion în zone problematice, cum ar fi Mediterana, ceea ce a dus la apariția necesității operaționale ca CIA să-și achiziționeze, în cele din urmă, propriile portavioane, spre a-și putea duce flota de avioane-spion oriunde în lume.

„2. Potrivit lui Carmody, amiralul Anderson chiar și-ar fi exprimat îngrijorarea referitor la desfășurarea pe termen lung a unor operațiuni cu U-2 de pe portavioane din Flota Șase în Mediterana, ca nu cumva acestea să fie cândva descoperite și apoi să afecteze grav imaginea pe care Marina se străduiește să și-o creeze în acest teatru de operațiuni, anume aceea a unei „forțe în serviciul păcii” ce acționează în numele puterilor occidentale. L-am asigurat pe Carmody că datorită relativei complexități a operațiunilor U-2 e probabil ca acestea să nu devină o chestiune cunoscută de toată lumea, și că această abordare va fi rezervată în mare parte unor ținte de maximă importanță din Mediterana și din alte locații. Având în vedere aceasta, i-am spus lui Carmody că sentimentul meu era că reticența lui Anderson, deși era de înțeles, nu era neapărat pertinentă.”

Sursă: Biblioteca online a CIA

Aceste documente oficiale ale CIA susțin concluzia că în anul 1970 Directoratul de Operațiuni al CIA dispunea deja de propriile escadrile de avioane-spion, fiind evident că acesta și-a achiziționat și propriile portavioane, dintr-o necesitate operațională, pentru a putea utiliza oricând acele avioane oriunde în lume, fără o supraveghere guvernamentală.

În ceea ce privește ideea deținerii de către CIA a propriilor ei submarine, dintr-un articol din ziarul Washington Times, din data de 3 ianuarie 1985, reiese că două submarine balistice, USS John Marshall și Sam Houston au fost deja predate unei Forțe Speciale de Operațiuni ce avea un efectiv de 2.000 de persoane.

„Document parțial desecretizat – copie cenzurată aprobată pentru publicare la 28.12. 2011: CIA-RDP90-00965R000100190031-0

Articolul a apărut la pagina /A – WASHINGTON TIMES 3 ianuarie 1985

O forță de comando a SUA primește propriile submarine

de Walter Andrews

„Statele Unite au format o forță comando de 2.000 de oameni, ce are propria sa Forță Aeriană și propria sa Marină, cu scopul de a ataca teroriștii de pretutindeni, a anunțat aseară NBC News.
Potrivit sursei, submarinele nucleare Polaris John Marshall și Sam Houston, deja vechi, vor transporta fiecare, în loc de rachete, câte 100 de detașamente comando formate din membrii unității de Forțe Speciale Delta Force sau din membrii Echipei SEAL 6 a Marinei americane.

[…] capitalei arabe pentru o operațiune de eliberare a ostaticilor, care au fost, în cele din urmă, eliberați de forțele iraniene.
Echipele comando s-au aflat în regim de așteptare, fiind gata oricând să intervină, în timpul Olimpiadei din vara trecută din Los Angeles, ne informează NBC News, și vor avea același statut în timpul inaugurării prezidențiale ce va avea loc luna aceasta.
Ele au mai fost pregătite să acționeze cel puțin o dată împotriva teroriștilor iranieni din Liban, ne anunță raportul, însă a fost contramandată acțiunea din cauza lipsei de informații precise referitoare la locația teroriștilor și din cauza apropiatelor alegeri prezidențiale americane.
[…]”
Sursă: Biblioteca online a CIA

Putem tocmai de aceea garanta că Directoratul de Operațiuni al CIA ar fi putut, în mod similar, să justifice achiziția unor submarine balistice pentru propriile operațiuni sub acoperire din jurul lumii.

Dată fiind posibilitatea ei deja legală de a genera bugete negre multiple, Agenția Centrală de Informații (CIA) ar fi putut cu ușurință să deturneze unele fonduri destinate contractanților din domeniul apărării pentru a construi submarine balistice pentru uz exclusiv în unele operațiuni clandestine. Este demn de remarcat faptul că, actualmente, compania Lockheed Martin construiește rachetele balistice Trident II ce sunt destinate submarinelor de clasă Ohio ce aparțin acum Marinei Americane.

Așa cum am menționat anterior, CIA și Lockheed Martin au o relație strânsă și îndelungată, ce a fost începută odată cu eforturile lor comune de construire a Zonei 51 pentru avioane-spion și alte tehnologii avansate, din anii 1950. Prin urmare, este posibil tocmai de aceea ca „Flota Întunecată” a CIA să dețină deja rachete balistice Trident II, ce au fost realizate de către Lockheed Martin.

Prin urmare, afirmațiile lui Inouye referitoare la existența unui guvern ascuns ce deține propria sa Forță Aeriană și propria sa Marină sunt plauzibile, căci toate acestea sunt fezabile dacă avem în vedere istoria CIA, dar și documentele sale oficiale ce dezvăluie mijloacele militare pe care le deține, instruirea acestora, precum și relația sa foarte apropiată pe care o are cu contractanți din domeniul apărării, cum ar fi compania Lockheed Martin.

