Marea Britanie ‒ Au apărut „deșerturile de bancomate”. Oamenii nu mai au de unde să scoată bani numerar, în ciuda faptului că 97% utilizează cash-ul

Știați că în Marea Britanie există „deșerturi de bancomate”? Noi date dezvăluie regiunile care au suferit cele mai multe închideri de bancomate, potrivit Daily Mail.

Reducerea numărului de bancomate în Marea Britanie în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2024

Dacă ai ajuns la Londra, sunt șanse mari să te fi plimbat pe High Street în căutarea disperată a unui bancomat. În mod inevitabil, atunci când ai cea mai mare nevoie descoperi că nu există niciunul. Dar găsirea unui cashpoint devine din ce în ce mai dificilă.

Mai mult de jumătate dintre bancomatele gratuite au fost îndepărtate în unele părți ale țării în ultimii cinci ani, arată noile cifre.

Un număr tot mai mare de zone devin așa-numite „deșerturi de bancomate”. Sucursalele băncilor continuă să renunțe la bancomate. Mai mult, foarte multe ATM-uri se închid și în zonele rurale.

În Hayes și Harlington, în vestul Londrei, 100 din cele 189 de bancomate au fost închise din 2019. În North Somerset, 30 din cele 57 au dispărut. De asemenea, în Cheadle, la sud de Manchester, 29 din 55 au fost închise.

Aproape 10.000 de bancomate gratuite au fost închise în ultimii 5 ani

În multe zone urbane, bancomatele care pot fi utilizate gratuit sunt înlocuite cu unele care percep o taxă pentru retragerea banilor, relatează Link.

City of London a închis 270 de ATM-uri gratuite. În timp ce în Glasgow, peste 70 au fost transformate în bancomate cu plată.

În ultimii cinci ani, 9.978 de ATM-uri gratuite au fost închise în Marea Britanie.

La ritmul actual, 60% din bancomatele gratuite de pe High Street vor fi scoase din uz până la sfârșitul deceniului, potrivit Link.

Se așteaptă să se închidă aproximativ 23.000 de bancomate. Numărul actual de 38.000 ar putea ajunge la 15.000, spune directorul executiv al Link, John Howells. Acum cinci ani, existau 50.000 de bancomate gratuite.

Cele mai multe au dispărut în Bristol, unde mai mult de o treime au fost eliminate din 2019. În mod similar, rezidenții din Vale of Glamorgan din Țara Galilor au pierdut o treime din ATM-urile gratuite locale.

Dar tendința este o problemă la nivelul întregii Marii Britanii, avertizează Link.

Paradoxal, britanicii aleg numerarul. Plățile cash au început să crească

Steve Makaritis, directorul executiv al NoteMachine, al doilea cel mai mare furnizor de bancomate din Marea Britanie, a declarat: „Scăderea ATM-urilor gratuite în Marea Britanie amenință accesul la servicii bancare esențiale, afectând atât comunitățile urbane, cât și comunitățile rurale”.

Furnizorul a cerut măsuri urgente din partea autorităților de reglementare și a factorilor de decizie pentru a păstra serviciile în numerar. Ei spun că acestea rămân vitale pentru milioane de oameni și întreprinderi mici. Cercetătorul de piață YouGov a descoperit anul trecut că 97% dintre cetățeni încă scot numerar pentru a face tranzacții. Mai mult, 71% doreau reguli stricte pentru a împiedica băncile să părăsească principalele artere.

Doar 3% dintre adulții din Marea Britanie au spus că au adoptat total un stil de viață „fără numerar”.

În ciuda exodului acestor servicii vitale din orașe, utilizarea numerarului a crescut.

A crescut pentru prima dată într-un deceniu în 2022. Familiile au optat pentru bancnote și monede pentru a-și gestiona bugetele. Plățile în numerar au reprezentat 19% din tranzacții în 2022, față de 15,2% în anul precedent.

Mai multe țări din Europa, printre care Elveția, Austria, Suedia, Norvegia și România au luat sau doresc să ia măsuri de protecție a numerarului.

În România, în octombrie 2023, Partidul AUR a anunțat lansarea campaniei de strângere de semnături pentru organizarea a două referendumuri de modificare a Constituției. Este vorba despre căsătoria între un bărbat și o femeie și dreptul la numerar.

Citiți și:
Plafon la registrul de casă și limitarea plăților cash. Măsuri gândite de oameni care nu știu să citească o balanță
Bătălia pentru cash a explodat și-n Germania. Cetățenii se revoltă după ce băncile au început să închidă sucursale și bancomate
Parlamentul European limitează plățile în numerar în toate statele membre UE. În Austria și Germania, plățile cash erau nelimitate

 

yogaesoteric
24 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More