Viitoarea configurație a lumii. Analiză cuprinzătoare a unui fost consilier parlamentar al Bundestagului german (I)

 

de Sebastian Friebel

Dragi concetățeni,

Mă adresez vouă ca fost angajat nepartizan al Bundestagului german în funcția de consilier parlamentar. Ca rezultat al muncii mele în parlament și în cadrul unui grup parlamentar, am devenit conștient că oamenii din țara noastră sunt, în mod deliberat, lipsiți de informații despre criza corona, care sunt de o importanță crucială pentru evaluarea situației. Având în vedere importanța enormă a recentelor evenimente, consider că este de datoria mea față de concetățenii mei să ridic, în mod public, aceste probleme. Pentru a mă putea exprima cât mai liber cu privire la aceste probleme, am demisionat din funcția mea în Bundestag.

 
Sebastian Friebel

Presupun că, după doar câteva rânduri, mulți vor lăsa acest text deoparte, deoarece se cred suficient de informați cu privire la toate aspectele crizei. Înțeleg acest gest, pentru că și eu obișnuiam să presupun că, atunci când apar evenimente majore, noi, cetățenii, vom fi întotdeauna informați cu privire la faptele de fond. Dar între timp, nu în ultimul rând din cauza experiențelor mele din parlament, am fost obligat să recunosc că metodele folosite la nivel mondial de guverne, mass-media și de către principalii actori ai economiei globale sunt în detrimentul tuturor și să văd că de multe ori populația este, din păcate, prea necritică în răspunsul ei. Sper că, în ciuda acestei larg răspândite lipse de îngrijorare cu privire la evoluțiile politice, unii dintre voi vor verifica măcar informațiile furnizate aici.

O parte din ceea ce relatez în cele ce urmează vor fi considerate de mulți cititori ca imposibile și vor fi ferm respinse. Aș dori să le spun acestora că, prin publicarea acestui raport, îmi asum un risc personal considerabil și nu aș îndrăzni să fac acest pas dacă nu aș fi sigur de declarațiile mele. Nu vreau să spun mai multe despre mine în acest moment. Dumneavoastră, dragi cititori, este necesar doar să știți despre mine următoarele: scriu acest raport dintr-o preocupare sinceră pentru securitatea, libertatea și prosperitatea tuturor. Acești stâlpi fundamentali ai democrației noastre sunt acut puși în pericol, deoarece criza Corona este instrumentalizată, iar îngrijorările noastre legitime cu privire la virus sunt exploatate în favoarea obiectivelor unor terțe-părți.

Este necesar să subliniez în acest moment că nu consider riscurile pentru sănătate asociate virusului ca fiind banale. Corona poate reprezenta un risc serios, în special pentru persoanele în vârstă și pentru cei deja bolnavi. Acest fapt este incontestabil. Dar criza nu este cazul să ne orbească în ceea ce privește alte evoluții grave care ne afectează în mod direct pe toți și despre care, în același timp, cunoaștem foarte puține.

Este important ca noi, ca societate, să devenim din nou capabili să facem schimb de informații fără prejudecăți și cu bunăvoință, chiar și cu privire la probleme controversate. În Germania, avem nevoie urgent să învățăm încă o dată să ne ascultăm și să ne respectăm reciproc. Dacă nu găsim drumul de întoarcere la acest tip de coexistență, societatea noastră se va împărți, în cele din urmă, în grupuri ostile unul altuia. Din păcate, răspunsurile la criza Corona au contribuit deja la extinderea în continuare a diviziunii sociale. În consecință, noi, ca cetățeni, pierdem din vedere interesele noastre comune și jucăm în interesul celor care văd fiecare criză, în primul rând și mai ales, prin prisma unui model de afaceri.

Politicienii și principalele mijloace de informare în masă încearcă în prezent să ne distragă atenția de la schimbările politice și economice grave care sunt puse în aplicare în cadrul pandemiei, manifestându-se în această perioadă a coronavirusului, în cel mai bun moment. Unul dintre obiectivele lor este acela de a se asigura că oamenii, în frica lor față de virus, acceptă măsuri și restricții permanente care, în situația dată, nu sunt în niciun fel justificate de necesitatea menținerii ordinii sociale și amenință situația economică a milioane de oameni.

Cu acest raport aș dori să dau o mână de ajutor concetățenilor mei, astfel încât să aibă la dispoziție unele surse accesibile publicului și să-și formeze ei înșiși o imagine asupra circumstanțelor și a adevăratei amplori a crizei Corona. Vă invit cordial să examinați observațiile mele, înainte ca această posibilitate să fie definitiv eliminată de cenzura la care suntem din ce în ce mai supuși.

I. Forumul Economic Mondial (WEF)

… ca purtător de cuvânt al celor mai influente companii internaționale și al celor mai importante bănci, folosește criza ca instrument pentru a promova o agendă pregătită de mult timp pentru economia mondială.(1) Această „Mare Resetare” este prezentată ca o schimbare la nivel global către o economie durabilă, însă este o înșelăciune. De fapt, companiile membre ale WEF, care este controlat în principal de industriile financiare și digitale, doresc o centralizare a puterii politice în mâna instituțiilor supranaționale precum ONU, UE și Fondul Monetar Internațional (FMI).(2) Justifică această schimbare de putere sub pretextul gestionării crizelor internaționale, pentru bunăstarea populației.(3) Dar este realist să credem că cele mai mari corporații din lume sunt brusc atât de preocupate de bunăstarea fiinţelor umane? Sau exploatează bunăvoința (bunele intenții ale) oamenilor care doresc o lume echitabilă și pașnică, considerând că organizațiile supranaționale sunt, probabil, cheia acestui deziderat?

Foștii lideri ai ONU au avertizat împotriva abuzurilor Națiunilor Unite

Foști lideri ai ONU avertizează că întărirea acestor organizații sub influența actuală a marilor corporații le permite acestora din urmă să submineze controlul democratic al economiei globale și puterea politică a parlamentelor alese.(4) În acest mod, rezistența statelor individuale în fața privatizării destrăbălate a speculanților financiari poate fi eludată, ceea ce va aduce beneficii mari intereselor lor economice. Astfel, aceste companii folosesc criza pentru a-și extinde posibilitățile proprii de influență.

În plus, vor să elimine clasele de mijloc definitiv și să preia segmentele de piață eliberate ca urmare. Pentru atingerea acestor obiective, Corona și criza economică globală asociată cu aceasta le oferă totul pe tavă. Prin urmare, forțele din spatele WEF își folosesc influența politică pentru a prelungi artificial criza și a duce la restructurarea economiei mondiale în conformitate cu agenda lor proprie. Acest aspect poate suna abstract și poate să sugereze teoria conspirației, dar anunțarea „Marii Resetări”, chiar la apogeul crizei Corona, spune multe în acest sens.

Pentru a evita reacțiile adverse ale populației, în special ale claselor de mijloc, la aceste evoluții alarmante, ele (forțele din spatele WEF) îmbracă planul într-o poveste care înmoaie inimile despre o globalizare umană, ecologică și își ascund scopul real de a confisca puterea în spatele unor clișee atrăgătoare precum „guvernanță globală” sau „parteneriat public-privat”. Dar cât de credibile sunt acestea, când tocmai aceste forțe care au fost dezlănțuite de zeci de ani într-o supraexploatare fără precedent a naturii, în detrimentul publicului larg, se prezintă acum brusc sub o mască „verde”? Faptul că și Organizația Națiunilor Unite promovează această campanie mondială a sectorului bancar și marilor corporații indică tocmai folosirea abuzivă a ONU pentru interese ale sectorului privat, menționată deja.(5) Ne temem că funcționarii politici din lumea întreagă vor cere în curând ca acestor organizații: ONU, OMS etc. să li se dea mai multă autoritate – „numai” din cauza crizei Corona și a altor crize, desigur. Dar, până la urmă, cine va culege cu adevărat profitul?

Criza economică globală favorizează schimbarea în rău a economiei mondiale

Mulți cetățeni văd criza economică apărută în urma măsurilor Corona ca fiind o dovadă că cetățenii pun sănătatea publică mai presus de interesele afacerilor. Din păcate, adevărul este tocmai opusul: criza joacă chiar în interesul celor mai influente corporații ale lumii cu aspirațiile lor de deturnare a economiei mondiale, în detrimentul întreprinderilor mici și mijlocii. Transferul puterii politice la niveluri superioare favorizează odată în plus această evoluție. Recent, președintele Bundestag-ului, Schäuble, chiar a vorbit despre sine însuși cu o uluitoare deschidere, când a spus: „Criza corona este o mare oportunitate. În criză, rezistența la schimbare este scăzută. Acum putem realiza uniunea economică și financiară pe care până acum nu am reușit să o realizăm prin mijloace politice […]”(6)

 
Wolfgang Schäuble

Cu siguranță nu a fost în intenția sa, dar prin această afirmație, Schäuble însuși ilustrează de ce criza este foarte convenabilă pentru schimbarea planificată de multă vreme. Centralizarea economiei către un număr mic de mari corporații și investitori financiari va fi în continuare accelerată de uniunea economică. Cei mai înalți funcționari politici sunt conștienți de aceste interacțiuni. Unii tac deoarece beneficiază din punct de vedere financiar sau profesional de pe urma acestor evoluții. Ceilalți păstrează tăcerea pentru că știu că dacă pronunță un singur cuvânt onest, forțele reunite ale mass-media și cele politice se vor năpusti asupra lor și vor pune capăt brusc carierei lor politice. Doar câțiva oferă indicii asupra celor care beneficiază cu adevărat de această criză.

Instituțiile supranaționale permit corporațiilor să exercite o influență nedemocratică. Dacă nu există suficienți oameni care să recunoască la timp pericolele unei concentrări de putere în mâinile câtorva instituții mari și să reziste la aceasta, atunci curând ne-am putea afla într-o lume în care guvernele noastre legitimate democratic practic nu mai au nicio putere de decizie. Acesta a fost, de multă vreme, cazul politicii fiscale, motiv pentru care redistribuirea (finanțelor) de la cei ce muncesc la cei bogați continuă fără niciun control. În plus, „datorită Coronei” vor acum să transfere și politicile economice ale tuturor statelor membre UE către Uniunea Europeană. Cu toate acestea, nu ar fi indicat să ne facem iluzii cu privire la cine va beneficia de o creștere a puterii Comisiei UE: politica economică la nivelul UE ar servi numai intereselor companiilor transnaționale precum Amazon, BlackRock, Goldman Sachs etc. – iar consecința ar fi o privatizare și o dereglementare fără precedent. Atitudinea UE este deja evidentă, de exemplu, în scutirea de facto de impozite de care beneficiază grupurile digitale și tratamentul privilegiat al sectorului financiar. Sahra Wagenknecht descrie această relație după cum urmează:
„Dacă acum tot mai multe competențe sunt mutate la un nivel în care economia și, mai presus de toate, marile companii sunt mult mai influente decât orice alt grup de interese, este clar ce se petrece: democrația este subminată și mai mult, interesele legate de profit devin, în mod nerușinat, predominante. Este o iluzie totală să credem că un guvern european s-ar putea ridica împotriva marilor afaceri mai bine decât guvernele naționale. Adevărul este că, din cauza balanței de forțe de la nivelul UE, situația este exact opusă: cu cât Bruxelles-ul decide mai mult, cu atât mai ușor este pentru mega-corporații să își afirme interesele.”(7)

Întreprinderile mijlocii și agricultura sunt cumpărate, iar locurile de muncă sunt reduse

În paralel cu schimbarea de putere dorită, prin măsurile Covid guvernele se asigură să fie posibilă cumpărarea unui mare număr de companii mijlocii de către marile mega-corporații și de investitori financiari. Evoluții similare îngrijorătoare au fost observate de câțiva ani în agricultură. În același timp, Corona este folosită ca pretext pentru reducerea pe scară largă a locurilor de muncă, care este o condiție prealabilă de bază pentru „a patra revoluție industrială”, adică transformarea digitală a economiei (digitalizarea). Această abordare este în concordanță cu agenda „The Great Reset” și mă tem că nu are prea mult de-a face cu bunăstarea populației. Prin urmare, fac apel în special la toate întreprinderile mici și mijlocii să reziste acestor asalturi. Pentru majoritatea lucrătorilor, de asemenea, aceste planuri urmărite în mod energic reprezintă o amenințare existențială, deoarece o economie mondială complet digitalizată, complet centralizată, se va putea gestiona cu o forță de muncă mult mai mică. Drumul digitalizării duce, astfel, direct către un venit de bază condiționat (nu necondiționat) care ar duce la o dependență totală. Cu toate acestea, așa cum a exprimat-o directorul general Siemens, Joe Kaeser:
„Digitalizarea va înlocui clasa de mijloc […] Și din zece persoane afectate, doar una se va ridica în lume, nouă vor coborî. Și vă garantez: dacă există un factor care va opri mișcarea digitală, acesta constă în tulburările sociale.”(8)

Deci, ar fi necesar să fim de acord în mod necritic cu narațiunea digitalizării ca salvare, construită de mass-media și politicieni în timpul crizei corona? Sau ne este impus aici ceva prin care, în cele din urmă, vor predomina dezavantajele pentru noi toți?

II. Companiile digitale și guvernele din întreaga lume

… instrumentalizează teama de virus pentru a obține acceptarea socială a sistemelor digitale comprehensive de supraveghere și control total. Aceste sisteme, care includ urmărirea contactelor, a identității digitale, recunoașterea biometrică a feței și certificatele de imunitate digitală, sunt concepute pentru controlul totalitar al întregii populații. În China, întreaga gamă a acestor tehnologii inumane este deja utilizată, ceea ce înseamnă că drepturile cele mai de bază ale cetățenilor pot fi restricționate de sistemele bazate pe inteligență artificială (AI). Combinația dintre o „aplicație Corona” și o etapă preliminară a certificatelor de imunitate digitală este utilizată pentru a priva cetățenii în mod automat de libertatea de mișcare în cazul în care „starea lor de sănătate”, așa cum a fost detectată de aparat, nu îndeplinește caracteristicile specificate.(9)

Camerele de recunoaștere facială înregistrează și identifică suplimentar fiecare persoană din spațiul public. Standardul de telefonie mobilă 5G permite această formă de monitorizare în masă în timp real. Deci, în China, tehnologia digitală determină cine mai are voie să-și părăsească casa. O astfel de societate nu poate fi descrisă decât ca o tiranie tehnocratică. Îmi pare rău să spun că planuri similare sunt urmărite și de către propriul nostru guvern federal. De asemenea, acesta încearcă deja să introducă un așa-numit „sistem de documentare a vaccinării sau imunității”, privând oamenii din țara noastră de drepturi de bază, cum ar fi libertatea de călătorie și libertatea de întrunire, sau permițându-le numai dacă își pot dovedi imunitatea prin vaccinare.(10) Aceste intenții nu diferă de cele ale dictaturii chineze și numai datorită protestelor publice din Germania guvernul nu a reușit încă să adopte această legislație în forma sa originală.

Grupurile financiare și digitale pregătesc arhitectura globală de supraveghere

Anul acesta, Forumul Economic Mondial va introduce „CommonPass-ul”, un sistem pentru călătorii internaționale, care vizează supravegherea și controlul accesului la viața publică și la libertatea de a călători în întreaga lume. Acest sistem impune oamenilor să aibă un fel de „identitate digitală” și să își introducă într-o bază de date statutul de vaccinat și/sau rezultatele testelor Corona, pentru a putea călători.(11)

Proiectul este susținut de Fundația Rockefeller, Google, Banca principală JP Morgan, Grupul financiar BlackRock și de reprezentanți ai Națiunilor Unite.(12) Scopul instituțiilor și companiilor implicate este de a încuraja toate guvernele din întreaga lume să utilizeze sistemul. Aceasta arată din nou (pe lângă „Marea Resetare” menționată mai sus) ambițiile globale ale corporațiilor din spatele proiectului și din nou faptul că ONU este instrumentalizată în scopurile lor. Se pune întrebarea de ce grupurile financiare, în special, au un interes atât de puternic în monitorizarea și controlul oamenilor și de ce sunt dispuși să investească atât de mulți bani în dezvoltarea acestor tehnologii.

Revenire la normalitate numai cu supraveghere digitală?

Ținând cont de situația actuală a datelor privind coronavirusul, Consiliul german de etică nu recomandă totuși introducerea unor astfel de sisteme, dar nu le exclude în totalitate pentru viitor.(13) Prin urmare, se poate presupune că certificatele de imunitate digitale sau ceva de genul CommonPass ne vor fi prezentate în cursul lunilor următoare de către mass-media și guvern, ca o condiție prealabilă pentru o revenire la normalitate. Mai multe companii germane oferă deja sisteme digitale de supraveghere, care verifică automat dacă o persoană are temperatura trupului normală și poartă o mască. Unele dintre aceste sisteme sunt deja combinate cu recunoașterea facială, iar producătorii le promovează ca oferind „o monitorizare eficientă în timp real a fețelor cu sau fără măști”.(14) Dacă aceste tehnologii ar fi introduse în Germania, ar fi un prim pas către sistemul chinezesc de credit social. Nu vreau să mă obișnuiesc cu ideea că o astfel de tehnologie va fi în curând capabilă să ne hotărască libertatea de mișcare. Cu toate acestea, îngrijorarea mea este că unii oameni ar renunța la libertatea lor personală pentru un sentiment înșelător de securitate. Dar sunt astfel de măsuri de supraveghere masivă un răspuns proporțional la situația coronavirusului?

Edward Snowden avertizează împotriva arhitecturii globale de represiune

În acest context, sunt de acord, personal, cu Edward Snowden, care a avertizat împotriva arhitecturii mondiale de represiune care folosește tehnologia digitală și a sugerat că aceasta ar putea supraviețui crizei.(15) Dacă permitem sistemelor digitale să ne controleze libertatea de mișcare și accesul la viața publică, prin același semnal oferim controlul asupra drepturilor noastre fundamentale operatorilor de infrastructură digitală. O singură privire asupra Chinei este suficientă pentru a recunoaște pericolele reale ale unei astfel de reforme tehnocratice în societate. Nimeni nu ar fi cazul să trăiască într-o lume ca aceasta, dar datorită atitudinii noastre nesăbuite față de posibilitățile tehnice, suntem împinși cu toții din ce în ce mai mult în această direcție.

Aceasta se aplică în mod egal Europei, chiar dacă la prima vedere ne-ar fi greu să ne imaginăm. Faptul că rețeaua 5G, spre deosebire de infrastructura de telefonie mobilă privată anterioară din Germania, este construită cu o mulțime de bani proveniți din taxe, vorbește în acest context despre faptul că această tehnologie va fi folosită și în țara noastră, în primul rând pentru supravegherea în masă de către stat. În vara anului 2019, la unul dintre numeroasele evenimente de lobby din Berlin, l-am întrebat pe directorul tehnic al celui mai mare furnizor de echipamente de rețea din lume dacă 5G este dezvoltat, de fapt, pentru utilizatori privați și, dacă da, pentru ce aplicații specifice este destinată a fi utilizată tehnologia. Răspunsul său că 5G a fost dezvoltat în „scopuri profesionale”, îmi întărește convingerea că nu este în niciun caz o tehnologie care răspunde nevoilor populației. Prin urmare, este o abordare perfidă a guvernului federal care dorește acum să pună în aplicare aceste vechi planuri folosindu-se de banii dintr-un „Pachet de recuperare Corona”.(16)

Citiţi a doua parte a articolului

Note:

1. www.weforum.org/great-reset; 2020
2. “Why we need international cooperation now more than ever”; www.weforum.org; 22.09.2020
3. “What COVID-19 could mean for international cooperation”; www.weforum.org; 17.06.2020
4. Barbara Adams, Jens Martens, The UN Foundation – A foundation for the UN?; 2018
5. The Great Reset: A Unique Twin Summit to Begin 2021; www.weforum.org; 2020
6. Die Pandemie ist eine große Chance [The pandemic is a great opportunity]; www.wolfgang-schaeuble.de; 21.08.2020
7. Sahra Wagenknecht, Couragiert gegen den Strom [Courageously against the current]; 2nd edition, p.156; Westend-Verlag [Westend publishers]; 2017
8. “How to Adapt to the Digital Age”; 17.06.2016
9. “Coronavirus: So funktioniert Chinas Farbcode-System” [Coronavirus: Here’s how China’s colour code system works]; www.rnd.de; 16.04.2020
10. “Formulierungshilfe für den Entwurf eines Zweiten Gesetzes zum Schutz der Bevölkerung bei einer epidemischen Lage von nationaler Tragweit” [Formulation aid for the draft of a second law for the protection of the population in the event of an epidemic situation of national scope]; www.bundesgesundheitsministerium.de; 29.04.2020
11. CommonPass; www.weforum.org; 2020
12. “The Commons Project Establishes Global Board of Trustees”; www.thecommonsproject.org; 08.07.2020
13. “Deutscher Ethikrat rät derzeit von Covid-19-Immunitätsbescheinigungen ab” [German Ethics Council currently advises against Covid-19 immunity certificates]; www.ethikrat.org; 22.09.2020
14. “Erkennungssoftware soll Maskenverweigerer identifizieren” [Recognition software to identify mask refusers]; www.rnd.de; 19.09.2020
15. “Corona-Maßnahmen: Snowden warnt vor ‘Architektur der Unterdrückung” [Corona measures: Snowden warns against ‘architecture of oppression’]; www.heise.de; 11.04.2020
16. “Eckpunktepapier Konjunkturpaket” [Key issues paper on the economic stimulus package]; www.bundesfinanzministerium.de; 03.06.2020

Citiţi şi:

Snowden: Ceea ce se construieşte acum în jurul Covid-19 este arhitectura opresiunii

San Francisco: Întâlnire public-privat cu WEF și Danemarca pentru a accelera Marea Resetare, alias technocracy

 

yogaesoteric
5 februarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More