5. Starea de tăcere

După micul dejun, Yoga Swami  ne-a cerut să nu aruncăm cojile de banane, ele fiind destinate chiar vacii. El strigă apoi la vaca care tocmai păşea în grădină. Vaca intră cu o oarecare stângăcie în colibă. El îi oferi, plin de dragoste, să mănânce cojile de banane. În final vaca îi linse mâna cu recunoştinţă şi voi să se aşeze pe sol. Yoga Swami îi întinse ultima coajă de banană care mai rămăsese şi apoi îi spuse prietenos: „Acum, lasă-ne liniştiţi, te rog. Nu ne deranja, Valli. Vezi şi tu că am nişte oaspeţi”. Vaca înclină capul în semn de înţelegere şi supunere şi îi indeplini întocmai rugămintea formulată verbal de înţelept.

După ce vaca se retrase, Yoga Swami închise ochii din nou şi translată fulgerător încă o dată în misterioasa sa lume spirituală lăuntrică. Eram foarte curios să ştiu cât mai exact, oare ce făcea în realitate Yoga Swami atunci când închidea ochii şi parcă trecea într-o altă lume. Mă întrebam atunci dacă era în meditaţie sau oare intra în starea de extaz (SAMADHI).

Era, am considerat eu atunci, un moment foarte adecvat pentru abordarea deschisă a acestui subiect, dar înainte să-mi formulez întrebarea prin cuvinte el începu deodată să vorbească. „Priviţi cu multă atenţie copacii aceştia. Copacii chiar şi ei meditează. Meditaţia înainte de toate înseamnă tăcere trăită plenar cu esenţa ultimă a fiinţei noastre. Dacă vă  daţi seama cu adevărat că nu ştiţi într-adevăr nimic, atunci veţi fi într-adevăr într-o profundă meditaţie. O asemenea sinceritate deplină este terenul favorabil tăcerii care îl revelează pe Dumnezeu. Tăcerea trăită profund este meditaţie”.

Yoga Swami se aplecă apoi spre noi şi spuse cu ardoare: „Trebuie întotdeauna să fiţi simpli. Trebuie permanent să fiţi complet goi întocmai ca o oglindă în conştiinţă. Când veţi fi pe deplin reduşi la NIMIC – aceasta când egoul a dispărut – când veţi deveni una cu nimicul (VID), atunci abia veţi fi cu adevărat voi înşivă UNA cu Dumnezeu. Omul care nu mai este nimic îl cunoaşte intim şi lăuntric pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este permanent Vidul Creator Beatific. Nimic înseamnă totul. A fi nimic înseamnă a fi pe deplin în comuniune cu TOTUL. Pentru că eu realizez plenar că nu sunt nimic, înţelegeţi, pentru că sunt mereu un cerşetor – eu am astfel, dacă vreau, toate lucrurile. Prin urmare, NIMIC  înseamnă de fapt totul. Înţelegeţi? Puteţi voi oare să înţelegeţi aceasta?”

„Vorbiţi-ne despre această stare de Vid Creator Beatific”, spuse prietenul meu emoţionat, într-o stare de aşteptare încordată.

„Aceasta înseamnă în realitate să nu-ţi doreşti absolut nimic. Înseamnă să poţi spune cu toată sinceritatea şi să fi profund şi ferm convins că nu ştii nimic. Înseamnă, de asemenea, odată această stare atinsă, să nu fi preocupat să faci nimic cu privire la această stare de Vid Creator Beatific care să te facă cumva să o pierzi”.

Mă gândeam acum la ce voia să spună aceste mare înţelept prin a urmări permanent să realizezi „că nu ştii nimic” – şi am presupus că este starea beatifică de „pură existenţă” în contrast cu „devenirea”.

„Credeţi acum că ştiţi dar de fapt să ştiţi că încă sunteţi ignoranţi. Când vă veţi da seama complet sau suficient de mult că nu ştiţi absolut nimic despre voi înşivă, atunci abia veţi fi chiar voi înşivă una cu Dumnezeu”.

Yoga Swami făcea frecvent aluzie la această stare de tăcere esenţială. El vorbea cu noi despre ea ca şi cum aceasta ar fi fost chiar viaţa sa. Pentru cel care nu a avut încă niciodată experienţa acestei stări fundamentale de SAMADHI (extaz divin), orice descriere ce şi este făcută, oricât ar fi aceasta de clară, ea va fi întotdeauna pentru el o abstractizare teoretică.

În prezenţa lui Yoga Swami se întrezărea fugar şi intuitiv această fericire oceanică infinită, cunoscută în textele yoghine sub numele de BEATITUDINE. Cât despre întrebarea dacă cu adevărat conştiinţa lui Yoga Swami se lărgea până la a include în ea conştiinţele persoanelor din imediata sa apropiere sau dacă sentimentul său nelimitat de bucurie inexprimabilă sau de tăcută beatitudine sau extaz divin (SAMADHI) se bazau toate pe o iluzie personală, aceasta este o problemă care atunci nu-mi părea deloc uşor de elucidat.

Un singur aspect era evident, aproape tot ceea ce spunea Yoga Swami părea pentru noi ATUNCI atât de uluitor şi în acelaşi timp atât de simplu încât aproape că nu te puteai împiedica să uiţi momentan implicaţiile practice formidabile ale afirmaţiilor sale. Astfel, în acele momente, pentru câteva clipe, că pentru a afirma independenţa conştiinţei şi a spiritului, am urmărit să-i examinez mental, cu multă atenţie, spusele, fără a mai pune alte întrebări.

Această stare esenţială de tăcere iluminatoare este acţiunea graţiei divine? Este oare posibil să faci să apară această stare în tine însuţi? Oare trecem uneori, măcar câteva fracţiuni de secundă, întâmplător prin această stare pe care o realizăm spontan fără nici un efort de voinţă? Nu poate oare orice tentativă de a produce această tăcere esenţială să facă în mod inevitabil egoul activ?

Yoga Swami care, datorită capacităţilor sale telepatice era evident conştient de toate aceste îndoieli şi dificultăţi cu care mă luptam lăuntric, îmi veni spontan în ajutor cu o remarcă profundă şi savuroasă care a rămas pentru mine de neuitat: „Tăcerea interioară apare atunci când realizezi din plin că nu mai există nimic de câştigat şi nimic de pierdut”.

Înapoi              Continuare

yogaesoteric.net

Also available in: English