Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Şivaism >Istoric şi tradiţie >
Calea spre inima transcendenţei

Cătălin Buiu

Abhinavagupta este cel mai mare maestru al şivaismului caşmirian, fiind considerat de discipolii săi o încarnare a lui Shiva. Maestru spiritual şi erudit în doctrinele mistice, în filozofie, estetică şi poezie, în muzicologie şi dramaturgie, învăţat al tuturor şcolilor tantrice, fiinţa sa extraordinară continuă să fascineze şi astăzi, când tradiţia şivaismului caşmirian reînvie în România. El a studiat la picioarele multor maeştri ai vremii şi atât de mari i-au fost umilinţa şi devoţiunea, încât aceştia i-au destăinuit toate cunoştinţele lor.
 
Şivaismul caşmirian este considerat de mulţi cercetători ca fiind cea mai veche credinţă de pe glob. „Mlădiţele” sale au apărut în forme diferite pe tot cuprinsul globului. În India, există azi trei forme principale de şivaism: Vira-Shaiva în Deccan-Karnataka, Shaiva-Siddhanta în Tamila-Nadu şi Advaita-Shaiva în Caşmir. Aceste sisteme au unele caracteristici comune, dar sunt totuşi diferite.

Credinţa în Shiva este comună tuturor tradiţiilor şivaite. Unul dintre cei mai mari zei ai hinduismului, Shiva, mai este numit şi Mahadeva – „Dumnezeul Suprem”, Parameshvara – „Stăpânul Suprem”, Shankara – „Cel care aduce pacea”, Shambhu – „Cel care împarte norocul, cel binevoitor” şi, în mod deosebit este numit şi Bhairava – „Cel teribil”.

Shiva este zeul care uneşte toate contrariile. El este marele creator şi distrugător, marele ascet şi yoghin şi simultan iubitul divin care este permanent strâns unit cu energia sa (Shakti). El este Cel de neatins, Transcendentul (numit Annutara în şcoala Trika), fiind simultan şi cel care pătrunde prin fiinţa sa întregul Univers, Imanentul (Vishvamaya). El este neclintit, ca un yoghin pe vârfurile Himalayei sau dansează într-un ritm frenetic dansul cosmic care creează toate lumile (Shiva Nataraja).

Numele de „Şivaism caşmirian” desemnează şcoala nondualistă a şivaismului din Caşmir, stat situat în nord-estul Indiei. Învăţătorii acestei şcoli nu au folosit totuşi această denumire, ci alte nume, precum Shivadvaita – învăţătura nondualităţii lui Shiva, Trika – tripla învăţătură, Svatantryavada – învăţătura deplinei libertăţi divine, Bhairavasastra – tradiţia Supremei Divinităţi Bhairava, sau o denumire pe care o considerăm cu adevărat emblematică, Pratyabhijna – doctrina recunoaşterii. Această ultimă denumire desemnează şi unul din sistemele cuprinse în această şcoală, care se adaugă la Spanda – „doctrina supremei rezonanţe”, Kula (Kaula) – „şcoala familiei spirituale” şi Karma – „şcoala ascensiunii gradate”.

Exponenţii şivaismului caşmirian, în special Abhinavagupta, au explicat toate punctele de bază ale Tantrismului, atât în aspectele lor practice, cât şi în cele teoretice. Ei au dus filozofia tantrică la perfecţiune. Astfel, putem spune fără să greşim că şivaismul caşmirian este o culme spirituală a tradiţiei tantrice sau o esenţă a tantrismului şi, chiar mai mult, o culme a spiritualităţii.

Să urmărim acum firul tradiţiei spirituale căreia i-a aparţinut Marele Maestru, prezentând, de asemenea, date despre viaţa şi opera sa. Spre deosebire de alţi maeştri, Abhinavagupta face referire la viaţa sa şi la înaintaşii săi în două din operele sale: Tantraloka şi Paratrishikavivarana. În unele lucrări el menţionează numele Maeştrilor săi şi subiectele studiate cu aceştia.

Abhinavagupta îl menţionează pe Atrigupta din Agastyagotra ca cel mai vechi înaintaş al său. Atrigupta a locuit în Antarvedi, între Gange şi Yamuna şi a fost un brahman erudit, dobândind o cunoaştere în multe domenii, în special Shiva Sastra. Regele Lalitaditya al Caşmirului a fost foarte impresionat de erudiţia lui Atrigupta şi la invitat pe acesta în Caşmir. Regele a dispus construirea unei case pentru Atrigupta şi Varahagupta, bunicul lui Abhinavagupta. Varahagupta a fost, de asemenea, un mare învăţat şi adorator a lui Shiva. Tatăl lui Abhinavagupta s-a numit Narasimhagupta şi a fost un mare învăţat care cunoştea profund toate scrierile sacre (Sastra). Mama lui Abhinavagupta, Vimalakala, era o femeie foarte credincioasă.  Narasimhagupta şi Vimalakala au alcătuit un cuplu fericit şi dăruit cu totul lui Shiva. Abhinavagupta se naşte aşadar în această familie în anul 950.
 
Binecuvântat de cea mai înaltă graţie divină
 
Realizările intelectuale, spirituale şi yoghine ale lui Abhinavagupta au fost deosebite şi însăşi naşterea sa sprijină această afirmaţie, dintr-un punct de vedere tantric. În primul vers din Tantraloka, care se referă la părinţii săi, Abhinavagupta sugerează calitatea sa de Yoginibhu (născut din yogini – femeie care practică yoga). Yoginibhu este un concept tipic şcolii Kaula a şivaismului caşmirian. Când cei doi părinţi se unesc sexual identificându-se cu Shiva şi  respectiv cu Shakti, copilul care se va naşte va fi o încarnare a lui Shiva şi este numit Yoginibhu (Tantraloka 29.162-63).

Astfel există o relaţie foarte sugestivă între naşterea lui Abhinavagupta şi opera sa fundamentală, Tantraloka. Acest punct de vedere este întărit de o observaţie a lui Jayaratha (faimosul comentator al textului Tantraloka). În acest text, discutând despre cele nouă tipuri de coborâre a graţiei divine (Shaktipata), Abhinavagupta enumeră caracteristicile unui aspirant asupra căruia coboară Madhyativrashaktipata (13.214- 215), caracteristici amintite şi în Sripurvashastra:

1. Credinţa nezdruncinată în Dumnezeu;
2. Folosirea eficientă şi deplină a tuturor mantra-lor;
3. Controlul perfect asupra tuturor principiilor obiective;
4. Realizarea cu succes a tuturor activităţilor;
5. Creativitatea poetică;
6. Cunoaşterea spontană a oricărei discipline.

Jayaratha arată că toate aceste semne erau prezente şi dezvoltate în cel mai înalt grad la Abhinavagupta (Tantraloka-viveka,VIII, pag.137). Despre el se ştie, de asemenea, că a primit cea mai înaltă graţie divină, a lui Tripura Sundari, care permite rămânerea în viaţă (există unele forme ale graţiei care generează trecerea fiinţei în lumile subtile instantaneu sau în câteva zile, prin intrarea în Mahasamadhi).

Se spune că Abhinavagupta, după ce şi-a terminat ultima sa lucrare asupra sistemului Pratyabhijna, a intrat în peştera lui Bhairava, lângă localitatea Mangam, împreună cu 1200 de discipoli, pentru ca mai apoi să dispară pentru totdeauna împreună cu ei.

Madhuraja, un discipol direct al lui Abhinavagupta, se referă la puterea miraculoasă de acordare a graţiei (Shaktipata) a Maestrului său. El a scris o stotra numită Gurunathaparamarsha, ca elogiu adus lui Abhinavagupta, pe care o încheie cu următoarele cuvinte: „Nu am făcut nici un efort pentru a învăţa Veda sau Vedanta. Nu am nici o cunoştinţă şi nu am practicat nici o sadhana. Totuşi, Guru-l meu mi-a înlăturat ignoranţa într-o aşa măsură, încât pot înţelege şi reţine în inima mea învăţăturile lui. Maestrul perfect poate să acorde fiinţelor umane, starea divină de uniune cu Shiva.”

Aici, Madhuraja sugerează foarte clar cum Guru-l său, Abhinavagupta, i-a transmis starea de realizare spirituală, prin graţia sa (Shaktipata). Abhinavagupta a realizat starea supremă de Jivanmukta (eliberat în viaţă), şi în lumina acestei realizări supreme şi-a creat opera. În două din stotra-ele sale, Paramarthadvadashika şi Anubhavanivedanam, Abhinavagupta însuşi ne sugerează faptul că a atins desăvârşirea spirituală.

Pe baza faptului că a creat expuneri extensive ale diverselor opere ale shivaismului monist şi că a obţinut o realizare spirituală excepţională, Abhinavagupta a fost recunoscut drept conducător spiritual al tuturor grupărilor şivaite. Există o referire la acest lucru în Gurunathaparamarsha a marelui yoghin Madhuraja. Din aceasta se deduce că toţi siddha-şii şi yogini-ele din Kaşmir aveau o mare admiraţie pentru Abhinavagupta şi l-au recunoscut ca Acarya (Maestru Învăţător) al tuturor şcolilor şivaite: Siddhanta, Vama, Yamala, Bhairava, Kula, Trika şi Ekavira.

În conformitate cu Tantraloka, Abhinavagupta nu a fost numele său real, ci un titlu primit de la maeştrii şi învăţătorii săi, ca recunoaştere a devoţiunii sale nemărginite către Shiva şi a puterii sale uimitoare de contemplare a Supremului Shiva:
„Aceasta este opera scrisă de Abhinavagupta, astfel numit de maeştrii săi.” (Tantraloka,1.20)

Acest lucru era deja subliniat în Tantraloka, 1.16, unde, în conformitate cu Jayaratha, comentatorul lui Tantraloka, numele său denotă autoritate spirituală (Tantraloka-viveka, 1, pag.34). Abhinavagupta repetă şi el acest lucru: el se numeşte pe sine însuşi „competent”. (Tantraloka, 4.278)

Abhinavagupta este menţionat de autori mai recenţi ca Abhinavaguptapada, cuvântul pada fiind folosit aici pentru a indica recunoaşterea spirituală. Cuvântul Guptapada înseamnă „şarpe” sau Shesha. Astfel, Abhinavaguptapada poate să însemne „o nouă încarnare a lui Shesha”. Patanjali, autorul lui Vyakarana Mahahhasya, este considerat o încarnare a lui Shesha. Abhinavagupta cunoştea foarte bine gramatica. El a studiat Mahahhasya cu tatăl său, iscusinţa sa uluitoare la gramatică fiind evidentă la fiecare pas al operei sale. Astfel, pentru a indica această cunoaştere remarcabilă a gramaticii, a fost numit Abhinavagupta.

Abhinavagupta a avut o nepotolită sete pentru învăţătură. El a studiat diferite shastra-e cu numeroşi maeştri şi pentru acest lucru s-a deplasat şi în afara Caşmirului.

Se pare că Abhinavagupta a trebuit să facă faţă unor critici acerbe din cauză că a studiat cu mai mulţi maeştri (Tantraloka, 13.349-350). El citează din Matashastra de două ori în Tantraloka, spunând că, precum o albină zboară din floare în floare pentru a culege nectarul, tot aşa, aspirantul spiritual, dornic de cunoaştere, trebuie să soarbă învăţătura mai multor maeştri. El însuşi a studiat cu învăţători Vaishnava, budişti, şivaiţi Siddhanta şi cu maeştri Trika.

Totuşi, merită să menţionăm că, după cum spune şi Madhuraja în Gurunathaparamarsha, Abhinavagupta a trăit ca un prinţ şi nu ca un călugăr cerşetor. Aceasta demonstrează că el a trăit perfect detaşat de lucrurile lumeşti, o detaşare spirituală şi lipsită de orice extremism.

Învăţătorii lui Abhinavagupta pot fi grupaţi în două mari categorii: Mathikaguru-şi (maeştri reprezentând o anumită şcoală spirituală) şi Jnanaguru-şi (maeştri predând cunoştinţe de natură generală). Deşi pe deplin satisfăcut de preceptele din Shiva Sutra, el a studiat, după cum am mai spus şi cu învăţători budişti, jainişti şi vişnuiţi. 
 
yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga