Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Matricile prenatale fundamentale

Pe lângă elementele legate de etapa în sine a naşterii, matricile prenatale fundamentale conţin, de asemenea, şi scene naturale, istorice şi mitologice diverse, însoţite de calităţi experienţiale din domeniul transpersonal.

Prima matrice prenatală
Studiile lui Stanislav Grof arată că, în timpul existenţei intrauterine, percepem deseori imagini ale unor regiuni fără limite. Câteodată, le identificăm cu galaxii, cu spaţiul interstelar sau cu întregul cosmos, alteori avem experienţa plutirii într-un ocean sau a identificării cu variate animale acvatice, precum peşti sau delfini. Experienţa intrauterină poate deschide de asemenea viziuni ale naturii - Mama Natură, sigură, frumoasă, hrănitoare. Putem avea, de asemenea, acces la imagini paradisiace aşa cum sunt ele descrise în diferite culturi şi cum există în subconştientul colectiv. Când retrăim experienţe disturbante în cadrul vieţii intrauterine, putem avea viziuni ale unor ape poluate, ne putem întâlni cu figuri înspăimântătoare din tărâmurile arhetipale ale subconştientului colectiv.

A doua matrice prenatală
Ajunşi în acest punct, după părerea psihologului Stanislav Grof, avem senzaţia că suntem atraşi într-un curent gigantic sau înghiţiţi de o fiară mitologică. Putem avea senzaţia că întreaga lume şi chiar cosmosul s-a prăbuşit într-o prăpastie sau s-a scufundat. Această etapă poate fi asociată cu imagini ale monştrilor devoratori. Sentimentul cel mai intens este de teamă în faţa necunoscutului. În unele cazuri, afirmă Stanislav Grof, pot apărea percepţii ale luminii de dincolo.

A treia matrice prenatală
Propulsia prin canalul naşterii după ce cervixul s-a deschis, iar capul coboară este deosebit de bogată şi dinamică în percepţii. Suntem copleşiţi de imagini apaţinând subconştientului colectiv care descriu secvenţe din lupta titanilor şi scene din bătălii sângeroase, scene pline de violenţă. Tot în această etapă suntem confruntaţi cu impulsurile şi energiile sexuale de o neobişnuită intensitate. Trezirea sexuală este o parte importantă a procesului naşterii. Astfel, după părerea lui Stanislav Grof, prima noastră întâlnire cu sexualitatea are loc într-un context în care viaţa noastră este în pericol, când suferim fizic şi nu putem respira, iar sentimentul cel mai profund este cel de anxietate. Putem resimţi un amalgam între dorinţă sexuală, panică, anxietate, agresiune, pericol vital, durere, sacrificiu. Acest amalgam este asociat cu un sentiment al numinozităţii sau al sacrului care reflectă faptul că ne aflăm în apropierea unei deschideri spirituale. În finalul acestei etape, multe fiinţe au viziunea lui Iisus sau chiar a anumitor figuri eroice din mitologie care simbolizează naşterea şi moartea, cum ar fi: Osiris, Dionisos, Persephona.

A patra matrice prenatală
Motivul focului purificator apare cel mai adesea în această ultimă etapă. Putem avea sentimentul de purificare, de distrugere prin intermediul focului a tot ceea ce este rău în fiinţa noastră. Una dintre imaginile simbolice ce pot să apară este pasărea Phoenix. Acest foc are rolul de a ne pregăti pentru o renaştere spirituală. Făcând o analogie, focul purificator poate reprezenta distrugerea ego-ului, a concepţiilor limitate cu privire la noi înşine sau la lumea în care trăim. Murim pentru o lume, pentru a renaşte în alta. Sentimentul predominat este cel de teamă, dar dacă reuşim să cultivăm o stare de abandon, îmediat vom fi copleşiţi, aşa cum spune Stanislav Grof, de viziuni de lumină alb strălucitoare şi uluitor de frumoase. Pot apărea percepţii ale unor lumi subtile paradisiaxce, ale entităţilor angelice. Această experienţă a morţii şi a renaşterii este un pas important pentru evoluţia noastră spirituală.

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga