Securitatea a trădat, după care s-a reinventat… «Pe băieţii deştepţi nu-i interesează naţiunea, ţara sau alte prostii, ci propriul profit»

 

Omul cu care mă mai întâlnesc din când în când şi care-mi dă cam totul peste cap m-a lăsat din nou fără cuvinte. Sunt de-a dreptul şocat, dar probabil cel mai rău mă deranjează faptul că are dreptate. Teoriile mele merg până într-un punct, dar de-acolo intervin variabile inexplicabile. Ceea ce-mi spune el e coerent şi are sens. O să vă descriu pe scurt ceea ce am aflat. Dar pentru asta este nevoie să ne întoarcem puţin în timp.

Singura pagină de aur a spionajului român aparţine fabulosului personaj Mihai Caraman. Între 1958 şi 1968, folosindu-se de farmecul său personal şi de abilităţile deosebite, Mihai Caraman a reuşit să dezvolte o reţea care efectiv a zguduit NATO din temelii. Nu vom şti probabil niciodată dacă au fost şi ruşii amestecaţi sau dacă absolut tot ceea ce s-a făcut a fost 100% munca sa. Cert este că, asemeni marilor spioni, Mihai Caraman a reuşit să penetreze întregul dispozitiv advers (NATO) prin cârtiţele pe care le-a amplasat cu abilitate, chiar dacă toţi ochii erau ţintiţi pe el. Este una dintre puţinele poveşti remarcabile ale Serviciului Extern român. Imaginaţi-vă că, pentru înlăturarea lui Caraman din interiorul SIE, s-au făcut presiuni de la cel mai înalt nivel al SUA, NATO şi al ţărilor Occidentale. Mai multe puteţi afla din fascinanta carte Le réseau Caraman – Treize roumains ont fait trembler l’OTAN, scrisă de de Pierre Accoce și Daniel Pouget.

Să ne întoarcem acum la personajul cu care m-am întâlnit recent. Eram destul de scârbit de povestea cu procurorul european. Mi-am dat seama că ceea ce avem noi în Parlament sunt adevăraţi academicieni pe lângă nulităţile şi prostovanii care freacă menta prin Parlamentul European. Spectacolul de-a dreptul macabru, în care unei nulităţi care minţea cum respira îi erau ridicate mingi la fileu mi s-a părut atât de grotesc încât pur şi simplu aproape mi-a provocat voma.

Povestindu-i toate stările mele, omul a început să zâmbească, spunându-mi că ar fi bine să fiu mândru. M-am uitat cruciş la el, iar el, pe un ton imperturbabil mi-a repetat aceleaşi cuvinte. După care a pus în contextul tabloului general despre care mai vorbiserăm de atâtea ori, rezultând o fotografie extrem de coerentă. În mare ştiu informaţiile la care are acces, îi ştiu trecutul şi ne leagă o prietenie solidă, în ciuda diferenţei de vârstă. Mie îmi place modul său calm şi organizat în care pune evenimentele în context şi le leagă de informaţiile la care are acces. Totul cu calm, detaşându-se pentru a fi cât mai obiectiv şi a-i reuşi raţionamentul. Dar, înainte de a ajunge la concluzii, să vă spun tot tabloul său general.

Unica profitoare de pe urma Revoluţiei a fost Securitatea. De altfel, Revoluţia devenise necesară întrucât se acumulaseră ilegal sume fabuloase de bani care nu puteau fi justificate şi care, mai rău, stăteau blocate. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Securitatea a trădat, lăsând ţara „liberă la penetrare” şi tot acesta a fost motivul pentru care s-a mers pe o lichidare rapidă a Ceauşeştilor. Astfel s-a închis gura oricui ar fi îndrăznit să ridice puţin vălul realităţilor dureroase.

Cei care au cucerit puterea în România au înţeles rapid că modelul de urmat este cel Occidental, cu elita financiară ascunsă şi cu jucători de carton în politică. Astfel a început lungul drum al infiltrării partidelor politice, a sindicatelor şi a tuturor factorilor de putere. Astfel, în spatele incompetenţilor căţăraţi pe funcţii se puteau derula lejer afacerile cele mai bănoase, se puteau învârti banii fără niciun control.

Securitatea a ştiut mereu să fie în avangardă. Următorul pas a fost infiltrarea organizaţiilor mai mult sau mai puţin oculte. Această operaţiune le oferea nu doar pârghii în manipularea opiniei publice, dar şi acces în eşaloanele superioare ale puterii mondiale.

Omul mi-a descris cu lux de amănunte modul în care Securitatea s-a reinventat, devenind o mega-organizaţie necontrolată de nimeni şi cu tentacule întinse peste tot. România este rădăcina din care se adapă, însă deschiderea ţării spre „partenerii occidentali”, i-a pus pe „stăpâni” în faţa unei noi provocări, anume aceea de a-şi menţine privilegiile fără a deveni vulnerabili în faţa acestora. Cu toate că s-a adoptat tacit principiul „spunem ca ei, dar facem ca noi”, au înţeles că munca de cosmetizare nu poate funcţiona la infinit, mai ales în condiţiile în care urmau să existe interese fix în zona care li se cuvenea până atunci în mod exclusiv. Astfel au trecut la nivelul următor, care presupune nu rezistenţa, ci alierea cu duşmanul. Sunt presiuni pentru intrarea pe un anumit domeniu? Foarte bine, omul de carton din politică se opune, în timp ce ei îşi demonstrează competenţele deblocând totul. Pentru această „facilizare”, duşmanul îl ia aliat, iar din combinaţie, „mafia elitelor” are de câştigat. Duşmanul optimizează la maxim, că doar are know how-ul în sânge, iar prada se împarte. Nu doar că nu pierzi, dar îţi deschizi o portiţă spre un eşalon superior.

Moda supunerii, a stufului care se apleacă în vânt, dar nu se rupe, a funcţionat de minune. Toţi oficialii ajunşi în România s-au crucit cât de uns pot merge treburile aici. Ordinele de-acasă se îndeplineau perfect, fără rezistenţă şi cu ajutorul unui aparat permisiv. Mai mult, trecerea pe la Bucureşti a echivalat întotdeauna cu rotunjirea buzunarelor. Toţi ambasadorii SUA (cu o excepţie) au fost mituiţi şi au plecat bogaţi de-aici. Gitenstein lua într-o vreme câte 100.000$/lună de la Adamescu. În fapt, banii scurşi de-aici nu sunt aruncaţi ci reprezintă investiţii. Acesta este modul în care „cadre de nădejde” s-au strecurat prin eşaloanele transnaţionale de putere. Astfel, organizaţiei ilegale de la noi i s-au deschis oportunităţi pe alte pieţe. Cu alte cuvinte, întreaga mafie s-a globalizat, chiar dacă baza operaţională o reprezintă tot România.

Amicul meu susţine că practic nu există zonă de influenţă dintre cele ale partenerilor noştri care să nu fi fost otrăvită de „băieţii deştepţi de la noi”. Arta mitei, a mânjirii de la borcanul cu miere a funcţionat excelent, astfel încât puterea organizaţiei a crescut la un nivel greu de perceput în prezent. Privind din acest punct de vedere, amicul meu îmi spunea că ar fi cazul să fiu mândru: o organizaţie din România reuşeşte să influenţeze şi să infiltreze la vedere structurile europene. Spectacolul pare a dezavantaja România, astfel încât prostovanii se înghesuie să apere „persoanele nevinovate care s-au rupt de naţiune în numele idealului european”. Aiurea! Pe băieţii deştepţi nu-i interesează naţiunea, ţara sau alte prostii, ci propriul profit. De-aceea tranzacţionează aceste noţiuni, întrucât scopul lor este să agaţe o halcă cât mai mare din tort, nu să se limiteze la prăjiturica lor, pe care oricum o controlează.

Infiltrările pe care le reuşeşte structura ilegală autohtonă sunt de-a dreptul remarcabile, susţine amicul meu. De la Caraman încoace nu s-a mai reuşit o asemenea infiltrare care, culmea, se face prin obedienţă şi slugărnicie. Cu toate acestea, peste tot pe unde acţionează nu există oficial care să nu se fi mânjit cu „miere românească” şi despre care să nu fie documentată mânjeala. Structura e extrem de mare şi difuză. E un avantaj şi, în acelaşi timp, un dezavantaj. Avantajele sunt cât se poate de clare, anume capacitatea de protecţie din exterior (vezi campaniile media şi politice) şi aceea de a-şi trage profituri din mai multe zone (cu toate că până la acest moment nu prea s-a dovedit mare lucru). Dezavantajul constă în faptul că maşinăria devine energofagă, atrăgând atenţia din ce în ce mai mult prin numărul lucrătorilor care-i asigură protecţia şi prin eforturile financiare din ce în ce mai mari necesare menţinerii mecanismului.

Desigur, cât timp veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, caracatiţa funcţionează fără probleme, dar atunci când se va trece pe minus, efectele sunt discutabile, întrucât fiecare va fi interesat să-şi mai salveze ce e de salvat, iar totul se va dărâma.

Există însă şi o mare necunoscută în tot acest „succes” autohton: cine sunt cei din spatele „mecanismului invizibil”. Aici însă e o negură extrem de mare cu foarte multe necunoscute şi, din păcate, niciuna nu ne avantajează pe noi.


Autor: Dan Diaconu


Citiți și:

Dezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!

SRI – Serviciile Ne…Române de Interese sau am putea spune Serviciile Române de… Infracțiuni

 

yogaesoteric
7 iunie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More