Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Câte ceva despre «valorile europene» și creștinism

 
Criza refugiaților a pus în lumină o situație complicată: atât apărătorii migrației, cât și oponenții ei invocă în spriijinul lor „tradiția creștină” și „spiritul european”.

Dezbaterea europeană despre refugiați e plină de neînțelegeri. Premierul Ungariei a invocat rădăcinile creștine ale Europei, avertizând asupra riscului unei islamizări treptate, în timp ce papa Francisc a lansat un apel cu semn diferit, îndemnând toate parohiile catolice din Europa să găzduiască o familie de emigranți. Patriarhia BOR lansase la rândul ei un apel la generozitate și se angajase să susțină statul român la nevoie. Cum e posibil ca din aceeași sursă (tradiția creștină) să izvorască îndemnuri complet diferite?

Realitatea este că premierul Ungariei și, în general, exponenții curentului conservator din Europa centrală și occidentală se referă nu atât la mesajul evanghelic pe care îl așază Biserica în centrul acțiunii sale, ci la civilizația europeană ca realitate istorică. Europa catedralelor cu metafizica sa, cu artele și muzica sa, cu omul care aspiră la o viață mai înaltă decât simpla existență a fost creația lumii creștine și a devenit evident că lumea veche este tot mai puțin comprehensibilă pentru omul de astăzi. Conservatorii europeni nici nu sunt neapărat creștini, ci mai curând exponenții unei vârste târzii în care omul educat, dar sceptic contemplă superbia unei civilizații ale cărei resorturi intime au slăbit și care nu lasă deocamdată să se întrevadă niciun reviriment. Spaima de golul care se prefigurează în viitorul dominat de tehnologie și pragmatism economic este principala motivație a conservatorilor, care se recrutează îndeobște dintre intelectualii umaniștii.

Este cert însă că sentimentul religios alimentează pozițiile politice conservatoare, așa cum este foarte vizbil în Polonia, Ungaria, Slovacia sau în mai mică măsură în Bavaria catolică. Dar armătura acestei rezistențe la evoluțiile recente nu stă în puritatea mesajului evanghelic, ci, cu predilecție, în atașamentul față de o cultură istorică. Viktor Orban, polonezii și slovacii care se opun astăzi îndemnurilor germane de a primi cât mai mulți refugiați nu apără Evanghelia, ci modul de viață al cetățeanului cumsecade, care merge duminica la biserică și care își mătură cu grijă străzile frumos pietruite.

Cu totul altceva spune papa Francisc. Suveranul Pontif nu cântărește cu măsură istorică și, reprimându-și admirația față de marea cultură occidentală, recomandă omului să acționeze din perspectivă escatologică. Deși nu o spune explicit, papa, ca orice exponent autentic al unei biserici creștine, așează mila deasupra valorilor seculare și, prin urmare, admite tacit riscul ca lumea europeană, asa cum o știm astăzi, să rămână neapărată în fața unor amenințări viitoare. Ar trebui să fim conștienți că un mesaj religios nu poate fi pe de-a-ntregul solidar cu politica, deși poate da această impresie. Rămâne mereu un decalaj, de cele mai multe ori invizibil, dar care uneori tulbură toate înțelesurile comune. Și nu doar stânga progresistă se simte ultragiată, dar adesea, așa cum s-a întâmplat după discursurile papei din America Latină, și conservatorii, adică înșiși apărătorii civilizației occidentale de sursă creștină.

Într-un interviu din presa germană, primul ministru al Turciei, Ahmet Davutoğlu, a spus că guvernele europene manifestă „reflexul comod” de a pune problema refugiaților pe spatele Turciei, protejând astfel o „Europă, fortăreață creștină”. Nu este clar însă dacă premierul turc a atins miezul problemei, căci dacă el vede creștinismul în oglindă față de islam, atunci greșește. În realitate, religiozitatea europenilor a scăzut dramatic în deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial și poate chiar ca urmare a acestuia. (Un articol recent al lui George Friedman din Stratfor vede în acest fenomen una din moștenirile lui Hitler). În bună măsură, conservatorismul protejează mai curând formele seculare ale civilizației europene, fiind ostil expansiunii islamice tocmai din perspectiva sa post-religioasă.

Premierul turc a mai spus că o asemenea conduită este contrară „valorilor europene” și că Turcia, în calitate de stat candidat la aderarea la UE, nu și-ar fi putut imagina așa ceva. Nu a scăpat nimănui maliția premierului de la Ankara, care a avut ocazia să atace UE cu propriile sale arme.

Dar, dincolo de aceste circumstanțe, a devenit tot mai clar că nu numai evocarea creștinismului este ambiguă, dar și aceea a „valorilor europene”. Sunt unii care îi cer lui Viktor Orban să plece din Europa, invocând spiritul european, în timp ce Orban și conservatorii, în general, se consideră cu toată sinceritatea adevărați apărători ai civilizației europene. E clar însă că vorbim de lucruri diferite și că adevărata luptă se dă acum pentru definirea Europei viitoare.


Citiți și:
O nouă ipoteză incendiară. Criza refugiaţilor este o invazie musulmană organizată?
Criza refugiaților. De ce se dorește amestecarea raselor umane?
Un avertisment cutremurător pentru Europa ce provine de la directorul Centrului de drept arab şi musulman
 

 

yogaesoteric
4 februarie 2016

 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga