Woke-ul invadează și cultura română. Silviu Purcărete se retrage de pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER. Regizorul fusese contestat că e bărbat și „bătrân”: „Am fost demascat”

Marele regizor Silviu Purcărete a anunțat, prin intermediul unei scrisori deschise, că se retrage de pe lista nominalizărilor pentru premiile UNITER de anul acesta.

Reacția sa a venit după ce lista nominalizărilor a fost contestată pe motiv de „sex” și de vârstă de regizoarea Carmen Lidia Vidu. Mesajul ei a fost amplificat de mai mulți colegi de breaslă, astfel că Purcărete a reacționat. Printre cei care l-au contestat pe Purcărete s-a numărat și Eugen Jebeleanu, homosexual.

Silviu Purcărete

Iată scrisoarea lui Silviu Purcărete:

„Dragi colegi,

Odată demascat, cum aflu, că am 72 de ani, că sunt de parte bărbătească, ca să nu mai pomenim, Doamne fereşte, şi de alte beteşuguri incorecte politic, mi-am dat şi eu seama că nominalizarea mea pentru un premiu de regie este în răspăr cu aşteptările unor tineri confraţi şi surori şi generatoare de agitaţie şi indignări.

Mulţumind adânc celor cinci membri ai juriului pentru «rătăcirea» de a mă fi înscris pe lista candidaţilor la premiu, vă rog sa luaţi în considerare retragerea mea dintr-o competiţie pe care nu mi-am dorit-o şi nu mi-o doresc neapărat şi care provoacă atâta amărăciune şi parapon.

Se ştie că în vremuri grele, cu resurse de hrană împuţinate, mamiferele bătrâne sunt îndepărtate şi sacrificate pentru salvarea exemplarelor tinere, iar noi trăim, într-adevăr, vremuri grele.

Spre împăciuire şi armonie, propun ca, în locul candidaturii mele, juriul sau chiar Senatul însuşi să desemneze pe unul din tinerii sau, mult mai corect, pe una din tinerele leoaice ale regiei românești.

Nimic ironic, doar respect pentru vocea naturii!

Cu mulţumiri şi deosebită stimă,
Silviu Purcărete
20 Martie 2023”

Activismul influențat de woke-ness lovește și la Cluj

Pe lângă Silviu Purcărete, a mai fost contestată și nominalizarea regizorului ucrainean Andriy Zholdak. Acesta este acuzat că ar fi pălmuit o actriță acum mai mulți ani. În spatele contestării se află tot Carmen Vidu.

Tompa Gabor, directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, a negat vehement acuzațiile aduse regizorului ucrainean. El a numit demersurile contestatarilor drept „activism neobolșevist influențat de ideologia woke și cancel culture”.

Referitor la controversele iscate în jurul nominalizărilor din acest an la Premiile UNITER, consider inacceptabilă ideea retragerii nominalizării lui Andriy Zholdak de către juriu la premiul pentru regie, în urma petiției unui grup activisto-ideologic, bazată pe o narativă mincinoasă, exagerată, deformată și umflată de către presa din România, în contextul spectacolului «Rosmersholm» de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, de la premiera căruia au trecut exact 6 ani!

Pe vremea aceea au apărut titluri bombastice și șocante, de felul «actriță bătută de regizorul ucrainean», care s-au dovedit a fi cu totul neadevărate în urma anchetei și investigării pe care am întreprins-o imediat după eveniment. Menționez că de atunci spectacolul a luat numeroase premii la festivaluri internaționale, inclusiv Cel Mai Bun Spectacol, Cea Mai Bună Actriță, Cel Mai Bun Decor la Festivalul Național de Teatru, POSZT, de la Pécs, și a fost invitat la Olimpiada de Teatru de la St. Petersburg, precum și la Festivalurile Ibsen de la Oslo și Tokyo.

E adevărat că au fost și atunci activiste și activiști, urmași demni ai cenzorilor din epoca comunistă, care au cerut retragerea premiilor și autocritica(!!) juriului.

Exact ca în cazul «Proștilor sub clar de lună» regizat de Lucian Pintilie la Teatrul Bulandra la începutul anilor ’70, unde în urma directivelor tovarășului Dumitru Popescu «Dumnezeu», criticii au declarat că «au văzut greșit spectacolul»!!!

Am convingerea că acest tip de activism neobolșevist, influențat de ideologia «woke» și «cancel culture», este deosebit de nociv și pune în pericol creațiile artistice de mare valoare.

Ca director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și, în special, ca președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, protestez împotriva unor asemenea demersuri care amestecă ideologii extremiste în judecățile de valoare estetică.

Totodată atrag atenția că persecutarea continuă a unui regizor ucrainean de excepție prin repetate presiuni ideologice transmite un mesaj extrem de nefavorabil și poate avea consecințe nefaste în contextul evenimentelor politice tragice din zilele noastre.

Tompa Gabor
20.03.2023

Citiți și:
Mișcarea neo-marxistă „woke” nu face un secret din dorința ei de a îndoctrina copiii
Cultura woke în școli și universități

 

yogaesoteric
16 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More