Deputatul Dan Tanasă, despre „jaful din timpul pandemiei”: Peste 100 de milioane de euro sunt neregulile constatate de Curtea de Conturi în privința achiziției vaccinurilor

Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Parlament, primele cifre cu privire la „jaful care a avut loc în timpul pandemiei”. Deputatul AUR a făcut publică informarea primită din partea Curții de Conturi a României cu privire la „Auditul financiar asupra controlului anual de execuție a bugetului de stat pentru anul 2021” referitor la obiectivul specific „Modul de fundamentare, contractare, derulare a vaccinurilor asociate pandemiei SARS-CoV-2, precum și utilizarea acestora”, document din care au rezultat nereguli de peste 100 de milioane de euro, adică peste 533 milioane de lei.

Dan Tanasă

Raportul Curții de Conturi avansează o primă cifră cu privire la neregulile din timpul pandemiei, la neregulile constatate cu ocazia achiziției și derulării programului de vaccinare în România. Curtea de Conturi avansează cifra de peste 100 de milioane de euro, în lei peste 533 de milioane de lei. E cifra pe care Curtea de Conturi o avansează cu privire la neregulile constatate la modul în care s-a desfășurat programul de achiziționare și de utilizare a vaccinurilor în România. Iată o cifră șocantă, o primă cifră care vorbește de jaful care a avut loc în timpul pandemiei”, a afirmat deputatul Dan Tanasă în cadrul conferinței de presă.

Purtătorul de cuvânt al AUR a solicitat Ministerului Public să nu mai fie un simplu spectator la acest jaf și să acționeze în consecință. De asemenea, deputatul AUR a solicitat Ministerului Sănătății și Guvernului României să iasă public pentru a explica cum este posibil ca în actele contabile să existe o neconcordanță de peste 100 de milioane de euro, așa cum rezultă din datele Curții de Conturi.

Este o cifră care ar fi fost cazul să ridice din scaune procurori, care ar fi fost necesar să transforme Ministerul Public din simplu spectator într-un actor, o cifră care ar fi fost necesar să fie comunicată și explicată de Guvernul României. Iată că, deși acest audit financiar s-a desfășurat în urmă cu 3 luni, până în acest moment în spațiul public nu a apărut nicio informație”, a subliniat deputatul AUR.

Dan Tanasă a mai precizat că, prin cifrele prezentate de Curtea de Conturi se dovedește că ceea ce a susținut AUR în repetate rânduri este cât se poate de adevărat.

AUR a susținut în permanență că nu există transparență cu privire la aceste achiziții. AUR a susținut în permanență în timpul pandemiei că prioritatea noastră este necesar să fie respectarea Constituției și a drepturilor omului. Din păcate, atât drepturile omului, cât și Constituția au fost încălcate, iar acum încep să iasă la iveală și cifrele jafului național. Suntem, de altfel, singura formațiune politică ce a solicitat și a obținut înființarea unei comisii parlamentare de verificare a modului în care s-au făcut achiziții în timpul pandemiei. Din păcate, această comisie parlamentară nu își desfășoară activitatea pentru că este blocată în acest moment de PSD, PNL, UDMR și USR. Înțelegem acum de ce această comisie parlamentară nu este lăsată să își desfășoare activitatea”, a conchis Dan Tanasă.

Citiți și:
Afacerea vaccinurilor covid-19. Curtea de Conturi deschide Cutia Pandorei
Statistici semnificative! Vaccinul distruge!

 

yogaesoteric
1 decembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More