Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
Controlul civil al serviciilor secrete

 

Un subiect ajuns în dezbatere relativ recent în România a fost alimentat de decizia Curții Constituționale privind necesitatea controlului civil al serviciilor secrete.

Încă din copilărie suntem condiționați, manipulați, îndoctrinați cu privire la rolul serviciilor secrete în a ne apăra libertatea, siguranța individuală și colectivă.

Indiferent din ce țară sau din ce tip de organizare socială fac parte, cetățenilor li se induce ideea că agenții serviciilor secrete sunt niște eroi care se sacrifică pentru ceilalți. Întotdeauna adversarii sunt cei răi, iar agenții sunt cei buni. Depinde de care parte a baricadei te găsești. Există o întreagă hagiografie (filme, cărți, istorii) cu privire la serviciile secrete. Potrivit acesteia, serviciile secrete totdeauna lucrează în interesul țării (de care depind) și niciodată nu greșesc. În majoritatea cazurilor, ele sunt și militarizate și au reguli scrise sau nescrise, puțin cunoscute de către cei din afară.

Și atunci de ce trebuie un control civil al serviciilor secrete?

Dacă lăsăm legendele deoparte și medităm la această problemă, observăm că aceste servicii secrete, în întreaga istorie a lor, au urmărit scopurile cuiva și deseori au fost folosite pentru a rezolva o altă agendă decât agenda publică. Adesea au încălcat legea, uneori chiar cu acordul factorilor de putere. În același timp au avut tendința – și deseori au reușit – să își subordoneze statul. Nu trebuie decât să ne raportăm din istoria recentă la acțiunile SD-ului, SS-ului, Securității sau KGB-ului.

Diferența între un stat democratic și un stat tiranic constă în faptul că în statele democratice, serviciile secrete sunt controlate de societatea civilă pentru a nu avea derapaje. Cu toate acestea, astfel de derapaje au existat. Să ne amintim doar de acțiunile ilegale ale CIA-ului care a făcut trafic de droguri pentru a finanța acțiunile contrașilor din Nicaragua și vedem cât de necesar este un control civil.

Nu trebuie să uităm că acei agenți sub acoperire sunt oameni, oameni care trebuie să practice minciuna, ipocrizia, delațiunea, și își pot modifica însăși psihologia. Dincolo de felul romantic în care îi prezentăm, ei pot fi capabili și de gesturi cu adevărat inumane.

Decizia Curții Constituționale deschide un drum pentru un control real al societății civile asupra serviciilor secrete. Acesta este necesar cu atât mai mult cu cât în recentele luări de poziții publice și dezvăluiri din presă, se pare că și în România ele au derapat de la rolul pe care trebuie să îl aibă și trebuie să fie readuse în matca constituțională și legală.

Putem observa că până și pentru prim-miniștri (Grindeanu, Ponta), ca și pentru unii reprezentanți ai justiției, există suspiciunea că ar fi legați dincolo de limitele legale de serviciile secrete. Și atunci cu atât mai mult este necesar un control real al societății civile.


Citiți și:
Ion Cristoiu: Incredibil, dar adevărat! SRI a primit dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire
Rechizitoriu împotriva SRI - DNA
SRI – Serviciile Ne…Române de Interese sau am putea spune Serviciile Române de... Infracțiuni
 

yogaesoteric
16 septembrie 2017
 
 

Articole publicate recent

> 24 MaiPe Raed Arafat îl aşteaptă 100.000 de Euro în Germania dacă poate dovedi existenţa virusului rujeolic

> 23 MaiO nouă companie chineză se pregăteşte să devină un gigant al lumii şi să se extindă masiv inclusiv în Europa

> 23 MaiDatoria publică externă a României a crescut anul trecut cu peste 1,2 miliarde euro, la 33,53 miliarde euro

> 23 MaiLa 13 ani după ce a aprobat pesticide care paralizează sistemul nervos central al albinelor, UE recunoaște crima și vrea să le interzică

> 23 MaiNu semnați nicio declarație de refuz a vaccinării!

> 22 MaiAntisemitism și controversa privind antidoturile sale

> 22 MaiVlad Cosma a prezentat o înregistrare în care ar apărea procurori de la DNA Ploiești. Fostul deputat susține că a fost învățat ce să declare ca martor

> 22 MaiAvertismentul unui europarlamentar după ce 43% din terenurile agricole din România au fost cumpărate de cetățeni străini

> 21 MaiPrim-ministrul Bulgariei acuză hipermarketurile pentru îmbolnăvirea populației din cauza standardelor duble ale produselor alimentare

> 21 MaiCea mai mare navă fără echipaj din lume, la dispoziția Marinei SUA. Ce caracteristici are vasul și ce misiuni poate îndeplini?

> 20 MaiDupă vaccinarea cu forța, pe români îi aşteaptă monitorizarea cu forța la serviciu. Legea a trecut de Camera Deputaților

> 20 MaiAtac fără precedent la adresa vedetelor de la Hollywood: «Vă daţi violate după ce aţi câştigat faimă şi bani»

> 19 MaiMinciuna «englezilor înstelați»!

> 19 Mai«Bunica nazistă», most wanted în Germania

> 19 MaiUn partid din Bulgaria propune retragerea ţării din NATO

> 18 MaiGenerarea şi tranzacţionarea bitcoinului consumă mai mult curent electric decât 159 de ţări din lume

> 17 MaiCum va arăta lumea în 2030

> 17 Mai22 noiembrie 1968, ora 4 dimineaţa – URSS pregătea invazia României

> 16 MaiAcest bărbat e gunoier și nu-i e rușine să căute zilnic printre resturi, mai mereu pleacă acasă cu câteva ceva

> 16 MaiSuntem de mult trecuţi de ceasul al doisprezecelea. Deja am intrat în lumea lui Kafka

> 15 Mai«Ilegalii» – elita agenţilor din intelligence

> 14 MaiIstoric sârb din Voivodina despre români și unguri: «Sunteți un popor imbecil de tolerant». Iată cum se vede istoria ungurilor din Serbia

> 13 MaiIată ce făcea lupul moralist Victor Ponta, ultimul îndreptățit să vorbească despre familia tradițională, cu gașca lui de baroni imorali…

> 13 MaiMoscova atacă România: provoacă organizarea unui referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga