Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Astrologie >
Astrologia vedică

de Raluca Barbu 

Astrologia vedică sau indiană, numită în limba sanscrită JYOTISH (ştiinţa luminii) a apărut în India în timpuri premergătoare erei creştine. Ea nu a fost construită experimental, ci a fost primită prin revelaţie divină, de către Parasara, care este considerat unul dintre cei 18 înţelepţi vedici din vechime.

Astrologia indiană ia în considerare legea KARMA-ei. Aceasta arată că puterea de înţelegere şi de acţiune a fiinţelor umane, ca şi conjuncturile vieţii lor actuale sunt determinate de ceea ce ele au făcut în vieţile anterioare. Astfel, se consideră, la modul general, că astrologia vedică are o natură predictivă, putând indica momentele în care vor apare în existenţa actuală, fructele KARMA-ei acumulate, fie că ea este pozitivă sau negativă.

De asemenea, ea subliniază importanţa evoluţiei spirituale şi indică modalităţile prin care poate fi îmbunătăţită calitatea vieţii, realizând acţiuni benefice şi cultivând gânduri înălţătoare.

Ca şi în astrologia ocidentală, elementele de bază sunt reprezentate de planete şi de casele astrologice. În astrologia vedică, planetele dau indicaţii despre modul în care au fost realizate acţiunile în vieţile trecute şi despre modul în care este cel mai probabil ca ele să fie realizate în existenţa prezentă. Casele astrologice indică domeniile specifice în care se manifestă aceste acţiuni, şi în funcţie de natura şi situaţia planetei care le influenţează, cât de puternic se vor manifesta respectivele arii de activitate.

Soarele

Cunoscut în limba sanscrită sub numele de SURYA sau ADITYA, Soarele este guvernatorul tuturor planetelor. El este considerat sursa vitalităţii şi susţinătorul structurii noastre fizice. Toate celelalte planete gravitează în jurul lui, iar viaţa de pe ele depinde de energia solară.

Soarele guvernează succesul, intelectul, înţelepciunea, norocul, voinţa, faima şi bogăţia. Este planeta guvernatoare a zodiei Leului şi a numărului 1 în numerologie.

Poziţia Soarelui într-un horoscop ne oferă informaţii despre aparenţa fizică şi despre caracteristicile comportamentale de bază ale unei persoane. Atât forţa fizică, cât şi nivelul de energie al unei persoane sunt determinate de Soare.

El îi reprezintă pe toţi cei care conduc: regi, oficiali guvernamentali, oamenii bogaţi sau faimoşi, precum şi pe cei care trăiesc în sau au legături cu bisericile, templele sau alte instituţii religioase. Reprezintă, de asemenea persoanele creative cum sunt artiştii, actorii sau bijutierii, dar şi negustorii de aur sau doctorii şi asistenţii medicali.

Soarele bine plasat în astrogramă poate determina manifestarea unor capacităţi extraordinare, aducând bucurie, noroc şi înţelepciune nativului. Soarele puternic aspectat poate face din nativ o celebritate în domeniul său de activitate sau chiar în întreaga lume. Dacă este însă prost aspectat, aceasta indică existenţa unor posibile probleme fizice, mentale sau emoţionale, ori o atitudine pesimistă faţă de viaţă, slugărnicie faţă de alţii şi condiţii sărăcăcioase de viaţă.

În corpul fizic, Soarele guvernează inima, capul, plămânii, ficatul şi sistemul nervos. El are ca proiecţie în corpul fizic, ochiul drept la bărbat şi ochiul stâng la femeie. 
 
Luna

Luna sau CHANDRA, în limba sanscrită, guvernează elementul apă, plantele şi în general regnul vegetal. Ea reprezintă mintea şi, prin urmare, indică modul de gândire al unei persoane, emoţiile sale, precum şi alte procese mentale. Oferă nativului o natură intuitivă şi guvernează gustul, tinereţea, iubirea poetică, muzica, aspectele atractive şi senzualitatea. Influenţa ei poate face ca nativul să fie extrem de sensibil şi capricios din punct de vedere emoţional.
Luna este guvernatorul zodiei Racului şi este puternică atunci când se află în propriul ei semn zodiacal sau în zodia Taurului, unde este în exaltare. Se consideră că ea este într-o poziţie proastă dacă se află în Scorpion. Aspectele benefice cu Jupiter, Soarele şi Marte îi întăresc puterea.

Luna este favorabilă acelora care s-au născut în perioada de creştere a acestei planete şi are o influenţă mai puţin favorabilă asupra celor născuţi în perioada ei de scădere. O Lună puternic aspectată într-o astrogramă va indica o stare mentală fericită, o bună memorie, o mamă bună, oportunităţi de a călători pe ape şi succes în afaceri. Indică, de asemenea, forţă emoţională, conferă capacitatea de a construi relaţii armonioase şi pline de iubire cu ceilalţi.

Dacă Luna este slab aspectată în astrograma natală, aceasta va duce la anxietate mentală, instabilitate emoţională şi incapacitatea de a relaţiona bine cu ceilalţi. Această influenţă face ca nativul să fie neprietenos şi incapabil de stări de intimitate. De asemenea, induce o lipsă de mulţumire  şi de linişte la nivel mental. Individul devine capricios şi are mintea neclară. În funcţie de cât de pregnant este acest aspect, pot exista tendinţe spre nevroze, isterie sau nebunie. El indică, de asemenea, o mamă bolnăvicioasă sau dificultăţi în avansarea pe plan profesional.
 
Luna reprezintă interacţiunile cu publicul, afacerile publice, apa, lichidele şi revărsările de apă. Controlează, de asemenea, apa şi lichidele din corpul nostru. Ea este responsabilă cu creşterea, fertilizarea şi concepţia, influenţând naşterea copiilor.

Luna slab sau prost aspectată poate da anemie, deshidratare, constipaţie şi uscarea pielii. Poate cauza răceli, febră, bronşite, probleme intestinale sau chiar predispoziţie către cancer. Plămânii şi rinichii pot fi de asemenea slăbiţi, iar la femei pot apărea probleme cu menstruaţia şi infertilitate.

Mercur

Mercur este fiul Lunii (CHANDRA). Mai este numit BUDDHA sau SAUMYA (fiul lui SOMA). Este o planetă neutră şi, prin urmare, influenţa sa se modifică în funcţie de poziţia pe care o are în semne şi case.  Fiind cel mai aproape de Soare, Mercur se bucură din plin de energia vitală transmisă de acesta şi de aceea este neobosit, ajungând chiar să fie nestatornic.

Mercur este planeta logicii, de aceea, prezenţa unui Mercur puternic reprezentat în astrogramă indică o bună capacitate de a discerne şi putere de a obţine ceea ce nativul îşi propune. Cu toate că atât Jupiter, cât şi Mercur, reprezintă inteligenţa umană, cea dată de Mercur nu are încă maturitatea înţelepciunii, specifică lui Jupiter. Mercur este o planetă duală şi guvernează semnele duble, Fecioara şi Gemeni.

Energia sa susţine profesii diverse, cum ar fi cea de profesor, scriitor, matematician, astrolog, informatician sau cercetător. Pe lângă aceasta, el guvernează mediul de afaceri, brokerii, dealerii, bancherii, dar şi mijloacele de comunicaţie. Prin urmare, telefonia, telegraful, internetul, curieratul şi poşta se află sub influenţa sa.

În corpul uman, Mercur guvernează intestinele, braţele, plămânii, sistemul auditiv şi sistemul nervos.

Venus

În tradiţia indiană, Venus este cunoscută şi sub numele de SHUKRA şi guvernează iubirea, frumuseţea, pasiunea, bunăstarea, dansul, muzica şi ploaia. Un Venus puternic aspectat va aduce confort, bunăstare şi atracţie faţă de sexul opus. Planeta Venus guvernează tot ceea ce înseamnă iubire, romantism, armonia în plan emoţional şi relaţional.

Lui Venus îi place să răspândească fericire şi tandreţe, în timp ce ne învaţă cum să-i iubim şi să-i apreciem pe ceilalţi. În timp ce Marte reprezintă „bărbatul cel tânăr” al sistemului nostru solar, Venus este „prinţesa cea fermecătoare”. Astfel, Venus este planeta care guvernează orice căsnicie fericită. Un Venus bine poziţionat în horoscopul unui bărbat indică o relaţie bună cu soţia sa.

Venus puternic aspectat guvernează arta şi simţul estetic şi indică înclinaţii spre muzică, dans, literatură, teatru, film, artă fotografică, etc. De obicei, artiştii, vedetele de cinema şi de teatru au Venus puternic reprezentat în tema natală.
 
Această planetă ne determină să ne ascultăm simţurile şi să sărbătorim frumuseţea lumii în care trăim. Venus este în mod inexorabil legată de rafinament, cultură, farmec şi graţie. Industria hotelieră, restaurantele şi dulciurile intră tot sub incidenţa ei. Energia lui Venus este o energie feminină şi guvernează zodia Taurului şi a Balanţei.

Venus guvernează ochii, nasul, bărbia, gâtul, organele sexuale, rinichii, vezica urinară. Frumuseţea este, de asemenea, strâns asociată cu Venus.

Marte

Marte, în limba sanscrită KUJA sau MANGALA, îi influenţează mai ales pe militari, poliţişti, războinici. Tot în sfera lui de forţă intră şofatul, capacităţile administrative şi cele de conducător, precum şi spiritele independente, rebele sau firile foarte temperamentale.

În timp ce Soarele este regele sistemului solar, Marte este comandantul. El aduce cu sine artele marţiale şi armata, guvernează explozibilul şi armele de foc. Un nativ al zodiei Berbecului (guvernată de Marte) este în mod deschis agresiv, în timp ce un nativ născut în zodia Scorpionului (guvernată de Marte) are tendinţa de a fi agresiv, dar într-un mod mult mai ascuns. Atât Soarele cât şi Marte produc căldură, cea a Soarelui este protectoare, în schimb căldura explozivă a lui Marte poate chiar pune în pericol viaţa.

Marte este puternic reprezentat în temele natale ale poliţiştilor şi militarilor, dar şi în cele ale minerilor, experţilor în materiale explozibile, prelucrătorilor de metale, chirurgilor sau ale fabricanţilor de arme.

Marte guvernează  măduva osoasă şi generarea globulelor roşii, sângele uman şi puterea de rezistenţă a organismului la boli.
 
Jupiter

Jupiter este cunoscut în limba sanscrită drept BRAHASPATI sau GURU. Este considerat guvernatorul atât al Lunii, cât şi al Soarelui, fiind cel care controlează mişcarea planetelor. El este responsabil de succes, şansă, noroc şi faimă. Este o planetă importantă pentru fericirea în căsnicie şi succesul în carieră. Persoanele cu mari ambiţii, dar şi preoţii, profesorii de religie, miniştrii, politicienii se află sub influenţa lui Jupiter.
 
Cei aflaţi sub incidenţa lui sunt joviali, au un temperament bun şi plin de viaţă. Totuşi, aspectul negativ al acestei influenţe poate aduce lăcomie, tendinţă către excese, mania grandorii, stare de insecuritate, pesimism, sentimente de inadaptare, depresie şi letargie.
 
Jupiter este cea mai mare planetă din sistemul solar, fiind asociată cu expansiunea, creşterea şi oportunităţile. Reprezintă mentalul superior, înţelepciunea, entuziasmul, optimismul, bunăvoinţa şi generozitatea. Acţiunea lui Jupiter produce expansiune şi creştere la toate nivelele, inclusiv în ceea ce priveşte evoluţia spirituală.

Poziţia lui Jupiter în astrograma natală serveşte ca indicator al destinului, al încrederii şi al bunei dispoziţii. El arată zonele în care persoana va găsi oportunităţi, creştere spirituală şi împlinire. Un Jupiter bine plasat este asociat cu aspectele spirituale, filosofice şi intelectuale. Lipsa influenţei lui Jupiter poate duce la pesimism, sentimente de inadaptare, depresie şi letargie.

Jupiter prost reprezentat în temă va favoriza apariţia de tulburări digestive, calculi biliari, diabet, indigestie, flatulenţă, icter, hemoroizi, obezitate, malnutriţie, hepatită, digestie slabă. 

 Saturn

Saturn, numit SHANI în limba sanscrită, este o planetă rece şi uscată. Influenţa lui este considerată nefastă, iar dacă este şi prost aspectat cauzează epuizare, eşec, descurajare, dificultăţi, nervozitate, supărare. Saturn distruge casa pe care o ocupă, dar atunci când se află într-o poziţie favorabilă conduce la faimă, succes, onoare, dreptate, iubire, înţelepciune, capacităţi de conducător, autoritate şi viaţă lungă. Această energie masculină guvernează zodia Capricornului şi a Vărsătorului.

Saturn, „angajatul etern”, îi face pe cei aflaţi sub influenţa sa să lucreze în poziţii secundare, în care realizează munci plictisitoare, de rutină. Aceşti oameni ajung să ocupe funcţii de conducere, de obicei la finalul carierei lor. De asemenea istoricii, arheologii, muzeografii, muncitorii din fabricile de refrigerare sunt guvernaţi de Saturn. El nu face ca lucrurile să fie uşoare, ci mai degrabă îi trimite pe nativi la muncă, şi încă la muncă grea, ce necesită disciplina şi responsabilitatea.

Saturn este o planetă rece, lentă şi uscată. Ea guvernează părţile tari ale corpului – oasele, dinţii, genunchii şi urechile. Poate da boli cronice, răceli recurente, tuse, bronşită, reumatism, tuberculoză, inflamarea gingiilor etc. 

Rahu

RAHU este numele sanscrit a ceea ce în astrologia occidentală se numeşte Nodul Nord. Conform mitologiei hinduse, el reprezintă capul unui dragon. Persoanele influenţate de RAHU prost reprezentat se comportă ca nişte oameni inculţi, needucaţi. Acesta guvernează hoţii, vrăjitoarele, magicienii, veninul şi otrava, şerpii şi plantele cu ghimpi, închisorile şi locurile izolate, zonele nelocuite, cimitirele, hipnotizatorii etc.
 
Potrivit PURANA-elor, RAHU este şi cel care întăreşte puterile nativilor şi transformă duşmanii în prieteni. RAHU este adeseori numit planeta succesului. El nu guvernează niciun semn zodiacal, din moment ce nu este o planetă reală.

Ketu

La fel ca şi RAHU, KETU este tot un nod lunar şi corespunde Nodului Sud din astrologia occidentală. Potrivit mitologiei hinduse, KETU reprezintă coada dragonului. Atunci când KETU, Soarele şi Luna se află pe aceeaşi longitudine zodiacală, au loc eclipsele lunare.

KETU se aseamănă într-un anumit mod cu Marte. Dar de multe ori, acesta activează numai partea negativă a lui Marte. Acesta este motivul pentru care persoanele care se află sub influenţa lui KETU sunt nişte adversari secreţi. KETU influenţează de asemenea persoanele care lucrează în industria farmaceutică, medicii şi astrologii.

Citiţi şi:  

yogaesoteric
iunie 2008



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga