Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
3. Dualism versus non-dualism în sinteza dintre Tantra şi Yoga

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

În prologul aceastei prezentare afirmăm faptul că sinteza dintre TANTRA şi YOGA ne permite să rezolvăm opoziţia dintre transcendenţă şi imanenţă, dintre dualism şi non-dualism. În faimosul text oriental ”Kularnava Tantra”, există un pasaj care merge direct la esenţa problemei: ”Unicul BRAHMAN (DUMNEZEU) este doi, transcendenţă şi imanenţă, absolut şi LOGOS (cuvânt). Unii mă înţeleg într-o manieră dualistă, alţii mă percep într-un fel non-dualist; dar realitatea mea profundă se situează dincolo de dualism şi de non-dualism”. Aici ne dăm seama că în viziunea sistemului TANTRA ”realitatea supremă ar fi un fel de transcendenţă imanentă, o ordine implicată, iar scopul nostru suprem este de a participa în totalitate la ea”. Vom urmări în continuare să dezvoltăm această idee.

Întrebările asupra naturii universului, a originilor şi destinului nostru, necesită Răspunsuri formulate cu toată rigoarea de care este capabilă raţiunea. Iar noi nu posedăm cel mai adesea decât acest unic instrument pentru a explica lumea! Tocmai de aceea, îi atribuim o putere exagerată.

Într-un anumit sens, concepţia dualistă se adaptează mult mai bine la logica lumii vizibile. Este o viziune săracă şi limitată, dar totuşi relativ satisfăcătoare în ceea ce priveşte Manifestarea strict observabilă. Dificultatea devine însă aproape de nedepăşit dacă încercăm să stabilim o relaţie cu Conştiinţa nemanifestată. Fenomenele pot fi explicate, dar originea lor informală dă naştere la alte probleme.

Cum am putea atunci lega cauzalitatea de ceea-ce-este-fără-de-cauză? Astfel se face că sistemul oriental SAMKHYA, dintr-o prea mare grijă de a se prezenta pe sine drept un sistem complet, ce recunoaşte emergenţa unui principiu imaterial în spatele energiei şi al formelor sale actualizate – admite totuşi experienţa unui Sine, a unei Conştiinţe, dar nu ajunge niciodată să stabilească o adevărată conciliere, o interdependenţă a acesteia cu materialitatea, cu natura. El a găsit, se poate spune o soluţie care şchioapătă, şi care conduce la întărirea antinomiei dintre cele două principii.

Aceasta este de altfel problema majoră a tuturor demersurilor dualiste. Atâta timp cât ele se mulţumesc să explice lumea fenomenală, ele pot fi acceptabile. Dincolo de aceasta însă, concluziile lor se radicalizează, ajungând până la formularea unor teorii extreme precum maniheismul. Problema devine astfel fatală: lumea se transformă într-un obstacol în calea eliberării spirituale, devenind o lume preponderent rea, care este guvernată de forţele malefice! Noţiunile de bine şi de rău se radicalizează atunci şi ele, la fel ca şi morala, şi aşa mai departe… Dacă gândiţi suficient de profund puteţi vedea cu uşurinţă unde conduce aceasta!

Dacă dualiştii funcţionează destul de corect în dualitatea noastră cotidiană, ei au adevărate probleme cu transcendenţa. În ceea ce-i priveşte pe non-dualişti, aceştia au bineînţeles probleme cu lumea fenomenelor. ADVAITA VEDANTA sau budhismul clasic ne oferă o viziune non-materialistă ce privilegiază spiritul. Demersul acestora ne apare ca fiind mai puţin naiv, mai elevat şi mai global. La prima vedere, el pare ”mult mai spiritual” sau mai serios, dar este totuşi într-o anumită măsură extrem de eterat; căci la rândul lor şi ei se pierd în explicaţii inutile referitoare la relaţiile posibile dintre Unu şi multiplicitate. Conceptele lor nu sunt în acest sens cu mult mai convingătoare. Soluţia lor constă cel mai adesea într-o escamotare a fenomenelor şi a materiei, care sunt atunci declarate ireale. Singura realitate este BRAHMAN (DUMNEZEU), Absolutul  Suprem care este dotat cu o permanentă putere de iluzie – MAYA, ce face posibilă desfăşurarea lumii sub ochii noştri ca un fel de vis alienant: o evanescenţă care este fără nici o consistenţă, dar pe care simţurile noastre şi mentalul nostru subjugate o iau drept realitate. Dacă am avea gustul polemicii, am putea replica astfel: într-un univers în care toate formele manifestate sunt ireale, chiar formularea şi susţinerea irealităţii lumii este antinomică şi aberantă.

Dacă susţinem că orice manifestare este ireală, atunci chiar acest concept, care şi el emană din mentalul nostru ireal, nu poate fi real! Căci mentalul, intelectul şi procesele noastre de gândire fac cu siguranţă parte integrantă din această manifestare ireală. Ajungem astfel la un fel de extravaganţă pe care o mascăm pretinzând în unele cazuri că emitem o judecată ”din punctul de vedere al lui Sirius”, sau cel mai bine, din punctul de vedere al Absolutului. Dar atunci noi pierdem din vedere că Absolutul nu are vreun punct de vedere. El nu are nici un gând, nici o judecată, nici o noţiune şi nici o cauză. În Realitatea Sa el există atât ca ceea ce este cât şi ca ceea ce nu este.

Într-un fel sau altul, cele două sisteme conduc deci la o confuzie identică, şi anume la respingerea lumii, fără să ofere însă o soluţie integrală.

Dar să nu ne considerăm dinainte învinşi, ci mai bine să plecăm de la premiza că de fapt fiecare dintre cele două afirmaţii precedente reprezintă jumătatea de adevăr a celeilalte.

Anumite şcoli tantrice, cum este şcoala KAULA din Kashmir, propun o viziune a realităţii în care divorţul dintre Absolut şi lume nu mai este iremediabil. Dar asemenea şcoli sunt rare. Ele se bazează atunci pe o argumentaţie extrem de coerentă şi mai ales pe experienţa directă a yoghinilor care, realizând cu adevărat totalitatea, văd Unul în multiplu şi multiplul în Unu şi trăiesc această realitate ca pe o ”stare naturală”.

Desigur, cel mai adesea omul nu se declară niciodată prea uşor satisfăcut cu paradoxuri. El le găseşte de regulă prea inconfortabile şi preferă simplificări abuzive, căci acestea sunt întotdeauna mult mai conforme cu limbajul raţiunii şi al logicii lumeşti.

Într-adevăr, afirmaţia potrivit căreia este cu adevărat posibil să integrezi ”ceea ce apare” (vom vedea mai târziu ce semnifică această expresie) cu o conştiinţă necondiţionată şi subiacentă care se află simultan în afara fenomenelor fiind totuşi implicată în manifestare – aceasta fiind valabilă de la energia potenţială şi până la formele vizibile şi obiectele cele mai compacte – nu prea răspunde normelor logicii clasice. Mai mult ca oriunde ne izbim aici de limitările limbajului. Pentru a realiza adevărul acestei afirmaţii, trebuie deci să ne schimbăm chiar logica. Într-o geometrie cu două dimensiuni, explicaţia este fără anvergură, dar rămâne corectă. Într-o geometrie cu trei dimensiuni explicaţia se lărgeşte, dar devine dificilă şi nesigură. Dar întrucât universul (MACROCOSMOSUL) se înscrie într-o geometrie misterioasă cu dimensiuni multiple – poate chiar infinite – aşa cum deja o presimt anumiţi oameni de ştiinţă, orice tentativă de a-l explica se dovedeşte incorectă, dacă nu chiar imposibilă.

Viziunea globală care apare în cazul ÎNŢELEPCIUNII necesită o fază de întrerupere a proceselor psihomentale care, prin natura lor, permit doar cunoaşterea unui univers redus la două sau trei dimensiuni. De aceea se spune că trebuie ca mentalul să fie deconectat. Aceasta implică o revedere şi reînlocuire a tuturor valorilor noastre, ca şi a funcţionării noastre obişnuite. Prima schimbare constă în a înceta să ne mai identificăm cu procesele noastre mentale; căci de la această eroare se trag toate falsele noastre certitudini, toate jumătăţile de adevăr care sunt rezultatul nevoii noastre atât de greu de reprimat de a compartimenta, de a opera dihotomii, de a raţiona şi de a încătuşa totul în concepte.

Noi nu vom putea niciodată să integrăm în mod simplist materialitatea lumii, energia, forma, şi spaţiul în vidul luminos al Conştiinţei, condiţionatul în necondiţionat, personalul în impersonal, timpul trecut sau viitor în impersonalul prezent. Nu vom putea niciodată să vedem şi să trăim Totalitatea, care este simultan Conştiinţă imobilă şi acest ocean de energie în mişcare – printr-o simplă adeziune intelectuală la anumite concepte, oricât de perfecte ar fi acestea. Această simplă acceptare superficială nu va schimba aproape cu nimic condiţia noastră de aservire. Chiar şi cele mai înălţătoare avânturi de scurtă durată ale minţii ne vor lăsa în continuare prizonierii propriilor noastre condiţionări fizice şi mentale, sau a psihozelor care ne caracterizează. Şi atunci toate aceste construcţii mentale, toate aceste eşafodaje vertiginoase, toate aceste tradiţii culturale şi religioase, nu reprezintă decât obstacole acumulate. Noi le fabricăm de multe ori la dorinţă, din teama de vid şi de frica de moarte. Dar, se pare că, omul social şi pentru societate, ceea ce se înţelege prin viziunea Totalităţii, nu este până la urmă nici ceva liniştitor, nici ceva dorit.

Citiţi îi continuare despre Noile descoperiri ale fizicii şi Tantra Yoga... 

yogaesoteric


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga