Raiul? Nu, dar trecutul era mai liber

Recent, când am vorbit la Channel 4 News în favoarea dreptului la liberă exprimare, am fost neplăcut surprins să descopăr cât de nepopulară este această pledoarie printre oamenii la modă care urmăresc această emisiune.

Păcatul cel mare pe care l-am comis a fost să sugerez că Marea Britanie din tinerețea mea era o țară mult mai liberă decât în prezent.

Ah da, au spus ei în derâdere, liberă pentru oameni ca tine – bărbați albi, heterosexuali. În opinia lor, pentru oricine altcineva, această țară era o hazna care dădea pe afară de bigotism rasist și sexual.

Cineva, care înțelegea complet pe dos trecutul, chiar a încercat să-mi sugereze că până în 1983 femeile nu aveau voie să bea în puburi.

Întotdeauna revoluționarii defăimează trecutul. Îmi aduc aminte uluirea și surprinderea rușilor când s-a difuzat în anii ’90 la Moscova un film documentar „Rusia pe care am pierdut-o”, care arăta cât de curată, civilizată și adesea frumoasă era Rusia precomunistă, inclusiv oamenii încă necălcați în picioare de război, sărăcie, epurări și prostie.

Există, de asemenea, un pasaj minunat în 1984 al lui George Orwell în care eroul Winston Smith încearcă în zadar să descopere cum era trecutul înainte de comunism, printr-o conversație la bar cu un bătrân vagabond.

Într-un final renunță disperat. „Şi când memoria te lasă, iar arhivele sunt falsificate – când se petrece treaba asta – pretenţia Partidului de a fi îmbunătăţit radical condiţiile de viaţă trebuie acceptată, pentru că nu există, şi nici nu mai poate exista vreodată, vreun etalon cu care să faci comparaţie.”

Acum 50 și ceva de ani când am citit prima oară aceste rânduri, credeam că este o ficțiune despre o situație care nu ar putea avea loc. Acum cred că este o situație pe cale să devină realitate. Nu este nevoie să distrugi documentele scrise, din moment ce cunoașterea istorică este aproape abolită și, odată cu ea, adevărata curiozitate cu privire la trecut. Prin filtrele din ce în ce mai părtinitoare ale social media, omul poate dobândi o imagine care să-i confirme prejudecățile de conformism moderne, conform cărora aceasta este cea mai bună epocă posibilă iar trecutul recent a fost un iad plin de prejudecăți și sărăcie împovărătoare.

Când descriu libertatea nu mă gândesc la drepturile unor categorii sociale protejate care sunt văzute astăzi în mod larg drept singurele libertăți care contează. Mă gândesc mai degrabă la sentimentul general că eram liberi să facem, să spunem și să gândim așa cum doream în interiorul unor limite bine înțelese din punct de vedere al legii și al decenței.

Mă gândesc, de asemenea, la independența familiilor puternice, prin care tradiția și credința erau transmise mai departe, dimpreună cu manierele și obiceiul generozității. Mă gândesc, de asemenea, la școlile în care profesorii cu autoritate transmiteau cunoașterea serioasă.

Nu era raiul – deși prin comparație cu ce se petrece acum, libertatea copiilor de a trăi vieți în care să se miște nestingheriți era atât de mare încât multora le vine greu să creadă că așa ceva era cu adevărat posibil. Erau multe aspecte nelalocul lor care puteau fi îndreptate fără supraveghere, fără observare permanentă și fără presiunea apăsătoare a conformismului corect politic pe care este nevoie să-l îndurăm astăzi.

Există o metaforă sugestivă care îmi pare să explice foarte bine această schimbare: zebra pietonală. Câteva linii pictate pe stradă și câteva globuri portocalii erau de ajuns pentru a opri cel mai mare camion ca să-i permită unui copil să treacă.

Nu era nevoie de semne de circulație complicate și camere de supraveghere. Nu era nevoie să aștepți un minut întreg să se schimbe luminile semaforului. Obligația șoferului de a opri era atât de bine întipărită în conștiința sa încât era mai puternică decât orice astfel de precauție.

Ne controlam și ne disciplinam pe noi înșine iar în felul acesta aveam o libertate cu mult mai mare decât orice libertate disponibilă astăzi. Mi-e dor de acele vremuri și nu mi-e rușine de asta.

Autor: Peter Hitchens

Citiți și:
Fratele cel Mare e cu ochii pe tine!
Peter Hitchens: Aroganța și nebunia din Ucraina care ne-ar putea trimite către catastrofa nucleară

yogaesoteric
3 martie 2023