Viruși, epidemii și experimente. Istoria războiului biologic

Utilizarea de bacterii, viruși și alți agenți biologici ca arme de război are o istorie lungă și istovitoare. De la împăratul roman Frederick Barbarossa, care a folosit cadavrele pentru otrăvirea puțurilor de apă din 1155 Î.Hr., până la mongoli care au catapultat cadavrele victimelor ciumei în orașul asediat Caffa în 1346, există multe astfel de exemple de forme timpurii, rudimentare de război biologic. O utilizare infamă a războiului biologic a avut loc în 1763, când forțele britanice le-au furnizat în mod deliberat americanilor nativi pături contaminate cu variolă, producând un focar major al bolii.

Cu toate acestea, în ciuda acestor exemple timpurii, abia în secolul XX, războiul biologic a devenit într-adevăr științific. În timpul Primului Război Mondial, armata germană a fost un practicant notabil al acestei „arte” a războiului, deși într-un mod oarecum sporadic. Anumite operațiuni efectuate de Germania au vizat infectarea animalelor și / sau hrana animalelor din țările inamice cu antrax și glander (un tip de boală infecțioasă). Cu toate acestea, abia peste câteva decenii războiul biologic a atins cote majore în multe țări.

Japonezii au fost interesați în special de această zonă de război, intensificându-și eforturile în anii 1930 și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1939, japonezii au încercat să achiziționeze virusul febrei galbene de la Institutul Rockefeller din New York. Unul dintre cei mai de seamă susținători ai utilizării biowarfare (război biologic) a fost chirurgul general și microbiologul japonez Shiro Ishii, care a continuat să conducă unitatea centrală a programului de război biologic din Japonia imperială în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: unitatea 731, care avea sediul în China ocupată. În cadrul programului lor de biotehnică, armata japoneză a testat cel puțin 25 de agenți biologici asupra civililor și prizonierilor de război, cu operațiuni inclusiv de intoxicații a peste 1.000 de puțuri de apă chineze, cu tifos și holeră, și împrăștierea de purici infestați cu ciumă deasupra orașelor chineze. Cel puțin mii de oameni au fost uciși de acest program, unii susținând chiar cifra de aproximativ 200.000 de chinezi uciși.

Ce este chiar mai rău reprezintă faptul că guvernul american a dat imunitate politică multora dintre acești ofițeri japonezi de biowarfare în schimbul obținerii datelor din programul de război biologic japonez, ceea ce înseamnă că mulți au scăpat de acuzațiile de crimă de război pe nedrept. Desigur, aceasta amintește de Operațiunea Paperclip, când SUA au adus 700 de oameni de știință din Germania nazistă în America pentru a lucra la proiecte științifice, inclusiv explorare spațială.

În America de Nord, unul dintre cele mai vechi laboratoare biowarfare a fost fondat în 1940 sub proprietate privată, Sir Frederick Banting, câștigător al Premiului Nobel pentru co-descoperirea insulinei, jucând un rol proeminent în această unitate.

Există, de asemenea, numeroase exemple de militari care efectuează experimente de război biologic pe cont propriu, folosind cetățeni nevinovați. În 1950, de exemplu, autoritățile americane au efectuat în secret un experiment de război biologic la San Francisco, prin pulverizarea microbilor în atmosferă pentru a testa impactul pe care un atac de bioweapon (armă biologică) l-ar avea asupra orașului de 800.000 de oameni. Acest test a dus la moartea unui cetățean, care a fost infectat cu una dintre tipurile de bacterii utilizate în experiment, pacientul decedând după ce infecția s-a răspândit în trup și i-a afectat inima.

Un alt incident a avut loc în anii 1960, când armata americană și CIA au efectuat un experiment de bio-armă la metroul din New York. Testul a constat în răspândirea unor recipiente umplute cu otravă ce au fost aruncate între două linii de cale ferată, observând modul în care otrava se răspândește prin rețeaua de metrou.

În Marea Britanie, între 1961 și 1968, Ministerul Apărării a pulverizat E. coli și alte bacterii de-a lungul coastei de sud a Angliei, asupra a milioane de persoane care nu au ştiut că acești germeni au fost aruncați asupra lor.

În afară de folosirea civililor pe post de șoareci de laborator de către unitățile de biotehnică, programele de război biologic pot prezenta, de asemenea, un alt risc pentru civili: agenți patogeni periculoşi pot să scape accidental din instalațiile de biotehnică. Un exemplu al acestui scenariu s-a produs în Rusia sovietică în 1979, când o epidemie de antrax a izbucnit în orașul Sverdlovsk. Inițial, autoritățile sovietice au încercat să acopere incidentul, afirmând că sursa epidemiei a fost reprezentată de la animale infectate cu antrax. Abia zeci de ani mai târziu s-a dezvăluit faptul că epidemia a fost rezultatul unui accident produs într-o instalație de război biologic din zonă, cauzat de un filtru de aer înfundat care a dus la eliberarea de aerosoli încărcaţi cu antrax, incident în urma căruia au murit cel puțin 66 de persoane.

Ţinând seama de aceste exemple, peste câteva decenii putem fi siguri că vor exista revelații referitoare la testele de război biologic și la accidente petrecute în timpul nostru.

Citiți și:

ŞOCANT, INCREDIBIL DAR ADEVĂRAT. Oameni-cobai în experimente medicale (I) 
Reflecţii zguduitoare asupra unei epidemii programate care a fost ordonată din umbră de către francmasoneria mondială 
Nașul vaccinurilor admite că s-au făcut experimente pe copii orfani și cu handicap

yogaesoteric
1 aprilie 2020