Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Francmasoneria, legată de acţiunea poliţiei engleze de muşamalizare realizată în dezastrul Hillsborough, în care au murit 96 de oameni

 

Francmasoneria ar fi fost implicată în acţiunea de muşamalizare pe care poliţia a realizat-o în cazul dezastrului de la Hillsborough. Acuzațiile recente au fost făcute în lupta pentru dreptate pe care o duc de zeci de ani familiile celor 96 de oameni care au murit în acea zi fatidică.

Pe 15 aprilie 1989, la un meci de fotbal de pe Stadionul Hillsborough din Sheffield, Anglia, o busculadă a cauzat decesul a 96 de oameni și rănirea a altor 766 de persoane. Ulterior, s-a descoperit că principala vină pentru producerea incidentului a aparținut poliției, care a permis accesul unui număr prea mare de oameni în stadion. Totuși, în timpul anchetei, polițiștii responsabili cu asigurarea ordinii publice pe stadion au declarat în mod fals că fanii forțaseră poarta de acces. Ancheta oficială din anul 1990 cu privire la tragedie, Raportul Taylor, a concluzionat că „motivul principal pentru dezastru a fost eșecul gestionării situației de către poliție”.

Douăzeci de ani mai târziu, ministrul Andy Burnham a solicitat Poliției, Serviciului de Ambulanțe și tuturor celorlalte instituții publice implicate să facă publice documente la care Taylor nu avusese acces în 1989. Această acțiune a condus la formarea unei comisii denumită Hillsborough Independent Panel, care a concluzionat în septembrie 2012 că niciun fan Liverpool nu fusese responsabil pentru decesele cauzate de tragedie și că autoritățile încercaseră să ascundă cele petrecute de fapt, inclusiv prin modificarea de către Poliție a 116 mărturii legate de dezastru.

În prezent, puterea şi influenţa francmasonilor în Marea Britanie şi acuzaţiile că Scotland Yard ar conduce o „unitate de propagandă neagră” sunt probate de două anchete criminalistice care urmează să fie finalizate până la sfârşitul anului 2016. Dosare în care sunt implicate persoane şi organizaţii importante sunt acum re-evaluate pentru a se descoperi dovezi ale unor fapte penale, incluzând ucidere din culpă şi pervertirea actului de justiție.

Jon Stoddart, care a condus investigația Operation Resolve a Scotland Yard-ului referitoare la planificarea acțiunilor poliției în cazul meciului din semifinalele Cupei Angliei soldat cu moartea a 96 de suporteri ai FC Liverpool, a spus că sunt anchetați oficiali de rang înalt.

Recent, o nouă investigaţie judiciară asupra acestui caz a stabilit că toţi cei care au murit la meciul de fotbal au fost de fapt ucişi. Stoddart a spus că decizia nu va afecta investigaţia Operation Resolve și nici concluzia la care urmează să ajungă Serviciul de Procuratură al Coroanei.

Ancheta inițiată în octombrie 2012 de „câinele de pază” al Marii Britanii – Comisia Independentă de Reclamaţii împotriva Poliţiei (CIPP) – a pus într-o lumină proastă modalitățile de lucru ale sistemului judiciar britanic.

Investigația se focalizează asupra acuzaţiilor referitoare la acţiunea de muşamalizare a poliţiei, realizată cu scopul de a plasa vina pentru dezastrul de la Hillsborough doar asupra suporterilor nevinovați ai echipei Liverpool, care au venit la stadion pentru a privi meciul în ziua respectivă. Printre infracţiunile investigate de anchetă se numără sperjurul, conspiraţie la pervertirea actului de justiție şi conduita necorespunzătoare în serviciu public.

Vicepreşedinta CIPP, Rachel Cerfontyne, a declarat că plângerile referitoare la muşamalizarea realizată de oamenii legii au afectat profund încrederea publicului în acţiunile poliţiei.
Căutăm să aflăm dacă au existat minţi care au controlat operațiunea şi, dacă au existat, cine erau aceste minţi responsabile cu controlul”, a declarat ea pentru revista Times.

Potrivit lui Cerfontyne, cheia acestei anchete este influenţa pe care o au Francmasoneria şi alte grupuri clandestine printre ofiţerii poliţiei britanice.

Pentru noi, tema principală a investigației a fost ce s-a petrecut imediat după evenimentul de la Hillsborough: a existat o mușamalizare? Ce tip de mușamalizare a existat şi cine a fost implicat?”, a explicat în continuare Rachel Cerfontyne.
Una dintre direcţiile de investigare a fost aceea referitoare la întrebarea dacă francmasonii – sau orice alt grup – au exercitat o influenţă prin relaţiile dintre membri şi au influențat deciziile.”

Francmasoneria este structurată sub forma unei reţele complexe de organizaţii numite loji, masonii numindu-se între ei „frați”. Se recunosc prin semne și strângeri de mână secrete și se sprijină reciproc, urmărind interesele ascunse ale organizației. 

Rapoartele arată că Marea Lojă Unită a Angliei a prezentat anchetatorilor date despre cei care au participat la întâlnirile lojei imediat după dezastrul de la Hillsborough. 

