Vor cădea capete la Parchet? Procurorii securităţii ceauşiste mână în mână cu SRI au mai tras un PICIORUŞ în plină figură Justiţiei din România

de Mihai Vasilescu

Cazul Gregorian Bivolaru înseamnă 40 de ani de grave abuzuri ale statului român. 40 de ani, dintre care 19 ani în timpul dictaturii comuniste, plus alţi 21 de ani într-un regim politic care se pretinde a fi „liber” şi „democratic”. 40 de ani în care, indiferent de regimul politic, un om a îndurat cam tot ce au avut autorităţile de oferit din punctul de vedere al persecuţiilor şi abuzurilor, de la aşa-zis „banale” persecuţii juridice ori sancţiuni administrative, până la torturi de o cruzime inimaginabilă în beciurile Securităţii. Gama de procedee aplicate de autorităţi lui Gregorian Bivolaru include calomnii, intimidări, arestări şi percheziţii de tip stalinist, propagandă mediatică mergând până la demonizare şi linşaj mediatic, ameninţări cu moartea ori atentate,  interogatorii interminabile, bătăi şi încarcerare pe motive politice.

Gregorian Bivolaru a reuşit să reziste într-un mod de-a dreptul miraculos (şi neverosimil pentru torţionarii săi) acestor zeci de ani de abuzuri şi tortură. Folosind tehnici yoghine, el a supravieţuit chiar şi metodei de exterminare prin iradiere aplicată de Securitate celor mai periculoşi adversari ai regimului, metodă cunoscută sub numele codificat „Radu”. În 1984, el a fost condamnat pe nedrept şi încarcerat în condiţii inumane, cu lanţuri de 6-7 kg la picioare, în celule cu geamuri sparte şi apă pe jos, pe timp de iarnă. Chiar şi în această detenţie, a reuşit să rămână în viaţă. La câţiva ani de la eliberare a fost din nou arestat, torturat şi apoi supus internării psihiatrice forţate. În ciuda criminalelor acţiuni ale securiştilor regimului ceauşist, el nu a renunţat niciun moment să practice şi chiar să predea şi altora tehnici Yoga. Supravieţuirea sa în situaţiile infernale la care a fost supus a fost deseori posibilă tocmai cu ajutorul practicilor yoghine care au fost de un imens ajutor şi colegilor săi de suferinţă care i-au urmat sfaturile. Recent, persecuţiile Securităţii şi ale autorităţilor comuniste au fost într-o oarecare măsură recunoscute prin decizia irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. 48765/3/2010 care a constatat caracterul politic al condamnărilor pe care Gregorian Bivolaru le-a suferit înainte de Revoluţie, în anii 1977 şi 1984, şi caracterul politic al internării sale în Spitalul de Psihiatrie Poiana-Mare din 1989.

Presa din România, în totalitatea ei, printr-un pact de tip mafiot, pur şi simplu a refuzat să difuzeze ştirea referitoare la sentinţa care confirmă caracterul politic al condamnărilor pe care Gregorian Bivolaru le-a suferit înainte de Revoluţie. Înţelegerea ocultă de a nu face public adevărul despre condamnările politice suferite de mentorul MISA ne arată adevărata faţă a presei, în majoritatea ei deţinută de foşti securişti ori de către moguli ai francmasoneriei apăruţi din aceeaşi tagma a nomenclaturiştilor ceauşişti.

Ceea ce nu spune această sentinţă pe care am menţionat-o este că de fapt metodele de poliţie politică, persecuţia, supravegherea informativă pe motive politice a lui Gregorian Bivolaru şi a cursanţilor săi nu au încetat nici o clipă în ultimii 40 de ani şi continuă în prezent. La doar câteva luni după aşa-zisa revoluţie din 1989 (şi înfiinţarea MISA), foştii anchetatori deja reîncepuseră ameninţările cu arestarea şi scoaterea MISA în afara legii. Apoi, Gregorian Bivolaru a ajuns să fie din nou chemat la diverse sedii ale Poliţiei pentru a da tot felul de declaraţii, multe dintre acestea având ca obiect acuze aberante menite doar să-l tracaseze.

Drept dovadă concretă a continuării supravegherii serviciilor secrete până acum existau doar  declaraţiile  unor înalte autorităţi ale statului român, cum este cea a fostului ministru de interne Ioan Rus (din guvernul Adrian Năstase). El a confirmat în 2004 faptul că yoghinii MISA şi Gregorian Bivolaru au fost monitorizaţi şi supravegheaţi continuu de serviciile secrete cel puţin din anul 1995. Acum însă avem dovada clară a acestei supravegheri abuzive pe motive politice. Cu doar câteva zile înaintea verdictului final în procesul în care Gregorian Bivolaru a fost deja declarat nevinovat de două instanţe, procurorii vinovaţi de grave abuzuri în cazul MISA, au scos disperaţi la iveală nişte aşa-zise „dovezi”. Acestea, însă, în loc să-i probeze vinovăţia mentorului MISA, oferă dovada juridică clară a continuităţii metodelor de poliţie politică, a abuzurilor pe care yoghinii le reclamă de atâţia ani, precum şi a perpetuării şi în zilele noastre a unor elemente ale Securităţii ceauşiste, în funcţii tot mai înalte din Parchet, SRI sau alte instituţii.

„Dovezile”, pe care procurorii le-au depus la dosar în ultima clipă pentru a împiedica avocaţii să le poată studia şi eventual contesta, sunt două mandate emise de Parchet, prin care se presupune că ar fi fost interceptate convorbiri telefonice în cazul Gregorian Bivolaru. Deşi aceste mandate au fost solicitate încă de la începutul procesului, de ani de zile, atât de către avocaţii apărării, cât şi de către judecători, procurorii au refuzat cu încăpăţânare să le depună la dosar sub motivaţia halucinantă ca acestea ar fi „secrete de stat”!!! Cu doar câteva zile înaintea înfăţişării finale, minune: brusc mandatele nu mai sunt secrete de stat şi sunt depuse la dosar de către Parchet şi SRI, printr-o manevră demnă de un stat bananier, care nu are nicio legătură cu legalitatea ori cu justiţia unui stat membru al Uniunii Europene.

Mandatele emise de Parchet sunt ilegale din mai multe motive dintre care menţionăm:
- Interceptarea a fost facută înaintea începerii urmăririi penale. În consecinţă mandatele fac parte din categoria actelor premergătoare, neputând constitui probe.
- Conţinutul mandatelor de urmărire („Siguranţa Naţională”) este incompatibil cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată Gregorian Bivolaru.
- Motivul invocat de mandate („Siguranţa Naţională”) este nelegal deoarece ele au fost emise după ce Parchetul dispusese anterior, de două ori, neînceperea urmăririi penale în cadrul cercetărilor săvârşirii unor infracţiuni privitoare la siguranţa naţională.
- Judecătorii au reţinut că nu se poate stabili care au fost posturile telefonice interceptate, procurorii având multe „erori materiale”, în procesele verbale de redare a convorbirilor, erori care se refereau fie la identitatea persoanei interceptate, fie la postul telefonic ascultat.
- Serviciul Român de Informaţii, în activitatea sa informativă, nu poate decât să transmită informaţiile culese organelor de urmărire penală pentru valorificarea acestora ca indicii şi nu ca probe.
- Legea nr.14/1992 interzice în mod expres ca organele Serviciului Român de Informaţii să efectueze acte de cercetare penală, deci inclusiv strângerea de probe ca principală activitate de cercetare penală.
- Legea nr.51/1991 prin articolele 16 şi 21 interzice în mod expres ca activitatea de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale şi evident utilizarea lor să lezeze viaţa particulară, onoarea sau reputaţia cetăţenilor, incriminând ca infracţiune utilizarea prin publicarea lor (inclusiv în cadrul unui proces penal caracterizat prin publicitate) unor asemenea informaţii cunoscute incidental în cadrul activităţii de strângere a datelor necesare siguranţei naţionale.

Aveţi în imaginea de mai jos unul dintre mandatele prin care serviciile secrete (SRI şi altele) au fost autorizate să intercepteze comunicaţiile unui post telefonic şi totodată să poată intra oricând, în secret sau cu ajutorul agenţilor infiltraţi printre yoghini, în spaţiile din întreaga ţară în care se desfăşurau activităţi ale Şcolii de Yoga MISA, în casele şi în locurile de cazare ale yoghinilor „în scopul instalării mijloacelor tehnice de interceptare a comunicaţiilor, întreţinerii şi ridicării acestora, precum şi pentru ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau a unor documente, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care le conţin, înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee.” Cu alte cuvinte, aceste mandate permit, sub un pretext complet fatasmagoric (MISA ar desfăşura „manifestări cu caracter extremist” ce aduc atingere siguranţei naţionale!), accesul nestingherit al securiştilor în casele yoghinilor, precum şi la convorbirile telefonice ale acestora, fiind încălcate astfel mai multe drepturi şi libertăţi prevăzute în Carta Europeană a Drepturilor Omului, în alte tratate internaţionale, precum şi în Constituţia României: libertatea individuală şi siguranţa persoanei (Art. 23), viaţa intimă, familială şi privată (art. 26), inviolabilitatea domiciliului (art. 27), secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice (art. 28).
 

 
Etichetarea în cadrul mandatului de interceptare a Şcolii de yoga MISA ca fiind o mişcare „extremistă” (doar pentru că promovează idei diferite de cele ale SRI-ului), fără supunerea acestei etichetări vreunui control judiciar şi fără a da vreo şansă funcţionării prezumţiei de nevinovăţie, este în sine o măsură totalmente abuzivă şi discriminatorie. Ea dovedeşte continuitatea persecuţiei politice a yoghinilor şi în actualul regim politic, precum şi perpetuarea practicilor represive ale regimului ceauşist care în anul 1982 a interzis yoga în România pe motive politice, caz unic în istoria acestei planete.

O dovadă în plus a continuităţii persecuţiei securiste împotriva MISA este prezenţa în acest act abuziv a numelui procurorului ILIE PICIORUŞ, cel care a autorizat mandatul. Istoria acestui individ este extrem de strâns legată de abuzurile împotriva lui Gregorian Bivolaru şi a yoghinilor MISA.

ILIE PICIORUŞ este procuror încă din vremea lui Ceauşescu.  El este cel care în anul 1985 l-a anchetat pe un mare dizident, inginerul Gheorghe Ursu, care a murit asasinat în torturi cumplite în beciurile Direcţiei a VI-a a Securităţii din calea Rahovei. Deşi dizidentul decedase de aproape o săptămâna în urma bătăilor care i-au dislocat organele interne, ILIE PICIORUŞ a încercat să acopere asasinatul întocmind, ca şi când nimic nu s-a întâmplat, actele de trimitere în judecată pentru o pretinsă deţinere de valută (10 dolari!). Cu doar un an înainte, în anul 1984, Gregorian Bivolaru trecuse prin aceleaşi beciuri din calea Rahovei, unde a suferit tratamente similare (anchete interminabile, tortură cumplită, ameninţări cu moartea) din partea securiştilor conduşi de şeful de direcţie col. Gh. Vasile. Pe 17 aprilie 1984, Gregorian Bivolaru a fost arestat după ce a fost „prins în flagrant” că… preda yoga unui grup de 16 cursanţi într-o casă din cartierul Cotroceni, după ce aceasta practica fusese complet interzisă de către regimul ceauşist.

Înainte de 1990, acelaşi procuror ILIE PICIORUŞ a mai anchetat şi dat afara din serviciu câţiva ofiţeri militari pentru că s-au manifestat contra regimului comunist.

Fostul procuror Alexandru Pantea, citat de România liberă (http://misa-yoga.blogspot.com/2008/03/un-fost-procuror-comunist-dezvaluie.html) a dezvăluit în urmă cu patru ani că, până la începutul anilor ‘90, niciun procuror nu ajungea şef dacă nu era instruit special la şcoala Securităţii de la Bran. Acolo tinerii procurori erau învăţaţi să fabrice probe, să şantajeze, să aresteze, să ancheteze, să admită torturarea şi exterminarea oponenţilor regimului comunist. Metodele preferate de Securitate şi predate la şcoala de la Bran erau „Radu” (iradierea), „Păsărici” (internarea la spitalul de nebuni şi folosirea drogurilor) şi „Stănică” – model de tortură practicat de torţionarul cu acelaşi nume.

Lecţiile erau predate de generali de Securitate şi Miliţie, precum şi de procurori de la Procuratura Generală a României. Pantea susţine că, după 1989, în funcţiile de conducere ale Parchetelor au ajuns tot absolvenţi ai scolii de la Bran. Până acum nu au apărut dezvăluiri concrete despre faptul ca mulţi magistraţi au fost instruiţi la şcolile Securităţii să ucidă, să aresteze, să tortureze. Pregătirea de la Bran era atât de conspirată, încât membrii aceleiaşi grupe de pregătire nu se cunoşteau între ei şi le era interzis să lege prietenii. Principalele metode de tortură predate au fost cele practicate de celebrul colonel torţionar Tudor Stanică, cunoscut până acum doar că a condus ancheta în cazul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătăi în arestul preventiv. Procurorii folosiţi de Stănică în dosarul „Ursu” au fost Alexandru Ţuculeanu şi ILIE PICIORUŞ.

După 1989, procurorii Picioruş şi Ţuculeanu au făcut parte din structurile de conducere ale Parchetului General şi chiar din structurile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), forul suprem care supraveghează, chipurile, înfăptuirea corectă a Justiţiei în România. Şi nu numai ei au fost promovaţi după 1989, ci toţi procurorii instruiţi la şcolile Securităţii şi ale PCR, a mai dezvăluit Alexandru Pantea.

„La Bran am făcut absolut totul. Ne-au învăţat să folosim aparatele foto, să instalăm tehnica de ascultare în telefoane, în aparate de radio sau de televizor. Se intra în casele oamenilor cu mandat de percheziţie eliberat de procuror, iar noi eram instruiţi să eliberăm mandate la cererea Securităţii, chiar fără probe sau cu probe înscenate. Se mai intra în locuinţe sub pretextul că se fac verificări la telefon, radio sau televizor. Am fost instruiţi cum se fac anchetele speciale, folosindu-ne de şantaj, de substanţe halucinogene sau de tortură,” a declarat Pantea pentru România Libera.

După 1990, ILIE PICIORUŞ a reuşit să acceadă la posturi tot mai înalte în Parchet, până când a ajuns Şef-adjunct la Parchetul de pe lângă ÎCCJ în perioada în care a semnat aşa-zisele mandate de interceptare din cazul MISA-Gregorian Bivolaru pe motiv ca siguranţa naţională este în pericol. Tot ILIE PICIORUŞ a fost şeful procurorului Cristian Panait când acesta s-a „sinucis” în 2002. Moartea violentă a survenit la scurt timp după ce şeful său i-a luat dosarul cu puternice implicaţii politice în care Panait intenţiona să pună rezoluţia de „neîncepere a urmăririi penale”. Presa a susţinut atunci că procurorul ILIE PICIORUŞ a ridicat documente, fără proces-verbal, din casa lui Cristian Panait.

De la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, după ce a dat ultimul mandat de interceptare din cazul MISA, ILIE PICIORUŞ a fost avansat în cadrul CSM ca secretar general. Prin prezenţa şi funcţiile deţinute de procurorii Picioruş şi Ţuculeanu în CSM în anii 2005-2006, se explică de ce toate plângerile yoghinilor la acest for de conducere al magistraturii nu au avut niciun efect, deşi ministrul Justiţiei de la acea vreme, Monica Macovei şi judecătorul Dan Lupaşcu au cerut ca CNSAS să cerceteze dacă Ilie Picioruş a făcut poliţie politică. Lucrurile au rămas apoi „în coadă de peşte”. În schimb, CSM a organizat de formă o „anchetare” a procurorului Ilie Picioruş, cel care pe atunci deţinea, într-un vădit conflict, de interese funcţia de Secretar general al CSM. Din această poziţie, Picioruş controla tot aparatul tehnic al instituţiei. Solidaritatea mafiotă a foştilor procurori ai Securităţii a funcţionat pe deplin şi, ca urmare, el a fost scos basma curată,  CSM stabilind că acesta „nu se face culpabil, în nici un fel” de moartea procurorului Cristian Panait, al cărui şef a fost, şi nici de cea a disidentului Gheorghe Ursu.

O coincidenţă ciudată este şi faptul că soţia lui ILIE PICIORUŞ lucrează la Institutul Naţional de Medicina Legală „Mina Minovici”, acolo unde în anul 2004 Mădălina Dumitru, presupusa victimă, a fost dusă cu forţa de autorităţi pentru a fi contrafăcute probe împotriva lui Gregorian Bivolaru.

Reamintim că în anul 2006, în perioada în care ILIE PICIORUŞ deţinea funcţia de Secretar general al CSM, această instituţie a emis un raport oficial în care se susţinea că:

Yoghinii şi-ar fi înscenat singuri imaginile percheziţiilor violente din 18 Martie 2004, le-au filmat şi le-au dat televiziunilor.

Această afirmaţie a fost făcută într-un act oficial al forului suprem al magistraţilor, deşi o ţară întreagă văzuse pe toate canalele TV, descinderile „forţelor de ordine”, făcute prin surprindere, cu o brutalitate nemaiîntâlnită, precum şi modul în care toţi cei care au fost găsiţi în imobilele respective au fost ţinuţi sub ameninţarea armei şi le-au fost “confiscate” bunurile personale precum aparatură electronică, telefoane mobile, bani, acte, bijuterii, calculatoare, etc. Chiar persoane care se opriseră în stradă să privească sau să dea un telefon au fost imediat reţinute, anchetate şi unele chiar duse la secţie, deşi erau pe domeniul public, nu făcuseră nici un fel de faptă ilegală şi nu constituiau obiectul vreunei anchete.

Yoghinul care a fost bătut de jandarmi până a intrat în comă la mitingul organizat la Institutul Naţional de Medicină Legală ar fi fost de fapt bătut de confraţi de-ai lui.

În realitate chiar imaginile filmate la faţa locului contrazic această aberaţie! În fimările realizate la faţa locului se poate vedea cum mai mulţi localnici, femei şi bărbaţi aflaţi pe stradă povestesc revoltaţi cum mai mulţi jandarmi au fugit după acel tânăr care pleca de la miting, iar când l-au ajuns din urmă l-au bătut în mod sălbatic.

Procurorii s-au comportat corect în acest caz şi nu a existat nicio scurgere de informaţii de la Parchet

Din aşa-zisa „analiză” a inspectorilor CSM ar fi rezultat că probele din cadrul acestui dosar ar fi fost ţinute în condiţii de securitate maximă în cadrul Parchetului şi că presa nu a avut acces la niciuna dintre acestea. Această concluzie încearcă să prostească publicul, deşi realitatea contrară este evidentă. Dacă procurorii s-ar fi comportat atât de profesionist, de unde au provenit toate acele imagini de la percheziţii (inclusiv cele ulterioare), citări din „surse judiciare de încredere”, poze personale, imagini din locuinţele yoghinilor, inventare cu obiectele găsite şi citate din scrisori personale ale yoghinilor, de care presa acelor zile a abundat? La toate acestea în mod normal ziariştii nu ar fi avut cum să aibă acces, decât cu ajutorul procurorilor.

În dosarul MISA şi în cazul Gregorian Bivolaru nu a existat imixtiune politică asupra anchetelor.

Aceasta este cireaşa de pe tort, prin care inspectorii CSM afirmă că procurorii lui Ilie Botoş (procuror şef la aceea vreme, el însuşi implicat în mai multe acţiuni necurate) au acţionat perfect independent şi doar în conformitate cu legea. Faptele însa îi contrazic din plin, tot presa fiind cea care a dezvăluit că de fapt PSD-ul şi Adrian Năstase, fostul prim-ministru de atunci, au fost cei care au orchestrat din umbră acest scandal. În acest sens, Ioan Rus (ministrul de Interne şi deci şeful Poliţiei în perioada respectivă) a declarat pentru presă în martie 2004 că Gregorian Bivolaru trebuie arestat pentru faptele lui, deşi Poliţia nu are dreptul să stabilească vinovăţia cuiva (doar judecătorii pot face aceasta) şi trebuie să plece întotdeauna de la prezumţia de nevinovăţie. În acelaşi timp, în celebrele stenograme ale PSD, am putut citi cu toţii că Adrian Nastase, aflat atunci în pregătire pentru campania electorală, şe cerea miniştrilor de interne şi de justiţie ai PSD din acea perioada să dea poporului „pâine şi circ” prin acest caz. Tot atunci aflam stupefiaţi de la acelaşi ministru de interne că SRI-ul monitorizează MISA de 10 ani de zile. După 10 ani de ascultări ilegale, în 2004 a fost declanşată împotriva MISA „cea mai mare acţiune a Politiei Romane de după 1990” care, deşi a implicat sute de procurori, jandarmi, poliţişti şi ofiţeri SRI, care au utilizat importante fonduri publice, nu a avut ca efect imediat nicio probă, niciun arestat şi nicio punere sub acuzare, ci doar un mare jaf armat în care peste 100 de yoghini au fost tâlhăriţi, sechestraţi, violentaţi, intimidaţi şi interogaţi cu forţa sub pretextul că ar fi martori, pentru a fi obţinute mărturiile lor împotriva lui Gregorian Bivolaru.
După o supraveghere fără nicio limită, justificată în mod aberant de pretinse acţiuni extremiste (deşi MISA nu a fost niciodată, nici măcar în campaniile furibunde de presă, acuzată de vreo acţiune extremistă sau violentă sau care să lezeze securitatea naţionale), care nu l-a vizat numai pe Gregorian Bivolaru, ci foarte probabil şi alte zeci sau poate sute de yoghini, nu apar dovezile niciunei ilegalităţi săvărşite de vreuna din aceste persoane, ci numai noi şi noi încălcări grave ale legii săvârşite de anchetatori şi autorităţi. Devine acum evident de ce procurorii nu au pus la dispoziţia instanţei mandatele de interceptare, atunci când acestea au fost solicitate: pentru că ele sunt în sine atât de revelatoare şi de… gogonate, încât fac un mare deserviciu acuzatorilor lui Gregorian Bivolaru. Gregorian Bivolaru, căci nicio instanţă serioasă nu mai poate să le acorde credibilitate în această situaţie.
 

Citiţi şi:

Dezvăluiri şocante ale unui angajat al serviciilor secrete privind implicarea autorităţilor în campania împotriva MISA

Înainte de a-l turna la Securitate, Gelu Voican Voiculescu a încercat să-l racoleze pe Gregorian Bivolaru în francmasonerie


yogaesoteric
15 martie 2012