„Zilele bune s-au terminat”: studenții chinezi din SUA sunt disperați
Restricțiile impuse de SUA asupra vizelor pentru studenții din China pun în pericol o sursă importantă de venit pentru universitățile americane.
Administrația Trump nu a precizat câte persoane vor fi afectate.
Departamentul de Stat nu a precizat când vor fi reluate programările pentru vize.
Studenții chinezi care au primit oferte de la universități americane și-au exprimat disperarea după ce Washingtonul a promis să înceapă „revocarea agresivă” a vizelor pentru studenții chinezi și a ordonat misiunilor diplomatice americane din străinătate să nu mai programeze noi întâlniri în vederea acordării vizelor de studiu.
Dacă se aplică unui segment larg din cei 277.000 de studenți chinezi care studiază deja în universități americane, măsura ar putea perturba o sursă importantă de venit pentru universități și o sursă crucială de talente pentru companiile americane din domeniul tehnologiei, în contextul în care administrația Trump continuă politica sa dură în materie de imigrație.
„Este destul de absurd. Nu pare ceva ce ar fi normal să se petreacă în zilele noastre. Am derulat pe rețelele de comunicare virtuală și m-am simțit destul de anxioasă văzând reacțiile altor oameni”, a spus Chen, în vârstă de 22 de ani, care are o ofertă de studii postuniversitare în domeniul umanist la Universitatea din Carolina de Nord, Chapel Hill.
„Deși specializarea mea nu este sensibilă, procesul de solicitare a vizei nu a început încă, iar cursurile demarează la începutul lunii august.”
Chen, care locuiește în megalopola Chengdu, din sud-vestul țării, este pregătită să-și amâne studiile cu un semestru dacă viza nu îi este acordată la timp. Ea a preferat să nu-și dezvăluie numele complet din motive de confidențialitate.
„Dacă într-adevăr nu pot pleca în SUA, s-ar putea să accept oferta London School of Economics din Marea Britanie”, a spus ea.
Reuters a raportat că secretarul de stat american Marco Rubio a cerut departamentului său să suspende programarea interviurilor pentru vize de student până când departamentul va publica orientări actualizate privind verificarea pe rețelele de comunicare virtuală a solicitanților.
Vestea a declanșat o undă de confuzie și de disperare pe platforma chineză RedNote, similară cu Instagram, în timp ce studenții care urmau să sosească se înghesuiau să-și rezerve ultimele locuri disponibile pentru interviurile în vederea obținerii vizelor, iar alții se plângeau că nu mai pot face rezervări.
Wu a spus că a stat trează până la 3 dimineața, reîmprospătând frenetic pagina web până când a reușit să obțină un loc prețios la un interviu la Consulatul SUA din Shanghai, la mijlocul lunii iunie.
„Aproape de miezul nopții am văzut știrea și am început imediat să fac rezervarea, pagina s-a blocat de mai multe ori”, a declarat ea pentru Reuters.
Studenta la biologie în vârstă de 29 de ani, care a preferat să nu-și dezvăluie numele complet din motive de confidențialitate, are o ofertă de la Universitatea din Minnesota Duluth și nu are un plan de rezervă în cazul în care viza îi va fi refuzată.

Decizia, semnată de Rubio, preciza că programările stabilite anterior pot avea loc, dar nu specifica când va fi reluat sistemul de programare a interviurilor. Rubio nu a precizat nici când vor începe revocările vizelor.
„Programarea interviurilor pentru vize de non-imigrant de către Departament este dinamică”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, în răspunsul la întrebările Reuters privind suspendarea programărilor.
„Solicitanții de viză pot continua să depună cereri. Secțiile consulare își ajustează constant programul pentru a avea suficient timp să examineze în detaliu cazurile care le sunt prezentate.”
Purtătorul de cuvânt a adăugat că administrația Trump se concentrează pe „respectarea celor mai înalte standarde de securitate națională și siguranță publică prin procesul de acordare a vizelor”.
Timpul se scurge
Anunțul vine într-o perioadă critică a procesului de înscriere a studenților internaționali, întrucât mulți tineri se pregătesc să călătorească în SUA în august pentru a-și găsi cazare și a se instala înainte de începerea semestrului.
„Așteptam cu nerăbdare să încep viața universitară, dar apoi s-au petrecut toate acestea”, a declarat o elevă din ultimul an de liceu din Beijing, care a primit o ofertă de studii în domeniul mass-media de la Universitatea de Stat din Ohio, dar care a refuzat să-și dezvăluie numele din motive de confidențialitate.
„Mai am nevoie de 1-2 luni pentru a solicita viza, semestrul începe în curând și nu mai am timp. Este cu adevărat un dezastru venit din senin și foarte nedrept pentru studenții internaționali.”
În postările lor pe RedNote, câțiva utilizatori chinezi au raportat, de asemenea, că și conturile lor de pe rețelele de comunicare virtuală au fost supuse unui control suplimentar din partea oficialilor consulari americani în timpul interviurilor pentru viză din săptămâna 26 mai – 1 iunie.
La Beijing, Ministerul de Externe a condamnat măsurile împotriva studenților chinezi și a declarat că a înaintat proteste către SUA.
„Partea americană, folosind ideologia și securitatea națională ca pretext, a revocat în mod irațional vizele studenților internaționali chinezi”, a declarat pe 29 mai, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning.
„Practicile sale discriminatorii din punct de vedere politic contrazic așa-zisa libertate de exprimare pe care a afișat-o întotdeauna, ceea ce nu va face decât să îi deterioreze și mai mult imaginea și reputația internațională.”

China se află, de asemenea, în epicentrul războiului comercial global al lui Trump, care a tulburat piețele financiare, a dat peste cap lanțurile de aprovizionare și a alimentat riscurile unei recesiuni economice globale. Decizia de a anula vizele studenților chinezi are loc în ciuda unei recente pauze în disputa comercială dintre SUA și China.
Studenții internaționali – 54% dintre ei provenind din India și China – au contribuit cu peste 50 de miliarde de dolari la economia SUA în 2023, potrivit Departamentului Comerțului al SUA.
„Este sinucidere pentru o superputere să împiedice cele mai bune inteligențe străine să vină în Statele Unite și să-și folosească talentul pentru a impulsiona prosperitatea și avantajul tehnologic al Americii”, a scris Rush Doshi, fost oficial al administrației Biden pentru China și profesor asistent la Universitatea Georgetown, pe X.
„Pumnul de fier a lovit”, a scris pe RedNote un doctorand chinez anonim de la Universitatea Wisconsin din Madison.
„Zilele bune s-au terminat și va începe o nouă perioadă dificilă pentru studenții internaționali.”
Citiți și:
CIA: China este o „amenințare existențială” la adresa SUA
SUA își presează aliații să limiteze cooperarea cu China
yogaesoteric
6 iunie 2025