Visele profetice ale Sfintei Odilia
În ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial, şiruri nesfârşite de tancuri americane străbăteau orăşelul elveţian Odilianberg, situat în zona muntoasă, la numai câteva mile de Strasbourg. Greoaiele maşini de luptă huruiau asurzitor trecând la câţiva metri de o biserică veche, în al cărei cimitir se afla şi mormântul Sfintei Odilia (ce a trăit între anii 660-720), o femeie blândă şi evlavioasă, care a prezis venirea acestor tancuri cu peste 1300 de ani în urmă.
Odilia provenea dintr-o familie nobilă. S-a născut oarbă şi când a fost botezată, la vârsta de 13 ani, se spune că brusc a început să vadă. Multe legende au circulat în legătură cu ea, dar niciuna nu este mai învăluită în mister decât aceea născută dintr-un document cunoscut drept „Profeţia Sfintei Odilia”. Acesta nu a fost conceput iniţial ca o profeţie, constând în realitate din două scrisori trimise fratelui ei, în care îi descria acestuia repetatele şi obsedantele ei vise. Această „profeţie” trasează vădite paralele cu persoane şi evenimente ale celui de-al doilea război mondial.
„Ascultă-mă dragă frate, pentru că eu am văzut prăpădul pădurilor şi al munţilor. Spaima a pus stăpânire pe oameni, pentru că în nicio altă parte a universului cineva nu a mai fost martor la o astfel de catastrofă. Va veni o vreme când germanii vor fi cunoscuţi drept cea mai războinică naţiune a lumii. Aceasta se va întâmpla atunci când din sânul acestei naţiuni se va ridica un războinic teribil, care va răspândi acest flagel în toată lumea. Oamenii îl vor numi Antichrist. El va fi blestemat de mii şi mii de mame, care vor jelui ca şi Raşela soarta copiilor săi şi care nu vor fi niciodată consolate pentru că vor părăsi această lume şi vor fi ucise în propriile lor cămine.”
Sfânta Odilia îi relatează fratelui ei că oamenii îl vor numi pe comandantul forţelor germane Antichrist. Or, Adolf Hitler a fost într-adevăr numit astfel, datorită faptelor sale abominabile. În toată perioada în care a avut autoritatea de a da ordine, el a ars, a prădat şi a pustiit fără încetare.
„Cuceritorul va apărea de undeva de pe malurile Dunării. Războiul pe care îl va aduce va fi cel mai îngrozitor război pe care omenirea l-a cunoscut vreodată.” Trebuie să remarcăm faptul că Adolf Hitler s-a născut la mai puţin de 25 de metri de Dunăre.
„Armele sale vor fi multicolore”, scrie mai departe Sfânta Odilia, „iar căştile soldaţilor săi vor fi prevăzute cu nişte puncte care vor lansa fulgere de lumină, în timp ce în mâini aceştia vor purta torţe aprinse. Va fi imposibil să se estimeze numărul atrocităţilor comise.” „Va fi învingător pe uscat, pe mare şi în aer. Pe cer vor apărea războinici înaripaţi care, în timpul acestor atacuri de neimaginat, vor urca atât de mult încât vor ajunge până la stele, pe care le vor lua şi le vor arunca asupra oraşelor de la un capăt la altul al Universului, pentru a crea uriaşe incendii. Pământul se va cutremura de violenţa bătăilor. Râurile se vor înroşi de sânge. La suprafaţa oceanelor vor apărea monştrii marini.”
Timp de doi ani, după ce Hitler şi-a dezlănţuit maşina de război, aceasta a făcut ravagii pe tot cuprinsul Europei. Roiurile de avioane germane l-au anihilat pe inamic, doborându-l. Ele inundau întunericul cu lumina sclipitoare a trasoarelor lor, după ce aruncau toată încărcătura de bombe incendiare asupra unor obiective lipsite de apărare. Milioane de tone de explozive au zguduit pământul timp de peste 5 ani. Submarinele apărute la suprafaţa oceanelor ar fi putut arăta ca nişte stranii monştri marini oricărui om al secolului al VIII-lea.
„Generaţiile viitoare vor fi uluite cum numeroşii şi puternicii săi adversari nu au reuşit să pună capăt marşului său victorios. Iar războiul va fi de durată. Cuceritorul va ajunge la apogeul triumfului său la jumătatea celei de-a şasea luni a celui de-al doilea an al ostilităţilor. Acesta va fi sfârşitul primei etape de victorii sângeroase. El va spune: «Acceptaţi jugul stăpânirii mele», iar în timpul acesta îşi va continua cuceririle. Duşmanii săi însă nu se vor supune, iar el se va răsti la ei: «nenorocirea se va abate asupra voastră, pentru că eu sunt cuceritorul»”.
Să analizăm acest fragment pe baza faptelor istorice. Cel de-al doilea război mondial a început în septembrie 1939. Deci cel de-al doilea an de lupte a început în septembrie 1940. La şase luni după aceasta, în martie 1941, Hitler a luat o hotărâre care i-a fost fatală. După acea dată el nu a mai reuşit să cucerească nicio altă naţiune importantă, iar în iunie 1941 el a pornit nefericita campanie împotriva Rusiei. Acest moment a constituit începutul sfârşitului pentru nazişti.
În septembrie 1942, Adolf Hitler s-a adresat la Berlin Reichului german astfel: „Duşmanul va fi anihilat. Germaniei i-a fost scris să domine, să conducă! Vă promit acest lucru şi este de datoria mea să-l realizez!” Sfânta Odilia menţionase că vorbele acestuia vor fi: „Nenorocirea se va abate asupra lor pentru că eu sunt cuceritorul!” Şi le menţionase cu peste un mileniu înainte ca evenimentele să aibă loc.
În concluzie, Sfânta Odilia precizează: „Semnele rele vor apărea şi în Orient, unde trupele Cuceritorului vor fi lovite de o ciudată şi necunoscută boală. Această nenorocire îi va descuraja pe soldaţii săi, iar naţiunile vor spune: «Iată degetul lui Dumnezeu. Aceasta este dreapta pedeapsă.»”
Pentru prima oară în istorie, furia exploziei atomice s-a abătut asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. O boală ciudată şi necunoscută a afectat victimele, descurajându-le. Să fie un mod prin care Sfânta Odilia a descris un eveniment istoric de care o despărţeau şaisprezece secole atunci când l-a visat?
Citiţi şi:
Deplasări în timp – neobişnuitele cazuri de premoniţie
Miracolele apar în momentele limită
yogaesoteric
18 septembrie 2009
Also available in: Français