CIA dispunea de fondurile independente ce sunt necesare creării unei escadrile de avioane-spion care apoi să poată opera de pe un portavion controlat de ea, ce este echipat cu aeronave de suport și inclusiv cu submarine nucleare.

Așadar, s-a aflat într-adevăr „Flota Întunecată” a CIA în spatele atacului cu o rachetă balistică asupra Hawaii-ului? I-am adresat imediat această întrebare lui Corey Goode, iar el mi-a răspuns:

„Da, ei CHIAR AU portavioane, plus distrugătoare și nave de suport, dispun de o întreagă flotă… Aceste aspecte au făcut parte din informațiile transmise recent sub forma unor ipoteze bine-documentate referitoare la ce s-a petrecut în Hawaii/Japonia. Cu toții suntem aproape convinși că în realitate CIA s-a aflat în spatele rachetelor lansate, iar MIC SSP (Alianța Ființelor-Sferă) [sau programul spațial secret al USAF (Forțele Aeriene Americane) / NRO (Biroul American de Recunoaștere și Cercetare / DIA (Agenția de Informații a Apărării)] au doborât însă prompt acea rachetă. Cu toții așteptăm noi detalii și confirmări, însă cam aceasta este linia care se formulează actualmente referitoare la posibilele ipoteze ce pot să ne vină de la informatori cu rang de general sau colonel.” [comunicare pe Skype, 19 ian. 2018]

Directoratul pe Operațiuni al CIA reprezintă, de multă vreme, atuul principal al „Guvernului din umbră”, așa cum îl numește Inouye, sau al „Statului din Umbră”, cum este numit astăzi. Prin ordinul său executiv din 21 decembrie 2017 – ce dispunea înghețarea activelor financiare ale celor implicați în cazuri de încălcare a drepturilor omului și de corupție – Trump a declarat astfel război nu doar elitelor globale din SUA implicate în toate acestea, ci și surselor ce generează fonduri pentru operațiunile secrete ale CIA.

Bugetul negru al CIA este posibil să apară doar în urma încălcărilor drepturilor omului și a corupției ce există în întreaga lume, căci doar prin intermediul acestora se furnizează apoi fondurile aproape nelimitate pentru operațiunile ei secrete, inclusiv cele ce sunt necesare pentru „Flota Întunecată”. Prin urmare, „Flota Întunecată” a CIA avea atât mijloacele, necesare cât și motivele și chiar oportunitatea de a ataca statul Hawaii cu o rachetă balistică nucleară, atac ce ar fi fost în măsură să împingă și astfel să prindă administrația Trump într-un război regional major cu Coreea de Nord și chiar cu China.

Este de asemenea semnificativ că pe 16 ianuarie, canalul public principal din Japonia a avertizat și el populația japoneză cu privire la amenințarea unui atac cu o rachetă balistică. Apoi, autoritățile au anunțat, la scurt timp după aceea, că totul fusese, de fapt, doar o alarmă falsă.

Este posibil ca același submarin ce a fost responsabil de atacul din Hawaii să fi lansat o a doua rachetă, de data aceasta asupra Japoniei, din câte se pare, asupra orașului Tokyo. Și această rachetă a fost imediat doborâtă, probabil de aceleași forțe defensive care au depistat și au neutralizat racheta ce urma să cadă asupra insulelor Hawaii. Subliniem că scopul ar fi fost să se simuleze un atac din partea Coreei de Nord, pentru a declanșa astfel un mare război regional.

Un astfel de război ar fi fost desigur în măsură să distragă atenția administrației Trump și a Armatei Americane de la urmărirea membrilor Statului din umbră, implicând în schimb SUA într-o confruntare armată regională. Din fericire, Marina Americană și Forțele Aeriene Americane, împreună cu programul spațial secret al USAF (Forțele Aeriene Americane) au fost în măsură să neutralizeze aceste atacuri asupra zonei Hawaii și asupra Japoniei.

Numeroasele surse și documente ce au fost citate mai sus au condus la o concluzie ce este remarcabilă. O Marină ce a fost creată în secret de către CIA a lansat cele două atacuri, unul asupra statului Hawaii, iar celălalt asupra Japoniei, utilizând o „Flotă Întunecată” ce a fost creată în anii 1970 cu scopul de a duce la îndeplinirea diverse operațiuni ascunse, peste tot în lume.

În concluzie, neutralizarea neîntârziată a „Flotei Întunecate” și aducerea imediată sub control a Directoratului de Operațiuni a CIA este urgent necesar să devină o prioritate de vârf pentru administrația Trump și pentru Pentagon. Un pas major în această direcție va fi dezvăluirea în mod public a adevărului referitor la atacurile cu rachete balistice ce au avut drept țintă insulele Hawaii și Japonia.

NOTĂ: [Mulțumirile mele lui Corey Goode pentru că a citit cu atenție o versiune anterioară a acestui articol și mi-a oferit apoi unele sugestii utile.]

Citiți și: 
Evidenta revoluție juridică și politică pe care Guvernul Trump a declanșat-o în America aduce mari speranțe îndreptățite întregii lumi că anul 2018 va deschide porțile Adevărului și ale Dreptății pe planeta albastră
Epopeea înfrângerii definitive a așa-zișilor «iluminați» este confirmată și chiar continuă!

 

yogaesoteric
30 ianuarie 2018

Also available in: English