Victoria lui Macron: primul pas spre Frexit!

Demagogia presei mainstream de susținere a lui Emmanuel Macron, candidatul „În Marș”, care a câștigat alegerile prezidențiale din Franța, a depășit cu mult limitele bunului simț. Dintr-o dată omul sistemului politic francez, un socialist sadea, un „liber cugetător”, reprezentantul lui Rothschild, al funcționarilor Bruxellului și al bancherilor a fost prezentat ca „centrist”, om din afara sistemului, ba chiar, culmea ipocriziei lider „anti-sistem”.

În realitate, Emmanuel Macron a fost „iepurele scos din pălărie” de sistem. El e produs al universității franceze de factură stângistă, absolvent de Științe Politice la Paris, școala superioară în care socialiștii își aleg viitorii lideri conformiști idealurilor neo-marxiste.

Emmanuel Macron este cel mai servil reprezentant al sistemului politic francez. Macron a fost consilier al președintelui socialist francez Hollande, a fost ministru al economiei în guvernul socialist și ucenicul maestrului stângismului radical european, fostul premier Jaques Attali. Când sistemul socialist francez a văzut că Hollande s-a prăbușit în sondaje în urma atentatelor teroriste de la sala Bataclan sau Charlie Hebdo s-a coalizat la înțelegere cu bancherii și complexul industrial francez subordonat intereselor eurocraților și l-au scos ca și nou din cutie pe fostul socialist și ucenic al maeștrilor socialiștilor francez, pe Emmanule Macron, rebotezat cu cinism ca „centrist” și „anti-sistem”.

Și în România fenomenul rebotezării beneficiarilor sistemului și al corporațiilor în lideri „anti-sistem” este o paradigmă actuală. Păpușile finanțelor și eurocraților sunt trimiși pe câmpul de luptă electoral ca „centriști” anti-sistem în lupta împotriva populismului, de fapt împotriva unei Europe a națiunilor și a tradiției.

UE a fost concepută ca o Europă a națiunilor de către fondatori și generalul De Gaulle. Azi UE s-a transformat în federația corporațiilor și multinaționalelor, condusă de eurocrați. Emmanuel Macron nu a avut niciun program economic sau politic, discursul său sună a gol și cu cuvinte mari și gongorice. De fapt, Macron a repetat promisiunile lui Hollande de acum cinci ani, despre care francezii s-au lămurit foarte repede, dovadă că s-a prăbușit în sondaje. Francezii au uitat repede minciunile lui Hollande și au accesat din nou discursul din eprubeta socialistă a lui Macron.

„Centristul” este doar o păpușă gonflată de presă, eurocrați și sistemul care încearcă să-și prelungească supraviețuirea. Problema francezilor este că Macron nu este o soluție, ci doar un ambalaj strălucitor gol pe dinlăuntru. Sigur că Le Pen nu avea nicio șansă să învingă în lupta cu sistemul socialist francez.

Franța nu e SUA, nu are o clasă conservatoare activă, iar de la 1789 în Franța socialismul radical a lichidat structura societății franceze conservatoare și tradiționale. Revoluția iacobină de la 1793 a fost un bolșevism de tipul 1917 avant la lettre. Astfel se explică bucuria ciudată pentru noi a lui Marine Le Pen care a dansat și a băut cu colegii de partid la aflarea veștilor în loc să plângă sau să-și pună cenușă în cap. Nici în visele sale cele mai optimiste Marine Le Pen nu a crezut că poate obține 11 milioane de voturi și 34% din sufragii într-o Franță socializantă și atee. Le Pen a avut motive să danseze, tatăl ei nu a obținut mai mult de 23% din voturi în cele mai bune vremuri ale sale. De „râsu’ plânsu’”, vorba poetului, sunt analiștii noștri care salută victoria lui Macron, care militează împotriva integrării României în Schengen și susține Europa cu două viteze: un club elitist Franța, Germania, Benelux și restul țărilor sărace din Europa, inclusiv România, la marginea Europei.

Să te bucuri că a ieșit președinte un astfel de lider politic care ține România la poarta Europei e o formă de masochism sau ignoranță. Macron pare că este doar o inginerie cameleonică a lui Hollande pentru a se salva socialismul francez. Boala economică, socială și morală a societății franceze nu se poate vindeca cu vorbe goale și paliative.

Macron a câștigat cu ajutorul presei, eurobirocraților și bancherilor care au diabolizat Frontul Național acuzându-l exagerat de fascism, extremism de dreapta sau antisemitism. În realitate, Frontul Național a fost victima de serviciu, acest partid s-a reformat treptat în era lui Marine Le Pen, care l-a transformat într-o formațiune strict conservatoare. Le Pen a anunțat în seara alegerilor prezidențiale că va reforma și moderniza partidul în continuare pentru a se elimina ultimele acuze de extremism.

Pentru stânga, schimbarea forțată a structurii etnice și religioase a Franței nu este extremism, dar dacă francezul mediu e îngrijorat de islamizarea forțată și persecutarea credinței sale creștine, e etichetat imediat ca radical de dreapta.

Britanicul Nigel Farage a ridiculizat alegerea lui Emmanuel Macron de către francezi. Grupul britanic a transmis pe Twitter mai multe mesaje, în care asociază alegerea lui Macron cu o capitulare în fața Uniunii Europene aflată, în opinia adepților lui Farage, sub controlul Germaniei.

Britanicii asociază prima pagină a unui ziar din 1940, care anunță capitularea Franței și încetarea luptei contra Germaniei de către regimul mareșalului Petain, cu actuala alegere a lui Macron: „Francezii s-au rostogolit din nou, ca în 1940. De data asta au economisit Germaniei combustibilul și gloanțele”. De altfel, Marine Le Pen a spus la ultima confruntare cu Macron, că în orice caz, o femeie va conduce Franța – „ori eu, ori Angela Merkel”, invocând pretinsa supunere a lui Macron față de UE „aflată sub hegemonie germană”.

Sigur că englezii poate au exagerat, dar anunțul lui Macron că va efectua prima vizită la Berlin pentru a se întâlni cu Angela Merkel poate lăsa impresia că Parisul a devenit o suburbie politică a capitalei germane.

Charles Gave, unul dintre cei mai importanți analiști economici ai lumii, președinte al Think tank-ului liberal Institut des Libertes, consultant a 800 de instituții de pe glob vine cu acuzații grave la adresa noului președinte francez: „Macron e un uriaş costum gol. Asta e el. […] A fost la şcolile adecvate. Şi îţi dă sentimentul că individul n-a avut o idee originală în viaţa lui. În plus, există o suspiciune serioasă că ar fi un soi de golem creat de Hollande şi ai lui. Aşa că, din moment ce ştiau că or să piardă alegerile, au creat un personaj într-o hologramă care avea să candideze pentru ei, ajutându-i să nu piardă puterea. Astfel, până la un punct, sistemul politic din Franţa a fost capturat de ceea ce am putea numi clasa «tehnocrată». Iar dacă tehnocraţii erau de stânga sau de dreapta n-avea nici o importanţă. Şi clasa asta tehnocrată îl prezintă pe Macron ca pe un ins cu desăvârşire nou. Doar că el nu e nou deloc. Indivizii ăştia au fost la putere în ultimii 50 de ani, pentru numele lui Dumnezeu! Aşa că acum nu se întâmplă nimic special.”

Victoria lui Emmanule Macron este doar, și încă, o prelungire politică, o supraviețuire a sistemului socialist francez subordonat intereselor Bruxellului ca anexă a Berlinului.

Paradoxul este că victoria lui Emmanuel Macron nu reprezintă salvarea Franței europene, ci doar primul pas spre falimentul republicii franceze și deci, ne putem aștepta la un viitor Frexit.

Numeroși francezi nu înțeleg ce li se petrece, toți vorbesc schematic, ideologizant, în parametrii lozincilor revoluției de la 1789: libertate, egalitate și fraternitate și sunt fascinați de comunismul de tip occidental. Ateismul și cultural-marxismul e un mod de viață în societatea franceză, de aceea Le Pen nu a avut bazin electoral de unde să-și extragă voturi conservatoare pentru a câștiga, deoarece acestea sunt prea puține.

Ateismul fiind avangarda islamismului, societatea franceză se islamizează cu repeziciune, iar orașele „no go”, controlate de patrulele șaria se înmulțesc, fapt ce a dus la un sentiment de insecuritate în rândurile comunității creștinilor și evreilor francezi.

Emmanuel Macron nu va rezolva gravele probleme ale Franței, șomajul endemic, economia în colaps și nici nu va putea stopa exacerbarea enclavelor islamiste și a terorismului ISIS în Franța, fapt ce va grăbi, din păcate, și mai mult dezintegrarea societății franceze. Cu vorbe goale nu se poate conduce o țară, iar imigrația masivă, necontrolată, deja schimbă structura etnică și religioasă a Franței conform celebrului scriitor Houellebecq cu romanul Supunere.

Victoria pseudo-„centristului”, socialistul sadea Emmanuel Macron de fapt printr-un paradox geopolitic va grăbi Frexit-ul prin lipsa soluțiilor reale la chestiunile grave cu care se confruntă Franța. Sistemul socialist francez a reușit să ignore complicațiile și să le pună sub preș, inventând o nouă „veche” marotă politică Emmanuel Macron, dar istoria ne învață că nesocotirea unei probleme nu anulează decontul crunt. Frexit-ul va veni destul de repede, prin trezirea francezilor din visul ambalat frumos de bancheri și socialiștii falimentari sau ceva mai târziu, prin transformarea Franței într-un Califat conform previziunilor scriitorilor francezi.

Citiți și:

Franța: secretele teribile din spatele lui «Rothschild» se manifestă prin Macron

O confesiune șocantă: Franţa va deveni în scurt timp un stat musulman

Planul secret al Germaniei şi Franţei, demascat de televiziunea poloneză de stat

yogaesoteric

5 iunie 2017