de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Citiți a treia parte a articolului
7. Lipsa practicii spirituale
Un al semn – simptom al saturaţiei spirituale este faptul că fiinţa umană în cauză îşi pierde aproape în totalitate interesul în realizarea tehnicilor de HATHA YOGA şi a practicii spirituale zilnice (SADHANA) de care are stringent nevoie pentru a se transforma din punct de vedere spiritual şi pentru a fi într-o formă adecvată ce o va ajuta să-şi reveleze cu uşurinţă Sinele suprem nemuritor ATMAN.
Cel mai adesea fiinţele umane ce se cufundă în stări de saturaţie spirituală pretind, spre a salva aparenţele şi spre a se autopăcăli, cum că meditează abitir şi că au o mare eficienţă în această direcţie şi tocmai de aceea nu mai au nevoie de alte tehnici sau procedee ale sistemului HATHA YOGA. De fapt, ele maimuţăresc o aşa-zisă meditaţie ce se reduce la o stare de somnolenţă sau de banală angrenare adesea haotică a imaginaţiei lor dezlănţuite. Este evident că ele nu meditează deloc, deoarece atunci când deschid ochii şi ies din asemenea fantasmagorice meditaţii, observăm cu uşurinţă că în universul lor lăuntric nu s-a produs nicio transformare profundă, extraordinară, gradată, majoră.
De fapt, astfel de fiinţe umane stau pur şi simplu într-o poziţie cât mai comodă şi se autopăcălesc la nesfârşit cum că ele meditează şi tot meditează, dar cu toate acestea în cazul lor rezultatele nu se văd deloc.
E ca şi cum am avea un măr ce este convins utopic că el are fructe şi că în el cresc o mulţime de mere, dar de fapt şi de drept în el niciodată nu apare nici măcar o jumătate de măr. O astfel de jumătate de măr ar putea fi adusă de la piaţă şi ar putea fi legată şi atârnată de o ramură a sa, spre a salva în felul acesta comic aparenţele. Iată, acest măr complet neroditor are astfel pe ramurile sale o jumătate de măr care, de fapt, nu provine de la el, ci de la un alt măr care este roditor şi în care cresc o mulţime de mere.
Ceea ce demască, ceea ce dă de gol o asemenea fiinţă umană care, datorită imaginaţiei ei dezlănţuite, se păcăleşte că meditează zilnic de mulţi ani şi crede în propriile fantasmagorii sunt stările banale, insipide ce o caracterizează. În Biblie se spune: „Pomul se cunoaşte după roade, omul se cunoaşte după fapte”. La toate acestea, am adăugat suplimentar şi semnificativ: „Yoghinul veritabil şi extraordinar se cunoaşte întotdeauna după stările spirituale, profunde, copleşitoare pe care le trăieşte din ce în ce mai des”.
Stările pe care le trăiesc nu au nimic în comun cu stările spirituale extraordinare ce ar fi cazul să apară la astfel de aşa-zişi yoghini de mare calibru, care se consideră a fi excepţionali. Din contră, în cazul lor se constată că egoismul se exacerbează, meschinăria este chiar mai accentuată decât la fiinţele umane comune, resentimentele, invidiile, intoleranţa, mândria spirituală, vedetismul, orgoliile furibunde sunt evidente. Toate acestea îi demască pe asemenea yoghini ce sunt de fapt nişte caricaturi pline de fumuri şi mai nimic altceva.
Sperăm că în urma acestei analize lucide, obiective şi necruţătoare unii se vor recunoaşte ca atare şi, chiar dacă nu vor striga în gura mare: „M-am recunoscut, ai dreptate!”, măcar vor începe să se transforme, până când nu va fi mult prea târziu. Teatralitatea şi făţărnicia unor astfel de fiinţe umane este foarte mare; totuşi, ele se ascund după o mască şi se complac în jocul aparenţelor ce înşeală.
Este evident că ele nu mai doresc, datorită stărilor de saturaţie spirituală în care deja s-au afundat, să se mai supună unei veritabile discipline lăuntrice şi să realizeze anumite tehnici foarte puternice de HATHA YOGA, cum ar fi MAHAMUDRA, ce ar face posibilă transformarea lor, le-ar impulsiona să realizeze salturi spirituale şi ar face cu putinţă o expansiune pregnantă, sistematică şi suficient de clar controlabilă a conştiinţei.
Ele se satură, mai precis se plictisesc, de acest joc steril şi brusc părăsesc cursurile acestei şcoli, găsindu-şi cele mai cretine motivaţii şi pretextând că, iată, până la urmă şi-au dat seama că aceasta nu este calea lor. Îşi îndreaptă paşii către o pseudo-cărare, cum ar fi şamanismul, uitând că dincolo de toate cele şamanismul nu este o cale spirituală autentică. Chiar dacă vor căuta cu o mie de lumânări imense, fie de botez, fie de nuntă, nu vor reuşi vreodată să găsească pe această planetă un singur şaman care a reuşit să atingă starea supremă de eliberare spirituală.
Astfel de sărmane fiinţe umane care după 20 de ani de curs de YOGA îmbrăţişează apoi şamanismul, uită că de fapt şamanismul se reduce la nişte banale tehnici de vrăjitorie care de multe ori îi face să vireze pe cei naivi, superficiali şi prostuţi în tehnici de magie neagră. De altfel, dacă asemenea fiinţe umane sfertodocte ar fi catadicsit să citească cu atenţie cărţile lui Mircea Eliade, ar fi descoperit cu tristeţe că şamanismul (sau vrăjitoria, căci de fapt asta este în esenţa sa lipsită de esenţă, o aceeaşi Mărie vrăjitoare cu altă pălărie) este asociat în mod lucid şi pertinent de Mircea Eliade cu nişte banale tehnici arhaice care au tangenţe pe ici pe colo cu unele religii, dar care, de fapt şi de drept nu a fost şi nu va putea fi niciodată considerat o religie şi nici o cale spirituală sistematică, unitară şi eficientă.
Din nefericire, am aflat că unii cursanţi au ales pseudo-calea şamanismului, pentru că le permite să se îndoape nestingheriţi cu felurite ciuperci halucinogene sau cu anumite ingrediente bizare. Este evident că astfel de fiinţe umane şi-au pierdut bunul simţ, dacă l-au avut cândva. Iată că de la moară au ajuns undeva unde nici măcar nu este vorba de o râşniţă.
Suntem siguri că dacă atunci când aţi citit cărţi despre viaţa marilor yoghini ai Indiei, cum ar fi Ramana Maharishi, Ramakrishna, Swami Shivananda, Swami Vivekananda, aţi fi aflat, prin reducere la absurd, că unul dintre aceştia au renunţat când se aflau la jumătatea acestei căi la practica YOGA spre a trece la şamanism, aţi fi râs în hohote şi apoi aţi fi spus: „A luat-o razna săracul yoghin: din yoghin s-a reciclat într- un vajnic şaman, într-un vrăjitor”.
Sărmanele fiinţe umane care au renunţat la practica YOGA spre a se recicla în şamani au mare noroc că ridicolul (chiar exacerbat) nu doare şi nu omoară pe nimeni niciodată. Ceea ce ei însă nu ştiu este că la ora actuală se cunosc mai mulţi şamani care şi-au dat seama de sărăcia acestei pseudo-căi spirituale şi au trecut la practica YOGA, devenind yoghini pentru totdeauna.
Aparent paradoxal, când procesul de saturaţie spirituală se acutizează, fiinţa umană în cauză devine mult mai activă în domeniul propagării teoretice a cunoştinţelor legate de calea spirituală, de YOGA. Ajunge să se ocupe într-atât de mult de aceasta, încât nu mai are deloc nici timpul şi nici energia necesare pentru a practica ea însăşi într-un ritm susţinut, pentru a se perfecţiona ea însăşi prin feluritele tehnici ale sistemului YOGA, pliindu-se la o autodisciplină atentă, sistematică şi perseverentă şi chiar la studiul suficient de profund de care are nevoie.
Astfel de fiinţe umane evită să realizeze de fiecare dată la sală practica lui MAHAMUDRA, pretextând la nesfârşit că nu le-a ieşit consacrarea sau vin cu mâncare în sala de curs şi încep să se înfrupte cu o mare poftă, susţinând că dacă nu ar fi procedat aşa ar fi leşinat de foame chiar acolo.
Mai sunt şi alte pretexte chixo-comice pe care astfel de pseudo-yoghini le utilizează, având senzaţia că reuşesc să-şi păcălească instructorul, dar din nefericire nu-şi dau seama că în realitate se păcălesc pe ei înşişi.
Cei care mai au o firimitură de luciditate şi o sămâncioară de bun simţ ar fi necesar să-şi dea seama că acestea sunt de fapt şi de drept nişte tendinţe înşelătoare foarte alunecoase. Astfel de căi rătăcitoare sunt supranumite semnificativ căi de garaj – în care aşezăm maşina pe patru butuci, apoi pornim motorul şi mânăm chiar cu 160 km/oră; chiar dacă roţile maşinii se învârtesc şi benzina este consumată în rezervor, în realitate noi rămânem mereu, mereu, mereu în interiorul garajului şi nu facem decât să ne pierdem timpul şi să consumăm cu sârg întreaga benzină din rezervor.
Este necesar să vă daţi seama acum, când nu este prea târziu, că de îndată ce aţi păşit pe astfel de pseudo-căi rătăcitoare puteţi recădea pe neaşteptate undeva într-o vale de la baza muntelui. Există, de asemenea, un binecunoscut şi penibil stadiu al limitării în evoluţia spirituală, ce poate fi etichetat prin cuvintele „căldicel” sau „tăciunel care abia mai pâlpâie, fiind gata-gata să se stingă”.
În aceste situaţii, saturaţia spirituală care a început la un moment dat a devenit apoi imensă. Fiinţa umană în cauză devine căldicică, apoi flacăra ei spirituală devine un tăciunel roşiatic care nici măcar nu mai are flacără şi nu mai pâlpâie în bătaia vânturilor puternice ostile. Încetul cu încetul, pe nesimţite, starea de căldicel şi de tăciunel se schimbă într-o tragică răceală. Răceala apare atunci când tăciunelul se stinge complet, lăsând în urma sa doar cenuşa vag nostalgică a unor amintiri frumoase ce se referă la începutul practicii noastre spirituale, eventual la experienţele excepţionale de neuitat ale anului 1 de la cursul de YOGA. În cele din urmă, totul se încheie cu apariţia gustului amar şi deja inevitabil al neputinţei.
Toate acestea sunt deja pentru unii dintre voi realităţi, fapte semnificative ce ar trebui să vă dea de gândit până când nu va fi prea târziu. De aceea am urmărit să punem punctul pe i.
8. Somnul pe laurii victoriei
Un alt semn – simptom al saturaţiei spirituale este faptul că unele fiinţe umane ce au dobândit cândva anumite realizări lăuntrice excepţionale (cum ar fi începutul promiţător, impresionant, înălţător al realizării Sinelui suprem nemuritor ATMAN) se culcă apoi pe laurii mirifici ai victoriei. În felul acesta, ele recad treptat sau destul de repede în stările anterioare şi-şi reiau vechile obiceiuri şi plăceri inferioare, superficiale, care nu au nimic de-a face cu spiritualitatea sau trezesc în universul lor lăuntric unele vicii noi, devenind sclavii acestora.
În tradiţia indiană există o povestire cu tâlc. Cândva, cineva a văzut, a admirat şi a contemplat cu nesaţ un lac micuţ, dar extraordinar de frumos, ce se afla undeva în mijlocul munţilor, străjuit de brazi. Şapte ani mai târziu, acelaşi martor extaziat a revenit în locul respectiv şi a constatat că lacul dispăruse. Buruienile şi ciulinii crescuseră şi aproape umpluseră spaţiul în care cu câţiva ani înainte exista frumosul lac ce oglindea nu numai Soarele la amiază, ci şi albastrul mirific al cerului.
Când lăsăm buruienile şi ciulinii să crească după cum vor, când permitem ca mărăcinii şi pălămida să se înmulţească în universul nostru lăuntric, este foarte greu mai târziu să le controlăm expansiunea. Aproape întotdeauna o asemenea acţiune ce ne apare a fi salutară şi adecvată nu se poate realiza decât cu eforturi, cu tensiuni, cu multă muncă şi chiar cu eventualitatea apariţiei unor crize.
Tocmai de aceea este necesar ca lacul cel pur şi limpede al inimii noastre să fie protejat ca lumina ochilor, pentru a nu fi apoi în mod insidios invadat de seminţele buruienilor, ale ciulinilor, ale pălămizii şi ale mărăcinilor. Este necesar şi semnificativ să remarcăm că aproape întotdeauna seminţele buruienilor, ale ciulinilor, ale mărăcinilor şi ale pălămizii caută solul cel mai fertil pentru a creşte, pentru a da roade specifice şi pentru a se înmulţi. Nu este o întâmplare, ci o tainică necesitate, care arată că devenim ceea ce merităm în urma acţiunilor, a intenţiilor şi a faptelor noastre.
De aceea, iată că uneori cel care în aparenţă părea a fi cel mai talentat şi cel mai promiţător aspirant angrenat pe drumul desăvârşirii, al transformării spirituale accelerate, al îndumnezeirii poate să ajungă ţinta a tot felul de atacuri insidioase, crude, deloc întâmplătoare, necesare şi neîndurătoare.
Fertilitatea cu totul extraordinară este un semn formidabil ce arată posibilitatea unei integrări rodnice pe o cale spirituală. Ea exprimă aproape întotdeauna o stare privilegiată de şansă, de deschidere faţă de tot. Cu toate acestea, ea presupune în acelaşi timp o anumită receptivitate specifică, necontrolată, ce poate fi într-o anumită măsură şi periculoasă, deoarece buruienile, ciulinii, pălămida, mărăcinii sunt şi ele, la rândul lor, dornice să se bucure de un asemenea sol.
De îndată ce am lăsat o singură buruiană, un singur mărăcine sau o singură pălămidă să încolţească în universul nostru lăuntric şi să ne pătrundă natura este apoi destul de dificil şi implică mult timp, eforturi susţinute şi adecvate pentru a-i smulge rădăcina.
Unele dintre cele mai periculoase buruieni otrăvitoare sunt: egoismul feroce, orgoliul spiritual, prostia, lenea, larvaritatea, prejudecăţile prosteşti, orgoliul cretin al frumuseţii, îndoielile demoniace, certitudinile demoniace, aplombul demoniac, retractilitatea demoniacă, saturaţia spirituală etc.
Este evident că fiinţele umane ce ajung să se clatine fie mai mult, fie mai puţin în credinţa, în fermitatea, în aspiraţiile, în ţelurile, în motivaţiile lor divin integrate şi binefăcătoare devin la scurt timp victime uşoare ale acestor tentaţii.
9. Indiferenţa, cinismul, criticismul, dispreţul, batjocura, răutatea, ura
Un alt semn – simptom al saturaţiei spirituale este faptul că fiinţa umană în cauză devine din ce în ce mai indiferentă faţă de toate valorile spirituale dumnezeieşti, cinică, excesiv de critică, ba chiar batjocoritoare şi ajunge să urască în mod cretin şi aberant toate valorile spirituale dumnezeieşti pe care cândva, la începuturi, le-a apreciat, le-a simţit într-o anumită măsură ca atare şi s-a bucurat din plin de existenţa lor.
Atunci se afla în momentul dumnezeiesc privilegiat al începutului. Pe măsură ce în fiinţa ei saturaţia spirituală s-a accentuat şi a devenit din ce în ce mai puternică, au apărut tendinţele anarhice, insolenţa, batjocura, criticismul răutăcios, cârcoteala, căutarea cu o perversă şi bizară plăcere a nodului în papură, a petelor în Soare. Astfel, iubirea divină, bunătatea divină, bunăvoinţa divină, dreptatea divină, frumuseţea divină, puritatea divină, altruismul divin, abnegaţia divină, candoarea divină şi libertatea divină nu mai au cu adevărat niciun sens, niciun rost pentru ea.
Atunci când acest proces distructiv şi stihinic devine şi mai acut, acea fiinţă umană ajunge să fie făţiş ostilă, dispreţuitoare, plină de ură, răutăcioasă faţă de cei sau cele care manifestă calităţi divine, care fac eforturi adecvate şi susţinute, care au o impresionantă aspiraţie, care urmăresc să adâncească zi de zi studiul spiritual, care urmăresc să descopere realităţile spirituale dumnezeieşti prin intermediul gramelor de practică şi care acţionează pline de dăruire, de abnegaţie şi de perseverenţă spre a-şi actualiza mai mereu virtuţile divine în care cred cu o tărie de nezdruncinat.
Fiinţele umane în care stările de saturaţie spirituală au atins apogeul îi judecă în permanenţă pe toţi ceilalţi în conformitate cu cumplita, constanta şi exacerbata lor perversitate. Asemenea indivizi cred cu o tărie cretină că toţi ceilalţi sunt ipocriţi, dat fiind faptul că şi ei au încercat cândva să facă ceea ce şi ceilalţi fac, însă au eşuat lamentabil. Astfel de rebuturi gândesc numai şi numai prin prisma propriei perversităţi şi uită sau ignoră, datorită prostiei şi a orbirii spirituale în care se complac, că întotdeauna urâţenia se află înainte de toate în ochii privitorului.
Totuşi, în adâncul inimii lor, asemenea fiinţe umane simt o cumplită stare de invidie care le împinge, le dă ghes să fie mai mereu batjocoritoare, dispreţuitoare, ironice cu toţi cei care, în decursul timpului, s-au transformat într-o anumită măsură, au avut realizări spirituale de excepţie, s-au vindecat de boli grave faţă de care medicina clasică s-a dovedit neputincioasă, au atins stări de extaz divin, au asistat la minuni uluitoare sau la miracole dumnezeieşti ce au evidenţiat dincolo de aparenţe că Dumnezeu se joacă plin de iubire şi bunătate cu noi şi ne face semne, şoptindu-ne jucăuş: „Iată, acesta este jocul Meu cu voi. Credeţi. Veniţi către Mine, dăruiţi-vă în totalitate. Consacraţi în mod total şi necondiţionat fructele acţiunilor voastre către Mine. Atunci când simţiţi răspunsul la o astfel de consacrare, fiţi siguri că harul Meu se revarsă în voi. Descoperiţi astfel diferenţa între o acţiune făptuită fără consacrarea roadelor către Dumnezeu Tatăl şi o acţiune realizată cu o consacrare totală şi necondiţionată a roadelor către Dumnezeu”.
Când privim cu atenţie faptele şi atitudinile bizarelor fiinţe umane în care saturaţia spirituală a ajuns să fie maximă, descoperim că, fie că îi consideră pe ceilalţi nişte ipocriţi, fie că îi privesc cu invidie, ele îşi amplifică ura, exprimând-o prin comportamente bizare, abisale, neaşteptate, inexplicabile, violente şi chiar prin unele intenţii criminale.
Adeseori aceşti indivizi descoperă pretexte abracadabrante, cretine pentru a se considera nedreptăţiţi, afirmând că ceilalţi sunt împotriva lor, pentru a-şi justifica astfel acţiunile meschine, mizerabile, ticăloase, pline de ură.
Când saturaţia spirituală devine maximă, în sărmana fiinţă umană respectivă se declanşează uneori un fenomen straniu ce o face să manifeste o îndârjită şi neîncetată stare de ură şi răutate exact faţă de elementele care au saturat-o şi faţă de tot ce este în legătură cu ele.
Pentru că orbirea spirituală merge mână în mână cu saturaţia spirituală, cei care deja se află în această stare şi se complac, ba chiar se bălăcesc în această mlaştină fetidă, infernală nu mai sunt capabili să-şi dea seama câtuşi de puţin de ceea ce se petrece cu ei. Lăsându-se manipulaţi de feluriţi demoni, realizează un pact tacit cu entităţile demoniace şi apoi îşi consacră în mod aberant întreaga existenţă împroşcării cu noroi, cu otrăvurile din ele, calea spirituală pe care s-au aflat cândva sau această şcoală spirituală de YOGA.
Citiți continuarea acestui articol
Citiţi şi:
Cât de mare și evidentă este puterea ta realizatoare benefică? (I)
Unele obstacole psihomentale care ne blochează deschiderea spirituală
Unele aforisme și cugetări inedite referitoare la starea de înţelepciune
De ce avem nevoie de yoga? Ce ne poate oferi yoga?
yogaesoteric
6 octombrie 2016