43.232 de motive de a nu uita, indiferent de cenzură

Anul acesta, la sfârșitul lunii iunie, s-au împlinit 80 de ani de la pogromul de la Iași, eveniment tragic în istoria țării noastre, care a făcut mii de victime. Această tragedie este o mărturie pentru fragilitatea vieții omenești, care se cere protejată împotriva abuzurilor.

Împlinirea acestei cifre rotunde a fost marcată în mod deosebit de statul român: s-au organizat ceremonii la fața locului, s-a inaugurat un muzeu, parlamentul a ținut o ședință solemnă, chiar președintele țării a trimis un mesaj. Foarte bine.

Știți ce deranjează în această imagine?

Faptul că anul trecut s-au împlinit 80 de ani de la o altă mare tragedie: retragerea administrației românești din Basarabia și Bucovina de Nord. Atunci, conform informațiilor din arhiva Ministerului Apărării Naționale, au fost ucişi, răniţi şi daţi dispăruţi 356 de cadre și 42.876 soldați şi gradați români. Ați citit bine: în doar patru zile, Armata Română a pierdut 43.232 de oameni. De toate etniile.

Pentru ei nu a existat nicio ceremonie, nicio ședință solemnă, niciun mesaj din partea Președintelui Țării. Deși, după toate legile, ce li s-a petrecut intră la categoria crimă: ei au fost atacați în timp ce se retrăgeau, fără să riposteze.

De ce? Ce vină au avut acești 43.232 de oșteni ai României? Niciuna, în afară de a îndura, fără să riposteze, umilința de a se retrage din țara lor. Sau poate, vina lor este că au fost atacați, răniți și uciși de către… cine? În niciun caz de către „țăranii basarabeni”, așa cum vehiculează propaganda sovietico-franceză. Ci de alții.

Se pare că în România liberă și democratică de azi, românii au voie să fie doar călăi, iar victimele sunt mereu alții.

Acestea sunt „principiile și valorile democratice” de care vorbește președintele Iohannis? Nu credem. Dacă vrem să ne împăcăm cu istoria, atunci este necesar să spunem tot adevărul.

De ce nu ne comemorăm morții căzuți, fără vină, în 1940? Ce fel de stat este acela care tace în fața unei asemenea nedreptăți? Oare nu putem să ne plângem morții și noi și evreii, cu decență? Sau doar ne dorim culpabilizarea cu orice preț a românilor?

Deoarece este posibil ca unii ofițeri să citească aceste rânduri, le adresam o întrebare: dragi purtători ai sfintei uniforme a țării, cum puteți accepta tăcerea asta? Nu vă gândiți că acei 43.232 erau ca și voi, la datorie? Nu vă gândiți că mâine puteți fi voi în locul lor? Dacă și voi veți fi atacați și dezarmați, umiliți din cauza politicienilor iresponsabili, vă veți dori ca urmașii voștri să vă uite?

Sunt sigur că niciun aliat nu ne-a cerut să uităm ce s-a petrecut în 1940. Iar dacă ne-ar fi cerut, datoria și decența cer să nu-i ascultăm!

„Înclinându-ne frunţile în memoria celor ucişi, arătând urmaşilor lor compasiunea şi solidaritatea noastră, să avem mereu în memorie lecțiile istoriei și să apărăm principiile și valorile democratice! Fără ele, nu avem viitor!”, a spus președintele Iohannis.

Da, domnule președinte. Dar să ne înclinăm în fața TUTUROR victimelor. Altfel, cuvintele dvs. nu au nici valoarea hârtiei pe care au fost scrise.

Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei care au murit nevinovați.

Citiţi şi:
26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei
«Sunt fericit să cobor și să mă așez, cu un minut mai devreme, alături de martirii și luptătorii noștri de peste veacuri» (3)

yogaesoteric
31 octombrie 2021