Viktor Orban: E absurd și revoltător ca un «speculant financiar» ca Soros să dea indicații Bruxelles-ului și să-i spună Europei ce să facă!
Premierul ungar Viktor Orban nu a cedat în fața presiunilor Bruxelles-ului, care a încercat să determine Budapesta să renunțe la legea ce ar fi permis închiderea universității finanțate de George Soros. Într-un nou atac la adresa UE, premierul ungar a reamintit că Uniunea Europeană nu înseamnă Bruxelles, ci o alianță voluntară de țări independente.
Într-o intervenție în fața parlamentului de la Budapesta, Viktor Orban a afirmat că „Ungaria nu este și nu a fost niciodată antieuropeană”. Dimpotrivă, a subliniat el, guvernul reprezintă o poziție europeană adevărată, protejând tratatul european actual, printre care împărțirea inițială de competențe între statele membre și Bruxelles. Bruxellesul, mai degrabă decât Ungaria, este cel care și-a schimbat poziția, informează MTI, citată de Agerpres.
Mai mult, Orban a acuzat Bruxelles-ul că „a luat în mod deschis partea teroriștilor”, ceea ce este de neînțeles. Referindu-se la disputa cu miliardarul american de origine ungară George Soros, șeful guvernului de la Budapesta a estimat că este absurd ca un „speculant financiar” să dea indicații Bruxelles-ului și să ajungă să îi spună Europei ce trebuie să facă în timp ce unii lideri europeni „se înclină” în fața lui.
Discursul lui Orban a venit în condițiile în care Parlamentul ungar a adoptat la începutul lunii aprilie 2017 o lege care vizează Universitatea Central-Europeană (Central European University – CEU), fondată la Budapesta de magnatul american George Soros la începutul anilor ʼ90. Condițiile de funcționare prevăzute în actul normativ nu sunt îndeplinite de această instituție, care trebuie să se conformeze sau ar urma să fie închisă sau mutată într-o altă țară.
La trei zile după adoptarea acestei legi, partidul de guvernământ, Fidesz, a prezentat parlamentului un proiect de lege care prevede ca ONG-urile care beneficiază de finanțare din afara țării să se înregistreze ca „organizații susținute din străinătate”.
Termenul până la care instituţiile de învăţământ străine trebuie să se adapteze noii legi adoptate în luna aprilie a fost prelungit cu un an de guvernul de la Budapesta. Ministrul ungar al justiţiei, László Trócsányi, a precizat că va fi extins până la 1 ianuarie 2019, termen la care instituţiile academice finanţate din străinătate trebuie să îndeplinească exigenţa de a avea un corespondent (sediu şi programe de studiu) şi în ţara lor de origine, condiţie pe care această Universitatea Central-Europeană (CEU) nu o îndeplineşte în prezent.
Legea adoptată de Ungaria, zisă şi „legea CEU”’, pentru că afectează doar această universitate, a fost criticată de Comisia Europeană, care pe 4 octombrie a trimis Ungariei un „aviz motivat”, a doua etapă a procedurii de infringement lansate de Bruxelles contra unei alte legi adoptate de Budapesta, respectiv cea care impune obligaţii specifice anumitor categorii de ONG-uri şi care, potrivit criticilor, îl vizează tot pe George Soros.
Universitatea fondată la Budapesta de acesta din urmă a anunţat – tot pe 4 octombrie – că a semnat un memorandum cu Bard College din New York pentru a desfăşura acolo activităţi educative, astfel încât să se conformeze noii legi din Ungaria.
Guvernul de la Budapesta a inițiat la începutul lunii aprilie și o consultare populară în care cere cetățenilor maghiari opinia despre politicile Uniunii Europene, campanie considerată la Bruxelles drept una antieuropeană.
Citiți și:
Ungaria vrea să iasă din Uniunea Europeană! Orban: «vom continua pe propriul drum!»
Lista cu companiile pe care le deține, le-a deținut sau la care are acțiuni magnatul George Soros! Citiți cu atenție, o să fiți șocați!
Soros vrea să creeze o Europă fără identitate!
yogaesoteric
14 decembrie 2017