18 parametri ai Universului – perfect reglaţi – care demonstrează existenţa Creatorului
Mulţi atei consideră că acest Univers şi că această viaţă au apărut „instantaneu”, „prin şansă”, fără intervenţia cuiva, adică a unui Creator înțelept. Să ne oprim puţin asupra unor date cunoscute în fizica actuală şi să vedem care sunt şansele unei asemenea apariţii „aleatoare” a Universului şi a vieţii.
Astronomii au descoperit că parametrii şi caracteristicile Universului şi sistemului nostru solar au fost atât de fin acordate încât doar un Creator inteligent le-ar fi putut organiza. „Întâmplarea” nu-şi poate avea locul în acest „mare proiect al Universului”.
Să vedem așadar care sunt parametrii Universului care au dat naştere acestui Cosmos şi care au făcut posibilă apariţia vieţii:
1. Masa solară:
– dacă ar fi fost mai mare de 1,4: nicio stea albă (asemenea Soarelui nostru) nu ar putea rezista în timp, căci s-ar prăbuşi în ea însăşi;
– dacă ar fi fost mai mică de 0,8: nu s-ar mai fi putut forma o stea albă, ca urmare a lipsei producţiei de elemente grele.
2. Forţa nucleară tare:
– dacă ar fi mai mare: nu ar mai exista hidrogen şi nucleii esenţiali vieţii ar fi instabili;
– dacă ar fi mai mică: nu ar mai exista alte elemente înafara hidrogenului.
3. Forţa nucleară slabă:
– dacă ar fi fost mai mare: tot hidrogenul ar fi fost convertit în heliu, la începutul existenței Universului, şi astfel ar fi fost prea multe elemente grele;
– dacă ar fi fost mai mică: nu s-ar fi produs heliu, la începutul Universului, şi nu ar fi fost destule elemente grele.
4. Forţa electromagnetică:
– dacă ar fi fost mai mare: nu ar mai fi existat legături chimice; elementele mai masive decât borul sunt instabile la fisiune;
– dacă ar fi fost mai mică: nu ar mai fi existat legături chimice.
5. Raportul între numărul de protoni şi numărul de electroni:
– dacă ar fi fost mai mare sau mai mic: electromagnetismul ar fi dominat gravitaţia, prevenind formarea galaxiilor, stelelor şi planetelor.
6. Raportul dintre masa electronului şi masa protonului:
– dacă ar fi fost mai mare sau mai mic: nu ar mai fi existat legături chimice.
7. Rata expansiunii Universului:
– dacă ar fi fost mai mare: n-ar mai fi fost posibilă formarea galaxiilor;
– dacă ar fi fost mai mică: Universul ar fi colapsat înainte de formarea stelelor.
8. Nivelul de entropie al Universului:
– dacă ar fi fost mai mare: condensarea stelelor nu s-ar fi putut produce în cadrul protogalaxiilor;
– dacă ar fi fost mai mic: nu s-ar mai fi format protogalaxiile.
9. Densitatea Universului:
– dacă ar fi fost mai mare: în urma Big Bang-ului ar fi rezultat prea mult deuteriu, astfel că stelele ar fi apărut prea rapid;
– dacă ar fi fost mai mică: nu ar mai fi existat heliu după Big Bang, astfel că nu ar mai fi fost destule elemente grele.
10. Vârsta Universului:
– dacă ar fi fost mai mare: nu ar mai fi existat stele asemenea Soarelui, într-o fază stabilă de ardere, în partea potrivită a galaxiei;
– dacă ar fi fost mai mică: stelele asemenea Soarelui, într-o fază stabilă de ardere, încă nu s-ar fi format.
11. Uniformitatea iniţială a radiaţiilor:
– dacă ar fi fost mai slabă: stelele, aglomeraţiile de stele şi galaxiile nu s-ar fi format;
– dacă ar fi fost mai puternică: Universul ar fi fost în prezent format doar din găuri negre şi spaţiu gol.
12. Distanţa medie faţă de stele:
– dacă ar fi fost mai mare: densitatea elementelor grele ar fi fost prea mică pentru crearea planetelor solide (cum este Pământul);
– dacă ar fi fost mai mică: orbitele planetare ar fi fost destabilizate.
13. Luminozitatea solară:
– dacă ar fi apărut prea devreme: ar fi apărut efectul de seră;
– dacă ar fi apărut prea târziu: ar fi existat doar oceane îngheţate pe Pământ.
14. Constanta structurii fine (o funcţie de trei constante fundamentale: constanta Planck, viteza luminii şi sarcina elementară):
– dacă ar fi fost mai mică de 0,7 mase solare sau mai mare de 1,8 mase solare: nu ar mai existat stele.
15. Rata de dezintegrare a protonului:
– dacă ar fi fost mai mare: viaţa ar fi fost distrusă, ca urmare a radiaţiei;
– dacă ar fi fost mai mică: ar fi fost insuficientă materie în Univers pentru existenţa vieţii.
16. Raportul dintre nivelul de carbon 12 şi oxigen 16:
– dacă ar fi fost mai mare: nu ar fi existat oxigen suficient;
– dacă ar fi fost mai mic: ar fi existat insuficient carbon.
17. Rata de dezintegrare a elementului beriliu 8:
– dacă ar fi fost mai lentă: fuziunea elementelor grele ar fi putut genera explozii catastrofice în toate stelele;
– dacă ar fi fost mai rapidă: nu ar fi fost posibilă apariţia vieţii.
18. Diferenţa de masă dintre neutron şi proton:
– dacă ar fi fost mai mare sau mai mică: protonii s-ar fi dezintegrat înainte ca nucleul stabil să se poată forma.
Gradul fin de reglare pentru mulţi dintre aceşti parametri este cu adevărat uimitor. De exemplu, dacă forţa nucleară tare ar fi fost cu 2% mai puternică sau cu 2% mai slabă, Universul n-ar fi fost capabil să susţină viaţa. Sau în cazul elementelor C12 și O16, dacă acestea ar fi fost mai mari sau mai mici cu 4%, la fel, apariţia vieţii ar fi fost imposibilă. Rata de expansiune a Universului este necesar să fie acordată şi mai fin: este nevoie de o acurateţe de 1055!
În mod clar, este necesară existenţa unui Creator pentru a planifica o asemenea fizică a Universului!
Descoperirea acestor aspecte a avut un impact teologic profund asupra unor astronomi. Fred Hoyle a ajuns în anul 1982 la concluzia că „un superintelect a făcut nebunii cu fizica, cu chimia şi cu biologia”. Paul Davies, deşi în anul 1983 susţinea cu tărie ateismul, a ajuns ca în 1984 să afirme că „legile fizicii par a fi produsul unui plan extrem de ingenios”, pentru ca în anul 1988, în cartea sa Amprenta cosmică, să ajungă la concluzia că „pentru mine există o dovadă puternică că dincolo de toate există ceva”.
Cine mai este încă ateu ar fi binevenit să mediteze profund la toate aceste aspecte…
Citiți și:
Creaţia (I)
Urmele misterioase şi fascinante ale paşilor lui Dumnezeu în manifestare
Misterele creaţiei în viziunea spiritualităţii yoghine
yogaesoteric
7 iunie 2019