Yoga şi filozofia occidentală

un articol de profesor yoga Gregorian Bivolaru

La ora actuală prin Yoga, o cunoaştere mai justă a gândirii orientale devine posibilă. Orientul a intrat deja în circuitul Istoriei şi conştiinţa europeană este stimulată să ia ceva mai în serios filozofiile popoarelor prezente în Istorie. Pe de altă parte, din ce în ce mai mult conştiinţa europeană este obişnuită să definească prin referire la problemele temporalităţii şi istoricităţii.

Problema centrală abordată de filozofia occidentală: condiţionarea

Timp de mai bine de un secol, o bună parte din efortul ştiinţific şi filozofic European a fost consacrată analizei factorilor care “condiţionează” fiinţa umană. Astfel s-a putut arăta cum până şi la ce punct este condiţionat omul de fiziologia sa, de psihicul său, de ereditatea sa, de mediul său social, de ideologia culturală la care el participă, de subconştientul său, şi mai ales de către Istorie prin intermediul momentului său istoric şi prin propria sa istorie personală. Această ultimă descoperire a gândirii occidentale, şi anume că omul este esenţialmente o fiinţa temporală şi istorică, că el nu este, şi nu poate să fie, decât ceea ce Istoria l-a făcut, domină încă filozofia europeană.

Analizând acest aspect trebuie totuşi să remarcăm că problemele care au pasionat sau care pasionează constiinţa europeană o pregătesc de asemenea să înţeleagă cât mai bine spiritualitatea orientală, chiar mai mult decat atât, ele o incită să utilizeze, pentru propria sa activitate filozofică, experienţa orientală milenară.

Să ne explicăm. Condiţia umană este cea care a format sau formează obiectul filozofiei europene. În cadrul acesteia a fost analizată mai ales temporalitatea fiinţei umane deoarece temporalitatea este aceea care face cu putinţă toate celelalte “condiţionări” care în ultimă instanţă, fac din om o “fiinţă condiţionată”, dând naştere unei serii indefinite şi evanescente de “condiţii”.

Orientul oferă metode de de-condiţionare

Tocmai această problemă a “condiţionării” (şi corolarul său cel mai adesea neglijat în Occident: „de-condiţionarea”) constituie problema centrală a gândirii yoghine şi orientale. Începând cu Yoga şi continuând cu Upanişadele, Orientul nu a fost preocupat în mod serios decât de o singură problemă: structura condiţiei umane. (Aceasta de altfel a şi făcut să se spuna adeseori şi nu fară motiv că întreaga filozofie orientală a fost şi este încă “existenţialistă”). Privind din acest punct de vedere, occidentalul va fi interesat să înveţe :

a) ce gândeşte filozofia yoghină despre multiplele “condiţionări” ale fiinţei umane;
b) cum abordează yoga problema temporalităţii şi istoricităţii omului;
c) ce soluţie înţeleaptă găseşte aceasta în cazul angoasei şi a disperării în mod inevitabil declanşate de conştientizarea temporalităţii nostre, veritabilă matrice a tuturor “condiţionărilor”.

Considerată din acest punct de vedere, yoga s-a orientat cu o rigoare de altfel aproape inegalabilă către analiza diferitelor condiţionări ale fiinţei umane. Încă de la început trebuie să adaugăm ca ea a făcut aceasta nu pentru a ajunge la o explicaţie exactă şi coerentă a omului, aşa cum de exemplu s-a făcut în Europa secolului XIX, prin care se credea că omul poate fi explicat prin condiţionarea sa ereditară sau socială, ci mai ales pentru a şti până unde se întind zonele condiţionate ale fiinţei umane, pentru a vedea dacă mai există înca ceva dincolo de aceste condiţionări.

Tocmai pentru acest motiv, cu mult înaintea psihologiei profunzimilor, înţelepţii şi yoghinii Orientului au fost interesaţi să exploreze zonele obscure ale inconştientului, şi au constatat astfel ca diferitele condiţionări fiziologice, sociale, psihologice, culturale şi religioase erau relativ uşor de delimitat, şi în consecinţă de controlat; marile obstacole pentru viaţa spirituală şi contemplativă apărând datorită activitatăţii inconştientului prin intermediul aşa ziselor samskara-uri şi vasana-uri, “impregnări” şi “reziduuri”şi “potenţialitaţi” care constituie ceea ce psihologia profunzimilor desemnează prin conţinuturile şi structurile inconştientului.

De altfel în cazul sistemului yoga, nu această anticipare pragmatică a anumitor tehnici psihologice moderne este foarte preţioasă, ci utilizarea lor practică în vederea “decondiţionării” omului. Căci simpla cunoaştere a sistemelor de “condiţionare” nu putea în cazul sistemului yoga să-şi găseasca finalitatea în ea însăşi: important nu era numai ca aceste condiţionări să fie cunoscute, ci chiar să fie controlate pentru a fi transcense. Din această cauză în yoga se acţionează în mod eficient asupra conţinuturilor inconştientului pentru a le “arde”.

Practica yoga ne oferă accesul la potenţialităţi fabuloase

Cei care practică în mod asiduu yoga se conving destul de repede prin intermediul metodelor yoghine cum se poate ajunge la aceste rezultate surprinzătoare . Şi aceste rezultate adeseori uluitoare ar trebui să-i intereseze chiar şi pe psihologii şi filozofii occidentali.

Studiind în mod obiectiv cu o mare atenţie rezultatele extraordinare care apar prin exersarea corectă a metodelor yoghine de explorare a psihicului, occidentalul care va avea curiozitatea să facă aceasta, va fi determinat să considere că în faţa sa se deschide o perspectiva nebănuit de vastă şi fecundă.

Prin confruntarea deschisă cu tradiţia yoghină, experienţa imemorială referitoare la stările superioare de constiinţă şi la trezirea potenţialităţilor fabuloase ale fiinţei ne devine gradat accesibilă. Odată confruntaţi cu aceasta şansă formidabilă, ar fi cel puţin imprudent, să nu beneficiem din ce în ce mai mult de ea.

Aşa cum am arătat mai înainte problema condiţionării umane – sau cu alte cuvinte, temporalitatea şi istoricitatea fiinţei umane – s-a găsit şi se găseşte în centrul gândirii occidentale, şi aceeaşi problemă a obsedat, încă de la început filozofia yoghină. Este adevărat însă că în yoga nu vom întâlni termeni ca “istorie” şi “istoricitate”, în sensul pe care aceştia îl au în Occident şi de asemenea în textele yoghine vom intâlni foarte rar termenul de “temporalitate”. Importantă însă nu este identitatea terminologiei filozofice, căci este suficient ca problemele să fie omologabile.

Maya – iluzia cosmică şi rădăcina condiţionărilor

În această direcţie se ştie de mult timp că gândirea yoghină acordă o importanţa considerabilă conceptului de maya, care deseori este tradus prin “iluzie” pentru că ea nu participă la Fiinţa Supremă, deoarece ea este “devenire”, îndoială, fiind de asemenea şi o devenire istorică.

Astfel apare destul de evident, că yoga nu a ignorat legătura dintre iluzie, temporalitate şi suferinţa umană şi de îndată ce realizăm că înţelepţii yoghini au exprimat în general această suferinţă în termeni cosmici, ne dăm cu usurinţă seama, citindu-i cu atenţia pe care o merită, că s-au referit mai ales la suferinţa umană în calitate de “devenire” condiţionată de structurile temporalitaţii. Putem remarca de asemenea că ceea ce filozofia occidentală modernă numeşte “a fi în situaţie”, a fi constituit datorită temporalităţii şi istoricităţii”, are drept corespondent în gândirea yoghină, existenţa în maya”. Astfel dacă se ajunge să se omologheze cele două orizonturi filozofice – yoghin (oriental) şi occidental – tot ceea ce yoga a gândit referitor la maya prezintă pentru noi o anumită actualitate.

Citind cu atenţie, de exemplu, celebrul text al înţelepciunii orientale Bhagavad-Gita, realizăm că această analiză a existenţei umane se desfaşoară într-un limbaj care ne este familiar: maya nu este numai iluzie cosmică, şi de asemeni, şi îndeosebi, istoricitate, nu numai existenţă în eternal devenire cosmică, ci îndeosebi existenţa în TIMP şi ISTORIE.

Pentru Bhagavad-Gita, problema se punea  într-o anumită masură ca şi pentru creştinism, în aceşti termeni: cum să poată fi în mod întelept rezolvată situaţia paradoxală creată de dublul fapt că omul, pe de o parte SE AFLĂ în timp, fiind sortit Istoriei, iar pe de altă parte el ştie că va fi „blestemat” dacă se lasă să fie acaparat şi epuizat de temporalitate şi istoricitate? Confruntat cu această dilemă el intuieşte în consecinţă, că trebuie cât mai repede şi cu orice preţ să găsească, continuând chiar să existe în această lume, o cale armonioasă dătătoare de fericire nepieritoare, care să-l facă să aibă acces într-un plan transistoric şi atemporal.

Considerând lucrurile din acest punct de vedere constatăm în urma lecturii acestui text că toate soluţiile propuse în Bhagavad-Gita reprezintă diferite aplicaţii ale sistemului yoga.

Yoga nu este filozofie, ci un sistem practic

Soluţia înţeleapta propusă de Orient în situaţia angoasei declanşate prin descoperirea temporalităţii şi istoricităţii noastre, modalităţile dătătoare de transcendenţă şi fericire plenară graţie cărora putem exista în această lume fără sa ne lăsăm “acaparaţi”şi “epuizaţi”de timp şi de istorie, implică, mai mult sau mai puţin, cunoaşterea teoretică şi practică a anumitor forme de yoga.

Trebuie să subliniem însa că în cazul sistemului Yoga nu este vorba să acceptăm pur şi simplu una dintre soluţiile oferite de Orient.

Fiecare poate să realizeze ca o valoare spirituală nu se dobândeşte precum o nouă marcă de automobil. Practicând yoga vom realiza că aici nu este vorba de nici un sincretism filozofic, nici de o aşa zisă indianizare, şi cu atât mai puţin de acel hibridism spiritual inaugurat de Societatea Teozofică şi continuat, ba chiar agravat de nenumăratele pseudo-orientări spirituale contemporane, precum mişcarea NEW AGE.

Exersând gradat etapele sistemului Yoga occidentalul ajunge să cunoască şi să înţeleagă, prin experienţa sa directă, o gândire extraordinar de valoroasă, care a avut un rol de prim ordin în istoria spiritualităţii universale.

Practicând yoga marile descoperiri ale gândirii indiene vor fi cu uşurinţă recunoscute prin experienţă directă şi în ciuda deghizării jargonului filozofic.

Considerăm, de exemplu, că este imposibil să treci cu vederea una din cele mai mari descoperiri a yoghinilor Indiei, care este conştiinţa-martor sau altfel spus conştiinţa degajată de structurile sale psihofilozofice şi condiţionarea lor temporală, conştiinţa „eliberatului spiritual”, a aceluia care a reuşit să scape de temporalitate şi detaşându-se, cunoaşte adevărata şi beatifica libertate.

Cucerirea acestei libertăţi absolute, a perfectei spontaneităţi, constituie ţelul tuturor filozofiilor şi a tuturor tehnicilor spirituale indiene. Mai ales prin yoga, prin una sau prin mai multe dintre diferitele forme de yoga, India a considerat că poate asigura accesul fiinţei umane la această LIBERTATE SUPREMĂ.

Aceasta este principala raţiune pentru care merită să practicaţi yoga.  
 
yogaesoteric

Also available in: English