Populația României – singura din lume care este obligată să înghită zilnic sare iodată. Dezvăluirile medicului Pavel Chirilă

 

O hotărâre de guvern totalitară a transformat populația României într-un cobai. Împotriva oricărei logici și rațiuni, împotriva științei și a evidenței statisticilor medicale, suntem cu toții obligați să ne iodăm zi de zi, chiar și dacă organismul nostru nu are nevoie de un surplus de iod. Consecințele negative nu au întârziat să apară. Cu toate acestea, deși prof. univ. dr. Pavel Chirilă a adus public probe prin care a pus în evidență modul în care surplusul de iod a afectat sănătatea românilor, în același stil totalitar și absurd, în loc să ia în seamă avertismentul unui specialist reputat, guvernul român a dispus ulterior DUBLAREA cantității de iod din sare!!!

Iată ce ne spune dr. Pavel Chirilă într-un interviu…

Daniel Roxin:
Vorbind despre nivelul precar de sănătate al românilor, care se află pe primul loc în Europa la îmbolnăvirile de cancer și tuberculoză, dar și la alte boli, cred că ar trebui să discutăm despre această lege abuzivă, totalitară, care face ca singurul popor din lume care este obligat prin lege să consume sare iodată să fie poporul român.

Dr. Pavel Chirilă: Problema stă așa: în 2002, guvernul României din vremea aceea (Guvernul Adrian Năstase – n.n.) a dat această hotărâre de guvern care se cheamă Iodarea universală a sării, prin care obligă întregul popor român să mănânce un surplus de iod, introdus în sare…

Daniel Roxin:
Fac o precizare pentru că s-ar putea ca oamenii să nu înțeleagă. Ei se gândesc, poate, doar la sarea din comerț… Doar că vorbim, pe lângă sarea la pachet, despre orice produs alimentar care este în comerț și care trebuie să conțină, prin lege, doar sare iodată.

Dr. Pavel Chirilă: Exact. Sigur, vă spun sincer că mie mi-a sărit în ochi această hotărâre de guvern în primul rând ca cetățean, când mi-am dat seama că un guvern obligă poporul român să mănânce ce vrea guvernul, și abia apoi ca medic. Din punct de vedere etic, din punct de vedere juridic, acest lucru este abominabil… La intervenția mea, mi s-a răspuns, la niște emisiuni TV, că poporul român este hipotiroidian și că, de aceea, guvernul nu putea să doarmă noaptea de grija poporului român, avea insomnie și s-a gândit, spre binele lui, să-l oblige să mănânce iod!

Daniel Roxin:
Câți oameni sufereau, în realitate, de hipotiroidie în momentul hotărârii abuzive a guvernului?

Dr. Pavel Chirilă: Eu m-am dus la cifrele oficiale, la Institutul Național de Statistică, și am aflat că în vremea aceea existau în România, înregistrați, cam 10.000 (zece mii) de hipotiroidieni.

Daniel Roxin:
Și s-a dat o lege care ne obligă pe toți să înghițim iod pentru 10.000 de oameni? (Notă: 10.000 de oameni reprezintă 0,05% din populația României!!!)


Dr. Pavel Chirilă:
Exact. Urmau să fie iodați obligatoriu 21 de milioane de oameni pentru cei zece mii. Sigur, este aberant. Cei zece mii puteau fi tratați în mod particular. Era clar că este altceva în spatele acestei probleme (Or fi și banii care se fac din iodarea zilnică a 21 de milioane de oameni?! – n.n.). Am cercetat literatura de specialitate la vremea respectivă și am aflat că asemenea experimente de iodare excesivă a organismului uman s-au mai făcut în trei locuri în lume: într-o școală, într-un cătun și într-un orășel din Australia. Experimentul a durat trei ani, s-au urmărit niște analize, niște parametrii biologici la acești oameni, s-a văzut că se deteriorează sănătatea lor, progresiv, motiv pentru care cercetătorii au oprit experimentul, și-au cerut scuze și totul s-a încheiat fără niciun incident.

Daniel Roxin:
Deci științific s-a constatat că pe o perioadă de doar trei ani consecințele sunt dintre cele mai negative, iar la noi, de 14 ani se aplică la scară națională acest experiment și, împotriva tuturor reacțiilor negative față de acesta, autoritățile insistă că românii trebuie iodați.

Dr. Pavel Chirilă: Eu am făcut un articol despre treaba asta și l-am publicat. A doua zi am fost sunat de la Ministerul Sănătății și o doamnă directoare de acolo mi-a spus să nu mai vorbesc împotriva acestei hotărâri de guvern că îmi va lua o interdicție de la Colegiul Medicilor și nu voi mai putea vorbi în public niciodată! Eu eram profesor universitar la acea vreme, dar atâta a dus-o mintea pe această doamnă. Sigur, nu m-a speriat chestia asta… După patru ani și jumătate am refăcut statistica, am reluat datele statistice oficiale și am observat că hipertiroidia a crescut de 5,6 ori în acești patru ani și jumătate, iar cancerul de tiroidă s-a dublat… Hipotiroidia pe care sperau ei s-o influențeze în bine n-a fost influențată deloc – nici în rău, nici în bine. Și este foarte explicabil lucrul acesta pentru că tratatele de specialitate spun că din 18 cauze posibile ale hipotiroidiei, doar una este prin deficit de iod. În plus, au crescut alergiile la iod. Ca urmare a acestui lucru, am publicat un nou articol. Nu numai că nu și-au cerut scuze pentru acest dezastru, ca să-i spun așa, dar guvernul care era în 2006 (Guvernul Tăriceanu – n.n.), când am făcut această cercetare, a dat o nouă hotărâre prin care a dublat cantitatea de iod din sare, o situație care funcționează și astăzi…

Daniel Roxin:
Mulțumim pentru ceea ce ne-ați împărtășit!

În concluzie, poporul român a ajuns cobai în slujba unor interese în mod evident antiromânești.

Dacă efecte dezastruoase asupra sănătății românilor au fost puse în evidență de dr. Pavel Chirilă studiind statisticile la doar 4 ani și jumătate după prima hotărâre de guvern, cum o fi situația astăzi, după alți zece ani în care procentul de iod din sare a fost dublat? Și, până la urmă, cine răspunde pentru acest dezastru programat? Pot fi trași la răspundere penală responsabilii acestei hotărâri de guvern, fie ei politicieni, fie cadre medicale? Poate oricine să facă orice cu acest popor, fără să suporte consecințe?


Citiţi şi:

Pâinea cea de toate zilele a românului – este deja plină de otrăvuri 
INCREDIBIL DAR ADEVĂRAT: Guvernul român a vrut să introducă fier în pâinea românilor! Dezvăluirile medicului Pavel Chirilă 
Genocidul biochimic planetar
 

 

yogaesoteric
29 octombrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More