Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Fost membru al CSM: Sistemul nostru judiciar și-a pierdut umanitatea, s-a abrutizat, e format, în majoritatea lui, din judecători care nu fac dreptate


Tragedia care a lovit o altă victimă anonimă a sistemului


Multe din aspectele de astăzi ale justiției de zi cu zi sunt „monstruoase”, o spune tranșant avocatul Adrian Toni Neacșu, și subliniază că judecătorii sunt acum „mai vulnerabili ca oricând”.

Fostul judecător și membru CSM vorbește și despre frica cea mai mare a avocaților, o breaslă căreia i s-a alăturat după ce a fost mazilit din CSM printr-un dosar DNA.

„Ca tânăr și aprig judecător am avut norocul să învăț meserie de la un judecător de modă veche. Maestrul meu terminase facultatea înainte de 1989 și atunci când a intrat în magistratură, imediat după Revoluție, era deja un om matur. Era așezat în gândire, calm și cumpătat. Nu a fost o relație liniștită, iar eu nu am fost cel mai comod învățăcel. Formarea mea a fost un proces complicat în care i-am scos sărmanului om peri albi și doar enorma lui generozitate a făcut ca nici una din contestările mele zgomotoase, uneori frizând buna cuviință, să nu se sfârșească în certuri și despărțire. Calmul lui se alimenta parcă din agitația mea continuă, iar blândețea lui din excesul glandelor mele combative, în care, în numele ideii de justiție absolută, puneam totul la îndoială, împărțeam soluții aspre în stânga și în dreapta și aveam, ca judecător de scaun, aerul unui justițiar dezlănțuit. Maestrul meu, ajutat și de strădania formativă a altor colegi de un leat cu el, a reușit cu mine. Înainte să termin stagiatura eram deja un altfel de judecător, eram transformat radical.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la d-nul Vraciu, pe care l-am înțeles de altfel mult mai târziu, poate fi sintetizat în câteva vorbe: «Noi nu suntem aici doar pentru a aplica legea, Adi, ci pentru a face dreptate. Aplică legea așa cum o citești și o să fii un judecător ca alții câteva mii. Încercă să faci dreptate și să rezolvi în fondul ei problema juridică cu care omul ajunge la tine și o să fii un judecător bun». Tot el îmi spunea, «legea poate fi brutală și violentă, Adi, e treaba ta ca judecător s-o umanizezi și s-o faci înțeleasă și acceptată».

Între timp mi-am încheiat cariera de judecător, am format eu însumi câteva duzini de judecători tineri, am văzut probabil sute de judecători la lucru, am vorbit cu și cunosc alte câteva sute. Am crezut tot timpul că judecătorul este și trebuie să fie altceva decât decât un mecanism inert care aplică insensibil litera legii indiferent de situația de viață din fața sa. Toate cărțile mele vorbesc, uneori cu admirație, despre acești judecători umani.

O tragedie judiciară printre altele, dar pe care de data asta am trăit-o eu ca avocat, îmi confirmă pentru totdeauna că sistemul nostru judiciar și-a pierdut umanitatea, s-a abrutizat și e format, în majoritatea lui, din judecători care nu fac dreptate, ci doar aplică litera legii automat și alienat. Când și-a pierdut justiția noastră omenia? Viitorii istorici ai acestor ultimi 10 ani vor stabili cât rău social iremediabil a produs excesul de ură introdus în justiție și alinierea cazonă a judecătorilor la comandamente străine de spiritul justiției.

Cazul despre care am să vă vorbesc astăzi e tragic și simplu.

Zilele unui client al meu sunt numărate. Sfârșitul lui fizic era anunțat, chiar dacă am sperat altceva, chiar din momentul în care a încăput pe mâna justiției, pentru o infracțiune pe care a și recunoscut-o. O altă victimă anonimă a sistemului. Ghinionul lui a fost că infracțiunile săvârșite sunt de corupție, pentru care nu există milă, înțelegere și nici măcar rațiune.

Clientul meu este arestat pentru câteva presupuse infracțiuni de trafic de influență chiar pe lângă judecători ai Curții de apel București. Printre denunțători câteva persoane celebre, de exemplu Dan Diaconescu. Este arestat preventiv. El recunoaște o parte din fapte, celelalte i s-au pus în cârcă, întrucât se poartă și se poate, și solicită judecarea în procedură simplificată.

Are 60 de ani, are un picior amputat, un transplant de rinichi, certificat de handicap de gradul I, cu pierderea totală a capacității de autoîngrijire (are nevoie de însoțitor permanent), cu multiple necrozări ale falangelor de la mâini și de la picioare și cu suferințe cardiace și renale cronice documentate medical.

Face cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv, inclusiv din motive medicale, care i se resping. Este trimis în judecată în stare de arest preventiv. La primele termene recunoaște faptele. Urmează alte cereri de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu. Toate sunt respinse, judecarea corupților, potrivit practicii instanțelor bucureștene, se face fără milă, că altfel pactizezi cu ei.

După 6 luni de arest preventiv, judecătorul cauzei acceptă în sfârșit efectuarea unei expertize medico-legale. Efectuarea ei durează alte câteva luni. Între timp clientul meu este internat de urgență, pe rând, datorită unor crize, în mai toate spitalele specializate din București.

Concluziile acesteia? Suferă de afecțiuni incompatibile cu starea de detenție, starea sănătății acestuia se deteriorează în regimul penitenciar, i s-au amputat câteva falange necrozate, evoluția este imprevizibilă.

Judecătorul acceptă una dintre multele cereri de înlocuire și este pus sub stare de arest la domiciliu. Stă în continuare mai mult prin spitale.

Pe fond (clientul făcuse multe greșeli de tactică judiciară înainte să accept angajamentul, adică undeva pe la mijlocul procesului), dincolo de concluziile care vizau existența faptelor penale, solicitarea mea privește în primul rând o modalitate de individualizare a eventualei pedepse aplicate. Susțin oral și în scris că, în condițiile în care starea de sănătate a inculpatului, stabilită prin mijloace tehnico-științifice, este incompatibilă cu regimul de detenție, instanța, în procesul de individualizare a executării pedepsei, trebuie să țină cont de aceasta și, în aplicarea principiului umanismului dreptului penal, să aplice inculpatului o pedeapsă rezultantă fără executarea ei în regim de penitenciar.

E poate prima oară când în expunerea mea orală ca avocat sunt melodramatic. Fac apel la judecător să nu-l condamne la moarte, mai exact să-l lase să se stingă în patul lui de acasă alături de cei trei băieți ai lui. Cu unul din ei, cel puțin, ca să fie clar, nu mai putuse lua legătura de la începutul urmăririi penale, fiind și el inculpat.

Este, desigur, condamnat la închisoare cu executare. Judecătorul pur și simplu nu a avut curaj să vadă dincolo de texte.

E adevărat că nu scrie nicăieri negru pe alb că în condițiile excepționale în care starea de sănătate este incompatibilă cu starea de detenție judecătorul nu poate să-i dea unei persoane închisoare cu executare. Însă, pe de altă parte, pedeapsa cu moartea este abolită în România, iar o pedeapsă care nu are ca rezultat predictibil decât moartea condamnatului este evident că nu-și atinge scopul. Judecătorul poate, aplicând la fel de corect legea, să pronunțe pedepse orientate spre un minim care să facă posibilă suspendarea sub supraveghere. Nefiind definitivă hotărârea știam că judecătorul nu are remușcări. Încă nu e o problemă de conștiință.

Facem apel.

Nimerim la un complet negru al Curții de apel București, recunoscut prin duritatea deciziilor în dosarele de corupție. Pedepsele trebuie să fie, invariabil, disuasive, pe linia trasată adânc de fosta conducere a ÎCCJ. Nenorocul face să cunosc bine gândirea președintelui de complet, cu care avusesem odată discuții aprinse despre așa-zisa misiune a lui de curățare a societății prin focul pedepselor.

El, se vede treaba, nu a avut un maestru ca onorabilul judecător Vraciu ci a fost învățat doar să urască.

E primul moment în care vreau să renunț la dosar.

Clientul insistă, insistă și mergem mai departe. Deși în libertate, clientul meu stă mai mult prin spitale, cu pierderi de conștiență din ce în ce mai dese, iar documentația medicală a depășit de mult în volum probele propriu zise ale parchetului.

Apelul se judecă la foc automat, cu toată împotrivirea noastră a avocaților.

Chem ca martor în instanță un medic care explică, pe înțelesul oricui, prognoza certă de morbiditate a inculpatului.

Aduc documente medicale din care rezultă refuzul medicilor de a mai efectua vreo operație, de altfel absolut necesare, din cauza riscului iminent de deces.

În concluziile mele insist, probabil iar fără voie melodramatic, pe solicitarea individualizării pedepselor astfel încât inculpatul să nu fie condamnat la moarte.

E adevărat că excepționalul nostru cod penal capitalist a eliminat formal principiul umanismului dreptului penal, probabil incompatibil cu noua ordine de drept. Acesta spunea atât de frumos (dar probabil utopic socialist): «Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca valoare supremă a societății». Chiar infractor fiind, omul, cu dreptul său la viață, rămânea valoarea supremă care trebuia ocrotită în activitatea concretă de aplicare a legii penale.

Chiar și așa, există nenumărate texte care permit judecătorului să aplice o pedeapsă umană.

Starea de sănătate a unei persoane este un criteriu legal și obligatoriu de individualizare atât pentru stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei, cât și a individualizării executării pedepsei.

Potrivit art. 74 lit. g) teza a II-a Cod penal, starea de sănătate este un criteriu general de individualizare, iar potrivit art. 91 alin. 1 lit d) Cod penal, persoana infractorului constituie un criteriu pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Deși principiul umanismului dreptului penal nu mai are o reglementare expresă în actualul cod penal, existența lui este de netăgăduit și constituie esența și fundamentul răspunderii penale.

Dacă principiile nu sunt incluse în textul legii, ele devin aplicabile prin recunoașterea lor în practica judecătorească. Când legea tace, judecătorul trebuie să soluționeze litigiile pe baza principiilor generale de drept, el neputând refuza pronunțarea unei hotărâri invocând absența unei norme în vigoare, întrucât e pasibil de denegare de dreptate. Astfel, în asemenea situații, judecătorul va trebui să se adreseze principiilor generale, tocmai pentru că acestea sunt măsuri ale întregului sistem.

Prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu executare, în condițiile în care starea sa de sănătate este incompatibilă cu regimul de detenție iar consecința imediată este moartea, scopul însuși al pedepsei nu mai este realizat, executarea propriu-zisă a acesteia nefiind posibilă, ceea ce o lipsește în final de eficiență.

În fine, fac apel la legea executării pedepselor, la principiile codului penal, la Constituția României și pactele privind drepturile și libertățile individuale.

Procurorul de ședință, de la DNA, recunoaște el însuși că pedeapsa închisorii cu executarea nu se va executa niciodată. Nu are decât să solicite întreruperea executării pedepsei, spune, iar în condițiile în care are deja expertiză medico-legală nu va executa.

Explic că problema nu este aceasta, ci de timing.

Întreruperea executării presupune o perioadă de timp necesară pentru desfășurarea procedurii. Se va dispune o expertiză medico-legală, iar până atunci inculpatul va fi încarcerat. Nu există această răbdare a timpului, simpla încarcerare cel mai probabil îl va omorî.

Le-am spus că, tocmai din cauza acestui timing, am înregistrat deja o cerere de amânare a executării pedepsei, respinsă evident întrucât nu există o hotărâre definitivă de executare.

Am înregistrat deja a doua cerere, încercând orice pentru a evita încarcerarea.

Da, în mod nefericit legea nu prevede în litera ei că unui muribund nu-i poți aplica închisoarea cu executare în Penitenciar, dar judecătorul poate și trebuie să găsească în interpretarea ei finalitatea umană. Nu sare în aer lupta anticorupție în România dacă un complet de la CA București aplică suspendarea sub supraveghere unui om în așteptarea lumânării la căpătâi.

Nici o șansă. Completul de apel majorează pedepsele și dispune executarea în penitenciar. Clientul meu este încarcerat.

Una din cererile de amânare a executării pedepsei este schimbată în cerere de întrerupere a pedepsei, pentru a duce până la capăt procedurile. Bineînțeles, efectuarea expertizei durează, se dau termene.

Acum o săptămână, unul din băieții clientului meu îmi trimite noutățile. Acesta, după mai multe bufeuri, a intrat în comă. I s-a amputat, în stare de comă fiind, și al doilea picior. Nu toți trei au reușit să ajungă pe patul de spital cât timp tatăl lor era conștient încă. De o săptămână a avut 3-4 episoade de revenire a conștienței, intrând iarăși în comă. Doctorii au prognozat o perioadă de una-două săptămâni până când se va stinge.

Chiar astăzi s-a judecat la ultimul termen cererea de întrerupere a executării pedepsei. A venit expertiza medico-legală și bineînțeles că are concluzii clare: morbiditatea este inevitabilă. Instanța, din oficiu, a preschimbat termenul de judecată, grăbindu-se, iar procurorul de ședință a solicitat și el întreruperea executării. Probabil nu vor face contestație.

Va fi pus în libertate, așa cum se află, în comă profundă.

Toate completele care au intrat au avut acest deznodământ în paginile din dosarul lor. Lupta noastră a avocaților cu complicatele proceduri de amânare și întrerupere a executării a fost inumană. Omul acesta moare pentru că sistemul nostru de justiție penală a uitat să vadă dincolo de litera legii și a uitat să facă dreptate înainte de toate.

Revolta mea e uriașă, egalată doar de sentimentul de neputință.

Sărmanul om s-a stins, cu gardienii la capul lui. Peste o zi urma să fie pus în libertate, parchetul nu a făcut contestație. Dumnezeu să-l ierte. Copiii lui însă nu pot ierta.”, a povestit judecătorul pe Facebook.






yogaesoteric
5 iunie 2017
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga