ANUNŢ IMPORTANT DIN PARTEA CONDUCERII MISA

 

Conducerea MISA anunţă pe aceasta cale că a luat deja act de existenta unei scrisori calomnioase, plină de insinuări abjecte, anonime ce a fost postată pe site-ul său personal de către fostul cursant Mihai Rapcea. Acţiunile sale pline de ură, veninoase şi defăimătoare la adresa acestei Școli de yoga sunt de altfel notorii şi ele reflectă dorinţa sa furibundă de răzbunare pentru că a fost eliminat de la cursurile acestei şcoli datorită abaterilor grave pe care le-a săvârşit. Cu toate că această aşa-zisă scrisoare colectivă ce este anonimă nu ar trebui să fie – câtuşi de puţin – luată în considerare de conducerea MISA, anunţăm pe aceasta cale că în mod excepţional ea va face totuşi obiectul unor întâlniri şi discuţii colective (cu toţi membrii care locuiesc în aşezămintele spirituale ale Școlii MISA), iar toate aceste dezbateri vor începe şi apoi se vor realiza în mai multe etape, după data de 20 septembrie 2013. Acţiunea ce a fost demarată de dl. Mihai Rapcea este evident abjectă pentru noi toţi, deoarece el a postat, deloc întâmplător,  această scrisoare anonimă tocmai atunci când cei care locuiesc în aşezămintele MISA  sunt în proporţie de 97% plecaţi în vacanţă, şi tocmai această situaţie de fapt face să fie practic imposibilă o dezbatere colectivă a tuturor aspectelor calomnioase, tendenţioase şi răuvoitoare ce sunt prezentate cu impertinenţă ca fiind reale în respectiva scrisoare anonimă. Având în vedere aceste aspecte, ne întrebăm retoric: oare de ce aceste fiinţe umane despre care se afirmă că sunt un grup şi că au scris această scrisoare nu au avut şi nu au manifestat bunul simţ şi minima onestitate de a-şi comunica, aşa cum era firesc şi necesar, numele?! Ce anume îi determină să se ascundă într-un mod laş, întocmai ca nişte şobolani sub cortina groasă a anonimatului? Dacă ceea ce susţin ei (aşa cum doar ei afirmă) este adevărat, ce anume îi determină să dea dovadă de laşitate? Şi în altă ordine de idei (dacă toate acestea există), de ce anterior nu au transmis, aşa cum era firesc, doleanţele lor conducerii MISA? De ce oare au evitat aceasta? Sunt întrebări fireşti pe care orice fiinţă umană înzestrată cu bun simţ şi o minimă inteligenţă şi le pune de îndată ce citeşte o astfel de scrisoare anonimă plină de acuzaţii extrem de grave care în fond sunt răutăcioase, fantasmagorice şi nefondate.

 
În plus, există o mulţime de alte semne de întrebare pe care această halucinantă scrisoare anonimă ni le ridică. Pentru noi, dincolo de aparenţe, o astfel de scrisoare anonimă este o „fumigenă” în mod evident senzaţionalistă ce este înainte de toate menită să ofere false dovezi pentru campania furibundă, neîncetată şi plină de ură din mass media, ce se va repezi hămesită să facă o mulţime de articole defăimătoare referitoare la aşa-zisele condiţii cumplite ce sunt denunţate că există de peste 20 de ani de zile în aşezămintele spirituale ale MISA. Această scrisoare anonimă se aseamănă ca două picături de apă cu halucinantele scrisori prin care aşa-zişii părinţi revoltaţi cereau urgent autorităţilor să intervină în forţă spre a reprima prin toate mijloacele existente fie legale, fie ilegale activitatea paşnică a Școlii de yoga MISA. Aşa cum de altfel ne amintim cu toţii, scrisorile de acest gen (ce erau în realitate nişte „fumigene” ce au fost confecţionate prompt la ordinul serviciilor secrete !!!) au dispărut la scurt timp după aceea (pentru totdeauna) după reprimarea îndârjită, furibundă şi sălbatică a yoghinilor din asezămintele spirituale, şi care s-a dezlănţuit (după cum ştim cu toţii) la data de 18 martie 2004 în cadrul acestei turbate campanii pline de ură, de abuzuri de tot felul, de ilegalităţi flagrante şi minciuni sfruntate ce au fost zvârlite de-a valma împotriva acestei şcoli de yoga. În ansamblu, se poate spune că această „patetică” scrisoare anonimă [ce este menită să stoarcă lacrimi sau să provoace o vie indignare în minţile celor naivi, facil manipulabili ce pot fi cu uşurinţă păcăliţi de toate minciunile super gogonate ce sunt prezentate cu impertinenţă (sub protecţia anonimatului) ca fiind adevăruri de necontestat, (care culmea culmilor!) sunt prezentate cu o imensă obrăznicie ca fiind „vechi” de peste 20 de ani] este o nouă găselniţă şubredă şi puerilă. Noi considerăm că trebuie să fii extrem de naiv şi chiar într-o anumită măsură un retardat mintal să poţi crede că de peste 20 de ani aceste aşa-zise situaţii fantasmagorice, „grave” şi în mod evident „inadmisibile” există şi persistă în aşezămintele spirituale MISA dar cu toate acestea (merită să ne întrebăm oare de ce?) nimeni (absolut nimeni!) până în prezent nu a catadicsit măcar o singură dată să le aducă (aşa cum era normal şi firesc) la cunoştinţă în primul şi în primul rând conducerii MISA şi apoi (de ce nu?) chiar opiniei publice, aşa cum ni se creează impresia înşelătoare că s-a făcut aceasta abia acum. Întrebarea firească (pe care orice fiinţă umană ce este înzestrată cu o firimitură de inteligenţă şi bun simţ şi-o pune) este: dacă de fapt considerăm prin reducere la absurd că toate aceste acuze (aberante în fond!) sunt reale, este firesc şi chiar necesar să ne întrebăm de ce abia acum (tocmai în timpul vacanţei de vară a acelora care locuiesc în aşezămintele spirituale) – după ce au trecut peste 20 de ani – doar anumite persoane au decis să trimită o astfel de scrisoare anonimă tocmai dl. Mihai Rapcea care, după cum ştim cu toţii, este un notoriu şi îndârjit duşman plin de o imensă ură al Școlii de yoga MISA? Merită să ne întrebăm (retoric!) pentru ce acest aşa-zis grup (care este de fapt inexistent!) nu a supus mai întâi respectiva scrisoare (eventual anonimă!) după cum era normal şi firesc, atenţiei conducerii MISA? Modul ticălos şi dezgustător de a proceda al acestui aşa-zis „grup”, evidenţiază fără doar şi poate dorinţa abjectă de a face să apară şi chiar să persiste (mai ales în mass media) o imagine cât mai falsă şi înfricoşătoare de „lagăr de concentrare” care ar fi, vezi Doamne, „realitatea crudă şi înspăimântătoare” ce există de peste 20 de ani de zile în asezămintele spirituale ale Școlii de yoga MISA. Intenţia evidentă de a provoca scandal şi discuţii cât mai urâte şi nesfârşite atât despre Școala de yoga MISA cât şi despre aşezămintele ei spirituale este clară pentru noi toţi. Există chiar un aspect semnificativ în scandalul ce se înfiripă şi care ar trebui să ne dea de gândit. După ce unele posturi de televiziune s-au grăbit să prezinte la scurt timp după aceea un jalnic „interviu” cu un aşa-zis membru al acestui „grup” ce era chipurile menit să confirme într-un mod penibil calomniile abjecte ce figurează în acea scrisoare anonimă, conducerea MISA a făcut nenumărate demersuri pentru a se obţine, aşa cum este firesc şi legal, un drept la replică cu privire la acel interviu, dar cu toate acestea niciunul dintre posturile de televiziune care au difuzat respectivul interviu nu a fost cu niciun chip de acord să accepte şi apoi să difuzeze dreptul legal la replică al Școlii de yoga MISA. Întrebarea firească pe care ar trebui să ne-o punem cu toţii este: Oare de ce mass media din România sau mai precis posturile de televiziune sunt „MUMĂ” pentru oricine atacă într-un mod furibund la adăpostul perfid al anonimatului aşezămintele Școlii spirituale MISA, dar în schimb sunt „CIUMĂ” atunci când conducerea Școlii de yoga MISA face demersurile necesare pentru a obţine, aşa cum este firesc într-un stat democratic, dreptul necesar la replică?! Merită, de asemenea, să ne întrebăm retoric: oare de ce dl. (avocat al diavolului) Mihai Rapcea care nu are şi nu a avut niciodată nicio funcţie în conducerea MISA [şi care este pentru noi toţi doar un insignifiant fost cursant ce a fost deja exclus din această şcoală datorită abaterilor sale grave pe care le-a săvârşit şi care (abateri) au fost atent prezentate şi în mod riguros documentate pe site-ul yogaesoteric.net] poate să apară practic oricând pe orice post de televiziune (cu o suspectă uşurinţă ce ar trebui să ne dea de gândit şi să ne facă să ne dăm seama că el este deja instrumentul din umbră al anumitor servicii secrete) spre a calomnia, spre a defăima cu o imensă ură şi spre a împroşca cu noroiul cel otrăvitor din fiinţa sa Școala de yoga MISA şi conducerea acesteia, în timp ce niciunul dintre membrii conducerii Școlii de yoga MISA nu poate să facă (nici măcar o singură dată!) aceasta, deoarece se izbeşte imediat de zidul indiferenţei, al dispreţului şi al refuzului îndârjit şi sistematic al tuturor posturilor de televiziune din România? 
Considerăm că toate acestea şi multe altele, pe care nu avem timpul necesar să le expunem aici, ar trebui să ne dea serios de gândit în măsura în care suntem deschişi să aflăm care este adevărul. Este în viziunea noastră tragic şi totodată semnificativ că sărmanii redactori ce s-au grăbit să difuzeze acel chixo-comic interviu caricatural, cu acel pretins membru al „grupului” ce a trimis respectiva scrisoare anonimă nu au fost capabili să se prindă de minciuna sfruntată a aceluia care pretindea că „moare de foame” în aşezămintele MISA, dar cu toate acestea susţinea sus şi tare cu guriţa lui (este adevărat în mod indirect) că a avut totuşi la dispoziţie pe puţin 700-800 de euro pentru a merge zice-se să discute faţă în faţă cu profesorul yoga Gregorian Bivolaru. Iată însă, că prostia imensă şi răutatea abil mascată a acelui realizator de emisiuni i-a luat pur şi simplu minţile şi nu l-a făcut să-şi dea seama de uriaşa contradicţie (evidentă pentru noi toţi) cum că acel om care pretindea că moare de foame în aşezămintele MISA şi declara că se hrăneşte cu o cantitate „veşnic” insuficientă de mâncare şi care îmbucă adeseori doar pâine mucegăită, a avut totuşi la dispoziţie suma minimă de 700-800 de euro pentru a merge să discute faţă în faţă cu profesorul yoga Gregorian Bivolaru (aşa cum de altfel a susţinut chiar el personal, cu un imens aplomb, aceasta). Ne întrebăm tocmai de aceea, râzând pur şi simplu în hohote de această gafă monumentală [a acestei pretinse (în realitate false!) victime a aşezămintelor spirituale ale Școlii de yoga MISA], ce explicaţii  abracadabrante şi pline de un fals patetism ne va furniza vreodată dl. avocat Mihai Rapcea despre surprinzătoarea „dare de mână” a acestui membru atât de „chinuit” ce aparţine acestui pretins „grup oropsit” care îşi permite totuşi să cheltuiască cu o uimitoare nonşalanţă suma de 3080-3520 ron numai pentru biletul de transport dus şi întors, plus necesarul pentru cazare la un hotel modest şi pentru hrană. Înclinăm să credem că, referitor la toate acestea, dl. avocat Mihai Rapcea va tăcea ca un peşte şi se va preface că trece cu vederea aceste aspecte care dau imediat serios de gândit oricărui om cu capul pe umeri. Pentru cei proşti, toate aceste aspecte frapante au trecut fără îndoială neobservate şi unii dintre ei chiar au vărsat o lacrimă pentru chinurile acestei pseudo victime a aşezămintelor spirituale ale Școlii de yoga MISA.
 
În încheiere, ţinem să vă anunţăm pe această cale că după data de 20 septembrie 2013, această scandaloasă scrisoare anonimă ce este plină de acuze aberante, calomnioase, tendenţioase şi care conţine nenumărate insinuări ticăloase ce sunt lipsite de fundament va fi dezbătută în cadrul aşezămintelor Școlii de yoga MISA, şi anunţăm că fiecare membru al aşezămintelor MISA va veni în faţa camerei de luat vederi şi va face o mărturie personală, sinceră în cadrul căreia îşi va exprima liber şi nestingherit impresiile cu privire la această scrisoare anonimă. În final îl vom ruga pe dl. avocat Rapcea să posteze, aşa cum este firesc, toate aceste mărturii care vor scoate la iveală adevărul şi numai adevărul. Înclinăm să credem încă de pe acum că dl. avocat Rapcea nu prea va fi dispus să facă aceasta, deoarece respectivele mărturii vor infirma calomniile abjecte pe care respectiva scrisoare anonimă le conţine. Ne întrebăm încă de pe acum: va admite oare dl. Mihai Rapcea să posteze la el pe site sau pe postul de televiziune sutele de mărturii ale membrilor comunităţii spirituale din aşezămintele MISA? Pentru că este cu putinţă ca dl. avocat al diavolului Rapcea Mihai să se fofileze sub diferite motive abracadabrante să facă aceasta, îl anunţăm încă de pe acum că, chiar dacă dumnealui va refuza să posteze aceste mărturii audio-video ale membrilor aşezămintelor spirituale  MISA, noi vom face rând pe rând aceasta şi vom posta aceste mărturii pe postul de televiziune al Școlii MISA, Misa Tv. Ne întrebăm încă de pe acum ce ticăloşii va mai inventa cu insolenţă dl. avocat Rapcea Mihai atunci când aceste dovezi ale membrilor comunităţii spirituale MISA vor fi rând pe rând făcute publice chiar şi pe postul de televiziune al Școlii MISA, Misa Tv. În felul acesta, calomniile abjecte care sunt conţinute în această ticăloasă scrisoare anonimă vor fi rând pe rând demascate şi spulberate.
 
Vă rugăm să aveţi în vedere că aceasta este o promisiune fermă pe care o facem şi ea va fi pusă în aplicare după data de 20 septembrie 2013. În concluzie, noi considerăm că este o mare nemernicie că această scrisoare anonimă a fost (deloc întâmplător) postată tocmai atunci când imensa majoritate a membrilor aşezămintelor sunt în vacanţă, deoarece aceasta ne pune astfel în imposibilitatea de a dezbate neîntârziat conţinutul tendenţios al acestei scrisori anonime, care în realitate ne apare ca fiind un atac furibund, viclean şi abil deghizat la adresa Școlii de yoga MISA. Nu este exclus ca această scrisoare anonimă, mârşavă, calomnioasă şi tendenţioasă să fie „folosită” ulterior drept justificare „îndreptăţită” ce va motiva neîncetatele atacuri mass media împotriva acestei şcoli de yoga şi (de ce nu?) o nouă intervenţie în forţă a organelor represive ale statului, care vor putea să invoce cu viclenie în faţa opiniei publice pretextul aberant al noilor lor acţiuni represive ce vor putea fi „legitimizate” datorită conţinutului „înspăimântător”, „revoltant”, „alarmant” al acestei scrisori anonime. Pentru noi toţi ura, răutatea, nemernicia, josnicia şi intenţia vădită de a dezinforma cu orice preţ opinia publică a fostului cursant MISA Mihai Rapcea sunt de multă vreme evidente. Din nefericire pentru el, dl. Mihai Rapcea se ipostaziază cu o gigantică încăpăţânare să fie şi să rămână una dintre murdarele „guri rele” ce şi-au propus ca în această viaţă să facă adeseori cât mai mult rău acestei şcoli spirituale de YOGA [care (această şcoală de YOGA) nu i-a făcut dumnealui niciodată nici cel mai mic rău, ba dimpotrivă i-a făcut adeseori chiar foarte mult bine pe care (ca orice ingrat!) acum dumnealui l-a uitat]. Dl. avocat al diavolului Mihai Rapcea a uitat actualmente, datorită ingratitudinii şi a nesimţirii ce actualmente îl caracterizează, că el însuşi a locuit ani de zile în aşezămintele acestei şcoli spirituale şi a beneficiat gratis nu numai de casă şi masă ci şi de gratuitate deplină la frecventarea cursurilor de yoga, sau la sejururile sale în taberele spirituale yoghine de la Herculane şi Costineşti. Ne întrebăm (retoric!): aceasta vă este recunoştinţa, dl. avocat Mihai Rapcea? În schimb, atunci când avocatul Mihai Rapcea s-a angajat ca avocat al cauzelor MISA s-a pretat totuşi să încaseze onorarii grase şi în cele din urmă, datorită incompetenţei de care a dat dovadă şi a iresponsabilităţii, conducerea MISA s-a văzut nevoită să renunţe pentru totdeauna la serviciile sale ce erau sub orice critică, pe care el le-a prestat pentru această şcoală ca avocat. Mihai Rapcea a uitat acum că şi-a asigurat clientela şi apoi a devenit destul de cunoscut datorită reuşitelor genialului avocat Dan Apostol, care a reuşit să demaşte unele abuzuri flagrante ce au fost puse la cale atât împotriva profesorului de yoga Gregorian Bivolaru cât şi împotriva Școlii de yoga MISA,  cu ocazia reprimării nedrepte ce a fost dezlănţuită după data de 18.03.2004. Datorită mlaştinii pestilenţiale în care s-a scufundat în decursul ultimilor ani, dl. avocat Rapcea a ajuns în cele din urmă (datorită colaborării sale ce este realizată din umbră cu serviciile secrete) să fie citat ca martor al acuzării în cel de-al doilea dosar al ruşinii, ce a fost fabricat în totalitate la comanda politică a fostului prim ministru Adrian Năstase, împotriva unor membrii ai Școlii de yoga MISA ce au fost şi sunt „vinovaţi” că au desfăşurat în decursul anilor importante activităţi de coordonare a Școlii de yoga MISA. Dat fiind faptul că deja ştim cu cine avem de-a face, suntem cu anticipaţie convinşi că ticăloşiile, înscenările şi minciunile gogonate pe care le inventează săptămână de săptămână dl. avocat Mihai Rapcea nu se vor opri aici şi acţiunile sale ticăloase, pline de ură vor continua mereu şi mereu în felurite moduri nebuneşti, căci cel mai important ţel al său în această viaţă a devenit distrugerea cu orice preţ a acestei școli de yoga. Tocmai de aceea, este evident pentru noi toţi că dl. avocat Mihai Rapcea a continuat, continuă şi va continua cu disperare să facă foarte mult rău acestei Școli de yoga, chiar dacă eforturile sale turbate şi pline de ură s-au dovedit şi se dovedesc pe zi ce trece zadarnice. El ar trebui să-şi amintească (dacă îi mai este cu putinţă să facă aceasta!) că atunci când mult rău faci, mult rău vei găsi, deoarece este bine cunoscut pentru noi toţi că până la urmă viaţa şi nici Dumnezeu nu-i iartă la nesfârşit pe cei sau pe cele care în permanenţă fac foarte mult rău şi urmăresc aproape în permanenţă să provoace noi şi noi scandaluri şi intenţionează să împroaşte cu veninul din fiinţa lor tot ceea ce este bun, frumos, adevărat şi dumnezeiesc (acţionând cu o imensă făţărnicie sub aparenţa înşelătoare că le vor binele yoghinilor din această şcoală spirituală de yoga). Dacă dl. Rapcea se consideră chiar atât de „formidabil”, îl provocăm de acum încolo într-o manieră benefică pentru toţi anii ce îi mai are de trăit în această lume, ca în loc să urmărească să facă NUMAI ŞI NUMAI atât de mult rău, să urmărească mai bine să pună neîntârziat (dacă bineînţeles va putea să reuşească vreodată aceasta!) bazele şcolii sale de yoga care ar fi minim necesar să aibă, nu peste 40000 de cursanţi şi simpatizanţi (cât are Școala de yoga MISA), ci măcar 250 de aspiranţi care îl vor descoperi pe Dumnezeu cu ajutorul lui. Noi cei care facem parte din conducerea MISA suntem siguri încă de pe acum că niciodată în această viaţă dl. avocat al diavolului Mihai Rapcea nu va avea iniţiativa şi forţa necesară pentru a face propria sa şcoală de yoga, deoarece faptele şi acţiunile sale ne-au convins deja că dumnealui este din nefericire doar o nulitate plină de fumuri, orgolii, ţâfne, răutăţi şi ură. Dacă doreşte, putem face cu dumnealui pariu cu anticipaţie şi suntem încă de pe acum siguri că vom câştiga, deoarece dl. avocat nu are nicio şansă să reuşească aşa ceva.
 
Pentru conformitate, din partea conducerii MISA
Preşedinte MISA: Gabriela Ambăruş
 



yogaesoteric

24 august 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More