Vizita Regelui Felipe în România, cu încălcarea protocolului de stat: Diplomatică sau militară?
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a venit în vizită în România pe 10 iunie 2025. Este prima vizită oficială a unui șef de stat în țara noastră de când președinte al României este Nicușor Dan și aceasta s-a derulat cu încălcarea protocolului oficial internațional.
Regele Felipe nu a aterizat în capitala României pentru a fi primit cu onoruri de stat, fanfară și regiment de gardă și a purta convorbiri bilaterale la Palatul Cotroceni, ci a ales să aterizeze la Sibiu și să se cazeze la un hotel de 5 stele din oraș.
De fapt, Regele a venit să-și viziteze trupele spaniole de la Cincu, iar Nicușor Dan a venit să-l însoțească și nu invers, cum s-ar fi cuvenit. Felipe a mers alături de președintele României la Brașov, la centrul de instruire de la Cincu, unde se află trupele spaniole din cadrul NATO.
Nu este oare ciudat că Regele Felipe al VI-lea a ales să încalce protocolul diplomatic și să aterizeze la Sibiu în loc să urmeze traseul convențional către București? Care ar fi fost motivele pentru această alegere? Este o simplă coincidență sau, mai degrabă, un semnal că vizita sa a avut altă agendă decât una oficială, concentrată pe relațiile bilaterale între România și Spania?
Cum ar fi necesar să interpretăm faptul că Regele Felipe a preferat să se concentreze exclusiv pe trupele spaniole dislocate în România, fără a adresa problemele politice sau diplomatice care vizează, de fapt, viitorul regiunii?
Este oare aceasta o vizită de stat, în adevăratul sens al cuvântului, sau mai degrabă un mesaj care pune în prim-plan un angajament militar în detrimentul unui dialog diplomatic?
Dar ce rol mai joacă atunci președinte României, din moment ce, în loc să fie un lider activ, el pare doar o gazdă politică pasivă în această vizită?
În mod paradoxal, în loc ca această vizită să fie o oportunitate de dialog și reconciliere între națiuni, acest moment se prefigurează ca un simbol al unui angajament militar mai degrabă decât al unuia diplomatic.
De menționat și faptul că Nicușor Dan a dezvăluit în săptămâna precedentă vizitei că pe 11 iunie se va afla la un summit la Odesa, gest considerat de unii analiști ca fiind o gafă. Președintele nu ar fi fost cazul să dezvăluie data și locul evenimentului, din motive de securitate.
Acolo, el a luat parte la discuții cu un caracter mai tehnic privind susținerea Ucrainei în fața agresiunii ruse.
„România va continua să sprijine Ucraina, pentru că e vorba de propria noastră securitate. Una este să fim în situația existentă, cu un vecin pe frontiera de est ‒ Ucraina, cu care avem un tratat din 1997, și alta este să avem Rusia”, a declarat președintele, în marja participării la summitul B9 și Țările Nordice.
Chiar dacă a evitat să abordeze public tema ajutorului militar, Nicușor Dan a subliniat importanța unui parteneriat stabil și transparent, în special în contextul în care România este parte activă în arhitectura de securitate a flancului estic al NATO.
Astfel, prezența Regelui Felipe la Cincu și vizita lui Nicușor Dan la Chișinău și Odesa adâncesc și mai mult percepția că România riscă să devină un simplu spectator într-un joc geopolitic în care nu joacă un rol activ în medierea conflictului.
În prezent, în România sunt aproximativ 1.000 de soldați spanioli, majoritatea fiind dislocați la Cincu.
Foto de la evenimentul cu pricina, parcă regizat de Charlie Chaplin:
Citiți și:
După ce „și-a luat lumina de la Răsărit”, Nicușor Dan bagă „dezinformările” în CSAT: „Trebuie să răspundem cantitativ”
UE ne bagă-n război cu Nicușor Dan cu tot. Nu avem garanții de securitate a SUA, dar avem un plan de apărare fără precedent bazat pe Ucraina
yogaesoteric
18 iunie 2025