Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Completul negru de la ICCJ a renunţat la audierea lui Gregorian Bivolaru prin comisie rogatorie


În schimb, sunt audiaţi martori ai acuzării în legătură cu unele acuzaţii care au fost prescrise

Joi, 6 iunie 2013 a avut loc un nou termen în procesul lui Gregorian Bivolaru, în cadrul dosarului penal 405/85/2005, judecat la ICCJ. Într-un proces rejudecat, chipurile, pentru ca Gregorian Bivolaru „să se poată apăra”, instanţa a decis să nu îl mai audieze pe acesta prin comisie rogatorie, în Suedia. Acest abuz revoltător vine în completarea faptului că la toate termenele de judecată, avocaţii apărării au fost sistematic insultaţi sau ignoraţi de către judecători, iar solicitările lor legale şi îndreptăţite nu au fost luate în considerare.

În cadrul procesului de la ICCJ, martorii apărării au fost de fiecare dată trataţi cu dispreţ, nerăbdare, batjocură şi superioritate de către instanţă, iar declaraţiilor lor au fost trunchiate sau chiar ignorate. La polul opus, martorii acuzării au fost „cocoloşiţi”, încurajaţi să dea declaraţii mincinoase şi contradictorii, care îl „acuzau” de tot felul de fapte fantasmagorice pe Gregorian Bivolaru. Presa a preluat cu aviditate şi a repetat obsesiv cele câteva declaraţii ale martorilor acuzării, fără a semnala minciunile flagrante şi contradicţiile acestora, dar în schimb nu a dat nici cel mai mic detaliu despre mărturiile coerente şi pertinente ale martorilor apărării, ca şi cum acestea nu ar fi existat! Cât despre abuzurile şi ilegalităţile semnalate de avocaţi de-a lungul procesului şi reclamate de diferite persoane, inclusiv în cadrul mitingurilor de protest care s-au desfăşurat la ÎCCJ, presa de asemenea a tăcut mâlc. Declaraţiile avocaţilor au fost puse la dispoziţia presei şi au fost publicate pe site-ul  misatv. ro şi pe site-ul yogaesoteric.net, dar au fost ignorate cu desăvârşire.

Datorită mediatizării excesive şi exclusiv negative a cazului, avocaţii apărării au formulat o solicitare expresă către completul de judecată pentru ca presa să nu mai aibă acces la dosar. Este evident că nici această cerere îndreptăţită nu a fost luată în considerare. Cu o săptămână înainte de proces, tabloidele publicau deja fragmente „spumoase” din declaraţia de la dosar a „părţii vătămate” Mureşan Agnes Arabela – acum Agnes Arabela Marques, ignorând să menţioneze faptul că acuzaţiile la care se referea această declaraţie au fost prescrise.

Mai mult decât atât, tot cu o săptămână înainte de audiere, Agnes Arabela Marques deja dădea interviuri la televiziuni, iar după audierea „secretă”, care a durat peste trei ore, Agnes Arabela Marques a ieşit din sala de judecată şi a început să le spună jurnaliştilor, care au aşteptat-o în tot acest timp, aceeaşi poezie. Pentru toţi jurnaliştii interesaţi să afle mai multe despre această martoră şi profilul ei moral, Biroul de Presă MISA a oferit o serie de informaţii interesante şi pertinente dar, din nou, niciun jurnalist nu a fost interesat să publice adevărul despre acest personaj.
Citiţi aici mai multe detalii despre cine este în realitate Arabela Mureşan

 Din punctul de vedere al presei, ca şi din punctul de vedere al instanţei, un martor este „credibil” numai dacă depune mărturie împotriva lui Gregorian Bivolaru. Astfel, o prostituată care formulează acuzaţii aberante la adresa mentorului MISA devine o „vedetă” a campaniei mediatice, dar toţi martorii care reclamă abuzurile autorităţilor în fabricarea acestui dosar, oricât de respectabili şi coerenţi ar fi, nu sunt luaţi în seamă.

După ani de zile în care a ignorat toate citaţiile, atunci când in fine s-a prezentat pentru a depune mărturie, Agnes Arabela Marques nu a fost nici măcar mustrată de instanţă, ci tratată amical şi cu deferenţă. Aşa-numitul „complet negru” nu e deloc înspăimântător pentru Agnes Arabela Marques, care l-a salutat pe judecătorul Ionuţ Matei, la plecare, cu un familiar „Pupici!”. „Ceea ce o motivează pe această parte vătămată este un considerent exclusiv financiar. Nu este părerea mea, ci rezultă chiar din susţinerile ei.” – declară avocatul Norbert Kozma, apropo de faptul că daunele cerute de această parte vătămată se ridică la 5 miliarde de lei. Tot de la domnia sa aflăm că Agnes Arabela Marques a dorit cu frenezie să fie audiată, povestind şi ceea ce nu era întrebată şi accentuând elementele picante.

Cu totul altfel s-a purtat instanţa cu cealaltă „parte vătămată” în acest proces, Dumitru Mădălina. Pe întreaga durată a procesului, aceasta a fost tratată de acelaşi complet ca o inculpată. Mădălina Dumitru este într-adevăr parte vătămată, dar nu a lui Gregorian Bivolaru, ci a justiţiei române care în loc să caute aflarea adevărului, ascultă de ordine politice. Mădălina Dumitru a fost ameninţată şi forţată de procurori să semneze o declaraţie mincinoasă împotriva lui Gregorian Bivolaru (în condiţiile în care ea nu a avut dreptul la un avocat, deşi era parte vătămată). La mai puţin de 24 de ore după ce a reuşit să scape de la Parchet, Mădălina Dumitru a întocmit, cu ajutorul avocatei sale, o adresă prin care îşi retractează declaraţia pe care a fost forţată să o semneze, demascând toate abuzurile la care a fost supusă în acea anchetă care s-a desfăşurat ilegal. Totuşi, această adresă nu se află nici până la ora actuală în dosar, deşi există acte care se referă la ea.

Avocata actuală a Mădălinei Dumitru, Adina Solomon, subliniază discrepanţa între comportamentul „completului negru” faţă de partea vătămată Agnes Arabela Marques – foarte tolerant şi plin de susţinere, deşi faptele care o privesc s-au prescris de mulţi ani – şi faţă de partea vătămată Dumitru Mădălina – sistematic agresată, înspăimântată, tratată ca o persoană care minte, când de fapt ar trebui să fie apărată!

Jurnaliştii avizi de senzaţional care au realizat ştiri despre procesul din 6 iunie s-au grăbit să o intervieveze pe „vedeta” Agnes Arabela Marques, iar apoi au plecat, fără a aştepta nici de data aceasta sfârşitul procesului, pentru a afla o opinie avizată de la avocaţi. Foarte semnificativ este faptul că presa a ignorat cu desăvârşire ştirea cea mai semnificativă despre acest termen de judecată – faptul că instanţa română nu a avut răbdare ca partea suedeză să ducă până la capăt comisia rogatorie, pentru ca Gregorian Bivolaru să poată fi audiat, şi a renunţat la procedură. Se adaugă astfel  încă un abuz grosolan pe lista lungă deja a acestui proces, mai ales dacă avem în vedere că pretextul pentru care „completul negru” a decis rejudecarea procesului lui Gregorian Bivolaru a fost ca acesta să se poată apăra corespunzător (remarcăm bătaia de joc a argumentaţiei, căci el fusese deja achitat de două ori!).

Un alt abuz flagrant este decizia instanţei ca la următorul termen al dosarului, care va avea loc pe 14 iunie, şi despre care judecătorii spun că va fi ultimul, fosta inculpată Mirona Farcaşi va putea fi audiată numai dacă va cere continuarea procesului penal în ceea ce o priveşte. Legal ar fi însă ca ea să poată da declaraţii în calitate de martor, deoarece acuzaţiile care o privesc au fost prescrise cu ani în urmă, dar judecătorii refuză să consemneze aceasta. Mirona Farcaşi a fost de faţă la evenimente importante, iar declaraţiile sale ar putea avea greutate în proces.

Ca şi la termenele anterioare, în paralel cu procesul a avut loc şi mitingul de protest al susţinătorilor liderului MISA, Gregorian Bivolaru. Atât ei, cât şi avocaţii apărării în acest proces, speră că totuşi se va face dreptate. Pentru mai multe detalii vă recomandăm să vizionaţi reportajele difuzate de misatv.ro.

Biroul de Presă MISA
7 iunie 2013

 

Articole publicate recent

> 27 Martie«Greşalele în politică sunt crime»

> 26 MartieBancuri spumoase cu personaje istorice

> 26 MartieJon Gabriel, omul care a slăbit 100 de kg fără a ţine o DIETĂ!

> 26 MartieAșa se petrece la loviturile de stat!

> 25 MartieȘtiință revoluționară, etică, generozitate – Conferință a genialului savant iranian Mehran Keshe la București, invitat de MISA

> 24 MartieRaport nazist din 1940 pentru colonizarea României. Un proiect care iată a revenit în actualitate sub patronajul Uniunii Europene

> 24 MartieRespect pentru educaţie în perioada interbelică: 17% din PIB

> 23 MartieDeclarații șocante ale generalului Iulian Vlad: Sergiu Nicolaescu a regizat momentele de panică și explozii din 1989, în București

> 23 MartieNorvegia. Pentru prima dată în istoria țării numărul ateilor l-a depăşit pe cel al credincioşilor

> 23 MartieDr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (I)

> 23 MartieAflat în vizită în România, genialul cercetător Mehran Tavakoli Keshe a participat la un eveniment organizat de Școala de Yoga MISA

> 22 MartieDespre sindromul «ordonanţă» si estetica sfârşitului de ţară

> 22 MartieDin dragoste pentru natură a plantat în fiecare zi un copac timp de 37 de ani

> 21 MartiePentru nişte ani mai buni: Thomas Sowell, în apărarea libertății (și) gândirii

> 21 MartieInteligenţa artificială creată de Google a învăţat să fie foarte agresivă

> 21 MartieGeneralul Mircea Chelaru: «Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată»

> 20 MartieDocumente declasificate ale US Air Force: Proiectul 1794 – Farfuria zburătoare supersonică menită să doboare bombardierele sovietice

> 20 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (II)

> 19 MartieScrisoarea lăsată de Dan Adamescu: «În penitenciar am ajuns în iad. Nu înţeleg de ce medicii m-au ignorat»

> 19 MartiePreotul Maes, despre ceea ce se petrece cu adevărat în Siria: Știrile difuzate reprezintă cea mai mare minciună a mass-media din timpurile noastre

> 19 MartieMinciuna are posturi TV multe, dar scurte! În Piața Victoriei nu au fost nici 150.000, nici 200.000 de oameni, ci mult mai puțini

> 18 MartieProfesor doctor specialist în libertăţile publice în dreptul penal: «Nu vă mai lasaţi tâmpiţi atât de uşor!»

> 18 MartieCel mai bătrân om din lume ne-a dezvăluit secretul longevității sale

> 18 MartieConsiliul pentru Relații Externe: În 2017 SUA ar putea începe un război cu Rusia şi Coreea de Nord

> 16 MartieVăzută din faţă, pare o locuinţă normală dar privind-o din lateral vei constata că este o casă cu totul aparte!

> 15 MartieRomânii sunt cei mai vulnerabili europeni în privinţa datelor personale: 85% îşi oferă datele pe internet

> 15 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (I)

> 14 MartieIon Cristoiu: Incredibil, dar adevărat! SRI a primit dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire

> 14 MartieDescoperire de importanţă majoră: Hidrogenul poate fi transformat în metal!!!

> 14 MartieViktor Orban, poziție intransigentă față de «corectitudinea politică» și intervenția lui Soros în politica Ungariei

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga