Vlad Voiculescu aruncă tot scandalul achiziției de vaccinuri în cârca lui Florin Cîţu: „Deciziile, luate exclusiv de premier”
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, se spală pe mâini în tot scandalul achiziției de vaccinuri din pandemie. El susţine că există înregistrări ale ședințelor de guvern care arată că premierul de la acea vreme și-a asumat deciziile privind cumpărarea vaccinurilor.
Chiar şi aşa, Voiculescu susţine că acea cantitate de doze achiziționate „a constituit o decizie de oportunitate în condiții de incertitudine privind disponibilitatea producției, evoluția tulpinilor, necesitatea re-vaccinării”.
DNA a anunțat începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă pentru achiziția vaccinurilor anti-covid în timpul pandemiei.
Cei trei sunt acuzați că ar fi cumpărat în plus față de cantitatea existentă și necesară peste 52,8 milioane de doze de vaccin Pfizer și Moderna, în valoare de peste un miliard de euro.
Voiculescu este acuzat de săvârșirea a două fapte de abuz în serviciu, plus complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
Concret, DNA îl acuză pe Voiculescu că „ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane. De asemenea, suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim-ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.”
Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, este acuzată de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
În același dosar a fost pus sub urmărire penală și fostul prim-ministru Florin Cîțu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
Fostul ministru Voiculescu a respins acuzațiile și a declarat că e vorba despre „malpraxis judiciar”.
Cum dă vina Vlad Voiculescu pe Florin Cîţu
„Pe 21 septembrie 2021 spuneam că o anchetă privind achiziția de vaccinuri în România este binevenită. În primul rând pentru că un moment critic pentru România și sănătatea publică a fost preschimbat într-un spectacol de atacuri politice în ultimii doi de ani de PSD.
Reamintesc că vaccinarea anti-covid a fost în subordinea premierului în perioada pandemiei, nu a ministrului Sănătății: e vorba de faimosul comitet de vaccinare condus de dl. Gheorghiță care îi raporta ministrului Apărării Ciucă și premierului Cîțu.
Alocările de cantități pentru statele membre au fost stabilite în cadrul unui contract comun de achiziție al Comisiei Europene cu furnizorii, în principal pe criteriul populației.
Deciziile privind achiziția de vaccinuri au fost luate exclusiv de premierul de la acea vreme. Există înregistrări ale ședințelor de guvern și documente care probează că premierul și-a asumat aceste decizii.
Cu toate că nu am fost de acord cu toate deciziile luate de cei care aveau în coordonare vaccinarea (ex: prioritizarea «specialilor», centrele secrete pentru «speciali», falsificarea indicatorilor, comunicarea campaniei de vaccinare etc.) și este de notorietate că am fost și dat afară din guvern pentru asta, este necesar să fie spus că cantitatea de doze achiziționate a constituit o decizie de oportunitate în condiții de incertitudine privind disponibilitatea producției, evoluția tulpinilor, necesitatea re-vaccinării.
Sunt desigur semne de întrebare, cum o decizie executivă unde nu cunosc să existe vreo urmă sau vreun element de corupție și care nici măcar nu îmi aparține, face înainte de o campanie electorală subiectul unei acțiuni penale.
Deși sunt semne îngrijorătoare în ultima vreme privind ingerințele politicului în Justiție, am convingerea că există resursele de profesionalism și onestitate în acest sistem, pentru a ajunge la concluzia corectă: aceea că am acționat în cele trei luni ca ministru cu cinste, punând mereu pe primul loc viața și sănătatea oamenilor”, a scris Voiculescu pe Facebook.
Citiți și:
Megatunul afacerii vaccinurilor: Cine e vinovat
Deputatul Dan Tanasă, despre „jaful din timpul pandemiei”: Peste 100 de milioane de euro sunt neregulile constatate de Curtea de Conturi în privința achiziției vaccinurilor
Scandal la Varșovia: Pfizer dă în judecată guvernul polonez pentru neplata a 60 de milioane de doze de vaccin anti-covid
yogaesoteric
11 decembrie 2023