„Ziua în care Dumnezeu a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara”
Primăvara este anotimpul care readuce natura la viață, dar și pe noi. Este o explozie efervescentă de frumusețe, de energie exuberantă care ne trezește și ne încântă toate simțurile, sufletul și întreaga ființă.
Nu este de mirare că primăvara se regăsește adesea în gândurile inspirate a numeroși autori.
Iată câteva citate care servesc drept hrană pentru suflet până ce anotimpul își va intra în drepturi.
- „Primăvara este o sărbătoare imensă la care participă toate elementele naturii.” – Victor Hugo
- „Acum fiecare câmp este acoperit de iarbă și fiecare copac cu frunze; acum pomii își nasc înflorirea, iar anul își îmbracă veșmântul veseliei.” – Vergiliu
- „Primăvara s-a întors. Pământul este precum un copil care știe poezii.” – Rainer Maria Rilke
- „Mi-am vârât capul pe fereastră în această dimineață și primăvara m-a sărutat drept în față.” – Langston Hughes
- „Iubesc primăvara oriunde, dar dacă aș putea alege, aș întâmpina-o mereu în grădină.” – Ruth Stout
- „Primăvara este timpul pentru planuri și proiecte.” – Lev Tolstoi
- „Vine primăvara? Ce este primăvara?… Este soarele strălucind peste ploaie şi ploaia căzând peste razele soarelui.” – Frances Hodgson Burnett
- „O zi de primăvară hrănește un an.” – Proverb românesc
- „Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii.” – Pablo Neruda
- „Un optimist este personificarea umană a primăverii.” – Susan J. Bissonette
- „Splendoarea trandafirului și puritatea crinului nu pot răpi parfumul micuței violete, nici farmecul simplu al margaretei. Dacă orice gingașă floare și-ar dori să fie un trandafir, primăvara și-ar pierde frumusețea.” – Therese of Lisieux
- „Ziua în care Dumnezeu a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara.” – Bern Williams
- „Primăvară ne arată ce poate face Dumnezeu dintr-o lume murdară și anostă.” – Virgil A. Kraft
- „A venit frumoasa primăvară, când natura își reia frumusețea și sufletul uman este pregătit să reînvie.” – Harriet Ann Jacobs
- „Indiferent de cât de bătrân sau infirm voi fi, întotdeauna voi planta o grădină mare primăvara. Cine poate rezista sentimentelor de speranță și bucurie pe care le ai la renașterea naturii?” – Edward Giobbi
- „Dacă nu ai fost niciodată mișcat până în străfundul sufletului de o floare răsărită primăvara, probabil că sufletul tău nu a cunoscut vreodată înflorirea.” – Audra Foveo
- „Primăvara este când îți vine să fluieri chiar dacă pantofii îți sunt plini de nămol.” – Doug Larson
- „Florile primăverii sunt visele iernii, povestite dimineața, la micul dejun al îngerilor.” – Khalil Gibran
- „Primăvara este atunci când viața este vie în tot ce ne înconjoară.” – Christina Rossetti
Iată și câteva curiozități despre primăvară:
- Echinocțiul de primăvară avea o importanță majoră încă din Antichitate. Egiptenii au avut și sărbătoarea echinocțiului de primăvară. Această zi reprezintă renașterea și dominația luminii, reprezentată de zei. Și grecii au sărbătorit această zi, în cinstea Persefonei, care s-a întors în lume din imperiul lui Hades.
- Prima zi de primăvară în Emisfera Sudică se suprapune cu prima zi de toamnă din Emisfera Nordică.
- În Emisfera Sudică, primăvara durează din august până în noiembrie.
- Primăvara începe la date diferite. Conform calendarului astronomic primăvara începe pe 20 martie, însă marea majoritate a oamenilor consideră data de 1 martie ca momentul în care începe cu adevărat primăvara.
- Conform statisticilor, a nins de mai multe ori în luna martie decât în decembrie.
- Simţul mirosului este mai acut primăvara datorită umidităţii din aer.
- În timpul primăverii, păsările sunt mai vocale, întrucât acestea cântă pentru a-și atrage perechea și pentru a avertiza în privința rivalilor.
- Albinele roiesc de obicei primăvara. În această perioadă ele sunt mai docile și mai prietenoase, decât în orice altă perioadă a anului.
- Copiii cresc mai repede primăvara decât în alte zile din an.
Tot primăvara l-a inspirat pe celebrul compozitor italian Vivaldi să scrie una dintre cele mai faimoase bucăți muzicale.
Citiți și:
Primăvara – momentul cel tainic şi magic al începutului
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: ‘Femeia este primăvara lumii’
Unele păsări compun iarna cântece pe care le interpretează primăvara ca să-și atragă iubite…
yogaesoteric
1 martie 2022