Victorie colosală pentru Elena Radu împotriva regimului Bolojan: ÎCCJ a zdrobit planul prin care ong-iștii sorosiști în frunte cu Funky Citizens visau să pună mâna pe Justiție
Lovitură în plin aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție premierului Ilie Bolojan, zis „Ilie Sărăcie”. Instanța supremă a decis miercuri, 25 martie 2026, suspendarea Comitetului înființat de Ilie Bolojan pentru modificarea Legilor Justiției, Comitet care în realitate era folosit de grupările #rezist să facă propuneri prin care în final să pună mâna pe magistratură, scrie Lumea Justiției.
Concret, ÎCCJ a dispus suspendarea Deciziei nr. 574/2025 privind constituirea Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției.
În comunicatul de presă în care a anunțat decizia, ÎCCJ precizează că a fost constatat un posibil exces de putere în modul de constituire și funcționare al acestui comitet, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la respectarea principiilor legalității și separației puterilor în stat.
De asemenea, Înalta Curte precizează că hotărârea reprezintă un semnal important privind necesitatea ca orice demers legislativ sau administrativ să se desfășoare strict în cadrul constituțional și legal, fără abuzuri de autoritate.
Decizia ÎCCJ a fost pronunțată în urma unei acțiuni promovate de Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, asociație fondată de avocata Elena Radu.
La fond, în ianuarie 2026, judecătoarea Alina Dumitrescu de la Curtea de Apel București respinsese cererea de suspendare a deciziei premierului Ilie Bolojan de înființare a Comitetului pentru Justiție.
Comunicatul ÎCCJ:
„Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Contencios administrativ și fiscal a decis suspendarea Deciziei nr. 574/2025 privind constituirea Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa prim-ministrului Ilie Bolojan, în contextul elaborării și promovării modificărilor privind legile justiției.
Decizia instanței vine ca urmare a constatării unui posibil exces de putere în modul de constituire și funcționare al acestui comitet, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la respectarea principiilor legalității și separației puterilor în stat.
Hotărârea ÎCCJ reprezintă un semnal important privind necesitatea ca orice demers legislativ sau administrativ să se desfășoare strict în cadrul constituțional și legal, fără abuzuri de autoritate.
În acest context, subliniem importanța transparenței, a respectării procedurilor democratice și a consultării reale a tuturor actorilor relevanți în procesul de reformă a justiției.
Decizia este definitivă și are ca efect suspendarea imediată a activității acestui comitet.”
Minuta deciziei ÎCCJ din dosarul 8005/2/2025:
„Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept împotriva Sentința civile nr. 46 din data de 15 ianuarie 2026, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal precum și cererea de intervenție accesorie în favoarea recurentei-reclamante formulată de intervenienta Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului. Casează în parte sentința civilă nr. 46 din data de 15 ianuarie 2026, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și rejudecând, în limitele casării: Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, în contradictoriu cu pârâtul Prim-Ministrul României, Suspendă executarea Deciziei nr. 574/2025 privind constituirea, organizarea și atribuțiile Comitetului pentru analiză și revizuirea legislației din domeniul justiției, emisă de pârâtul Prim-Ministrul României, până la pronunțarea instanței de fond.
Respinge cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulate de intervenientele Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție, Asociația DECLIC, Asociația Funky Citizens și de Cancelaria Prim-Ministrului. Menține în rest sentința recurată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 25 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.”
Citiți și:
Av. Robert Roșu: Nu justiție capturată, ci justiție sub presiune
Lucian Sârbu: „Asistăm la cel mai mare atac împotriva independenței Justiției din ultimii 25 de ani”
yogaesoteric
8 aprilie 2026