1. Introducere

Traducere realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru
După Jean-Yves Leloup, „Note asupra isihasmului”

Atunci când un tânăr filosof  a ajuns la Muntele Athos, el citise deja numeroase tratate de spiritualitate ortodoxă şi cunoştea, se poate spune chiar foarte bine, “Mica filocalie a rugăciunii inimii” şi “Povestirile pelerinului rus”. Mai mult decât atât, el fusese sedus de toate acestea, dar încă nu era convins. O liturghie profund emoţionantă la care a asistat i-a inspirat spontan dorinţa de a petrece câteva zile pe Muntele Athos, cu ocazia unei vacanţe în Grecia, pentru a afla noi amănunte despre taina rugăciunii inimii şi despre metoda ascultării interioare ale isihaştilor, aceşti oameni complet retraşi din lume şi tăcuţi care se află în căutarea lui „Isihya”, sau pacea profundă interioară, care ni-l revelează pe Dumnezeu.

Pentru a înţelege cât mai bine cele ce urmează vă vom povesti, cu toate detaliile necesare, întâlnirea acestui tânăr filosof cu Părintele Serafim, care trăia singur într-un schit din apropiere de Sf. Pantelimon, pe Muntele Athos. Ne vom mulţumi de asemeni să menţionăm că tânărul nostru filosof era în acel moment puţin dezamăgit, negăsindu-i aproape deloc pe călugării de pe Muntele Athos „la înălţimea” cărţilor sale. Nu este lipsit de importanţă să mai adăugăm că, deşi el citise destul de multe cărţi despre meditaţia creştină şi despre rugăciune, el nu se rugase niciodată cu adevărat şi nici nu practicase vreo formă anume de meditaţie. Tocmai de aceea, dorinţa sa cea mai mare – cu ocazia acestei călătorii pe Muntele Athos  – nu era un discurs în plus asupra rugăciunii şi meditaţiei, ci o iniţiere vie şi adevărată, care să-i permită să le înţeleagă cât mai bine, chiar „din interior”, prin experienţă personală şi directă.

Părintele Serafim, care era un anahoret isihast, avea o reputaţie bizară în rândul călugărilor din anturajul său. Unii îl acuzau adeseori că levitează spontan, iar alţii susţineau despre el că obişnuieşte să ţipe, ceilalţi îl considerau un banal ţăran incult, care face crize de isterie, dar cu toate acestea mulţi oameni îl venerau ca pe un adevărat stareţ inspirat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care era capabil să dea cele mai înţelepte poveţe. În plus, Părintele Serafim era în stare să citească precum într-o carte deschisă în sufletele oamenilor care veneau în preajma sa.

Cei care ajungeau la poarta schitului unde locuia acesta trăiau surpriza neplăcută (pentru mulţi dintre ei) de a fi examinaţi până în străfundurile sufletului, în maniera cea mai „indecentă” de către Părintele Serafim: timp de cinci minute care pentru unii păreau interminabile, acesta îi examina cu o stranie atenţie sfredelitoare, din cap până-n picioare, fără a le adresa cu acea ocazie nici un cuvânt. Cei care rezistau calmi, fără să o ia la fugă, acestui examen, puteau în final să asculte diagnosticul sever al radiografiei sale spirituale: „În dvs., după cum am putut să-mi dau seama, El a coborât mai jos de bărbie”. „De dvs. ce să mai vorbim, El nici nu a intrat.”  „O! Ce minune! Este uluitor…În dvs. văd că El deja a coborât până la genunchi!”

În toate aceste situaţii, Părintele Serafim vorbea bineînţeles despre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi despre nivelul mai mult sau mai puţin profund în care El (Duhul Sfânt) atinge zona capului, dar nu încă pe cea a inimii sau a abdomenului… Criteriul său esenţial de a-i evalua pe oameni era totdeauna gradul de încarnare (cuprindere completă a anumitor părţi ale corpului fizic şi a fiinţei) a Duhului Sfânt în omul ce se afla atunci în faţa sa. Omul perfect (sau cu alte cuvinte transfigurat în întregime de Duhul Sfânt) era pentru el doar acela al cărui corp era locuit în întregime, din cap până în picioare, de prezenţa dumnezeiască a Duhului Sfânt. „Nu am văzut până acum acest miracol dumnezeiesc decât la un singur om, spunea el, şi anume la stareţul Siluan. Acesta era într-adevăr în totalitate un om al lui Dumnezeu, plin deopotrivă de măreţie şi de o mare umilinţă”.
 
Tânărul nostru filosof nu se afla deloc în acest stadiu înalt şi în cazul lui Duhul Sfânt al lui Dumnezeu se oprise în capul lui „la nivelul bărbii”. Când el i-a cerut părintelui Serafim să-i vorbească despre taina rugăciunii inimii şi despre ascultarea interioară isihastă, părintele Serafim aproape că a început să ţipe. Tânărul nostru nu s-a lăsat însă deloc şi nu s-a descurajat în respectiva situaţie. Ulterior la insistenţele sale pline de umilinţă, părintele Serafim i-a spus: „Înainte de a vorbi cu tine despre taina rugăciunii inimii, trebuie mai întâi să înveţi să meditezi întocmai ca un munte”, şi după aceea cu un gest larg el i-a arătat un pisc înalt din apropiere. „Întreabă-l pe el începând de astăzi cum se roagă. Apoi când vei ştii cu adevărat revino la mine”.

Înapoi                    Continuare

yogaesoteric.net

Also available in: Français