Virusul năucitor al saturației spirituale (VI)

41.019 0

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

O altă cauză ce declanşează starea de saturaţie spirituală este tovărăşia sau chiar prietenia cu unele fiinţe umane mai mult sau mai puţin impure, josnice, vicioase, tembele sau smintite.

Mai ales când facem primii paşi pe calea spirituală, când aspirăm să simţim din ce în ce mai amplu în universul lăuntric frumuseţea dumnezeiască, bunătatea dumnezeiască, dreptatea dumnezeiască, fericirea dumnezeiască, libertatea dumnezeiască, este esenţial să fim selectivi şi să ne alegem prietenii cu luare aminte, cu multă atenţie.

Influenţa tainică generată de persoanele impure, de învelişurile lor subtile, de gândurile lor, de emoţiile lor, va cauza într-o manieră inevitabilă schimbări (în rău) în microcosmosul fiinţei noastre. Acestea vor apărea cu uşurinţă în special atunci când încă nu dispunem de o imensă forţă spirituală care să ne înalţe frecvenţa preponderentă de vibraţie şi să ne facă invulnerabili la asemenea influenţe inferioare, insidioase, ce se pot manifesta prin aura persoanelor impure cu care venim adeseori în contact.

Când nu avem deocamdată puterea lăuntrică necesară spre a le evita prompt, spontan, vom ajunge, după o scurtă perioadă de timp, să fim impactați de aceste influențe inferioare, ce vor face să apară în noi, adeseori pe nesimțite, o stare acută de saturație spirituală.

Spre a înţelege cât mai bine acest aspect, iată un exemplu simplu şi semnificativ: Suntem în anul doi la cursurile de yoga ale acestei şcoli. Este cu putinţă, este chiar firesc să conştientizăm plenar o stare lăuntrică de bunăstare spirituală. Mai mult decât atât, putem simţi că suntem plini de intenţii bune. Ne întâlnim, să zicem, cu un vechi prieten din adolescenţă cu care alegem să ne distrăm sau cu care admitem spontan să discutăm într-un mod mai neortodox. A doua zi, însă, constatăm cu uimire că întâmpinăm serioase dificultăţi în realizarea unei tehnici de LAYA YOGA care anterior funcţiona din plin în cazul nostru și ne făcea să ne simţim în al nouălea cer.

Este cu totul altceva atunci când găsim, în urma unei selecţii atente şi exigente, un prieten bun ce trezeşte în universul nostru lăuntric aspiraţia frenetică spre Dumnezeu, un prieten care ne impulsionează să ne accentuăm puritatea, ne catalizează inspiraţia într-un mod genial şi, în plus, ne susţine să facem în mod constant progrese în ceea ce priveşte căutarea noastră spirituală.

Vom avea numai de câştigat din punct de vedere evolutiv dacă vom cultiva două sau chiar şapte astfel de relaţii de prietenie ce se bazează pe evidente afinităţi spirituale. Să nu pierdem din vedere că „acolo unde sunt doi ce au aspiraţii spirituale intense, puterea tainică binefăcătoare ce apare creşte în felul acesta”.

Prin urmare, atunci când ne selectăm cu multă atenţie, cu luciditate şi cu bun-simţ prietenii, nu e cazul să gândim că, acţionând astfel, dăm dovadă de un aşa-zis elitism sau de un exclusivism dogmatic sau de o atitudine sectantă limitatoare. Este pur şi simplu necesar să alegem cu mult discernământ, cu luciditate, cu bun simţ între aceste două feluri de prieteni.

Un prieten plin de teamă, mânios, gelos, irascibil, devitalizat, prost, pasiv, bârfitor, egoist, meschin, materialist nu va putea fi pentru noi un bun tovarăş pe calea spirituală pe care am ales-o. Multe fiinţe umane înzestrate cu un suflet frumos au eşuat până la urmă şi s-au îndreptat către zonele întunecoase ale existenţei tocmai datorită unor prieteni rău aleşi.

Oamenii foarte nervoşi manifestă şi radiază în permanenţă energii subtile perturbatoare, emoţii violente care agresează aura celor sugestibili şi suficient de receptivi, ce se află pentru o anumită perioadă de timp în jurul lor. De aceea, mai ales când suntem la început de drum pe calea spirituală, este înţelept şi recomandat să ne păstrăm departe chiar şi trupeşte, nu numai sufleteşte sau mental, de astfel de persoane ce ne pot influenţa lesne în rău învelişurile subtile, încetinindu-ne ascensiunea către Dumnezeu şi transformarea pe care am decis să o realizăm.

Anumite forme de mânie sunt rezultatul tensiunilor ce apar într-o fiinţă umană atunci când intenţiile ei, dorinţele ei, voinţa ei iniţială sunt deviate, sunt împiedicate uneori cu violenţă de alţi oameni sau de diferite conjuncturi exterioare ce apar în virtutea unor circumstanţe neprevăzute. Atunci când intenţiile, dorinţele, voinţa sunt supuse presiunii unor forţe exterioare, această presiune crescândă se modifică uneori pe nesimţite şi începe să se manifeste ca o revoltă, ce angrenează o forţă stranie distructivă, numită mânie. Ea se exprimă prin acţiuni violente, prin cuvinte duşmănoase, prin decizii necugetate. În unele cazuri o astfel de energie face să apară boală sau generează apatie. Întotdeauna astfel de manifestări negative sunt însoţite de o irosire ce atrage după sine vlăguire şi tulburare.

Este însă adevărat că există şi un sentiment care se naşte ca răspuns la agresiunile forţelor exterioare ce se dezlănţuie împotriva frumuseţii dumnezeieşti, a bunătăţii dumnezeieşti, a dreptăţii dumnezeieşti, a fericirii dumnezeieşti, a libertăţii dumnezeieşti. Un astfel de sentiment exprimă indignarea şi este mult diferit în comparaţie cu starea de mânie. El poate fi pe deplin controlat şi se poate naşte pe un fond de detaşare. Se poate manifesta chiar cu multă putere, însă este îndreptat în scopuri constructive sau se exercită cu fermitate pentru protecţia promptă a principiilor şi a valorilor pure, autentice. El izvorăşte dintr-o intoleranţă faţă de ceea ce este rău şi josnic.

Atunci când survine o anumită tensiune la nivelurile superioare ale conştiinţei, aceasta nu este în fond decât rodul unei reacţii împotriva forţelor subtile malefice sau a entităţilor rele. Acest potenţial se va manifesta în forme benefice, constructive, prin aspiraţie binefăcătoare, prin eroism, prin sacrificiu de sine, prin creativitate genială. Aproape orice violare a principiilor dumnezeieşti şi a valorilor superioare provoacă în universul lăuntric al celor înţelepţi o atitudine fermă şi aproape imediată. Astfel de fiinţe umane îşi mobilizează atunci prompt energiile pentru a lupta aşa cum se cuvine împotriva unor asemenea agresiuni. Lucrările de artă valoroase, geniale, cărţile inspirate, pline de profunzime şi activităţile eminamente creatoare, benefice, de orice gen, pot fi tot atâtea răspunsuri ce apar faţă de provocările, faţă de tendinţele josnice prin care cei răi, cei decăzuţi îşi propun să-i manipuleze pe oameni.

Înţelegând aceste aspecte aşa cum se cuvine, ne dăm seama că saturaţia spirituală nu-l afectează niciodată pe cel care se angrenează într-un mod detaşat, activ şi plin de abnegaţie în apărarea valorilor reale dumnezeieşti.

Adeseori când suntem în prezenţa anumitor fiinţe umane acaparate de patimi obsedante sau în unele grupuri umane haotice (spre exemplu, la un concert de muzică rock), ne expunem influenţelor nefaste şi viciate ale unei asemenea ambianţe. Dacă nu suntem suficient de protejaţi de o conştiinţă proprie iluminată, de o inimă trează, care nu lasă să treacă astfel de influenţe nefaste la nivelul aurei noastre, dacă nu suntem deloc blindaţi împotriva lor, acest gen de energii perverse ne pot perturba destul de uşor simţul valorii, făcându-ne să ne uităm adevăratul ţel, împingându-ne, într-o manieră insidioasă, către confuzie.

Chiar şi zonele foarte aglomerate, în care forfotesc o mulţime de fiinţe umane, au o influenţă nefastă profundă asupra aurei noastre. Tocmai de aceea este necesar să dispunem de anumite modalităţi de protecţie, cum ar fi generarea şi menţinerea unei aure de protecţie. Dacă deocamdată nu suntem în stare să creăm o astfel de aură este de mii de ori mai înţelept să evităm să rămânem pentru o lungă perioadă de timp în asemenea locuri.

Putem descoperi în cadrul regnului vegetal o analogie semnificativă, de natură să ne ajute să înţelegem necesitatea conştientizării interacţiunilor pe care le trăim, care evidenţiază, în ultimă instanţă, declanşarea unor procese de rezonanţă ocultă în microcosmosul fiinţei noastre. Este necesar ca fiecare sămânţă să fie în prealabil izolată în pământ, să se odihnească în tăcerea singurătăţii până când încolţeşte şi îşi dezvoltă rădăcinile, devenind apoi suficient de puternică pentru a ieşi la suprafaţă la timpul potrivit.

În multe situaţii, gândurile, ideile, emoţiile, trăirile pe care le primim la un moment dat din exterior sunt precum nişte materiale adezive. Atunci când sunt întrunite anumite condiţii favorizante, ele se lipesc de aura noastră şi apoi o influenţează, de la caz la caz, fie în bine, fie în rău.

O altă cauză ce declanşează starea de saturaţie spirituală este existenţa şi persistenţa unor anumite lacune în conştiinţa noastră ce se află în expansiune.

Astfel de lacune ciudate se creează atunci când urmăm o anumită cale spirituală autentică, dar în acelaşi timp păstrăm în noi vii, active, unele tendinţe nefaste, dizarmonioase, cum ar fi: maliţiozitatea, bârfa, calomnia, trădarea. Persistenţa unor astfel de tendinţe funeste, rele, formează o sui-generis amprentă subtilă în fiinţa noastră, care generează la rândul ei o evidentă lacună în sfera propriei conştiinţe.

Pentru iniţiaţi şi pentru yoghinii avansaţi există întotdeauna semne evidente care demonstrează existenţa unor astfel de găuri tenebroase, abisale în sfera conştiinţei. Dintre aceste semne putem enumera:
1. este afectată mai mult sau mai puţin continuitatea gândirii fluide, creatoare. În astfel de cazuri, gândirea este fulgerător întreruptă de fel şi fel de gânduri trăznite, parazite, ce sunt aducătoare de scepticism, de neîncredere sau chiar de îndoieli demoniace;
2. capacitatea firească de a sintetiza şi de a corela într-un mod armonios anumite idei dumnezeieşti se estompează, apoi dispare treptat, secătuind tainicul izvor al inspiraţiei dumnezeieşti. Aceasta ne face să fim complet lipsiţi de idei creatoare, de idei geniale care anterior existau pe tărâmul căii noastre spirituale;
3. ne pierdem memoria, ni se diminuează puterea de concentrare, scade capacitatea de observaţie lucidă;
4. creăm, menţinem şi hrănim acute situaţii conflictuale în sfera conştiinţei noastre şi ne luptăm adeseori în fel şi chip cu noi înşine;
5. idealurile noastre pure, dumnezeieşti, aspiraţiile noastre sublime, elevate, precum şi planurile noastre înălţătoare nu mai ajung să se concretizeze. Ele rămân precum nişte ziduri ce nu au format, nu au structurat niciodată un edificiu. Astfel de ziduri sunt fără încetare sfărâmate de vânturi şi de ploi, fiind menite să rămână de-a pururi în ruină.

Una dintre cauzele acestor lacune ce apar şi se menţin în sfera conştiinţei noastre poate fi o motivaţie greşită, excesiv egoistă, ce ţine de angrenarea noastră pe calea spirituală. O altă cauză a acestor lacune e ipocrizia. Ipocrizia este un viciu ce constă în a te preface că ai o anumită virtute pe care în realitate nu o ai. Ea poate să fie spontană sau calculată şi se manifestă întotdeauna în acelaşi sens. Tiranul simulează liberalitatea, dar liberalul nu simulează niciodată tirania. De aceea gânditorul francez La Rochefoucauld spunea: „Ipocrizia este un omagiu pe care viciul îl aduce virtuţii”. Ipocriţii sunt nişte fiinţe prefăcute, făţarnice, care pretind că au sentimente pe care în realitate nu le au. Ipocrizia este recunoscută cu uşurinţă prin simularea unor sentimente de blândeţe, de pietate sau de virtute.

Din nefericire ipocrizia este evidentă şi uneori chiar acută la unii cursanţi ai acestei şcoli de yoga. Atunci când analizăm atent şi lucid asemenea fiinţe umane, ne putem da seama cu o mare uşurinţă de starea de ipocrizie în care se complac. Mai ales în ceea ce priveşte iubirea imensă, constantă şi veritabilă, există oameni care bat recordul prin ipocrizia de care dau dovadă.

Când asemenea goluri sau lacune cresc şi se amplifică în sfera conştiinţei unei fiinţe umane, starea sa de aspiraţie se estompează şi apoi dispare complet, în locul ei apărând şi instalându-se într-un mod inevitabil saturaţia spirituală.

Toate discontinuităţile de acest gen sunt comparabile cu nişte găuri de beznă ce apar în sfera conştiinţei sau cu o evidentă stare de lapsus care ne face să uităm unele cuvinte, să nu mai fim în stare să legăm între ele idei, să fim aproape incapabili de o gândire şi de o atitudine matură, înţeleaptă.

Atunci când se instalează starea de saturaţie spirituală apare o anumită reacţie interioară ce ne determină să negăm toate valorile pe care cândva, mai demult, le-am apreciat şi chiar le-am îmbrăţişat cu entuziasm. Astfel de găuri ale tenebrelor sunt precum nişte porţi stranii prin intermediul cărora entităţile întunericului, demonii, ne pot ataca fară încetare, devenindu-le astfel posibil să ruineze ceea ce s-ar putea numi templul spiritului nostru.

Dacă astfel de găuri ale tenebrelor se măresc din ce în ce mai mult, fară a mai putea fi controlate de fiinţa umană în cauză, atunci când se ajunge la o anumită limită survine nebunia.

O altă cauză ce declanşează starea de saturaţie spirituală este asumarea a prea multe TAPAS-uri ce sunt realizate zi de zi sau efectuarea a prea multe meditaţii, mai ales când le facem forţat, ca atunci când ne forţăm anapoda să ne îndopăm cu unele alimente pe care le considerăm foarte hrănitoare, dar care nu ne plac.

În astfel de cazuri, starea de saturaţie spirituală apare şi se instalează deoarece noi nu învăţăm cum să punem în practică ideile, aspiraţiile şi viziunile cu care aceste TAPAS-uri şi meditaţii ne inspiră. Este necesar ca, în prealabil, să ne cunoaştem limita maximă a propriei capacităţi de asimilare.

Este fundamental să ne dăm seama că, după o anumită perioadă de absorbţie şi de acumulări teoretice adecvate, trebuie să urmeze o perioadă de punere firească în aplicare, care va face să survină o anumită expansiune.

Alternând perioadele de adecvată interiorizare, de introspecţie creatoare, de retragere în propriul univers lăuntric cu perioadele fireşti de punere în practică, de necesară manifestare, de expansionare creatoare, facem să apară un anumit ritm, declanşăm o armonioasă ciclicitate ce conferă conştiinţei noastre o stare euforică de prospeţime permanentă.

Dacă, spre exemplu, alegem să realizăm prea multe meditaţii fară a ne angrena ulterior într-o activitate în mod necesar creatoare, tangentă cu acele meditaţii, şi nu avem deocamdată un nivel de realizare spirituală lăuntrică suficient de ridicat, ne va fi din ce în ce mai greu, iar la un moment dat chiar imposibil, să asigurăm acel dinamism armonios al energiilor, de natură să permită declanşarea unor procese tainice de transmutaţie biologică şi de sublimare a energiilor rezultante.

Tocmai de aceea la un moment dat, nemaiavând disponibilitatea de a asimila în mod armonios energiile spirituale, survine o stare de saturaţie spirituală. Atunci meditaţia yoghină pe care o facem se schimbă într-o stranie stare de letargie. În fiinţa noastră se instalează inerţia, ne confruntăm cu o stare de pasivitate, de somnolenţă. Constatăm că experienţa pe care o trăim este lipsită de acel fior tainic al lucrului conştient, profund transformator, angrenat într-o manieră benefică.

De aceea excesul de mâncare, excesul de băutură (ne referim la alcool), excesul de alergat spre a ne menţine, zice-se, în formă sau excesul de muncă ce se înfăptuieşte printr-o sforţare silnică, aproape dureroasă, în general toate excesele de acest gen ne pot afecta, tulburându-ne echilibrul lăuntric. Devine astfel cu putinţă să descoperim, prin intermediul gramelor de practică, existenţa unei tainice legi fundamentale: Legea echilibrului, a acţiunilor şi a tendinţelor pe care le manifestăm. Este necesar ca această lege să fie învăţată în toate detaliile ei pentru a putea apoi să ne construim cu adevărat o temelie trainică.

Citiți și:

Starea de fraternitate spirituală în lumina legii oculte a rezonanţei

Arta de a spune NU atunci când trebuie

Înţelegerea profundă a Adevărului (I)

yogaesoteric
1 decembrie 2016