16 aprilie 2005: La emiterea noului mandat de arestare pe numele domnului Gregorian Bivolaru s-au făcut mai multe ilegalităţi decât în cazul precedent
MISCAREA PENTRU INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT M.I.S.A.
Şoseaua Sălaj, nr. 2, bloc 126 A, parter, sector 5 – Bucureşti
La emiterea noului mandat de arestare pe numele domnului Gregorian Bivolaru
s-au făcut mai multe ilegalităţi decât în cazul precedentului
Bucureşti, 16 aprilie 2005. Cursanţii şcolii de yoga MISA, ca şi avocaţii domnului Gregorian Bivolaru, au aflat cu stupoare din presă de emiterea unui nou mandat de arestare pe numele acestuia. Punctul de vedere al şcolii de yoga MISA este următorul:
Întreaga presă a semnalat la acest sfârşit de săptămână emiterea unui nou mandat de arestare împotriva lui Gregorian Bivolaru, mandat care cuprinde acuzaţii lipsite de temei şi chiar absurde. Se citează surse judiciare care afirmă emiterea “în mare secret”, “în şedinţă secretă” a acestui nou mandat. Secretul a fost atât de mare, încât nici avocaţii lui Gregorian Bivolaru nu au fost anunţaţi, iar prin aceasta i s-a încălcat în mod flagrant dreptul fundamental la apărare, ceea ce reprezintă un nou abuz şi o nouă încălcare a procedurii penale. Mai mult decât atât, domnul Gregorian Bivolaru nu a fost citat legal şi nu a fost audiat înainte de emiterea mandatului.
Procurorii nu mai pot invoca de această dată faptul că dânsul se sustrage urmăririi penale, deoarece Parchetul are informaţii pe cale oficială că el se află la Departamentul pentru Străini al Poliţiei din Malmo încă din data de 5.04.2005.
Informaţiile vehiculate în presă sunt contradictorii, demonstrând că de fapt emiterea acestui nou mandat a reprezentat soluţia disperată, de ultimă oră, a procurorilor ca urmare a faptului că Tribunalul Sibiu, dacă va aplica corect legea, va anula primul mandat de arestare a lui Gregorian Bivolaru, din cauza lipsei evidente de probe, situaţie în care cererea de extrădare a sa nu ar mai avea nici un temei.
Acţiunea abuzivă şi violentă din 18 martie 2004 s-a făcut sub pretextul surprinderii în flagrant delict a practicanţilor yoga şi a lui Gregorian Bivolaru. Tăcerea ulterioară a organelor de anchetă a demonstrat tuturor celor lucizi imensa gafă pe care o făcuseră. Astfel, acţiunea de o amploare fără precedent s-a dovedit a fi total nejustificată şi ilegală în raport cu absenţa evidentă a probelor. Acum, după mai bine de un an, acuzaţii de tipul “exploatare sexuală a adepţilor MISA”, “sechestrare de persoane în locuinţele yoghinilor”, “show-uri erotice transmise prin video-chat din aceleaşi locuinţe”, reprezintă dovada clară a abuzurilor procurorilor. Aceştia încearcă acum să justifice astfel într-un mod care este revoltător pentru noi, desfăşurarea impresionantă de forţe, abuzurile şi încălcarea sistematică a legilor în vigoare şi a convenţiilor internaţionale pentru drepturile omului.
Vă reamintim că la cursurile noastre de yoga participă zeci de mii de persoane. Este cel puţin straniu faptul că mărturia acestora a fost şi este întotdeauna ignorată. Se fac în schimb adesea afirmaţii care plasează practicanţii yoga pe nedrept în sfera infracţionalităţii. Toţi aceşti oameni sunt indignaţi de asemenea acuzaţii aberante şi ridicole care indirect le sunt aduse, precum şi de discriminarea la care sunt supuşi. Mii de oameni pot depune mărturie că orice cursant yoga are acces în locuinţele yoghinilor (denumite tradiţional ashram-uri) dacă doreşte să viziteze pe cineva, şi este de domeniul evidenţei că niciodată în aceste locuri nu a fost reţinută ori sechestrată vreo persoană şi că nu s-au desfăşurat activităţi de video-chat.
Remarcăm similaritatea cu situaţia din luna martie 2004, când tot presa a vehiculat acuzaţii extrem de grave la adresa yoghinilor, citând surse judiciare. În presă se vorbea atunci despre trafic de arme, de droguri şi de carne vie, în timp ce toate autorizaţiile de percheziţie au fost date pentru infracţiuni informatice, iar comunicatul oficial de presă al Ministerului Public de la acea vreme a menţionat doar infracţiuni legate de nerespectarea dreptului de autor. Prin urmare, considerăm că ceea ce se petrece acum este un nou abuz, iar acest nou mandat este expresia neputinţei şi a înverşunării reprezentanţilor unei justiţii corupte şi bolnave.
Pentru informaţii suplimentare:
biroudepresa_misa@yahoo.com