Zece metode subversive, secrete prin care fiinţele umane de pe această planetă sunt cel mai adesea manipulate fără să-şi dea seama… (I)
…fiind supuse unor modalităţi de control mental ce sunt destinate ca, în final, să le subjuge complet
Dacă suntem atenți la evoluția evenimentelor care se derulează în prezent în întreaga lume și urmărim să facem conexiuni inteligente, vom descoperi cu stupoare că acestea se îndreaptă, în mod aparent ireversibil și într-un mod ce nu este deloc întâmplător, către robotizare și automatizare. Într-adevăr, tendințele actuale, ce sunt evidențiate atât prin așa-zisele cuceriri ale tehnologiei, cât și prin știrile mincinoase pe care mass-media oficială ni le servește fără scrupule, încercând să ne convingă că aceste tendințe sunt spre „binele“ nostru, trădează orientarea societății contemporane pe un făgaș descendent, distructiv, prin care se urmărește pe toate căile slăbirea discernământului și a capacității oamenilor de a gândi și de a alege ceea ce este bun și cu adevărat util pentru ei înșiși.
Unul dintre mecanismele prin care capii grupărilor francmasonice malefice, care conduc din umbră destinele omenirii și care se autonumesc cu emfază „iluminați“ (fără să fie câtuși de puțin astfel), au reușit să subjuge în mare măsură masele de oameni de pe această planetă este așa-numitul control mental. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost finanțate în mod ilegal unele programe de cercetare a limitelor psiho-emoționale ale comportamentului uman și în mod special a minții și conștiinței umane, prin care se urmăreşte subjugarea, înrobirea tuturor oamenilor de pe această planetă de către aceste grupuri elitiste, satanice ale așa-zișilor „iluminați“.
În prezent, gradul de control mental al populației a atins un nivel atât de ridicat, iar modalitățile de control au devenit atât de subtile, încât dacă oamenii de pe această planetă nu se vor trezi la timp din somnul cel de moarte al ignoranţei, riscă să ajungă, fără consimţământul şi chiar fără știința lor, sclavii așa-zișilor „iluminați“, care își arogă în mod blasfemiator dreptul de înlocuitori ai lui Dumnezeu pe Pământ.
Controlul mental este orchestrat pe multiple planuri, un rol important în acest sens jucându-l tehnologia, care este un veritabil instrument de manipulare în mâinile așa-zișilor „iluminați“. Tocmai pentru că sunt deja aplicate cu succes la nivelul întregii omeniri, este necesar ca aceste metode viclene de manipulare să fie dezvăluite public, deoarece existența lor a devenit ceva obișnuit pentru majoritatea ființelor umane. Numai astfel efectele lor vor fi anihilate, ca de altfel și cel al programelor mass-media, care urmăresc în mod constant să „niveleze“ toate ființele umane la o mentalitate uniformă, obedientă, ce este foarte convenabilă clicii care şi-a însuşit puterea pe această planetă.
Vă prezentăm în continuare câteva dintre metodele de control mental la care sunt supuse, adesea fără să îşi dea măcar seama, masele de ființe umane naive și ignorante:
1. Educaţia insidioasă inadecvată
În acest domeniu, implementarea metodelor de control al minţii este mai mult decât evidentă şi are loc într-un mod de-a dreptul perfid. Visul tuturor dictatorilor a fost acela de a-i îndoctrina pe elevi și de a-i „educa“ după bunul lor plac, determinându-i să gândească aşa cum vor ei. Această componentă a manipulării ființei umane s-a aflat, de altfel, şi la baza funcționării comunismului şi a fascismului. Cartea The Deliberate Dumbing Down of America (Îndobitocirea deliberată a Americii), scrisă de Charlotte Iserbyt, ilustrează foarte grăitor etapele de implementare a acestui program de îndobitocire a oamenilor începând chiar de pe băncile școlii.
Taylor Gatto este un alt autor care a abordat această temă, mereu actuală, în cartea sa Dumbing Us Down: The Hidden Curriculum of Compulsory Schooling (Cum suntem îndobitociți: Agenda ascunsă a școlarizării obligatorii). El afirmă:
„Dacă vrem să transformăm ceva și să eliminăm ceea ce devine rapid un dezastru al ignoranței, este necesar să înțelegem că instituția școlii «școlarizează» foarte bine, dar nu «educă» – exact acesta este o parte din proiectul ei. Nu este decât într-o anumită măsură din cauza profesorilor proști sau a lipsei de bani. Doar că educația și școala nu au o prea mare legătură între ele.
De exemplu, sistemul de învățământ american a fost conceput de către Horace Mann și a fost dezvoltat de-a lungul timpului de Edward Lee Thorndike, Barnard Sears și Harper, ca un instrument pentru gestionarea în mod științific a unor mari mase de oameni. Școlile sunt create pentru a produce, prin aplicarea unor modalități standard, ființe umane-șablon, al căror comportament este previzibil și controlabil.
Într-un sistem din ce în ce mai dezintegrat, într-un sistem în care singurii oameni «de succes» sunt cei egoiști și avari, care profită de slăbiciunile semenilor lor, produsele umane ale sistemului școlar sunt irelevante. Oamenii bine școliți sunt irelevanți. Pot vinde filme și lame de ras, pot muta de ici-colo hârtii, pot vorbi la telefon sau pot sta încremeniți în fața unui monitor de computer, dar ca ființe umane creative și inteligente sunt inutili atât pentru ceilalți, cât și pentru ei înșiși.
În Statele Unite, aproape nimeni dintre cei care au o minimă pregătire şcolară nu este apreciat. SUA este o țară a celor care vorbesc foarte mult. Toţi aceşti vorbitori care sunt foarte admirați sunt totodată și foarte bine plătiţi. Drept urmare, copiii îşi formează anumite tipare de vorbire, urmând modelele persoanelor publice prezentate în mass-media și ale profesorilor. Este foarte dificil să predai chiar anumite cunoștințe elementare, pentru că, în societatea pe care am creat-o, ele nu mai sunt cu adevărat de bază.“
Copiilor li se oferă doar informații „la kilogram“, iar această cantitate trebuie să fie cât mai mare, pentru ca ei să fie cât mai bulversați și să nu înțeleagă nimic. Cu cât vor înțelege mai puțin, cu atât mai bine, pentru că pe zi ce trece, ei se vor simţi tot mai „mici“ și vor ajunge să creadă (pentru că li se spune zilnic aceasta) că au o problemă, nu că sistemul este gândit în așa fel încât să îi distrugă.
A devenit cunoscut cazul unui copil american din clasele primare care a fost depunctat pentru că a rezolvat exercițiile de aritmetică altfel decât prevedeau normele de învățământ, deși el a obținut rezultatele corecte. Astfel, la exercițiul 5 x 3, copilul a oferit soluția 5 + 5 + 5 = 15. Normele prevedeau însă că varianta corectă este 3 + 3 + 3 + 3 + 3 = 15!!!
Acesta, din păcate, nu este singurul exemplu de acest gen. Devine tot mai evident faptul că scopul real al celor care structurează și organizează sistemele de școlarizare este tocmai acela de a uniformiza în mod global, la un nivel foarte jos, gândirea ființelor umane. Odată ce elevul intră într-o unitate de învățământ, i se expun anumite cunoștințe care de cele mai multe ori sunt inutile ori absurde, dar pe care este nevoit să și le însușească. Dacă nu se supune modelului, atunci riscă să nu promoveze și, în cele din urmă, să nu obțină o diplomă. În acest fel, societatea îl respinge și el nu mai poate să își câștige existența. Este un întreg cerc vicios, în care oamenii intră cu percepții proprii specifice și ies cu percepții și cu o mentalitate uniformizate.
Astfel de situații ciudate nu se petrec doar în Statele Unite, ci chiar și pe meleagurile noastre. Să ne amintim doar de scandalul manualelor școlare din primii ani după așa-zisa revoluție din decembrie 1989, când, în manualele de Istorie, numărul paginilor dedicate marilor eroi ai neamului au fost micșorate în favoarea… pseudo-vedetelor ProTV de teapa Andreei Esca sau a fotbaliștilor, care au ajuns brusc subiecte de studiu reprezentative pentru poporul român!
Observăm cum în România, de la an la an, elevii au rezultate tot mai slabe la învățătură și devin tot mai preocupați de gadgeturile electronice (tablete, telefoane, laptopuri), de jocuri și de internet. Mulți ar da vina pe acestea pentru că îi distrag pe elevi de la învățătură. Dușmanul trebuie însă căutat în altă parte, mai precis în rândurile celor care structurează în acest fel sistemul de învățământ, al celor care produc în masă aceste dispozitive electronice și care fac parte dintre membrii sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“, ce este prezentată drept o instituție de binefacere și chiar primește de multe ori fonduri de la stat.
2. Publicitatea năucitoare şi propaganda deșănțată, obsesivă
Omul modern se caracterizează printr-o nevoie acerbă de informație. Această nevoie este exploatată și manipulată de agenții și slugile clicii satanice a așa-zișilor „iluminați“, care, prin intermediul mass-media, exercită în același timp atât forme agresive, cât și forme subtile de manipulare în masă.
Nepotul lui Sigmund Freud, Edward Bernays, părintele şi inventatorul așa-zisei culturi de consum, a fost cel care s-a pus în slujba marilor patroni de concerne internaționale, concepând sistemul reclamelor și al publicității, prin intermediul cărora oamenii sunt manipulați și convinși că au nevoie de multitudinea de obiecte și mărfuri produse la scară industrială pentru a fi în rând cu lumea. La început, acest fapt s-a petrecut cu produse precum ţigările, de exemplu. Edward Bernays chiar nu s-a sfiit să noteze în cartea sa numită Propaganda (1928) că „propaganda este o armă invizibilă a guvernului“.
Același fapt poate fi foarte uşor observat și în cazul războaielor de cucerire pe care le duce guvernul american de câteva decenii, războaie care sunt prezentate în mass-media ca fiind „războaie împotriva terorismului“. Se știe acum că mass-media se află încă de la începutul secolului trecut sub controlul câtorva clanuri de bancheri internaționali. Mesajele transmise de ea, care sunt prezentate ca venind din partea guvernului, sunt foarte credibile în ochii majorității oamenilor, iar informaţia se propagă la nivel internaţional. Din acest motiv, majoritatea oamenilor cred doar ceea ce este prezentat de mass-media, și doar foarte puţini sunt cei care privesc dincolo de aparenţe.
Astfel, publicitatea a devenit o armă redutabilă a celor care conduc din umbră lumea, prin intermediul căreia este influențat și manipulat consumatorul neștiutor, prin declanşarea în ființa sa a unor reflexe condiţionate ce sunt în prealabil implementate în mod repetat prin intermediul sugestiei repetate la nesfârșit. Reclamele publicitare utilizează anumite scheme și sugestii abil alese de către angajații marilor concerne producătoare de mărfuri, prin care li se induce ființelor umane convingerea că au nevoie de respectivele produse. Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreşte mai mult să trezească dorințele și poftele, să convingă și să sugestioneze, și câtuși de puțin să explice. Astfel, este stârnită în mințile cumpărătorilor nevoia stringentă şi obsesia de a avea acel produs căruia i se face publicitate, chiar dacă cei manipulați nu sunt conştienți de aceasta şi, mai ales, chiar dacă ei nu au deloc nevoie de obiectul respectiv.
Publicitatea, ca şi propaganda politică ce se adresează maselor, speculează intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut. În consecinţă, ea utilizează două metode de bază pentru astfel de practici perverse. Prima metodă se bazează pe repetarea obsedantă, la nesfârşit a aceloraşi sloganuri, imagini și sunete ritmice, prin care i se induce consumatorului-victimă o stare de oboseală mentală care este propice pentru subjugarea voinţei sale de către cei care au iniţiat acest proiect. A doua metodă se bazează pe faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinaţi să creadă în niște obiective care în reclamă sunt prezentate ca și atinse dacă este cumpărat un produs sau altul, chiar dacă acestea nu au la bază nimic real, ci sunt doar manipulări de factură emoţională. Ne aflăm astfel în faţa unei adevărate imposturi, căci publicitatea acționează cu putere la nivel psiho-emoțional, exercitând în permanență un adevărat „viol psihic“ nu numai asupra unor indivizi izolați, ci şi asupra unor mari mase de oameni.
Probabil că fiecare dintre noi am cumpărat cel puţin o dată un produs de care nu am avut practic nevoie, şi aceasta doar datorită faptului că cei care au conceput reclama au ştiut să ne stârnească dorinţa de a cumpăra acel obiect. Pentru a avea succes, reclamele sunt concepute de specialişti în manipularea oamenilor, care cunosc secretele inducerii ideilor în sfera subconştientului. Pentru mărirea eficienței reclamei, mesajul persuasiv şi sugestiv trebuie să pătrundă în subconştient pe cât mai multe căi deodată. El trebuie să aibă un conţinut inductiv şi persuasiv („Cumpără acum!“), şi nu unul informativ. Numai în aceste condiţii, clienţii vor cumpăra dintr-un automatism, fără a se gândi la preţ, fără a se gândi dacă marfa respectivă le este necesară sau nu.
Mesajul încifrat în reclamă conţine, de regulă, două componente: una logică, destinată sferei conştientului, şi alta sugestivă, destinată subconştientului. Cele două componente trebuie să fie în acord una cu cealaltă, altfel efectul reclamei scade vertiginos. O reclamă care prinde la oameni nu este stereotipă, obositoare, enervantă sau ridicolă. Ea face apel în mod preponderent la subconştient, pentru că acesta preia mesajul ca atare, pe când raţiunea trece mesajul prin filtrul logicii: „Să cumpăr obiectul acesta? La ce-mi trebuie? Pot să trăiesc foarte bine şi fără el.“
Creşterea cantității de reclame nu ne face mai informaţi, ba chiar din contră, ea generează confuzie şi dependență. Publicitatea creează necesități imaginare, ce corespund cu exactitate ofertei de mărfuri produse de marile concerne, aceasta ducând la existența unei piețe programate. Publicitatea modelează și alterează necesitățile reale şi aspiraţiile umane, fapt ce se răsfrânge în mod nefast asupra conștiinței oamenilor și asupra societății în general. Asemenea vremurilor în care trăim, reclamele se schimbă cu o rapiditate uluitoare, sunt hedoniste, promovează false idealuri şi sunt influenţate de felurite mode. Ele glorifică individul, idealizează consumul ca fiind singurul mijloc prin care cineva se poate realiza şi susţin progresul tehnologic ca forţă motrice a destinului uman.
Reclama îi face în general pe oameni să cumpere obiecte de care ei nu au nevoie, îi face pe oamenii săraci să-şi dorească lucruri pe care nu şi le pot permite, răspândeşte o cultură vulgară şi creează aşteptări ce nu pot fi acoperite, promovând astfel o societate materialistă. Scopul principal al reclamei este obţinerea profitului și nicidecum servirea publicului.
În publicitate avem de-a face cu mai multe tipuri de manipulare. În primul rând, se poate vorbi despre o manipulare a emoţiilor, în sensul că, pentru a influenţa cumpărătorul, este necesar să i se inducă acestuia o anumită stare psiho-emoțională. În al doilea rând, putem vorbi despre o manipulare a intereselor și a necesităților imediate ale publicului larg. Pentru a le influenţa, specialiștii în reclame publicitare trebuie să le cunoască şi să inoculeze în conștiința oamenilor acele sugestii care fac trimitere la satisfacerea acestora.
În publicitate, se recurge adesea la tot felul de stereotipuri, de pildă, în scopul de a sugera obținerea anumitor calităţi umane, fără a le numi, şi de a le asocia, prin efectul de proximitate, cu produsul promovat. Un exemplu binecunoscut în acest sens este reclama la Coca-Cola Light, care are la bază ideea că, vezi Doamne, băuturile răcoritoare fără zahăr ajută la obţinerea „siluetei visate“ și a unei stări de eferverscență și de tinerețe.
În doar câteva minute de privit la televizor, telespectatorul este bombardat cu reclame care pretind că respectivele produse sunt cele mai proaspete, durează cel mai mult, sunt cele mai ieftine, cele mai bune… Este interesant faptul că omul are în general o atitudine pasivă față de spoturile publicitare, pe care le consideră inofensive, și nu face apel aproape niciodată la discernământ, care l-ar ajuta să își dea seama că toate mesajele publicitare sunt false. În schimb, el se lasă influențat de stările emoţionale ce sunt transmise prin intermediul reclamelor respective, majoritatea recurgând la exagerări evidente pentru a spori efectul de convingere.
Manipularea prin publicitate cunoaște forme la care consumatorul obișnuit nici nu visează: există în publicitate până şi profesionişti în „machiajul“ produselor, care lăcuiesc fructele pentru a părea mai lucioase, mai apetisante şi mai naturale, care adăugă praf în halbele de bere pentru a face valuri de spumă sau care albesc chimic rufele pretins spălate cu anumiţi detergenți, pentru a le evidenția „albul absolut“.
Reclama exagerează, înşeală, apelează la sex şi frivolitate, prezintă fapte iraţionale, creează aşteptări imposibil de împlinit şi, în general, promovează o societate materialistă și decadentă.
3. Programarea predictivă sistematică
Conceptul de „programare predictivă“ a fost utilizat pentru prima dată de scriitorul britanic Alan Watts, care îl definește astfel: „Programarea predictivă este o formă subtilă de condiționare psihologică prin intermediul mass-media, ce a fost născocită pentru a familiariza publicul cu schimbările sociale ce au fost planificate să fie puse în aplicare de către liderii noștri. Atunci când aceste schimbări vor fi puse în aplicare, publicul va fi deja familiarizat cu ele și le va accepta ca pe transformări naturale, diminuând astfel tulburările și o posibilă rezistență publică.“
Acest gen de programare îşi are originea în producţiile studiourilor cinematografice de la Hollywood, dar este prezentă și în literatură. Deși cei mai mulți oameni adoptă atitudinea struțului (care când se sperie își bagă capul în nisip) și preferă deocamdată să nu recunoască existența acestei metode de manipulare, susţinând că ea se află doar în imaginația adepților teoriei conspirației, un studiu atent realizat le poate revela celor lipsiți de convingeri preconcepute că majoritatea filmelor create în „Fabrica de Vise“, așa cum este numit în mod ironic Hollywoodul, prezintă o linie directoare foarte clară pe care suntem îndemnați în mod persuasiv să o urmăm. Prin acest gen de propagandă se dorește obișnuirea publicului cu anumite idei, ce sunt inoculate în mod sistematic în conștiința sa de către agenții din mass-media ai sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“, tocmai pentru a-l face să accepte mai ușor planurile distructive pe care ei doresc să le concretizeze. În acest scop, ei ne prezintă, în avanpremieră, prin intermediul filmelor ce sunt difuzate pe micul și pe marele ecran, unele schimbări pe care ei doresc să le impună în plan social, economic, politic și tehnologic, schimbări care în mod normal ar da naștere la opoziție și la mișcări sociale din partea maselor ce ar fi greu de controlat.
Într-adevăr, majoritatea filmelor promovate în ultima vreme abundă în scenarii ce prezintă cataclisme la scară mare: erupția unui super-vulcan, ciocnirea planetei cu un meteorit sau cu o cometă, epidemii sau inundaţii la scară globală, atacuri teroriste din ce în ce mai „ingenioase“, conflictul cu o civilizaţie extraterestră etc. Soluțiile „salvatoare“ în cazul tuturor acestor tragedii sunt variate, însă toate au în comun instituirea unui control mai strict asupra populației, chipurile pentru a-i asigura securitatea și bunăstarea. Cea mai „necesară“ dintre aceste soluții este instituirea unui sistem de urmărire globală din care nu lipsesc cipurile RFID, camerele video și supravegherea tuturor comunicațiilor.
Filmele ce descriu contactul cu o rasă extraterestră sunt reprezentative pentru acest tip de manipulare predictivă. Aproape toate civilizațiile extraterestre prezentate în filmele de acest gen apar ca fiind răuvoitoare. Ele doresc fie să cucerească Pământul, fie să ne răpească și să ne supună unor experimente fatale, fie să ne observe pur și simplu ca pe niște cobai într-o cușcă.
Nici măcar clipurile muzicale nu sunt scutite de mesajele propagandistice. De o calitate îndoielnică, ce este cel mai adesea în ton cu piesele muzicale respective, clipurile abundă în semne și mesaje dubioase, destinate „cunoscătorilor“, adică adepților sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“. Pentru a vă face o idee despre ce este vorba, vă recomandăm să urmăriți site-ul Vigilant Citizen, unde sunt publicate numeroase articole ce explică simbolurile și mesajele oculte care se regăsesc în filme, reclame, clipuri muzicale etc.
Iată o serie de filme cu mesaj programatic: The Network (1976), The Wicker Man (1974), Control Factor (2003), The Experiment (2002), Eyes Wide Shut (1999), THX 1138 (1971), Logan’s Run (1975), The Mind Snatchers (1972), Brainstorm (1983), The Final Cut (2004), The Devil’s Advocate (1997), Sin Cities (documentar, 2000-2003), Hollywoodism (documentar, 1998), 1984 (1984), Fahrenheit 451 (1966), The Others (2001), Gattaca (1997), Blue Thunder (1983), Dark City (1998), From Hell (2001), Three Days of the Condor (1975).
Alte filme care merită să fie vizionate din acest punct de vedere sunt: The Stand (1994), The Trial (2010), Revelation (2001), Brotherhood of the Bell (1970), Shenandoah (2012), The Name of the Rose (1986), The Man Who Would Be King (1975), Eric the Viking (1989), The Lawnmower Man (1992), Jacob’s Ladder (1990), Storm of the Century (1999), Life of Brian (1979), Things to Come (1936), The Ogre, Soylent Green, The Conversation, Enemy of the State, The Village, The Ninth Gate, Running Man, Wag the Dog, Code 46, Murder on the Orient Express (1974), Brazil (1985), Casino, Rollerball (1975), Demolition Man (1993), American Beauty (1999), Barbarella (1968), Gangs of New York, Queimada aka Burn, V for Vendetta (2005), Minority Report (2002), Equilibrium (2003).
4. Mult, mult sport, politică și un surogat de religie
Poate că unii se vor simţi ofensaţi la gândul că sportul şi chiar politica sunt utilizate ca mijloace de manipulare mentală. Miza este aceeaşi: cei aflaţi la putere vor să dețină cu orice preţ monopolul asupra populaţiei şi ajung să impună reguli şi legi care să le faciliteze aceste demersuri. Tehnicile adoptate sunt destul de simple. Astfel, oamenii pot fi cu uşurinţă controlaţi prin intermediul fricilor lor, care îi fac să se supună fără crâcnire atunci când este vorba de supravieţuire.
Astfel de metode de manipulare îi fac pe oameni să devină suporteri ai unor echipe de fotbal, semănând ura, vrajba și competiția aberantă între oameni. Nivelul de degradare este atât de avansat, încât oamenii au ajuns să ucidă în numele sportului, fără să le pese de aproapele lor, fiind manipulaţi prin mass-media, care promovează un fals sistem de valori.
Sociologul Bruno Ştefan, preşedintele Fundaţiei Biroul de Cercetări Sociale, afirmă într-un interviu că toate tehnicile de manipulare cunoscute în literatura de specialitate au fost deja utilizate în România, inclusiv la referendumul din 2012, care a fost cea mai mare agresiune psihologică făcută asupra populaţiei în ultimii ani. În plus, el susţine că protestele din România sunt în totalitate manipulate politic, aducând şi argumente în acest sens.
Dar ce este manipularea politică? Manipularea este acţiunea prin care un individ este convins să acţioneze şi să gândească într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, şi nu cu interesele sale, prin utilizarea unor metode şi tehnici care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi de decizie.
Spre deosebire de influenţa convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai corectă a situaţiei, a problemei, ci inocularea unei înţelegeri profitabile pentru manipulator, făcând astfel ca indivizii să nu conştientizeze scopurile adevărate ale celor care îi influenţează şi, mai mult decât atât, să fie convinşi că ei înşişi îşi doresc să gândească şi să acţioneze în acel mod.
În general, manipularea este o formă de agresiune psihologică ce utilizează aceleaşi mijloace ca şi propaganda sau zvonul, în scopul devierii comportamentale.
Într-o măsură destul de mare, oamenii sunt fluctuanţi în ceea ce priveşte preferințele politice, iar cercetările sociologice arată că cei care aderă la vreun partid sau altul nu reprezintă decât maximum o treime din electorat. Marea majoritate a electoratului este dispusă să-şi modifice preferința politică chiar înainte de vot, iar acesta este unul dintre aspectele pe care se bazează toate campaniile electorale în pragul alegerilor. Există oameni care, la fiecare alegere, oscilează între un partid sau altul şi asupra lor se aplică cele mai variate tehnici de manipulare.
Renumitul psiholog social Philip Zimbardo clasifica manipulările după amplitudinea schimbărilor produse într-o situaţie socială. Există manipulări mici – care produc schimbări minore, tehnicile folosite cel mai frecvent fiind „piciorul în uşă“ şi „uşa în nas“ – prima urmărind să-l determine pe individ să accepte mai întâi o schimbare mică, pentru ca apoi să i se ceară să accepte o schimbare mai mare (de exemplu, în prima etapă omul este convins să stea faţă în faţă şi să dea mâna cu candidatul pe care în mod normal nu l-ar vota, dar după 3 dăţi în care îi strânge mâna, el este mai uşor de convins să-l voteze). A doua modalitate de manipulare este opusul celei dintâi. Astfel, prima cerinţă este atât de mare încât este imediat refuzată, iar a doua cerere apare cu mult mai rezonabilă în raport cu prima (de exemplu, alegătorilor li se cere de prima dată să se înscrie în partid şi să devină militanţi, pentru ca apoi, după ce ei își exprimă refuzul, să fie rugaţi să participe la un miting electoral al partidului respectiv).
Tehnicile de manipulare mici sunt numeroase și se bazează pe contactul direct, imediat, cu fiecare fiinţă în parte. Din această categorie fac parte inclusiv acţiunea de a petrece un timp cât mai îndelungat cu fiinţa respectivă, o anumită formă de şantaj sentimental, a apela la mândrie, la frică sau chiar a genera anumite curente de opinie care să-i prezinte pe cei vizaţi într-un mod abject, batjocoritor.
Manipulările medii sunt cele care se adresează unor grupuri de oameni. Aşa-numita spălare a creierelor se face prin izolarea fiinţelor umane şi controlul total al realităţii lor fizice, prin crearea unei dependențe faţă de manipulator sau faţă de sursele lui. Televiziunile joacă în aceste cazuri roluri importante: odată ce oamenii s-au obişnuit să urmărească doar un anumit post, ei încep să gândească la fel ca moderatorii sau politicienii implicaţi în propagarea mesajelor, refuzând să urmărească şi emisiunile altor televiziuni. În acest sens, un rol important îl are manipularea limbajului (utilizarea unor cuvinte care sunt încărcate sau, dimpotrivă, golite de conţinut), prin controlul emoțiilor (făcând apel la frică şi la ură), prin controlul relaţiilor interpersonale (prieteni cu aceleaşi convingeri). Se utilizează tehnici neurolingvistice, subliminale, non-verbale etc.
Manipulările mari sunt cele care se practică între state. Prin intermediul acestora, grupurile elitiste urmăresc să obțină anumite avantaje în urma modificării punctului de vedere al unei ţări. În aceste cazuri, defăimarea adversarilor și proliferarea unor știri false sunt printre cele mai des utilizate tehnici. Sunt cunoscute deja cazurile de manipulare exercitate de Statele Unite, prin intermediul CIA, cărora le-au căzut victime Vietnam, Irak, Serbia, Afganistan etc.
În cartea sa Tehnici de manipulare, Bogdan Ficeac a demascat multe cazuri în care puterea politică s-a folosit de astfel de tehnici de manipulare în anii 1990-1995. Cu cât un individ sau un partid are putere mai mare, cu atât este mai dispus să utilizeze un arsenal cât mai variat de tehnici de manipulare pentru a-şi întări controlul.
Numeroase cercetări au arătat că oamenii sunt cu atât sunt mai greu de manipulat (dar nu imposibil), cu cât nivelul lor de educaţie și nivelul lor de conștiință este mai ridicat.
Unii teoreticieni americani sunt de părere că alegerile viciază democraţia, căci oamenii nu aleg în mod liber, ci sunt determinaţi să voteze în urma unui bombardament psihologic căruia nu-i pot face faţă.
Cel mai adesea politicienii se aleg singuri, votul electoratului fiind minor şi uşor de influenţat în campanie, mai importantă fiind nominalizarea ca și candidat de către partidul politicianului. De aceea, politicienii nu răspund în fața alegătorilor, ci în fața şefilor de partide. Iar în ierarhia partidelor urcă mai uşor acei indivizi care folosesc cu mai multă dezinvoltură tehnicile de manipulare în relaţia cu colegii şi sunt mai slugarnici mai ales cu superiorii lor.
În România, chiar și protestele publice au ajuns să fie manipulate politic (atât cele organizate de sindicate, cât şi cele neasumate de nimeni, cum sunt cele faţă de DNA). Bruno Ștefan afirmă chiar că, dacă puterea nu ar fi vrut ca ele să aibă loc, lumea nu ar fi ieşit în stradă, aşa cum nu a ieşit în stradă ani îndelungaţi. „Piaţa Universităţii“, continuă el, „este un experiment pe care puterea politică îl realizează în mod constant: incită, stimulează exprimarea opiniilor populaţiei, trimite activişti care să fie prezenţi acolo şi să scandeze pentru compania care vrea să pună mâna pe Roşia Montană, pentru DNA, pentru exploatarea gazelor de şist etc.
Cei care dețin din umbră puterea stimulează înfiinţarea altor partide, creşterea numărului mişcărilor ecologiste, anti-capitaliste, îi incită pe unii oameni să iasă în stradă, pe de o parte pentru a arăta că este democratică şi că în România există mişcări civice, pe de altă parte pentru a deturna aceste mişcări spre alte interese ascunse şi, în plus, pentru a induce ideea că degeaba ies oamenii în stradă, căci jocurile se fac în altă parte, nu la guvern, minimalizând astfel orice iniţiative civice autentice care ar mai putea apărea, orice coalizări ale acestora într-o opoziţie care să-i pericliteze poziţia.
În mod normal, o mişcare de protest este asumată de o organizaţie şi primeşte un loc şi un timp pentru manifestaţii stradale. Fenomenul din 1990 a fost asumat public de către Liga Studenţilor. Acum mişcările de protest nu sunt asumate de nimeni, dar în Piaţa Universităţii camerele video și aparatele de fotografiat surprind adesea specialişti în manipulare, oameni care au fost sau sunt angajaţi ai unor servicii secrete, activişti ai partidelor de la putere sau ai altor organizaţii care urmăresc scopuri politice.
Piaţa Universităţii este acum un experiment în care se urmăreşte o reaşezare a scenei politice, aneantizarea opoziţiei politice, crearea unei alte opoziţii controlate de putere. Dacă nu ar fi aşa, poliţiştii i-ar aresta pe incitatori pentru că fac acţiuni neautorizate, deoarece îi cunosc şi știu în mod clar că fără ei nu ar mai veni nimeni la astfel de manifestări. Dar poliţia a primit ordin să nu aplice legea şi să nu-i sancţioneze pe cei care o încalcă.“
Reputatul lingvist american Noam Chomsky, profesor emerit la Universitatea Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA este cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce priveşte critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar şi a guvernelor altor mari puteri, motiv pentru care el este considerat o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite. Noam Chomsky a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit Decalogul lui Chomsky.
1. Populația trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele ei adevărate. Pentru aceasta, trebuie să-i fie distrasă permanent atenţia de la problemele sociale reale, fiind apoi îndreptată către preocupări minore, dar cu mare impact emoţional.
2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii. Pentru aceasta, se inventează false ameninţări ori se creează probleme grave care îngrijorează în mod real şi antrenează opinia publică, iar apoi se oferă soluţiile prestabilite.
Un exemplu în acest sens: stârnirea unei stări de nesiguranţă în conștiința populaţiei, pentru ca apoi guvernarea „providenţială“ să salveze naţiunea prin impunerea unor legi represive ce sunt cerute chiar de către populația înfricoșată, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice. Nu-i așa că sună cunoscut?
3. Populația trebuie permanent pregătită pentru tot ce este mai rău. Pentru aceasta, mecanismele propagandei „albe“ (ce este oficială, integral asumată de guvern), „gri“ (ce este doar parţial asumată) şi „negre“ (ce nu este niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern ce este preocupat în permanenţă să amelioreze condiţiile de viață tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se aplică gradat, pentru a preveni ori atenua eventualele proteste sociale. În acest fel, tot ceea ce este rău devine suportabil dacă este administrat în „porţii“ anuale bine dozate, conform unui program dinainte stabilit.
4. Populația trebuie să creadă că ceea ce guvernul îi pregătește, chiar dacă măsurile adoptate de acesta sunt nefaste, este tot pentru binele său. Pentru aceasta, trebuie doar să fie obținut acordul de moment al populației pentru adoptarea măsurilor economice dure ce urmează să fie implementate. Omul care este obişnuit cu ideea luării unor măsuri este dispus să accepte aproape orice, dacă este prevenit şi dacă măsura este amânată.
5. Populația trebuie să aibă o mentalitate care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte. Pentru aceasta, guvernul trebuie să se adreseze oamenilor ca şi cum ei ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, mulţimile sunt orientate spre un tip de gândire superficială, naivă care este propice pentru orice manipulări și intoxicări informaţionale.
6. Populația trebuie dezobișnuită să cunoască și să vadă problemele reale şi să fie încurajată să acţioneze sub impulsul emoţiilor. Pentru aceasta, este necesar să se apeleze mereu la reacţiile emoționale primare, nu la raţiune. Este necesar să fie încurajate reacţiile emoţionale tocmai pentru că acestea sunt cel mai uşor de manipulat.
7. Populația trebuie obişnuită cu satisfacții ieftine, care să-i ocupe timpul şi să o deturneze de la atingerea unor idealuri superioare. Pentru aceasta, un sistem de învăţământ corupt şi nefuncțional este instrumentul ideal, căci permite ținerea oamenilor într-o stare de ignoranţă şi manipularea opiniilor colective după bunul plac al clicii conducătoare.
8. Populația nu trebuie să aibă acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă. Pentru aceasta, trebuie să fie susținute financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce afectează în timp nivelul de inteligenţă al omului.
9. Populației trebuie să-i fie indus spiritul de turmă. Pentru aceasta, trebuie stimulat sentimentul individual de vinovăție, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta devin slabe asemenea oilor dintr-o turmă şi sunt uşor de controlat.
10. Populația nu trebuie să știe că există strategii şi mijloace de manipulare care chiar sunt folosite de către autorități. Pentru aceasta, se apelează la toate cuceririle de ultimă oră ale ştiinţei și ale tehnologiei, care permit cunoaşterea punctelor slabe atât din profilul psihologic al fiinţei umane individuale, cât şi al celor din profilul psihologic al maselor. În acelaşi timp, toate aceste modalități de acțiune subversivă trebuie discreditate prin mass-media, fiind prezentate ca „teoria conspirației“, astfel ca populația să nu creadă în existența mijloacelor şi strategiilor statale de manipulare.
Citiți partea a doua a acestui articol
Citiți și:
Tehnici de propagandă mediatică folosite în cazul războiului din Irak
Informaţia: Jocuri şi manevre cel mai adesea nebănuite
Televiziunea, factor determinant al gândirii umane
yogaesoteric
15 iulie 2016