Investigaţia CIPP evaluează amendamentele la declaraţiile poliţiei, precum și acuzațiile referitoare la furnizarea de dezinformări către posturile de ştiri britanice, către membrii Parlamentului şi către cei care au realizat anchete consecutive, într-un efort concertat de a direcţiona departe de poliţie responsabilitatea morţii fanilor echipei Liverpool.

Norman Bettison, în vârstă de 60 de ani, fost inspector şef la poliţia South Yorkshire, care a lucrat împreună cu o echipă ce a adunat probe de la dezastrul Hillsborough, neagă că ar fi făcut parte din aşa-numita „unitate de propagandă neagră”. Mai târziu a fost promovat şef la Poliţia Merseyside şi West Yorkshire.

CIPP investighează de asemenea acţiunile realizate de şefii de poliţie după tragedie, în special pe cele privind monitorizarea nivelurilor de alcool în sânge, cercetarea datelor infracţionale înregistrate ale celor decedaţi, precum şi operaţiunile de supraveghere în secret a familiilor victimelor.

Ancheta paralelă condusă de Stoddart este o cercetare realizată de Scotland Yard în urma unui raport publicat de comisia Hillsborough Independent Panel în 2012. Comisia a concluzionat că 164 de documente ale poliţiei au fost „curăţate”, iar în 116 dintre aceste cazuri modificările făcute în documente au vizat remarci „nefavorabile” în ceea ce priveşte acţiunea poliţiei la meciul de fotbal.

Infracţiunile care sunt luate în considerare de autorităţile engleze în această anchetă includ conduita necorespunzătoare în serviciu public, pervertirea actului de justiție şi ucidere din culpă prin neglijență gravă.

În cursul anchetei au fost verificate siguranţa stadionului Hillsborough, planificarea şi pregătirile pentru meciul fatidic, modul în care serviciile de urgenţă au răspuns la criza apărută, instrucţiunile date fanilor Liverpool care au murit în mod tragic în îmbulzeala produsă la câteva minute după începerea meciului.

Asociaţia de Fotbal britanică şi clubul de fotbal Sheffield Wednesday, care deţin împreună stadionul Hillsborough, sunt de asemenea investigate pentru infracţiuni conform Legii Siguranţei şi Sănătăţii Muncii şi a Legii Bazelor Sportive. 

Dacă va începe o nouă urmărire penală împotriva ofiţerului de poliţie responsabil de buna desfăşurare a meciului, David Duckenfield, Serviciul de Procuratură al Coroanei va fi obligat să modifice decizia sa de oprire a procedurilor juridice legate de ucidere din culpă care a fost dată la trecerea în noul mileniu.


Citiţi şi:
Sunt francmasonii cu mult mai puternici decât am fi crezut?  
25 de căi neștiute prin care se ascunde adevărul și se dezinformează masele prin mass media! 
Dezvăluirile lui Franz Bardon despre macabrele ritualuri ale lojii FOGC – Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur
 

 


yogaesoteric
7 iulie2016


Articole publicate recent

> 11 DecembrieGoogle operează discriminări «pozitive» în favoarea LGBT. Faceți următorul experiment: dați căutări pe google cu cuvintele…

> 11 DecembrieStupefiant: În Turcia, jihadul va fi predat în şcoală!!!

> 11 DecembrieMemoriile Generalului Iulian Vlad: Brucan a fost şi agent MOSSAD. Ceauşescu n-a vrut să-l arestăm

> 10 DecembrieProtest puternic în Grecia împotriva cardurilor, sionismului şi a construirii primei moschei oficiale în Atena

> 9 DecembrieAbuzul credinţei: bătăi şi torturi sexuale în orfelinatele Bisericii

> 6 DecembrieExistă tortură în secolul XXI!!!

> 5 DecembrieOmul insignifiant din corporație

> 5 DecembrieLinșată de BBC pentru că a apărut în Parlamentul britanic, în Miercurea Cenușii, cu o cruce pe frunte

> 4 Decembrie5 lucruri cu adevărat teribile înfăptuite de CIA în ultimii 70 de ani

> 3 DecembrieGheorghe Piperea: «Binomul și Ochiul Atoatevăzător»

> 2 DecembrieADEVĂRUL ȘOCANT despre CHEMTRAILS: Motoare turboventilator cu presiune înaltă, geoinginerie și minciuna despre «dârele de condensare»

> 1 DecembrieGlobalizarea ca ultimă și tâmpă utopie

> 30 NoiembrieMarx şi Engels, doi homosexuali împătimiţi care au distrus lumea prin gândirea lor smintită

> 29 NoiembriePentru a-și păstra puterea, «creștin-democrata» Merkel a cedat și Germania a legalizat căsătoriile între persoane de același sex

> 29 Noiembrie«Cum i-am dat fiului meu autism» – o mamă îşi pune sufletul pe tavă, sperând că va salva alţi copii

> 28 Noiembrie28 iunie 1883: Ziaristul Mihai Eminescu este arestat, la 33 de ani, fiind sacrificat de masoni pentru «integrarea europeană»

> 28 NoiembrieBatalioanele NATO desfășurate în Europa de Est, pregătite să descurajeze și, la nevoie, să răspundă unei agresiuni a Rusiei

> 28 NoiembrieColonizarea insidioasă a României, acapararea pământului ţării de către străini

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga