Virusurile reprezintă doar o materie organica moartă
Câteva date despre așa-zisele „virusuri”
Așa-zisele „virusuri” nu mănâncă și nu beau, nu au metabolism, deci nu generează energie, nu fac schimb de energie, nu au secreții, nu defechează, nu au nicio activitate, nu au structuri nervoase, nu au senzori nervoși și nici energie (electrică) nervoasă, nu au capacitate reproductivă, cu alte cuvinte nu au nicio caracteristică specifică vieții.
Ceea ce noi numim „virusuri” reprezintă de fapt materie organică moartă, formată din ARN și ADN genetic și cromozomal încapsulat într-un înveliș proteic (capsidă), aceste capside fiind identice cu capsidele genomurilor din miile de unități vii numite mitocondrii sau organéle, care populează fiecare celulă umană într-un număr care poate crește de la câteva sute până la 30.000 și chiar mai mult.
Ca genomuri, așa-zisele „virusuri” sunt doar șabloane genetice ale organismelor entitative ce posedă toate caracteristicile vieții, precum bacteriile, mitocondriile (organite), fungi și de asemenea celulele umane!
Aceste genomuri din nuclee celulare și din mitocondrii sunt de fapt șabloanele genetice pentru mitoză (diviziunea și reproducerea celulară și mitocondrială), pentru sinteza proteinelor mitocondriale, pentru utilizarea mitocondrială a zahărului (arderea glucozei sau transformare prin oxidare) și convertirea în energie cu ajutorul adenozin trifosfatului (ATP), alături de miriade de alte procese biologice.
Când postulatele lui Koch au demontat teoria că bacteriile ar cauza boli, cartelul medico-farmaceutic (care este interesat nu de sănătate, ci de cum să ne țină bolnavi și ignoranți) a inventat noi țapi ispășitori invizibili pe care i-a numit virusuri și care este necesar să fie „omorâți” cu ajutorul medicamentelor. Așa cum teoria germenilor a fost dărâmată de postulatele lui Koch, la fel s-a petrecut și cu teoria virală a cauzei bolilor – care a fost discreditată și demontată complet. Nu există niciun fel de cercetare și niciun experiment publicat în care vreun așa-zis „virus” să fi fost testat după criteriile lui Koch.
Genomurile lipsite de viață nu invadează și nici nu au cum să invadeze celulele, așa cum ni se tot povestește. Ce se vede în fotografii sunt celule aflate în procesul de consumare a deșeurilor (proces numit pinocitoză sau fagocitoză), proces în care ele absorb și reciclează produsele reziduale ale celulelor vecine care și-au încheiat ciclul de viață.
Afirmațiile cum că așa-zisele „virusuri” (care n-au nicio proprietate a vieții, sunt lipsite de orice abilitate de a se mișca și de a manevra exteriorul) ar ataca celule, ar ocupa poziții de luptă, s-ar injecta într-o celulă, ar infecta-o, ar programa-o, ar cauza mari distrugeri, sau că ar putea acționa sub orice altă formă, sunt complet absurde. Organismul viu întotdeauna acționează și produce rezultate care-i sunt favorabile.
Doar moleculele chimice otrăvitoare reprezintă un risc. Substanțele moarte sunt întotdeauna pasive; se acționează doar ASUPRA lor, cel care poate acționa putând fi numai un organism viu. Însăși afirmația că „virusurile” ar ataca este pură ficțiune, când ele nu au în niciun fel posibilitatea de a se mișca, de a se propulsa, de a asalta sau de a porni acțiuni ofensive; pur și simplu sunt lipsite de orice energie, instrument sau abilitate de a distruge ceva.
Așa zisele „virusuri” în realitate sunt deșeuri genomice celulare, „citomegalovirusul” fiind de fapt nucleul genomic al unei celule moarte. Majoritatea așa-ziselor „virusuri” sunt de fapt genomuri ale celor câteva sute (ajungând până la 30.000 sau mai mult) de mitocondrii care se găsesc într-o celulă, populația celulei fiind determinată de specializarea și funcția acesteia.
Predominanța numerică a așa-ziselor „virusuri” este dată de genomurile din miliardele de miliarde de mitocondrii și organite care se află în unitățile vii ale miliardelor de celule care mor zilnic în trupul omenesc.
Unele din așa-zisele „virusuri” sunt numite „citomegalovirusuri” („virusuri de celule mari”). De fapt, aceste structuri foarte mari provin din nucleul unei celule care este mai mare decât câteva mii de mitocondrii la un loc. Alte „virusuri” ajung în sânge din intestine, unde bacteriile mor cu miliardele, zi de zi! Ele de asemenea au genomuri. Majoritatea „virusurilor” externe trupului uman sunt de fapt structuri genomice provenite de la bacterii și fungi.
Miliarde de „virusuri” sunt consumate zilnic de celulele trupului uman care reciclează astfel conținutul celulelor ce au murit. Prin procesele de pinocitoză și fagocitoză, celulele aflate în contact cu mâncarea se invaginează formând un stomăcel provizoriu, secretă lizozomi pentru digestie și astfel convertesc „virusurile” și celelalte materiale în aminoacizi, acizi simpli grași și glucoză, cu scopul de a le reutiliza. Mineralele și vitaminele implicate în aceste procese sunt și ele reutilizate. Ce se vede în fotografiile acestor procese este întotdeauna o activitate biologică în favoarea celulei, niciodată a așa numitului „virus”.
Este o minciună afirmația că un fragment de material organic mort, un genom denumit de noi „virus”, ar putea „comanda” altor entități vii să-l reproducă. Nu este reprodus, ci în realitate este doar reciclat – prin procesele digestive celulare el este pur și simplu descompus în substanțele nutritive ce îl compun. Când un genom este reprodus, acest fapt se petrece DOAR în interiorul unui organism (o celulă, bacterie, fung, mitocondrie sau altă organită celulară etc.) pentru care acesta reprezintă un șablon genetic și nimic mai mult. Reproducerea unui genom străin de către o celulă – așa cum afirmă și insinuează apologeții și propagandiștii sistemului medical – este în contradicție cu toate principiile biologiei.
„Virusurile” nu incubează! Incubarea înseamnă creșterea unui ovul fertilizat și dezvoltarea lui într-un organism pluricelular. Niciun alt proces nu poate fi numit „incubație” fără a viola sensul acestui cuvânt. Nu există nici virusuri „inactive”, „inactivate”, virusuri „care dorm”, din moment ce numai organismele vii hibernează sau își suspendă activitățile în alte moduri.
Să recapitulăm: genomurile sau „virusurile” sunt de fapt deșeuri celulare moarte și incapabile de orice activitate. Așadar ele n-au cum să-și „suspende activitatea” și nu pot fi nici „în stare latentă”.
Afirmația cum că „virusurile” (care sunt de fapt materiale celulare genomice fără membre, flageli, dinți sau guri, și fără nicio abilitate de nici un fel) ar putea ataca și sabota o celulă auto-suficientă de milioane de ori mai mare ca dimensiuni este irațională, ilogică, ridicolă și desigur stupidă.
Cuvântul „virus”, atât la origine cât și în prezent, înseamnă otravă – în ciuda tuturor definițiilor contradictorii ce au împodobit acest mit vechi de peste 100 de ani. Cuvântul virulent nu înseamnă contagios, ci otrăvitor.
În mod natural, celulele rezistă și, având o multitudine de abilități de apărare, ele se debarasează rapid de orice „atacatori” sau îi distrug la fel de rapid (în special substanțele moarte care nu corespund cu interesele lor vitale). În urma morții celulare (în trupul uman mor zilnic câteva sute de miliarde de celule), săculeții cu lizozomi din celulă se rup și dezintegrează celula transformând-o în deșeuri celulare. În aceste deșeuri ale celulei se află și rămășițele a 20-30 de mii de mitocondrii sau organite pe care majoritatea celulelor le au (o excepție fiind, de exemplu, globulele roșii).
Din cauza protecției extraordinare pe care le-o conferă capsidele, lizozomii nu dezintegrează complet tegumentul genomilor, miliarde de astfel de genomi rămânând relativ intacți în urma procesului. Acești genomi nu rămân însă intacți în urma procesului de reciclare. Ei sunt reciclați de un organism foarte prevăzător și econom.
Fiziologii spun în lecțiile lor că celulele când mor sunt dezintegrate de propriii lor lizozomi. Atunci, oare ce anume le-ar conferi așa-ziselor „virusuri” super puterea de a supraviețui măcelului enzimelor digestive care anihilează toate genomurile mitocondriale? Mai ales că nu există și nu poate exista nicio diferență între cele două (ele fiind identice)? Cum pot substanțele chimice să discearnă și să facă diferența între genomurile mitocondriale și cele ale „virusurilor” străine, despre care – culmea – tot ei zic că au fost create de celule (!) printr-un modus operandi ficțional (care dacă ar fi adevărat, ar însemna că „virusul” ar fi compus tot din material domestic creat de procesele interne ale celulei).
Există o axiomă/postulat care zice că dacă două elemente sunt egale cu un al treilea, cele două sunt egale între ele. În fiziologie aceasta este echivalentul cu a spune că așa-zisele „virusuri” sunt de fapt genomurile celulelor și ale mitocondriilor.
Citiţi şi:
Curtea Supremă Federală Germană: Virusul rujeolei nu există!
Virusurile patogene – Unde sunt dovezile pentru existența lor? (I)
O informare explozivă despre coronavirusul 2019-nCoV (I)
yogaesoteric
19 decembrie 2020