Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Ştiri>Toate ştirile >
Scandalul Rabobank și jaful din agricultura românească: UE dă bani companiilor străine să cumpere teren agricol în România

 

Un scandal de corupție cu consecințe europene se profilează pe axa România – Olanda. O investigație realizată de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație și publicată de EU Observer arată că o subsidiară a băncii olandeze Rabobank a devenit proprietară peste mai bine de 20.000 de hectare de teren din România, dar că în multe cazuri preluarea s-ar fi produs fără știrea sau voia proprietarilor, a transmis Radio France Internationale.

Potrivit articolului din EU Observer, Rabobank ar fi investit 315 milioane de euro în România începând din 2011 în cadrul unui program de 15 ani și se așteaptă să obțină venituri de 900 de milioane de euro. Ancheta jurnalistică susține că mulți fermieri spun acum că li s-a luat pământul. Că fără ca ei să știe sau fără a vedea vreun ban, terenurile înregistrate pe numele lor au fost vândute de către altcineva, de multe ori către companii cu capital străin.

Publicația dă exemplul comunei Zărand din vestul țării unde, din 2012, subsidiara Rabo Farm a cumpărat peste 140 de hectare. Din acest total, 16,5 hectare ar fi fost cumpărate, susține EU Observer, prin intermediari în cadrul unui proces complex în care a fost implicat și un judecător, inculpat pentru fraudă. Iar precontractele sunt investigate de procurorii anticorupție.

Ca replică, Rabobank susține că înainte de a achiziţiona o fermă sau de a investi în ea, se face o verificare amănunţită a vânzătorilor, arendaşilor, operatorilor de ferme, precum și a altor factori relevanţi pentru fazele de investiţie.

Potrivit EU Observer, problema este deja una europeană, câtă vreme Comisia alocă miliarde de euro unor companii precum Rabo Farm, pentru cumpărarea de ferme în Europa de Est, în ideea concentrării exploatărilor agricole. Iar ceea ce se petrece în România „este scenariul furtunii perfecte”, spune Attila Szocs, președintele Eco Ruralis, un ONG din Cluj. „Sunt 4 milioane de mici proprietari care stau pe o uriașă resursă. Din 2002 încoace, prețul terenului agricol a crescut în România de 25 de ori. Iar Rabo crede că va crește în continuare, chiar dacă mai lent”, scrie EU Observer.


Citiți și:
Pericol! Seminţe sterilizate au început să fie împărţite gratuit prin satele Moldovei
Multinaţionalele străine scot anual, zeci de miliarde de euro din România
Vrăjeala secolului cu fondurile europene

 

yogaesoteric
16 februarie 2016

 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga